Însemnari din prizonieratul german

Autor 10531 vizualizări


Intrarea României în razboi alaturi de puterile Antantei în noaptea de 14-15 August 1916 îl gaseste pe învatatorul Nicolae Malureanu-Cristescu mobilizat cu gradul de sublocotenent în Reg. 70 Infanterie. Îndeplinea functia de comandant al plutonului III din compania I. Regimentul era parte organica a Diviziei XII Inf. din Armata I a comandata de generalul Alexandru Averescu. Aceasta se afla în rezerva dispozitivului de acoperire, concentrata, initial, în zona Slatina-Olt. 
"Actiunea  României, pe deplin justificata, dupa doi ani de neutralitate, subliniaza generalul C. Gavanescul într-o lucrare din anul 1918, a înlaturat trasnetul ce se pregatea sa cada asupra Salonicului, Bucovinei si din nou asupra Verdunului. Cu viata scumpa a poporului nostru si cu sângele lui pretios am întâmpinat urgia dusmanului înfuriat si l-am înturnat din drumul sau. Am slujit cauza aliatilor, caci ne-am afirmat si ne-am întarit si drepturile noastre pentru ziua de mâine".

 

 

În prima linie
În lunile octombrie-noiembrie 1916, timp de 48 de zile, Reg.70 Inf. va face parte din Grupul Namaiesti care va purta lupte dramatice cu trupele inamice, germano-austro-ungare, pentru apararea culoarului Rucar-Bran si a orasului Câmpulung Muscel. Ostasii români s-au acoperit de glorie în aceste batalii."Românii se apara - scria istoricul german Adolf Köster - pentru fiecare metru patrat de pamânt din pretioasele lor plaiuri si lupta cu o îndaratnicie surprinzatoare. Sunt oameni iscusiti".
Consemnând aceleasi evenimente, ale argesenilor care-si aparau eroic meleagurile natale, în Jurnalul de Operatii al Diviziei XII Inf. se arata:"Catre 29-30 octombrie 1916 atacurile se produc, mai ales, asupra sectorului dintre Argesel si Dâmbovita, asupra vaii Pravatului, precum si pe cele doua sosele din lungul Dâmbovitei catre km.65. Toate atacurile inamice au fost respinse cu pierderi simtitoare pentru aceasta. În special Regimentul 70 Inf. care apara valea Pravatului s-a remarcat prin bravura cu care a rezistat neclintit pe pozitie, zdrobind toate atacurile inamice, care se sfarâmau lasând multi morti".
În ragazul dintre dramaticele înclestari cu inamicul care invadase pamântul strabun, obiect de cult pentru mosnenii argeseni, subl. de rez. Nicolae Malureanu îi scria sotiei, doamna Florica N. Cristescu,  prin gara Merisani, la comuna Malureni, judetul Arges pe o carte postala militara tip, cenzurata prin aplicarea unei stampile rotunde (o 30 mm) cu tus rosu, având înscriptia Armata de Operatii, Regim. 70 Inf. Libera Expediere, printre altele:"Florico, Te încunostiintez prin prezenta ca sunt sanatos. Doriam în urma neîntâlnirii noastre sa îmi scrii si mie ceva relativ la drumul ce l-ai facut. Dar tot asteptând, au venit si Sfintiii Arhangheli si asa e o luna si jumatate de când nu mai stiu nimic din partea voastra". 
Pe 26 septembrie 1916, sotia îi va trimite Domnului subl. de rez. Malureanu Nicolae, Reg. 70 Inf., compania I a,  Pe câmpu de Operatii, o carte postala pe care sunt aplicate doua stampile rotunde (o 28 si 29 mm), având înscrisul Biroul de Censura Militara Pitesti-4 octombrie 1916 si Gara Merisani, prima cu tus negru, a doua cu tus albastru si data 2 oct.1916 cu urmatorul continut:"Doritul meu sot, Prin aceasta carte postala va comunic ca am primit C.P pe care me ati trimiso. Despre noi aflati ca suntem sanatosi cu toti. Copiii de asemenea sunt sanatosi si te doresc. Banii i-am primit trimisi pe neica Nita si ma duc la parintele Oancea ca pâna în timpul de fata când aceste rânduri le scriu nu am mai primit nimic. Tot de odata îti comunic ca am mai trimis o C.P dar vad ca nu scriti de ea. Te rog înca odata si de mii de ori când ai timp scriene ca toti dorim de D-ta. Afla si de Mama si de surorile D-le ca sunt sanatoase si te doresc. Scriele si lor ca mereu îmi zic ca de ce nu scrii. Acu ramân a D-le sotie care în tot timpul se roaga Creatorului dimpreuna cu copiii spre a va tine sanatosi". Pe fata cartii postale, un prieten, C.Popescu, însereaza:"D-le Cristescu te rog foarte mult pe D-ta sa-mi scrii de fratii mei ca le-am trimis 10 scrisori si n-am primit nimic. Cristache e în Bucuresti, spune ca e putin ranit".

Caderea în prizonierat
În a doua parte a lunii noiembrie 1916, situatia de pe front se înrautateste continuu, aliatii din Antanta neonorând promisiunile facute. Trupele Puterilor Centrale vor obliga armata româna sa cedeze, pas cu pas, dupa lupte înversunate si grele pierderi o parte din teritoriu si Bucurestiul, sa se retraga pe Frontul din Moldova.
Într-un memoriu adresat conducerii Ministerului de Razboi, la 31 iulie 1918, dupa repatriere, ofiterul rezervist va relata conditiile în care a fost luat prizonier:"Subsemnatul sublocotenent Malureanu Nicolae, comandantul plutonului 3 din compania I a, Reg.70 Inf. în ziua de 23 noiembrie 1916 pe când formam un detasament în Divizia XII a în comuna Filipestii de Padure, jud.Prahova, cu destinatia de a fi flancgarda unei ariergarde comandata de D-l capitan Zaman Traian, am fost cu tot detasamentul înconjurat de trupe germane. Aceasta datorita numai faptului ca o alta unitate germana taiase retragerea trupelor noastre în comuna Calinesti (Prahova) înca în noaptea de 20-23 noiembrie".
Din acest moment începe pentru ofiter si camarazii sai calvarul prizonieratului, de aproape doi ani, care se va sfârsi în lagarul de la Crefeld din Germania.
Din însemnarile si corespondenta acestuia catre familie, scrise cu mult talent, autorul a reusit sa surprinda unele momente inedite, mai putin cunoscute, ale celor traite de românii ajunsi prizonieri în Germania, tema mai putin abordata de istoricii militari pâna dupa anul 1990.
"Întregul convoi - scrie ofiterul în Memoriul amintit - format din prizonieri români a pornit pe jos la Târgoviste dormind prima noapte în temnita Margineni. Între 25 noiembrie si 13 decembrie 1916 am fost încartiruiti la Scoala de ofiteri de cavalerie din Târgoviste. Apoi ne-au dus pe 13 decembrie cu trenul pe ruta Titu-Pitesti la Slatina unde am stat în Palatul administrativ rechizitionat de germani. Pe 19 februarie 1917 ne-au dus cu trenul în Germania, întâi în localitatea Strolsund, apoi în Crefeld. De la 28 februarie la 9 mai am stat în carantina în baraci. Drept tratament din partea inamicului am avut o hrana în total; ne-am mentinut totusi fiind ajutati cu alimente de Crucea Rosie-Sectia Româna din Paris. Ca locuinta am fost instalati în baraci si cazarmi. Solda am primit pe 1917 pâna la 1iunie câte 60 de lei lunar iar de aici pâna la 1 iunie 1918 câte 125 marci. Situatia medicala n-a lasat atât de dorit, iar în ceea ce priveste activitatile noastre zilnice ne-am organizat potrivit profesiei noastre civile cu diferite modalitati".

O statistica inedita
Într-un carnetel cu dimensiunile 10 X 16 cm, având 38 de pagini, ofiterul a reusit sa identifice pe toti locuitorii lagarului de prizonieri, bineînteles români, trecând numele si prenumele fiecaruia, unitatea din care a provenit, specialitatea, studiile  si la unii si adresa din tara.
Este pentru prima data când dintr-un lagar german avem o asemenea statistica. 
Astfel, din cei 597 prizonieri români, toti fosti ofiteri, 136 erau activi si 461 de rezerva. Din prima categorie am identificat cu grade superioare pe generalul de divizie Dumitru Costescu, coloneii Alexandru Sturza si Neculai Stavrache si alti cinci maiori, Adia Ilie, Balanescu, Culici Alexandru, Ionescu Curatu si Negruzzi Ion. 128 din ofiterii activi aveau grade inferioare, respectiv, capitani-16, locotenenti -32 si sublocotenenti -80.
Dintre ofiterii de rezerva erau în lagar:un profesor universitar (docent Mircea Florian), un ziarist (Ilie Moscovici de la Clubul Socialist din Bucuresti), magistrati si avocati (75), studenti (37), învatatori (203), institutori (18), profesori (13), ingineri (13), functionari (39), proprietari (23), agronomi (9) etc. Preotul ortodox al lagarului era Gheorghe Jugureanu din Mizil-Buzau.
Viata din lagar avea rigorile ei, poate mai suportabila, majoritatea prizonierilor erau cu studii superioare, ofiteri, si li se aplicau prevederile tratatelor internationale în vigoare. "Acelasi tratament - consemneaza ofiterul - am constatat  ca se aplica si prizonierilor francezi, rusi si aliati englezi".
În lagarul de la Crefeld, prizonierii români au fost internati pâna la 13 mai 1918, când li s-a permis sa se întoarca în România. Au sosit în tara cu trenul, la 19 mai.
Din perioada prizonieratului, stirile despre cei din lagar sau de acasa circulau cu dificultate. Impedimente erau destule:distanta destul de mare de domiciliu, cenzura militara, greutatile transportului corespondentei care se facea prin Crucea Rosie Internationala, redactarea în tara numai pe carti postale speciale având dimensiunile 133 X 95 mm, carton gri, cu înscrisul pe fata Service des Prisonniers de Guerre-Kriegefangener-Carte Postale-Postkarte, M.... Crefeld-Rheinprovinz-Allemagne, iar pe verso Le Vétement du Prisonnier de Guerre (Euvre Rattachée ŕ la Croix Rouge Francaise, 63, Avenue des Champs-Elysées, Paris-Section Roumanie.
Toata corespondenta era stampilata cu tus negru, o 27 mm, cu înscrisul circular Paris-R.de la Boetie, data si cu o stampila de cenzura germana tus negru, o 25 mm.
În lagar erau impuse câteva reguli în privinta corespondentei:toate scrisorile primite trebuiau strânse într-un dosar pentru a putea fi usor verificate, iar acestea trebuiau sa fie scurte si de interes familiar, dar mai ales pline de informatii sociale si culturale (!).

"Prevad ca razboiul va dura înca multa vreme"
Din corespondenta ofiterului prizonier am retinut continutul unora: 
Astfel, la 1 ianuarie 1917, acesta trimite din Slatina, o scrisoare sotiei cu urmatorul cuprins:"Dorita mea sotie, au trecut luni de zile si de neînchipuita durere pentru mine, nestiind de rostul vostru nici de bine, nici de rau. Astazi, odata cu venirea unchiului meu Gheorghe Nedelcu, primul care ma puse în cunostinta de situatia familiei mele, drept sa va spun, mi-a usurat mult situatia dându-mi nadejdea, ca odata si odata, trebuie sa revenim la rosturile noastre. De data asta am primit o camasa si o pereche de izmene, însa eu am rugat pe unchiul Gheorghe ca sa mai vie pe la mine si sa-mi aratati prin scrisoare anume suferintele voastre si ale satenilor nostri si daca aveti mijloacele de trai. Prevad ca razboiul va dura înca multa vreme. Veti sti a îngriji copilasii cum îi mai bine. Aci alaturat v-am trimis si o chitanta în suma de 160 de lei amicului Ionel Cristescu din Cacaleti rugându-l din suflet sau în lipsa D-lui pe sotia sa, ca sa ma salveze daca nu mai mult cu cel putin în masura în care si eu l-am salvat, dându-ti tie suma de pe chitanta iar chitanta oprind-o D-lor. De toate acestea comunicati-mi fara întârziere, caci e posibil sa ne mute într-alt lagar. Termin urându-va ca Anul Nou sa va aduca bucurie - Nae".
Dintr-un alt fragment de scrisoare, trimisa la 10 ianuarie 1917, ora 11 a.m din Slatina (Lagarul de prizonieri) adresata "Scumpa Mama, dorite surori, iubita sotie si dragii mei copiii" îsi anunta familia despre situatia în care se gaseste marturisind:"Eroul la care voi v-ati fi asteptat sa caza mort pe câmpul de onoare sau în cel mai fericit caz, sa se întoarca la vatra încununat de laurii biruintei, din cel mai mare si mai groaznic razboi ce l-a avut omenirea, în sfârsit, eroul strecurat prin desele site de la Valea Plângerii din Dobrogea în 27 septembrie si de la Valea Pravatului din Muscel în 4 octombrie 1916, are durerea sufleteasca sa va anunte ca dupa 99 zile de razboi a cazut prizonier în mâinile germanilor în ziua de 23 noiembrie 1916, ora 8 dimineata, în satul Filipestiii de Padure din Prahova, împreuna cu alti 8 ofiteri si cu tot restul oamenilor din Regimentul 70 infanterie".

"Pititi tot ce credeti ca v-ar lua nemtii"
Ajuns în Germania, la data de 18 august 1917, i se permite, conform uzantelor stabilite de forurile internationale patronate de Crucea Rosie, sa poarte corespondenta cu cei din tara, cu respectarea prevederilor regulamentare din lagar. În aceste conditii, va expedia din Lagarul Crefeld o carte postala cu urmatorul continut:"Scumpa mea sotie. În speranta ca scrisul meu va va bucura pe toti si mai ales pe dulcii mei copilasi (Filofteia, Marioara, Alexandru si Stelian n.n.) ce i-am parasit acum un an, mi-am permis sa va anunt cu toata dragostea si focul inimii mele ca sunt sanatos si nadajduiesc sa ma vad cât mai curând în tara mea iubita, în satul meu dorit, în casa mea draguta. As fi atât de linistit daca imediat mi-ati trimite o carte postala cu raspunsurile ce va cer: 1. Cum stati cu sanatatea? Copilasii, mama, surorile, sunt sanatosi? 2.Tu primesti leafa din certificat si anume cât? Pititi tot ce credeti ca v-ar lua nemtii. Nu pripasiti nici un dezertor român pentru ca sa nu cadeti în judecata nemtilor atât de grozava. Îndurati toate cu liniste caci nu se poate ca dupa furtuna sa nu vie soare. Eu sunt sanatos si în ziua când voiu avea o stare mai buna nu voiu întârzia a va trimite sprijinul meu. Am primit prin nenea Gheorghe o camasa, o sticla cu tuica, mai multe mere si un curcan fript. Nu stiu daca tu ai avut putinta sa nu uiti pe mama mea si chiar pe soru-mea Alexandrina. Primiti sarutarile mele si doresc sa va gasesc pe toti sanatosi"-Nae. La sfârsitul corespondentei va mai consemna un fapt:"Vad ca nu-mi scrii nimic de Tiuta, de Sandica si de Tita pe care îi vad în vis. Marioarei îi doresc grabnica însanatosire. Îi sarut dulce pe toti. Ceva mai mult am visat ca în noaptea de 5 spre 6 sau duminica spre luni , Florica, sotia mea nascuse un baietel frumos. Sa vie sanatos. Nemtii îmi stiu adresa mea care ni s-a cerut aicea. Eu nu pot face un pas caci situatia noastra e alta. Si Crucea Rosie Româna ne-a luat adresele". 
Dupa aproape cinci luni, sublocotenentul Nicolae Malureanu-Cristescu primeste urmatorul raspuns din partea sotiei, care, îngrijorata, va relata, atât cât a permis cenzura militara, situatia deosebita în care se gaseste sub ocupatia germana:"Draga Nae, - îi scrie aceasta - afla despre noi ca suntem sanatosi. Numai Marioara e bolnava. De la Craciun de când zace. Nu stiu îi mai gasi-o când îi veni ori ba. De când au trecut Germanii pe la noi parca n-ar fi fost curati ca moare tinerimea de la un cap. Afla despre Maria lui Gheorghe al Trânii ca a murit. Ia fost înmormântarea în ziua de Anul Nou. Noi suntem foarte suparati din cauza Germanilor, ca ne-au scris vitele si butile, butoaie, haine, pânza, câlti... ce gasesc. Scrie.. si le ia si din cauza asta nu mai stiu ce sa mai facem. Nu putem sa mai plecam nicaieri de acasa ca ne jecmaneste rau de tot. Nu stiu în timpul verii ce ne-om face cu munca câmpului. Sectia o avem la Dumitru Cioran. Avem 20 germani în sectie care ne controleaza pe fiecare zi. Afla ca de la Ionel nu am primit nimic pâna acum. Eu îti trimit pe neica Gheorghe 30 lei ca stiu ca îti face trebuinta. Scrie-mi de tot ce ai primit de la neica Gheorghe si ce mai e pe acolo, cum o mai duceti si ce mai petreceti. Se aude, se face pace ori nu. Prizonierii care au venit o duc foarte bine, nu-i supara nimeni cu nimic. Înca odata îti scriu ca sunt suparata si ma gândesc ca voi mai avea zile sa te mai vaz odata acasa si d’acia în acolo pot sa mor, ca mult e rau fara om în casa, ca noi nu mai avem nici un curaj. Maria Cristea Stanescu - scriitoare. Eu Florica îti scriu daca s-o încinge vre-o molima sa vii acasa sa nu mai stai". Aici se impune o precizare:sotia învatatorului era nestiutoare de carte, corespondenta acesteia era scrisa de alte persoane, ca în cazul de sus, rude sau prieteni. Se observa însa modul în care aceasta dicta ce sa se scrie.

Dorul de familie si de tara
Desigur, asemenea vesti din tara nu l-au lasat nepasator pe cel care era privat de libertate, în spatele sârmei ghimpate a lagarului german  si, la 19 ianuarie-1 februarie 1918, îi va trimite sotiei urmatoarea scrisoare:
"Scumpa mea Florica, Am fost cât se poate de adânc miscat odata cu primirea scrisorii tale, datata 8-12 decembrie 1917, prin care îmi spuneai sa nu va duc nici o grija. Îti poti închipui cât de mult m-a bucurat aceasta scrisoare, fiind prima, care dupa un an de asteptare continua, îmi aduse vestea ca sunteti cu totii sanatosi. Dar parca va vad si pe tine si pe Stelica si pe toti ai casei, tot asa de înduiosati cum v-am lasat la plecarea mea. Nu voiu uita însa sa-ti dovedesc c-am înteles toate suspinele tale, cum si tot dreptul ce l-ai câstigat atragându-ti asupra ta mângâierea copilasilor mei, cât mai ales pe a tatalui lor. Ah! Cât de frumoasa si înaltatoare pentru toti si pentru mine va fi mult dorita zi a Pacii, când Aara mea în chipul ei cel mai demn si stralucit îsi va strânge de pe dealuri, de prin vai si de prin lumea toata, pe multi încercatii ei fii. Atunci sper si eu sa va pot a va zice: Bine v-am gasit! Pâna atunci alatur aici trei fotografii. Sunt sanatos cum bine ma vedeti si v-am scris aceste rânduri bazat pe toata iubirea si încrederea voastra care ar fi de perfect acord cu interesele mele. La revedere, al tau sot care te îmbratiseaza si te saruta cu dor, Nae.
P.S. Transmite le din parte-mi sarutari de ochi: copilasilor, surorilor, si iubitelor mele mame. Slt. Nicolae Malureanu".
 
Foaia pe care a fost redactata scrisoarea are aplicata stampila rotunda de cenzura militara germana a lagarului.
Din lagar, ofiterul român va expedia mereu scrisori si carti postale, fotografii cu autografe daruite familiei, cu urari de fericire si sanatate cu ocazia sarbatorilor de Pasti. Dorul de familie, de copii în special, de rude si de meleagurile muscelene e cuprins în fiecare scrisoare.
Memoriul adresat de sublocotenentul de rezerva Nicolae Malureanu-Cristescu catre Ministerul de Razboi al României, la repatriere, document deosebit de important pentru istoricii militari care doresc sa cunoasca starea de spirit a fostilor prizonieri români internati în lagarele din Vest, subliniaza parerea sa asupra inamicului, în care printre altele consemneaza ca:"Atât ofiterii cât si trupa sunt constienti în îndeplinirea datoriilor lor militare însa cu toate victoriile ce se anunta din partea lor, ei nu exprima încrederea victoriei finale atât pe cât o manifesta populatia civila germana". Idee ce se va confirma, în viitorul apropiat, Germania fiind înfrânta nu numai de intrarea în razboi de partea Antantei a Statelor Unite ale Americii, cu trupe si materiale, întorcând frontul de vest în favoarea acestora, dar si datorita revolutiei interne contaminata de miscarea national socialista. Plina de adevar este si sublinierea pe care o face slt. Malureanu cu privire la parerea militarilor germani asupra soldatului român care "este apreciat ca bun luptator pe care l-au vazut luptând pâna la încapatânare". Va consemna si critica facuta guvernului român si conducerii ministerului de razboi, care în cei doi ani de neutralitate n-a facut nimic pentru înzestrarea si instruirea armatei, aceasta intrând, dupa parerea germana "nepregatita în acest crud razboi".

Admiratia fata de germani
Interesante sunt si opiniile acestuia privind "Ultima constiinta la germani" notate în carnetelul de buzunar cu care s-a întors din prizonierat. Ele sunt rezultatul vietii din lagar, a contactului direct cu militarii si populatia germana din împrejurimile lagarului de la Crefeld. Multe din învatamintele rezultate le va transforma în concepte si principii de viata în activitatea sa de dascal, în anii care vor urma.
Acestea se refera la:1. Modestia si cumpatarea germana-populatia nu cunoaste luxul, rufaria data la spalat este mai întâi cârpita, pentru îndestularea nevoilor sunt destui de harnici ca sa aiba tot ce le trebuie, sunt rabdatori si multumiti cu hrana si îmbracamintea lor;germanul stie pretui valoarea oricarui lucru, de la cracuta si frunzele uscate cele mai mici, de la cutiile de conserve adunate pâna la întrebuintarea lor adevarata foloseste totul. 2. Cinstea-2, 16 marci pierdute, la fel ca si manusile sau cheile, la Oppel, îsi gasesc stapânul la Dönholm, acordarea creditului la cantina chiar daca lipsesc 5 pfenigi stiind ca vor fi restituiti . 3. Ordinea si curatenia peste tot este exemplara. 4. Regularitatea ceasornicului dupa meridian si a vietii omenesti conform anotimpurilor. 5. Constiinciozitatea santinelelor la posturi si schimbatul lor. 6. Onorurile cuvenite superiorilor si disciplina militara sunt exemplare, punctualitate în toate:ora mesei, plimbatul (timpul liber), apelului, dormitul si desteptarea, al baii. Nu e voie sau nu se admite sa uiti, sa lipsesti de la apel, sa fi bolnav mai înainte sau dupa orele de vizita medicala. 7. Militarii ca si civilii sunt constiinciosi patriei lor si nu se lasa mituiti, de a spune neadevaruri si a pierde timpul fara ocupatie. Ceva mai mult, sunt mândri ca sunt germani. Sunt culti, spalati si cunosc mai multe limbi, mai ales franceza (rusa, italiana si engleza mai putin).
La începutul lunii iunie 1918, ofiterul este repatriat. O confirma o carte postala germana de ocupatie din România, cu timbru german de 10 Pf. cu supratipar,  Rumanien-10 Bani- trimisa de un camarad din prizonierat, Stefan Petrescu, din comuna Independenta-Ialomita. Acesta îi trimite cartea postala în data de 9 iunie 1918 cu urmatorul continut:"Nene Nae, Nu te surpriza aceasta C.P. M-am gândit la tristele timpuri petrecute împreuna si aducându-mi de un coleg aminte îi scriu. Am ajuns bine gasind totul satisfacator. Ce mai faci? Ai gasit bine? Cum te împaci cu noua viata? Pe la noi e o seceta grozava. Nu e nadejde de nimic. Sanatate copiilor si D-tale. Sarutari de mâini Doamnei. Cu sanatate, Stefan Petrescu".
În concluzie:studierea documentelor familiei Malureanu-Cristescu din Timisoara aduce în lumina, peste vreme, în premiera, marturii despre situatia prizonierilor români, fosti ofiteri activi si de rezerva din lagarele germane, în cazul nostru, al celui din Crefeld, de unde informatiile sunt mai putine.
Ma refer aici la faptul ca despre prizonierii români din Rusia s-au scris volume speciale. Despre cei din vest, mai putin si uneori tendentios.
Învatatorul Nicolae Malureanu-Cristescu dovedeste talent în redactarea scrisorilor, în surprinderea trairilor sale ca prizonier, îngrijorat mereu de informatiile primite din tara despre ocupatia straina care devaliza totul, de starea familiei sale, cu nadejdea ca va veni vremea întoarcerii si atunci va fi o mare sarbatoare, într-o Românie Mare, unita, în care toti fiii acesteia sa se bucure, jertfa celor cazuti pe câmpul de lupta nefiind în zadar.

""