Autor 3642 vizualizări


În primăvara anului 1848, sub impulsul evenimentelor petrecute în Franța, ca și în imperiul Austriei și în Germania, dar și a frământărilor din Moldova și starea revoluționară din Transilvania, a devenit iminentă și o izbucnire în Țara Românească. A fost organizat un comitet revoluționar, care și-a întemeiat fără îndoială acțiunile și pe țesătura pe care o alcătuise în cursul unei jumătăți de deceniu societatea secretă “Frăția”. C.A. Rosetti, Ion Ghica, N. Bălcescu, A.G. Golescu și verii săi primari, fiii lui Dinicu Golescu, frații Ion și Dimitrie Brătianu și chiar și mai vârstnicul Eliade Rădulescu au făcut parte din acest comitet.

Într-o vreme, revoluționarii au nădăjduit că domnitorul Gheorghe Bibescu avea să le sprijine acțiunea, ceea ce însă nu s-a îndeplinit. Dimpotrivă, la începutul lunii iunie, au fost adoptate măsuri represive. Dar stadiul pregătirilor era avansat. A fost întocmit un program-proclamație. Programul s-a datorat mai ales lui Bălcescu, dar a fost și rodul unei conlucrări și a unui consens. În ceea ce privește proclamația, ea ne dezvăluie prin stilul ei prezența penei lui Eliade Rădulescu, căruia i-a revenit și misiunea tipăririi documentului.

Programul progresist al revoluției din Țara Românească

În timp ce la București s-au efectuat arestări, acțiunea revoluționară a putut să fie declanșată în provincie. Dacă la Telega, unde urma să acționeze Bălcescu (foto sus), autoritățile locale au împiedicat acțiunea, la Islaz în Oltenia, Eliade și Ștefan Golescu, cărora li s-a alăturat și Gheorghe Magheru, cârmuitorul, sprijiniți de unități militare de sub comanda maiorului Tell și căpitanului Nicolae Pleșoianu și în prezența a mii de săteni au declanșat cu succes revoluția.

Proclamația și mai ales programul, care prevedea în articolul 13 eliberarea țăranilor clăcași de sarcinile feudale și înzestrarea lor cu pământ, au fost salutate cu entuziasm de participanți. În program se prevedea menținerea legăturilor cu Poarta otomană, dar se respingea apăsătorul protectorat al Rusiei, Țara Românească proclamându-și deplina “neatârnare administrativă și legislativă”, deci autonomia.

Erau proclamate, de asemenea, între altele, egalitatea dintre cetățeni, libertatea “absolută” a tiparului și desființarea rangurilor, eliberarea și împroprietărirea clăcașilor, eliberarea robilor țigani, desființarea pedepselor cu moartea și cu bătaia, acordarea de drepturi politice locuitorilor “de altă credință”, evreii fiind “emancipați”; de asemenea, Statul urma să preia averile mănăstirilor închinate. Domnitorul urma să fie ales și doar pe cinci ani și “din toate stările soțietății“; el fiind astfel în fapt un fel de președinte de republică!

O atenție deosebită era acordată învățământului, urmărindu-se ca instrucțiunea publică să fie “egală și întreagă pentru tot românul de amândouă sexele” și de asemenea “după facultățile fiecăruia și fără nici o plată”. La București și Craiova urmau să fie create Universități și o Politehnică la București, de asemenea licee și pensioane în fiecare județ și școli normale în fiecare plasă. Nu era uitată nici introducerea alfabetului latin.

Guvernul provizoriu de la Islaz și prima Constituție

În câteva zile, revoluția a cuprins întreaga Oltenie, care a recunoscut autoritatea Guvernului provizoriu pro clamat la Islaz, unde fusese adoptat și programul, intitulat Constituție. Între timp, la București, ofițerimea a refuzat să-l sprijine pe domnitor împotriva poporului. Au fost arestați un număr de fruntași revoluționari, dar la 11/23 iunie a avut loc ridicarea orășenimei bucureștene căreia i s-au alăturat și numeroase cete de țărani.

“Pe la 6 ceasuri s-a arătat, se relata într-o corespondență a «Gazetei de Transilvania», s-a arătat în piață în Lipscani iuncărul Magheru, cu patru tineri civili, s-a suit pe o scară ce era rezemată de prăvălia d-lui Daniilopolu Lipscanul, a cetit Constituția ce o avea tipărită; însă până a nu se isprăvi de cetit au început din populul ce se adunase să zică că este bună. Ei au lăsat cetitul, au intrat într-o prăvălie și luând materii au făcut steag tricolor, cu care alergând spre palat strigau: «Să trăească patria, libertatea și noua Constituție». Venind în urmă și după alte ulițe alte steaguri, până la 7 sau 8 ceasuri se adunase atâta popor, încât din odăile palatului și până la casele Fălcoianului nu putea cineva să străbată și toți strigau vorbele de mai sus, rugând pe Prinț să primească și să subscrie Constituția, care pe la 9 ceasuri s-a și subscris. După subscriere poporul stete cu totadinsul pentru schimbarea mai multor miniștri și se făcură: Ministru din Lăuntru N.Golescu, Logofăt al Credinței I.Eliade, Șef al Miliției maior Tell, Șef al Poliției C.Roset, iar despre celelalte nu s-a mai vorbit nimic. După ce s-au cetit acestea înaintea popolului, l-au luat pe N.Golescu în triumf cu muzică până acasă și apoi până la 3 ceasuri după miezul nopții nu se auzia pe ulițe decât muzica ștabului, clopote, aclamații de bucurie și urări, nu se vedeau decât îmbrățișări și sărutări de la cel mai mic până la cel mai mare, fără alegere și fără să se mai facă cea mai mică turburare, decât numai ferestrele miniștrilor V/ilara. D.B./ și B./ăleanu, D.B./ și ale Agiei s-au ciuruit de pietre. Aceste până la 6 ceasuri din 12 iunie”.

Instaurarea regimului revoluționar

Bibescu (foto) a fost constrâns să subscrie programul revoluționar și să încredințeze fruntașilor revoluției ministerele. Două zile mai târziu, sub presiunea consulului general al Rusiei, a abdicat și a plecat din țară. Locul său a fost luat de un Guvern provizoriu.

În Țara Românească a fost instaurat un regim revoluționar. Țara a fost guvernată de Guvernul provizoriu și de miniștri care îi erau subordonați, unii dintre aceștia fiind și membri ai Guvernului amintit. Rangurile boierești au fost desființate, a fost proclamată eliberarea robilor țigani, a fost instituit steagul tricolor și s-a decretat desființarea pedepsei cu moartea și a pedepsei cu bătaie și s-a decretat dreptul fiecărui român “de a vorbi, a scrie, a tipări slobod asupra tuturor lucrurilor”.

Numit secretar de stat, înainte de abdicarea lui Bibescu, Nicolae Bălcescu a adoptat față de reprezentanții consulari străini un limbaj cu totul nou, de demnitate și egalitate. Urmașul său Ioan Voinescu II avea să continue pe aceiași linie de comportament. Când a fost format Guvernul provizoriu, Nicolae Bălcescu, Alexandru G. Golescu, Ion Brătianu și C.A. Rosetti au devenit secretari ai săi, contribuind la radicalizarea activității sale.

Atât programul cât și cursul evenimentelor încadrau procesul revoluționar din Țara Românească celui general european. Era fără îndoială că ideologia regimului aparținea procesului general european, chiar dacă, în anumite privințe, situația social-politică din țările române era alta, neatingându-se parametrii de dezvoltare ai statelor din vestul și centrul Europei.

Încă de acum, fruntașii mișcării de eliberare și modernizate românești s-au străduit ca prin această “încadrare“ europeană să forțeze ritmurile de evoluție; formele urmau să creeze fondul! Dar nu numai programul și ideologia reflectau această încadrare “europeană”, deoarece chiar și manifestările publice care au avut loc au urmat scenariile din celelalte țări, la care s-au adăugat firesc și anumite elemente specifice spațiului românesc.

Mai trebuie adăugate și străduințele depuse pentru a “lega” cursul evenimentelor din Principate de cel revoluționar continental: insistența pentru a se strânge relațiile cu Republica a II-a franceză, tentativele pentru a se realiza o conlucrare revoluționară româno-ungară, contactele cu Austria după 13 martie 1848, legăturile cu revoluționarii polonezi, trimiterea lui Ioan Maiorescu ca reprezentant pe lângă Parlamentul de la Frankfurt.

O lovitură de stat eșuată datorită sprijinului popular

Frământările n-au lipsit. Doar la o săptămână după instaurarea Guvernului provizoriu. la 19 iunie/1 iulie, a avut loc și o tentativă contrarevoluționară, urmărindu-se arestarea și înlăturarea membrilor Guvernului provizoriu de către unii stăpâni de moșii, cărora li se alăturaseră coloneii Ioan Odobescu și Ion Solomon. Lovitura de stat a eșuat datorită intervenției mulțimilor, chemate în ajutor de Ion Brătianu și de către Ana Ipătescu.

Zece zile mai târziu, dând crezare unui zvon referitor la pătrunderea armatei ruse în Țara Românească, membrii Guvernu lui provizoriu au fugit spre munți. Din nou, intervenția lui Ion Brătianu a fost benefică. El a ridicat la luptă pe bucureșteni, o căimăcămie reacționară care se instalase la cârma țării a fost izgonită și Guvernul provizoriu și-a putut relua activitatea.

Problemele nu aveau să lipsească în perioada următoare, dar, cu toate acestea, încă timp de peste două luni, regimul revoluționar din Țara Românească avea să se mențină la putere, bizuindu-se mai ales pe o largă bază de mase. Sprijinul popular nu a lipsit nici în mediul orășenesc și nici la sate.

Schimbarea ce avusese loc fusese profundă, atât prin programul de acțiune proclamat și slujit de noua conducere a țării, cât și prin compoziția și comportamentul celor pe care procesul revoluționar îi propulsase în rândurile acesteia. Regimul revoluționar din Țara Românească și-a urmat în consecință activitatea, înscriindu-se prin aceasta în procesele generale ale revoluției europene din 1848.

""