Autor 5816 vizualizări


Întâi de toate, o certitudine:picior de viking n-a călcat vreodată prin Transilvania, pe parcursul istoriei. Şi-atunci de ce, la mai bine de o mie de ani de la marile lor incursiuni în sudul Europei, nu mai puţin de 43 de vikingi – a se citi 43 de membri ai unor grupuri care reconstituie viaţa cotidiană a vikingilor – şi-au instalat, timp de patru zile, tabăra la Râşnov, în cetate? Desigur, pentru a face cât mai atractivă cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Reconstituire Istorică. Dar aceasta e doar o bucată a răspunsului:dincolo de intervenţia punctuală în programul festivalului, vikingii invitaţi sunt, de fapt, parte a unei strategii pe termen lung, care-şi propune să pună în valoare cetatea şi patrimoniul cultural al zonei. Cum anume? Prin puterea exemplului. Episoadele de reconstituire istorică, realizate în mod serios, profesionist, în anii care vin, de grupuri autohtone, vor atrage, la rândul lor, oameni în cetate. Iar Râşnovul se află deja pe drumul cel bun:nu mai puţin de 234.000 de turişti au vizitat cetatea până la mijlocul lunii august – depăşind în acest moment numărul total al vizitatorilor de anul trecut. Despre coordonatele acestei inedite invazii vikinge în Transilvania – şi despre rolul său, în cele ce urmează...

Pe 20 august seara, într-o joi, Râşnovul e plouat şi pustiu – iar peisajul dezolant e accentuat de rana din centrul oraşului:strada principală e excavată până în străfunduri. „Şi vikingii, unde sunt vikingii?”, mă întreabă o prietenă de la Bucureşti, căreia îi trimit nişte fotografii cu oraşul părăsit. Unde sunt? Nu ştiu. Dar aflu repede, căci liftul cu cremalieră ne duce sus, pe coama muntelui, în numai câteva zeci de secunde. Vikingii sunt în cetate:şi-au instalat tabăra – 13 corturi înconjurând o zonă centrală – şi mişună de colo-colo, făcând ultimele retuşuri. Alţii sunt jos, în oraş, în pensiunea care i-a găzduit de la sosirea în Râşnov:îşi adună bagajele de prin camere, se îmbracă în haine de epocă, „îşi fac ultimul duş”, aşa cum ne comunică hâtru un organizator. Nu e o glumă:de joi seara şi până duminică, atunci când festivalul îşi închide porţile, vikingii se mută cu totul în cetate. Acolo vor dormi, vor mânca, vor lupta, vor cânta – cam aşa cum făceau vikingii autentici, cu o mie şi ceva de ani în urmă.

Deocamdată, în pensiune te simţi ca pe platoul de filmare al trilogiei „Stăpânul Inelelor”;şi senzaţia devine cu-atât mai pregnantă noaptea, în jurul focului, în inima taberei. Bărbi lungi, piepturi pline de podoabe argintate, care fac zgomot la mişcare, haine groase, în culori calde, în straturi care foşnesc – şi, peste toate, o gălăgie veselă, colorată, un amestec de limbi scandinave, de engleză şi română. S-a mâncat româneşte în prima seară – o supă-tochitură grasă, din vechime, numai bună pentru cosaşii din Ţara Bârsei, şi mămăligă – şi-acum se râde mult, se cântă vechi balade nordice, se închină pahare şi se dezleagă limbile. 

Ingrid, o vikingă înaltă, frumoasă, e maestra de ceremonii:deschide oficial „lucrările” Festivalului de Reconstituire Istorică, împarte coliere-premiu, pentru costume, pentru documentare, şi mulţumeşte gazdelor române pentru ospitalitate. O voce bărbătească din penumbră completează râzând:„Meritaţi felicitări pentru că aţi reuşit imposibilul:prima invazie vikingă în Transilvania!”. Un altul adaugă voios:„România, 12 puncte!”, iar replica stârneşte ilaritate generală. E, în mod evident, o trimitere la punctajul maxim care se oferă unei ţări în cadrul Eurovision – în Peninsula Scandinavă, competiţia muzicală europeană se bucură de mare succes.

Seara noastră, a ne-vikingilor, se încheie câteva zeci de minute mai târziu, pe acelaşi drum care coboară din cetate spre oraş;drumul pe care, la dus, ne-a zărit o vulpe cu ochi sticloşi – şi noi pe ea. E întuneric beznă şi e ceaţă, şi bine-ar fi să nu întâlnim şi ursul, după surata vulpe.

Viaţa cotidiană într-o tabără vikingă

A doua zi, în jurul prânzului, cetatea e doldora de turişti care privesc cu ochi uimiţi, curioşi, desfăşurarea de forţe din jurul lor. E o forfotă generală în tabăra vikingă – după prima noapte petrecută în corturi, fiecare participant la festival pare să aibă o misiune clară şi se achită cu succes de ea. Aici e cortul aurarului, dincolo se vopseşte lână şi se fac vase din lut, în alt cort, o fată probează o rochie, ceva mai departe, doi inşi fac încălţări uşoare, din piele – se taie lemne, se coase, se împleteşte şi se cântă. Iar în zona centrală, delimitată de restul taberei prin şiruri de pietre şi nişte baloţi din paie, se fac deja pregătiri pentru masa de seară. Organizatorii au primit în avans o listă de alimente „permise” – care existau, deci, acum o mie de ani – şi numai cu acestea se pregătesc felurile de mâncare. [S-a alergat mult după carne de miel, de pildă, căci la Râşnov nu taie nimeni miel în toiul verii, dar şi după seminţe de fenel...] 

La rândul lor, turiştii îşi fac treaba de turist:fac fotografii peste fotografii, îşi vâră nasul prin corturile în care se zăresc blănuri de animal („Şi chiar or fi dormit aici? Mamă, nu le-o fi fost frig?”), iar unii emit observaţii „pertinente”. „Soţia:Ăsta e un cort ordonat, ia uite! El, atoateştiutor:Păi n-a venit încă vikingu’ beat acasă, ca să facă haos”. Cei mai mulţi se apropie, pun întrebări, întârzie mai multe minute la prelegerile tematice organizate pe parcursul zilei – pe scurt, e o interacţiune plăcută turist-viking la Râşnov în cetate, care se încheie aproape de lăsarea întunericului. 

Istorie vie, în mișcare

Cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de Reconstituire Istorică de la Râşnov a fost anul acesta parte a unui proiect cultural de anvergură, intitulat „Reconstituirea Istorică – instrument de valorificare culturală şi dezvoltare durabilă a comunităţii locale”, derulat de Asociaţia Mioritics în parteneriat cu Primăria Râşnov şi organizaţia „Trondheim Vikinglag” (Norvegia), cu scopul de a promova patrimoniul cultural al zonei Râşnov, mizând pe conceptul de istorie vie – living history. S-a urmărit, printre altele, crearea unui grup local de reconstituire istorică, „Living Rosenau” (Rosenau, numele german al Râşnovului), care să valorifice meşteşugurile tradiţionale, reperele identitare ale comunităţii şi istoria locală a minorităţilor. 

După câteva vizite ale partenerilor norvegieni la Râşnov, în primăvara acestui an, când au susţinut, pentru colegii români, ateliere tematice despre costume de epocă, despre arme şi viaţa de tabără, şi după o ultimă repetiţie generală, în luna iunie, la un festival din Norvegia, grupul „Living Rosenau” şi-a făcut în mod oficial debutul în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului de Reconstituire Istorică desfăşurat în Cetatea Râşnovului în intervalul 20-23 august. Cu baza în cetate, „Living Rosenau” e alcătuit astăzi din 15 persoane, recreând personaje diverse din Ţara Bârsei, din secolele XIII-XVII – atunci când zona era considerată un fel de tărâm al făgăduinţei de către coloniştii Europei medievale:un cavaler teuton sosit din Palestina, alături de scutierul său;un meşter de obiecte metalice care visează la Valea Rinului de unde a venit tatăl său;o familie de ciobani români;un armurier din Bavaria, cu soţia sa, bucătărească pricepută;un diacon român şi soţia, păstrători ai credinţei ortodoxe;un pielar din Koblenz însurat cu o unguroaică cunoscătoare de leacuri tămăduitoare;o familie de cumani;un croitor din Flandra, care, după o lungă călătorie în lumea bizantină, doreşte o viaţă tihnită alături de micul orfan pe care l-a luat ucenic.

Alături de principalii oaspeţi ai ediţiei 2015 a festivalului, vikingii, şi de componenţii grupului „Living Rosenau”, în Cetatea Râşnovului şi-au instalat cortul şi câţiva membri ai „Terra Dacica Aeterna”, prima trupă de reconstituire istorică antică din România, care recreează aspecte de viață civilă şi militară ale civilizaţiilor dacică, romană și sarmatică.

Cei mai vikingi dintre vikingi

Totuşi, cine sunt vikingii de la Râşnov şi cu ce treburi prin Transilvania? Începem cu cea de-a doua parte a întrebării:rolul participanţilor la festival e să recreeze atmosfera autentică a unei aşezări vikinge, cu jocuri şi meşteşuguri, cu muzică şi demonstraţii de luptă. Istorie vie, în mişcare – întocmai cum a fost, cum ne spun sursele documentare că a fost. „Suntem aici pentru că vrem să vă arătăm istoria într-un mod interesant şi amuzant”, spune, la obiect, coordonatoarea grupului de reconstituire aflat la Râşnov, Ingrid Galadriel Aune Nilsen. 

Suedezul Per Andersson a fost cu adevărat o apariţie în Cetatea Râşnovului,  întruchipând un luptător de elită,  Jomsviking

Suedezul Per Andersson a fost cu adevărat o apariţie în Cetatea Râşnovului, întruchipând un luptător de elită, Jomsviking

Totuşi, e mai mult decât atât:cele patru zile petrecute în cetate, respectând întocmai coordonatele vieţii vikinge de odinioară, constituie şi un exemplu de bună practică pentru colegii români din trupa „Living Rosenau”;aşa se face, deci, reconstituirea istorică profesionistă. Căci Ingrid conduce de câţiva ani, în Norvegia, la Trondheim, o trupă de reconstituire specializată în epoca vikingilor, denumită „Trondheim Vikinglag”. Şi tot ea şi colegii ei organizează anual un festival care recrează imaginea unui târg viking din regiunea Trøndelag (centrul Norvegiei), din perioada 800-1000 d.Hr. Iar autenticitatea e principalul lor deziderat. 

Cu 34 dintre colegii din grupul „Trondheim Vikinglag” a venit Ingrid la Râşnov, la ediţia de anul acesta a festivalului – iar restul până la 43 sunt oameni din organizaţii similare, din Danemarca, Suedia, Marea Britanie, Slovenia, Australia, Statele Unite, „prieteni despre care credem că sunt foarte buni în ceea ce fac şi că se pricep să interacţioneze cu publicul. Sunt oameni în grup care fac reconstituire istorică de 15 ani şi mai bine”. „La Râşnov au ajuns cei mai vikingi dintre vikingi”, completează zâmbind Mihai Dragomir, de la Asociaţia Mioritics, iniţiatoarea proiectului de promovare şi valorificare a cetăţii. 

În pielea unor personaje din trecut

Desigur, ca să ajungă în cetatea transilvăneană, aceşti vikingi moderni, care-şi ocupă mare parte din timpul lor liber, vacanţe şi weekenduri, recreând istorii de acum o mie de ani, au făcut ceva eforturi;că recuzita vikingă – pari, pânze de cort, blănuri de animal şi, mai ales, armuri, scuturi şi săbii – n-avea cum să treacă de controalele de securitate din aeroporturi. Un camion cu remorcă, plin cu efecte de tabără, a plecat către Râşnov cu câteva zile înainte de debutul festivalului, iar vikingii, cei mai mulţi dintre ei, au călătorit cu avionul. 

Şi dacă vă întrebaţi ce fac oamenii aceştia în viaţa de zi cu zi, atunci când nu poartă haine vikinge şi nu trăiesc după regulile de odinioară, aflaţi că sunt persoane cât se poate de normale, cu slujbe cât se poate de diverse – dar cu o uriaşă pasiune pentru istorie, pentru trecut. „Sunt aici oameni care sunt bucătari, electricieni, programatori... Connie, de pildă, e grafician”, îmi spune Siri Neslein şi mi-o arată pe colega ei de cort, Connie Ohrø, care împleteşte nişte ciorapi câţiva metri mai departe. Siri, pe de altă parte, e arheoloagă, are 27 de ani şi lucrează la un muzeu din Trondheim;are o săptămână de concediu şi şi-o petrece în România, la festival. 

Coordonatoarea grupului de reconstituire prezent la Râşnov, Ingrid Galadriel Aune Nilsen, de 28 de ani, intră şi mai mult în detaliile de „bucătărie” ale trupei:„Cineva e şofer de autobuz, altul e doctor, unul e tâmplar, o colegă e aurar...”. Iar ea, manager cultural şi animator muzeal la cel de-al treilea cel mai mare muzeu din Trondheim (Muzeul de Artă Tradiţională „Sverresborg Trøndelag), e cea care a pus pe picioare, în 2008, grupul „Trondheim Vikinglag”, ca să adune într-un proiect comun pe toţi aceia din comunitate interesaţi de reconstituirea istorică. Ce fac ei se numeşte „living history”, istorie vie, şi chiar asta au văzut, pe parcursul celor patru zile de festival, turiştii sosiţi în Cetatea Râşnovului:„În principiu, istoria vie poate fi redusă la oameni în costume care intră în pielea unui personaj istoric pentru a arăta activităţile sale de zi cu zi – inclusiv meşteşuguri, istorisiri, implicare în lupte sau în activităţi muzicale ori de preparare a hranei, improvizând pe marginea unui scenariu bazat pe fapte reale sau fondat pe propriile cunoştinţe. Aceste persoane se prezintă retrăind istoria, adesea într-un mediu 4D perfect autentic”. 

Pentru prima dată în istorie vikingii şi-au instalat corturile într-o cetate transilvăneană

Pentru prima dată în istorie vikingii şi-au instalat corturile într-o cetate transilvăneană

„Plus că noi nici măcar nu mai avem păduri...”

Descrierea aceasta nici că se poate contesta:ne aflăm în zona centrală a taberei, acolo unde, în timpul zilei, se prepară mâncarea, iar seara, vikingii, înfăşuraţi în pături şi blăni de animal, se adună în jurul focului, cântă, mănâncă, beau, sporovăiesc. Pe fundal se aude zgomotul ritmic al unui ciocan lovind nicovala, iar Ingrid explică parteneriatul cu colegii români – şi, implicit, venirea lor la Râşnov, la ediţia de anul acesta a festivalului:„Am vrut să creăm un spaţiu în care oameni venind din culturi diferite să se întâlnească şi să înveţe unii de la alţii istorie;şi, de asemenea, să arătăm de ce anume e important să-ţi cunoşti propria istorie. Ar trebui ca oamenii să ştie cine sunt, care le sunt rădăcinile – pentru că asta face un individ puternic atunci când pleacă în lume sau îşi reprezintă ţara. Iar cultura românească e extraordinară, asta am descoperit noi aici. Mulţi dintre scandinavi, atunci când aud despre România, îşi imaginează nişte păduri întunecate, pline de cerşetori – pentru că asta a fost imaginea care ne-a fost creată de cerşetorii de pe stradă. Iar în viaţa reală asta nu e adevărat – România e, de fapt, o ţară cât se poate de normală...”. Un „dac” din public comentează mucalit:„Plus că noi nici măcar nu mai avem păduri...”

Istorie în ambalaj interesant, amuzant

Desigur, sunt şi inserţii de viaţă modernă în aşezarea vikingă de la Râşnov – dintr-un coş se iţeşte gâtul unei sticle de plastic de 0, 5;cel mai tânăr membru al taberei, Njal, de 4 luni, poartă suzetă (îmbrăcat fiind însă după toate regulile epocii) – dar ele fac şi mai evident efortul tuturor de a fi autentici, la o mie de ani şi mai bine de timpurile pe care le recreează. Mai mult, participanţii înşişi îşi asumă, cu spirit de glumă, micile derapaje:Maria Franz, muzicanta daneză a grupului, se îndreaptă râzând către colegi şi le oferă câteva bucăţi de „pepene viking”, iar Margit Yndestad ţine o prelegere despre lână şi vopseluri naturale şi, vrând să arate câteva lucruri de detaliu, cere, cu un zâmbet conspirativ, înţelegerea auditoriului:„Daţi-mi voie să-mi pun ochelarii de viking. Aceşti ochelari au fost descoperiţi în mormântul numărul cutare, pe strada cutare...” Mai mult, Margit îşi implică publicul în poveste, atunci când, exemplificând felul în care se torcea lâna în vechime (fără furca-n brâu pe care o ştim noi), se confesează:„Nu mă puneţi să torc ca în România, că nu ştiu cum se face. De-abia am reuşit să învăţ tehnica noastră...” E o glumă, desigur:pentru Margit şi partenerul ei de viață Arve, olar de meserie, reconstituirea istorică e o a doua natură.

Adevărul e că s-a râs mult la Râşnov pe parcursul festivalului – iar istoria a fost prezentată în stil relaxat, interesant şi amuzant, adică exact aşa cum şi-au dorit iniţiatorii proiectului. Să-l luăm, de pildă, pe suedezul Oskar Hjell, care, în timpul unei discuţii despre modul în care au fost creştinate ţările nordice, a ţinut să explice plastic cum au stat lucrurile în cazul Suediei:„Modul în care au adoptat suedezii creştinismul e similar intrării în Uniunea Europeană. Nimeni nu voia să facă comerţ cu ei, pentru că erau păgâni – aşa că regii acelei perioade au preluat creştinismul. Aşa şi cu Uniunea Europeană...” Două zile mai târziu, Oskar va susţine în faţa turiştilor din cetate o prelegere detaliată despre cavalerii teutoni în Transilvania – îmbrăcat chiar aşa, în cavaler teuton, şi va mărturisi că face reconstituire istorică de nu mai puţin de 16 ani;va adăuga zâmbind:„Ar trebui să mă apuc cât de curând de o slujbă normală...”

Scenă desprinsă parcă din alte timpuri: Margit Yndestad şi Ingrid Galadriel Aune Nilsen,  în haine de epocă,  la Râşnov

Scenă desprinsă parcă din alte timpuri:Margit Yndestad şi Ingrid Galadriel Aune Nilsen, în haine de epocă, la Râşnov

„În anii viitori, în loc să fim noi centrul, să fie ei centrul...”

Privind retrospectiv, un singur inamic serios au întâlnit vikingii în Cetatea Râşnovului. Şi nu, acesta n-a fost ploaia;contrar previziunilor meteo – şi în ciuda genţilor doldora de haine groase cu care au venit unii la Râşnov, în cetate a fost vremea perfectă pentru un festival de reconstituire istorică:nori şi ceva soare. Altul a fost baiul – şi, în ultima zi de festival, o tânără vikingă va evalua pe ton de glumă pierderile:„Sunt vikingul nr. 12 înţepat de viespi”. În cortul muzicanţilor, Kai Himanen face şi el un inventar:„Viespile au înţepat o mulţime de lume pe aici, un prieten a fost înţepat, soţia, şi ea, la fel şi eu...”. „Vikingii au reuşit totuşi să supravieţuiască viespilor transilvănene”, adaug cu un zâmbet şi în cort se râde copios. 

Tot Kai, inginerul electronist pasionat de meşteşuguri şi de muzica veche, va face poate şi cea mai potrivită descriere a rostului acestui proiect cultural – după ce va fi trecut şi pe la corturile colegilor români de la trupa de reconstituire „Living Rosenau”, cei care trebuie să înveţe cât mai multe de la mai experimentatul grup scandinav:„Să te uiţi la zidul din jur, să ştii că e atât de vechi, să ai cetatea mai sus, şi toate corturile, şi oamenii, e absolut uriaş. E un sentiment foarte plăcut, de fapt. A fost extraordinar să fiu aici zilele astea, sunt deja trist că se termină – dar să sperăm că festivalul va creşte şi că, în anii viitori, în loc să fim noi centrul, să fie ei [Living Rosenau] centrul, iar noi să fim simpli invitaţi”. 

Stop-cadru:vikingii de la Râşnov

Siri Neslein, 27 de ani, Norvegia

Cine sunt însă cei care reconstituie în mod profesionist epoca vikingă? Siri Neslein, de pildă, pare chiar opusul Lagerthei din legendele nordice;vorbeşte calm, liniştit – e, probabil, una dintre cele mai paşnice vikinge din câte există. În viaţa de zi cu zi, lucrează la un muzeu din Trondheim specializat în arheologia marină, din lanţul MIST – Museene i Sør-Trøndelag. 

Sunt o fată de 27 de ani din Trondheim, am studiat arheologia şi mă interesează cu precădere epoca vikingă. Am început să particip la reconstituiri istorice atunci când aveam 21 de ani. Sunt interesată mai cu seamă de textile şi de pielărie, dar, de la o vreme, am început să caut informaţii şi despre jocurile vikingilor şi altor populaţii din acea perioadă, despre modalităţile de petrecere a timpului. 

Când m-am apucat de reconstituiri istorice, a fost mai mult o coincidenţă. Aveam 16 sau 17 ani când a început să mă intereseze era vikingă – după care am luat parte la un program de instruire ca să devin ghid, am început apoi să studiez arheologia şi, după, să mă ocup de ceva care se numeşte arheologie experimentală;acesta e momentul în care îţi testezi tezele şi teoriile pe teren. Cred că dorinţa de a testa lucrurile despre care învăţam şi curiozitatea au fost, împreună, motorul deciziei mele de a mă implica în reconstituirea istorică. 

Noi, membrii „Trondheim Vikinglag”, călătorim la festivaluri şi târguri tematice pe parcursul întregii veri, dar există evenimente la care mergem şi primăvara, şi toamna – şi mai participăm şi la o activitate anuală de iarnă, când mergem la un grup prieten, în Suedia;are loc acolo o competiţie între norvegieni şi suedezi. 

Avem, da, corturi tematice:cortul muzicanţilor, după cum se poate auzi [pe fundal se aude zgomot de tobe], cortul de textile, cortul în care se vopseşte lână, un cort specializat în pielărie, altul în argintărie... Şi avem, desigur, bucătăria – punctul central al taberei, combinată cu o zonă de petrecere. Deseară [sâmbătă, 22 august] vom avea o mare petrecere:ne vom aduna în jurul focului, vom mânca, vom cânta, vom juca diferite jocuri. 

Cum se împacă acest hobby, reconstituirea vieţii cotidiene a vikingilor, cu viaţa ta obişnuită?

O să răspund cu un exemplu:în camera mea nu e loc decât pentru o masă – aşa că am aruncat masa modernă şi am păstrat masa vikingă, tradiţională, pe care o prefer. Categoric, încorporez hobby-ul meu în viaţa de zi cu zi:când mă uit la un film împletesc ciorapi, atunci când sunt într-un autobuz citesc un articol despre încălţările din vechime. Dar, pe de altă parte, hobby-ul meu este şi slujba mea într-un fel, pentru că atunci când lucrez la muzeu povestesc multe istorii despre epoca vikingă şi despre epoca medievală. 

Brit Elin Ildhusøy, 28 de ani, Norvegia

Brit Elin, membră a grupului „Trondheim Vikinglag”, lucra la propria rochie de mireasă atunci când am rugat-o să-mi răspundă la câteva întrebări. Se căsătoreşte pe 19 septembrie cu un australian molipsit şi el de microbul reconstituirilor istorice, iar nunta va avea loc într-o fermă vikingă.

Probând viitoarea rochie de mireasă,  sub privirea atentă a colegei de cort

Probând viitoarea rochie de mireasă, sub privirea atentă a colegei de cort

Sunt aurar de profesie, dar la festivalurile şi târgurile la care participăm mă ocup de textile. De cele mai multe ori ţes, dar n-a fost loc de războiul de ţesut în avion, aşa că aici, la Râşnov, cos. 

Cum anume ai devenit interesată de reconstituirea scenelor de viaţă cotidiană vikingă?

Oh, asta se întâmpla cu mult timp în urmă. Profesoara mea de şcoală generală e cea care a declanşat acest interes, dacă putem spune aşa:atunci când aveam în jur de 8 ani am luat parte la un atelier despre meşteşugurile vikingilor. Ne-a arătat atunci mai multe lucruri despre hainele pe care obişnuiau să le poarte vikingii, am început apoi să citesc cărţi pentru copii despre vikingi şi, când am crescut, am început să învăţ meşteşugurile de una singură, de pe internet, de prin biblioteci... dar au trecut astfel mulţi ani până când am descoperit că exista, de fapt, o comunitate uriaşă;n-am ştiut asta până în 2007. Iar prin 2010 m-am alăturat organizaţiei „Trondheim Vikinglag”. Acum, privind retrospectiv, îmi dau seama că acesta e mai mult un mod de viaţă decât un hobby, pentru că îmi ocupă atât de mult din timpul meu liber... 

La câte astfel de evenimente mergi într-un an?

Sezonul de târguri şi festivaluri în nordul Europei ţine din mai până în septembrie – ai posibilitatea, în principiu, să mergi la un eveniment viking în fiecare weekend pe toată durata verii. Dar e greu să îţi iei atâtea zile libere... În realitate, eu merg cam de 4-6 ori pe an.

Şi ce anume ai mai planificat anul acesta?

E aproape septembrie acum – şi atunci când ne întoarcem în Norvegia o să mă căsătoresc. Va fi o nuntă vikingă, aproape cu aceeaşi organizare ca aici. Viitorul meu soţ e cel de acolo, cu părul lung [viitorul soţ, Daniel Kilkeary, a fost şi el la Râşnov]. El e australian, aşa că totul e nou pentru el, dar am senzaţia că îi place deja foarte mult.

Un lucru care îmi place la aceste evenimente e acela că reuşim să împrăştiem atât de multă informaţie despre cine erau şi ce făceau vikingii în viaţa de zi cu zi. În ceea ce mă priveşte, îi fac pe oameni să înţeleagă, printre altele, cam câte ore de muncă stau în spatele realizării unor veşminte... De regulă, cam 40 de ore – dar asta depinde de croială, de dimensiunile celui care va purta haina respectivă. Eu fac mai cu seamă haine pentru bărbaţi – asta, şi pentru că ei nu şi le fac singuri. Râde cu poftă, molipsitor. Acum, în schimb, cos o rochie pe care o voi îmbrăca la nunta mea – e o rochie după modelul celor descoperite la Haithabu, în Danemarca [târg viking de secol X, acum sit arheologic şi gazdă a unui muzeu de profil]. 

Nunta va avea loc în Norvegia, într-o fermă vikingă, pe care o construiesc câţiva dintre colegii noştri. De altfel, se construieşte deja de câţiva ani, pentru că o facem, de la început până la sfârşit, în modul în care se construia atunci. Şi, da, la nuntă vor fi corturi vikinge, dar şi câteva corturi moderne, pentru familia mea, pentru că ei nu sunt vikingi şi trebuie să facă duş. Râde. Vom avea câteva jocuri vikinge, muzică, colegii de aici sunt invitaţi şi ei, e o nuntă deschisă, pe 19 septembrie;aşa că, de aici, mă duc direct acasă să cioplesc lemn şi să fac toate celelalte activităţi fizice pe care le presupune realizarea unei ferme de acum o mie de ani. 

Kai Himanen, 44 de ani, Suedia

Stăm pe nişte paie în cortul muzicanţilor – iar Kai Himanen e bucuros să vorbească despre pasiunea sa, atât de diferită de meseria din viaţa de zi cu zi. 

Kai Himanen – şi o reconstituire a unui instrument muzical din vechime

Kai Himanen – şi o reconstituire a unui instrument muzical din vechime

Cine sunt? Zâmbeşte larg. Sunt un viking din Suedia;avem propriul nostru grup [de reconstituire istorică] acolo. Dar îi cunoaştem foarte bine pe cei din Trondheim:vin la festivalurile noastre, iar noi mergem la ale lor. În cadrul grupului sunt muzician, dar mă ocup şi de meşteşugărit. Aici, la Râşnov, restul muzicienilor, cei cu care împart acest cort tematic, sunt din Danemarca;e prima dată când cânt cu ei, dar ne-am înţeles foarte bine. 

De unde anume vine interesul acesta pentru viaţa oamenilor din vechime?

Am fost întotdeauna interesat de meşteşugărit şi lucruri de genul acesta. Dar am mers la un moment dat cu soţia în insula Gotland [insulă aflată în Marea Baltică, în componenţa Suediei de azi;capitala, Visby, a fost recunoscută de UNESCO drept cel mai bine conservat oraş medieval din Scandinavia] – şi acolo se organizează, în fiecare an, un târg medieval. Şi am aterizat exact în mijlocul acestui eveniment şi sentimentul a fost:Wow! Atmosfera, locul, oamenii, meştesugurile... Am fost uimit, ca în faţa unei mari descoperiri. Aşa că am decis că anul următor vom merge din nou şi vom participa şi noi – şi că vom avea, evident, şi hainele necesare, ca să ne integrăm. Soţia a cusut primele noastre haine şi aceasta a fost prima noastră încercare de a ne apropia de epoca medievală, în 2006. Dar nu ştiam foarte multe despre reconstituirea istorică atunci.

Mergând acolo, am întâlnit toţi oamenii aceştia... E un amănunt interesant aici:sunt oameni care vin doar la festivalul acesta – şi nu-i mai întâlneşti altundeva pe parcursul anului;te vezi cu ei acolo şi, într-un fel, simţi că eşti legat de ei şi de-abia aştepţi să-i reîntâlneşti. Îţi devin prieteni şi, chiar dacă a trecut un an de la ultima întâlnire, când îi revezi e parcă v-aţi văzut ultima dată ieri. Aşa că noi ne spunem în Gotland:„Ne vedem săpătămâna viitoare”, ceea ce înseamnă, de fapt, că ne revedem după 52 de săptămâni. 

...dar educaţia, meseria – au ele ceva de-a face cu interesul acesta pentru pentru vikingi, pentru istorie medievală?

Nu. De fapt, eu sunt inginer electronist – iar acestea, meşteşugăritul, muzica, studiul istoriei sunt, mai mult sau mai puţin, hobby-ul meu. Pentru că atunci când ne-am apropiat mai mult de zona asta, am început să ne documentăm cum erau oamenii pe atunci, ce fel de haine purtau, ce meşteşuguri aveau, ca să fim cât mai aproape de viaţa cotidiană de atunci. Treptat, m-am apucat şi de muzică. De fapt, cântam deja la chitară, dar, în acest mod, m-am apropiat şi de muzica tradiţională. Şi primul lucru pe care l-am făcut atunci când m-am întors de la festivalul acesta de pe insula Gotland a fost să-mi cumpăr un flaut. Dar nu ştiam nimic pe-atunci despre muzica tradiţională, eu doar am cumpărat flautul. Râde. Şi cum voiam să învăţ nişte cântece, m-am apucat să le caut pe internet;şi-atunci am intrat în contact cu folkişti din Suedia şi cu omul care face flauturi – singurul care face aceste flauturi tradiţionale în Suedia. Datorită lui am intrat în această lume a cântăreţilor de muzică tradiţională.

Dar cântecele pe care le cântaţi la Râşnov sunt ele atât de vechi? De pe vremea vikingilor?

Nu, cântecele pe care le cântăm sunt şi vechi, dar sunt şi moderne – hai să spunem aşa. E destul de greu din acest punct de vedere, pentru că muzica tradiţionala e documentată în Suedia de-abia din secolul al XVIII-lea. Aşa că e dificil să identifici cântece foarte vechi. În Finlanda au această colecţie de cântece din secolul al XV-lea, dar sunt cântece de cor – se cântă şi astăzi, cu public, în nişte castele... Dar e destul de greu să spui cum era cu muzica pe atunci, ce anume se cânta. În Danemarca e un cântec din secolul al XIV-lea, cel mai vechi cântec scris care se cunoaşte...

Cât de des mergeţi acum la acest tip de evenimente?

Am început prin a merge la acest festival din insula Gotland o dată pe an. Acum, pentru că facem parte din această comunitate vikingă din Suedia, în Östersund, ei organizează patru întâlniri pe an – iar noi luăm parte la cel puţin două, o săptămână vara şi un festival de iarnă. Mai sunt alte două festivaluri, primăvara şi toamna, în Suedia, la care mergem, iar în apropierea locului în care locuim e o fermă vikingă autentică, în care se locuieşte efectiv pe tot parcursul verii, şi mergem şi aici. 

Cum se împacă cele două vieţi, viaţa de viking şi viaţa obişnuită?

Prietenii mei, colegii mei de serviciu cred că ducem o viaţă foarte interesantă, de fapt. Iar muzica... nu e una pe care să o asculţi în viaţa de zi cu zi în Suedia. Unde lucrez eu e cea mai înaltă tehnologie care există – tehnologie pentru aparatele de fotografiat, de fapt;şi să faci asta, să relaţionezi cu clienţii şi să vii apoi să faci reconstituire istorică e, de fapt, foarte, foarte interesant. Iar eu şi soţia mea am răspuns cu bucurie invitaţiei celor de la „Trondheim Vikinglag” de a veni la Râşnov – şi pentru că ei sunt recunoscuţi pentru modul meticulos în care organizează o tabără, pentru strădaniile de a face ca totul să fie autentic;totul, pentru ca oamenii care vizitează, să aibă posibilitatea de a călători în timp şi a trăi această experienţă. 

Demonstraţie de luptă în Cetatea Râşnovului

Demonstraţie de luptă în Cetatea Râşnovului

Scenă de familie: Njal,  de 4 luni,  a fost cel mai tânăr viking din tabăra de la Râşnov

Scenă de familie:Njal, de 4 luni, a fost cel mai tânăr viking din tabăra de la Râşnov

Fie Winther Carlsson,  Johan Carlsson şi Rickard Åkesson,  la un pahar de vorbă în cetate

Fie Winther Carlsson, Johan Carlsson şi Rickard Åkesson, la un pahar de vorbă în cetate

Prelegere despre lână şi vopseluri naturale

Prelegere despre lână şi vopseluri naturale

Foto:Florentina Țone, Mihaela Buruiană