Inventatorii geniali ai României, care au revoluţionat medicina lumii: sânge artificial de Nobel, leacul tinereţii fără bătrâneţe, şoareci transparenţi jpeg

Inventatorii geniali ai României, care au revoluţionat medicina lumii: sânge artificial de Nobel, leacul tinereţii fără bătrâneţe, şoareci transparenţi

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Corespondenții „Adevărul”

Românii sunt creativi şi talentaţi, dovadă fiind numeroasele inovaţii aduse pe harta medicinei. Adevărul vă prezintă astăzi cele mai utile şi cele mai importante invenţii ale românilor în domeniul medicinei.

Viviana Grădinaru, omul de ştiinţă care a revoluţionat cercetarea medicală, creând şoarecii transparenţi   Originară din Vaslui, Viviana Grădinaru (34 ani) a revoluţionat lumea ştiinţei dezvoltând în premieră, anul trecut, o tehnică prin care se poate face aproape tot corpul unui şoarece transparent. Metoda va facilita cercetările de biologie şi medicină, fiind utilizată  pentru a studia structura sistemului nervos sau modul în care se răspândeşte cancerul în organism.  

Fostă absolventă a Liceului „Mihail Kogălniceanu“ din Vaslui, Viviana Grădinaru s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde şi-a continuat studiile universitare, devenind în 2012 profesor universitar la Universitatea din Calteh din California. În vara anului trecut, după doi ani de muncă în laborator, Viviana Grădinaru şi echipa sa de la Caltech au anunţat descoperirea revoluţionară în domeniul ştiinţei medicale:şoarecii transparenţi.

Continuarea pe adevarul.ro