Autor 68099 vizualizări


Când le-am citit prima oară, aproape că nu mi-a venit să cred. Aveam în față documente autentice, faptele erau, evident, reale;multe dintre scrisori erau încă în plicurile originale, timbrate și ștampilate;telegramele erau semnate „pentru conformitate”… dar totul părea copiat pur și simplu din Caragiale. 

Fapt este că povestea se petrecea chiar în vremea lui Caragiale. Personajele, manierele lor, stilul, vocabularul, totul reflectă cu absolută fidelitate lumea în care a trăit și din care s-a inspirat Caragiale în ultimele decenii ale secolului 19. Încerc să deslușesc acest caz de intrigă cu adulter plecând de la 10 documente găsite întâmplător într-un vechi cufăr. S-au păstrat surprinzător de bine de-a lungul a mai bine de o sută de ani. Toate documentele – scrisori, telegrame, note – le-am reprodus întocmai. Sunt peste poate de savuroase.

„O noapte furtunoasă” a fost publicată în 1879. Din același an, luna februarie, este și primul nostru document. Aflăm despre un caz de infidelitate a soției domnului Toma Bagdad din Râmnicu Sărat. Cazul nu pare să fie însă un adulter oarecare. Dincolo de infidelitatea probată (cu un „june ofițer”), soțul o bănuiește pe soție de intenții criminale la adresa sa. Grav! Drept pentru care, Anna Bagdad, soția infidelă și suspectată de alte alea, este obligată să dea următoarea

„Declarațiune.

În urma comunicări făcută de servitorii noștri bărbatului meu că amu introdusu în casă pe un june oficeru în lipsa bărbatului meu d’acasă, și pe care vizitiulu l’a văzut eșind pe fereastră – pentru a obține ertare de acestă greșelă dela datoria mea de fidelitate am datu acestă declarație pentru a asigura pe bărbatul meu că nu voi mai face assemenea greșelii pe viitoru.

Asupra temeri ce are bărbatulu meu că pote iasu fi devenitu dușmană și că pote așu avea intențiunea d’a atenta la viața sa, juru pe onorea mea și pe sufletul meu că acistă temere este neîntemeiată și dau solemna asigurare bărbatului meu că nu voiu avea niciodată asemenea intențiune criminală și monstruoasă.

Dată în Bucuresci astăzi 26 fevruarie 1879.

Anna Bagdad

Martor D. Orbescu”

„Intențiune criminală și monstruoasă”?! Curat murdar! Oare ce l-o fi făcut pe Toma Bagdad să creadă așa ceva? Cine știe ce s-o mai fi întâmplat în acel mariaj că a intrat omul la o idee și, vorba aia, fandacsia e gata. Soțul primește totuși „solemna asigurare” că nu se pune problema, soția jurând în acest sens „pe onoarea și pe sufletul” ei. Cât privește infidelitatea, nu par să existe dubii relativ la junele ofițer care a ieșit pe fereastră – văzut de vizitiu. Anna Bagdad îl „asigură” însă pe bărbatul ei că nu va mai face asemenea „greșeli” pe viitor. Situația familiei Bagdad pare momentan salvată.

„Ofițeru ‘lam prinsu eșindu pe ferestre din dosu salonului”

Dar, ce să vezi? Nu trec nici două săptămâni și Anna, revenită la Râmnicu Sărat fără soțul ei, rămas la București, recidivează:tot cu un ofițer (același june?), tot pe fereastră. Servitorii – și mai ales vizitiul – au fost din nou pe fază.

„Telegramă de la Râm. Saratu la Bucuresci din 07 martie 1879, ora 09:45 seara

Dlui Thoma Bagdad,

Vino degraba și trimetemi răspunsu, se vii la gara se te așteptu, să vă spunu noutațile;pana nu vorbești cu mine, se nu intri in cassa secreta.

Alexe Parvu Servitoru”

Și încă una:

„Telegramă de la R. Seratu la Bucuresci din 08 martie 1879, ora 10:10 seara

Toma Bagdat,

Ofițeru ‘lam prinsu eșindu pe ferestre din dosu salonului. 

Samel Vizitiu”

Unde mai găsești azi asemenea slujbași devotați? Servitorul și vizitiul au rămas neabătuți în veghea lor asupra onoarei de familist a stăpânului Toma:au stat la pîndă, au surprins și au comunicat imediat. Un fel de déjà vu:ofițerul ieșind pe fereastra din dosul salonului la oră târzie. Aceeași fază trebuie să se fi petrecut și mai înainte, având drept urmare Declarațiunea din 26 februarie. Dar ce o fi însemnînd „casa secretă” la care se referă servitorul Pârvu? Nu știm, va rămâne un mister râmnic-sărățean pe veci. E clar însă că Anna e „rea de muscă”, cum se spunea, și pur și simplu nu se poate abține. Ce-i de făcut?

Următorul document ne obligă la un salt în timp de 4 ani. O chitanță de mână din 1883 spune:

„1.500 adică una mie cinci sute lei noi, am primit de la soțul meu T. Bagdad ca pensiune alimentară de la 8. Iulie 1883 până la 8 Oct. – pentru care am dat acista.

17. Oct. 1883Ana Bagdad”

Un divorț, pare-se, nu s-a produs încă, dat fiind că Toma Bagdad este numit „soțul”. Dar dacă nu au divorțat, cum de primește Ana „pensiune alimentară”? Ceva nu se potrivește. Iar banii nu erau puțini:1500 de lei „noi” la vremea respectivă erau o sumă respectabilă.

Următoarele chitanțe de mână sunt din 1884, respectiv 1885:

„Am primit de la D-nu Toma Bagdad pensiunea mea alimentară până la 14. Ianuarie 1885.-pentru care am datu acista.

22. Decembrie 1884Anna Bagdad”

„Am primit de la D-nu Toma Bagdad pensiunea mea alimentară până la 14. Septembrie 1885.-Pentru care am dat acista.

18 Sept. 1885Ana Bagdad”

Intrigile amoroase s-au aflat în centrul a numeroase creaţii caragialiene,  iar ilustratorul Aurel Jiquidi va realiza,  la rândul său,  o serie inspirată de litografii pentru piesa „O noapte furtunoasă”: Jupân Dumitrache şi soaţa la „Iunion”

Intrigile amoroase s-au aflat în centrul a numeroase creaţii caragialiene, iar ilustratorul Aurel Jiquidi va realiza, la rândul său, o serie inspirată de litografii pentru piesa „O noapte furtunoasă”:Jupân Dumitrache şi soaţa la „Iunion”

„Abia așteptu a pleca la Nisa unde totul este în flore”

Toma Bagdad nu mai este „soțul”, cum se vede. Iar din documentul următor, o scrisoare din 1886, aflăm că Anna s-a stabilit între timp la Paris, unde „sînt o mulțime de compatrioți”: 

„3. Ianuarie, Paris

Thomo!

Nu sciam ce să credu de tăcerea D-telle mă pierdem în conjectură în fine astăzi priimi o scrisore de la maman alăturîndu-ți scriisorea-ți sunt forte veselă că copilașii-mi sent sănătoși – eu m’am sculat de cîte-va dzille din pat am avut un gravu accidentu! Mi-a arsu o odae și am căzutu de 1 etage pe scării-norocu că nu am rămasu cu vre un defectu, am avut o șansă orbă eu nu mi am spartu capul, mobila nu a fostu asigurată în căi mulțumescu lui Dumnezeu că tote s’a petrecut astfel căci consecințele ar fi putut fi multu mai triste!

Mami nici nu iam scrisu nimika despre asta o sciu cum se sperie. Iată nenorocire la care nu se aștepta cine-va și care te pot nenoroci pe totă viața! Nu înțeleg cum a întorsu scriisorea-ți în țară când eu sent de cît va timpu deja întorsă la Paris;pe la 15 ale lunei am intenția a pleca la Nisa și Monte Carlo că aici este un timpu abominabilu – de 2 dzille este ceva mai binișoru dară sărbătorile Crăciunului a fostu triste, ploii și ventu grozavu. Abia așteptu a pleca la Nisa unde totul este în flore.

Mă gândescu multu la copii și ei o să mi facă a mă decide la al doilea mariage, nu ți-nu pentru mine de locu dară pentru dânșii va trebui a mă decide odată. Cît pentru poliță contezu pe parola ce mi ai datu că mă vei plăti în luna lui Februarie to rog numai a te ține de promisiune. Îmi pare forte rău de cele ce-mi scrii despre Alexandru mare păcatu căci intelegența nu îi lipsește! Am văzut pe Mișu Marghiloman, pleacă și el la Nisa, sînt o mulțime de compatrioți la Paris! Dim cu politica cum o duci? Mă așteptam ați vedea numele în Independența în afacerea cu Alexandrescou-Orovenu! Nu mă așteptam eu nici odată ca deputatul să esă ceva din el, bietul om! Sînt curioasă a vedea de va fi aquitat de jourați. Ce Alexandrescou este acela? Cum nu ai fost și D-ta amestecat indirectu în afacerea asta? Căci sciu cum îți cade adesea belele pe cap de la gouvernanță. Scriem ceva detailluri de afacerea asta.

Te rogu fii interpretul meu lângă Mme Muntenu și Pavlache și spunele că le trimitu complimentele mele și felicitări de sărbători și anul nou. Te rog assemenea a vorbii adessea de mine copiiloru să nu mă uite drăguții, căci numai D-ta o poți face acesta altă nu am pe nimeni lângă dânșii care se pot interesa puțin de mine vorbindu-le. Îți felicitu sărbătorile urându-ți tot ce-ți poți ura însu-ți, copiiloru mii de sărutări. D-tella Amiciție, Anna”

Să le luăm pe rând. În apartamentul de la Paris a luat foc o încăpere – nenorocirea, și Ana a căzut pe scări un etaj. Asta-i rău. Dar nu și-a spart capul, și nici nu a rămas cu vreun defect. Asta-i bine. Viața merge înainte:spre Nisa, unde „totul este în floare” în ianuarie – spre deosebire de Paris, unde vremea este „abominabilă”. Aflăm apoi că există niște copii ai Anei (nu știm câți), care au rămas – ce convenabil – acasă la tatăl lor Toma. Aici mărturisesc că nu prea înțeleg cum se face că Ana a primit „pensiune alimentară” când ea era singurică la Paris. Enfin, Ana contează pe următoarea „poliță”, și Parisul e vesel la 1886, cu „o mulțime de compatrioți”. 

„Voi fi silită a recurge la mijloce ce voiam cu ori ce prețu a evita...”

În treacăt fie spus, ministrul României, adică ambasadorul în Franța la acel moment, era… Vasile Alecsandri. Apropo:„cu politica cum o duci?” Ana se ține la curent cu evenimentele din țară citind Independeța („L’Indepéndence Roumaine”), unde s-ar fi așteptat să-l vadă pe Toma Bagdad implicat „în afacerea cu Alexandrescu-Oroveanu”. Deputatul cu acel nume este penal, căci a ajuns la mila juraților. Un mic scandal din epocă? Probabil, nu avem „detailluri”. Știm însă că Ana s-a dus, cum plănuia, la Nisa și Monte Carlo, de unde a trimis… mandarine:

„14 Mars, Marbeuf 30, Paris

Thomo!

Mi-a părut forte rău când am auzit că esci bolnav, speru că maladiați nu va avea nici o gravitate și-ți dorescu ca la priimirea scriisorei mele să fii de tot însănătoșit.

Potu zice că adevărat nu am șansa cu banii ce-mi datoresci, contam multu pe promissiunea-ți-am luat chiar angajamentu scrisu de plată, crezând că odată în viațăți vei fi exactu și vorba-ți este vorbă, domne Thomo cum nu te gândesci seriosu? De un an de dzille îmi esci datoru polița asta expirată, vezi că voi fi silită a recurge la mijloce ce voiam cu ori ce prețu a evita, cu tote astea te rog încă o dată a face tot possibilul a-mi trimite peste vre-o 10 sau 15 dzille, după cum vezi nu ți pun cuțitul la gît, speru până acuma arendașii șia plătit arenda, pentru tine 5000 franci nu este lucru mare dacă ai primit arenda, îmi vei dice că ai multe plăți de făcut, te credu daru și D-ta dreptu recunoștință că te am așteptat atîta timpu nu credu să mă lași pe cea din urmă de aquitat. Scriem te rog îndată ce vei priimi scriisorea mea.

Ce ai avut și din ce te ai bolnăvit? Credu că ai priimit Mandarinele trimisse de la Monte-Carlo. Ce a disu copii când a văzut coșulețele? Copii a fostu continu sănătoșii? Nu credu să fi fostu așa de gravu bolnavu în cît să nu fi putut scrie 2 cuvinte răspunsu la scriisorea mi de Niza. Scriemu multu de copii;îi dorescu grozavu ași dori să-i vezu! Nu sciu încă când voi veni în țară – cu tote astea multu mi e doru să-i vezu! Îi sărut dulce. D-tella Amiciție, A”.

Toma nu e un om serios, asta e clar. Ana nu a primit banii promiși și amenință că ar putea recurge la alte mijloace. La urma urmei, ce înseamnă 5000 de franci pentru un moșier ca Toma Bagdad… Mandarinele erau pentru copii, evident. 

Anna Bagdad îi scrie de la Paris fostului soţ (Toma devine „Monsieur Thomas Bagdad”)

Anna Bagdad îi scrie de la Paris fostului soţ (Toma devine „Monsieur Thomas Bagdad”)

„Tomo sînt încă tânără, nu voi fi multu timpu singură...”

În următoarea misivă către fostul soț se remarcă niște note nostalgice. Ana îi amintește că „am avut și zile fericite”, ceea ce l-ar putea face pe Toma „pensive”. Problema cu polița persistă:

„Luni, Paris,

Tomo!

Sînt sigură că dacă protestam polița (după cum alta în locul meu făcea) ai fi fostu silitu a o plăti… avându bani după cum știu. Pot aștepta încă, rezonamentul este comodu și foarte avantagiosu pentru D-ta numai, credu că nu te vei basa pe acista și a mă face să te așteptu à l’infini. Răspunde-mi data când crezi că vei putea să-mi plătesci polița și voi face sacrificiul a te aștepta ți-o promit că nu o voi protesta, dacă te vei ține de promisiune și vorba ta să fie de omu seriosu.

Îmi scrii că ai lipsitu două săptămâni la moșie, singur ai fostu sau cu copii, scrii că ai camere destule la moșie, și spui că nu ai lăsatu copii pe mâna slugiiloru, de vreme ce nu ai voitu să împărtășescu atît îngrijirile cât și tendrețele unei mume, trebue să ții locul mumei și părintelui. Tomo sînt încă tânără, nu voi fi multu timpu singură, viitorul este al meu, dară tu nu credu să nu ai momente în care te căiesu amarnicu de cruda hotărâre ce ai luatu;da, chiar citind scriisorea mea pote vei remănea pensive. 

Am putut avea torurile melle…. și tu alle tille! Te plângu căci vezi tu, pentru tine este o existență brisce, dar ai voit-o. 

Mă gândescu adessea oră fără voiam la multe, căci nu poți nega am avut în timpul mariagiului nostru și dille fericite!

Acuma credu că va dispărea între noi ori ce răncună reciprocă și să rămânem amici după cum o zici în ultima-ți scriisore, să ne ocupăm deci de copii noștri! Nicușorul vezi Tomo a venit la o etate în care va trebui să ne gândimu la instrucțiunea lui;nu faci nimica pentru dânsul, nici madama ce o ai nu este suficientă pentru ai desvolta intelegința lui, alți copii la etatea lui sînt multu mai departe ca dânsul! Antouragiul slugilor nu i pote fi de cât nuisibilu, ce ai de gându a face cu dânsul? Întrebarea este simplă și justă după cum vezi;răspunde-mi te rog care îți sîntu intențiunile? După cum vezi sînt mai serioasă de cât m’ai crezut tu în totdeauna.

Scriemu daca esci mulțumit de recolta anului acesta. Am auzitu din țară că pomele tote sînt perdute și recolta pri puțin promite. Tu în toți anii speri a te debarasa de datorii, dară nu sciu cum te arrangezi că nu izbutesci, ti o urezu de astă dată. Amiciție, Anna

Copiilor sărutări de la măicuța”.

„Poamele sînt toate pierdute și recolta prea puțin promite”, cum aflase Ana din țară. Nu e bine. (Dar rapița?) Preocuparea privind recolta are o explicație simplă:de veniturile moșiei de la Râmnicu Sărat depindea nivelul de trai parizian al Anei. Ba Toma mai are și datorii de care nu e în stare să scape. Cât privește partea sentimentală, „torurile” unuia sau altuia, puse în balanță, o determină pe Ana să-l „plângă” pe Toma. „Cruda hotărâre” trebuie să fi fost divorţul, iar Ana nu scapă ocazia să-i dea fostului soț peste nas:„Tomo, sînt încă tânără, nu voi fi mult timp singură…”. E clar:Ana are planuri de viitor. Nu se poate pentru ca să rămână femeie singură. La urma urmei, e tânără, și e la Paris. 

Viaţa pariziană a Annei de Bagdad, sub lupă

Demersurile Anei de a-și făuri un viitor „nu singură” par să fi fost de o natură mai puțin convențională. Este deducția ce se impune din următorul document. Un document special, demn de atenția unor foruri competente. Vorbim despre un plic cu antetul „Cabinet du Ministre des Affaires Etrangeres”, conținând o misivă adresată „Domnului Alex. Bagdad la Rimnicu Serat”:

„CabinetuluBucuresci 12/24 Maiu 1887

Ministrului Afacerilor Străine

Domnul meu,

În vederea interesului familiei pe care îl invoci, am și cerut să mi se trimită din Paris în mod confidențial informațiuni despre viața ce o duce acolo Dna acolo numită Anna de Bagdad, spre a fi luminată convingerea parquetului. Însă este peste putință ca respunsul să’mi sosescă pentru termenul ce mi’l arăți. Trebue timp ca cercetările să se facă, mai cu semă că în questiunele de felul acesta trebue multă discrețiune, pentru că interesul familiilor cere ca totul să rămâie absolut secret și confidențial.

Primește, te rog, o dată cu regretele melle că nu pot să ți dau încă un respuns,

Salutările melle

M. Pherekyde” 

Moravurile epocii,  în revista „Furnica”,  la începutul secolului XX. 1) 1905. Precauţiune. „El: Gust aş avea să facem o baie în mare. Ea: eu deloc. Nu vezi ce furioase sunt valurile? Dar dacă vrei să te scalzi... dă-mi să-ţipăstrez eu portofelul” 2) 1905. „Unde te duci diseară? Nu ştiu. Merg şi eu”

Moravurile epocii, în revista „Furnica”, la începutul secolului XX. 1) 1905. Precauţiune. „El:Gust aş avea să facem o baie în mare. Ea:eu deloc. Nu vezi ce furioase sunt valurile? Dar dacă vrei să te scalzi... dă-mi să-ţipăstrez eu portofelul” 2) 1905. „Unde te duci diseară? Nu ştiu. Merg şi eu”

Plicul nu are nici timbru, nici ștampila poștei, ceea ce înseamnă că a fost trimis prin curier special. Alexandru Bagdad, cel căruia i se adresează ministrul Afacerilor Străine (de Externe) Mihail Pherekyde, este fratele lui Toma. Acesta, pare-se, n-a îndrăznit… Întrebarea este alta:cum se face că de „problema” Anna acceptă să se ocupe Ministerul de Externe al României? Ce influența are familia Bagdad din Râmnicu Sărat de poate apela la servicii confidențiale din partea ministrului de Externe? Nu în ultimul rând, ce face acea femeie la Paris de trebuie „luminată convingerea parquetului” de la București? Ce înseamnă „chestiunile de felul acesta”, unde este nevoie de „multă discreție”?

De ce „totul să rămâie absolut secret și confidențial”?

Cheia se găsește în formularea „interesul familiilor”. Un posibil scandal ar fi afectat câteva dintre cele mai influente și bogate familii ale României de atunci, inclusiv pe cea a ministrului Afacerilor Străine. La Râmnicu Sărat, un cartier și un azil de bătrâni poartă și azi numele lui Alecu Bagdad, mare boier filantrop de la mijlocul secolului 19:tatăl lui Toma Bagdad. Dar mai importantă era familia din care provenea soția sa năbădăioasă, Ana:familia Isvoranu. Mare și veche familie de boieri olteni, Isvoranii produc, spre mijlocul secolului 19, trei fete:Irina, Aristița și Ana (fratele lor, „duelistul” Ionel Isvoranu, este un caz în sine). De-acum, atenție, firele se leagă:

Aristița Isvoranu va deveni soția lui Cezar Bolliac, poet, publicist și revoluționar proeminent (cel cu „monstruoasa coaliție”). 

Irina Isvoranu va deveni doamna Marghiloman (soția lui Iancu) și va avea trei copii, nepoți, adică, ai Anei: 

-Elena, ce se va mărita cu avocatul Scarlat/Charles Pherekyde, administrator al Domeniilor Regale și preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie. Era fratele ministrului de Externe Mihail Pherekyde. Iar Elena era Doamnă de Onoare a Reginei Elisabeta;

-Mihai, zis Mișu, cel pe care Ana îl întîlnește la Paris, unde își făcea veacul și își toca averea „între cai și cocote”;și

-Alexandru (născut în 1854), viitor prim-ministru român, cel care a dat numele „marghilomanei” – cafea turcească fiartă cu coniac (sau rom) în loc de apă.

Ba să-l amintim și pe unchiul Mihail/Mihalache Marghiloman care, la momentul respectiv, avea deja o reputație ca fost șef al poliției sub Cuza. Iar viitorul lider conservator și prim-ministru Alexandru Marghiloman era și el un personaj politic important atunci, devenind ministru al Justiției deja în 1888. 

Ana Isvoranu, măritată Bagdad, doamna cu problemele, era mătușa lui Alexandru Marghiloman și a Elenei Marghiloman-Pherekyde, precum și cumnata lui Cezar Bolliac! Acum se înțelege… Un scandal legat de numele ei ar fi avut ecouri foarte neplăcute în cele mai înalte sfere, inclusiv Curtea regală (curat lanțul slăbiciunilor). Iată de ce tribulațiile pariziene ale celei ce își spunea „Anna de Bagdad” la 1887 erau de natură să neliniștească (și să mobilizeze întru mușamalizare) cercurile conducătoare de la București. Evident că, după cum spunea ministrul Afacerilor Străine, trebuia ca „totul să rămâie absolut secret și confidențial”. 

Așa a și rămas. Aceste câteva documente păstrate absolut întâmplător ne permit să ne facem cât de cât o imagine despre Ana (franțuzit Anna), despre slăbiciunea ei pentru juni ofițeri și pentru viața de „belle époque” de la Paris, cu deplasări la Nisa și Monte Carlo pe banii lui Toma. Legăturile ei de rudenie, deslușite cu ajutorul altor documente, o plasează pe Ana Bagdad în „high-life”-ul românesc (sau „moftologia națională”) de la sfârșitul secolului 19, cînd Parisul nu părea prea departe de Râmnicu Sărat, și „interesul familiilor” se confunda cu onoarea nației. În rest, nu avem alte detalii. Nu știm, din păcate, în ce aventuri delicate s-a complicat „Anna de Bagdad” la Paris și cum s-au sfârșit ele. Ce mai, „zi-le oameni şi dă-le pace”.

""