Influențe străine în sculptura medievală în piatră din Țările Române

Autor 4346 vizualizări


Odată cu întemeierea statelor feudale românești nord-dunărene s-a putut dezvolta arta românească. Numeroase construcții de cult sau civile înălțate după 1330 în Țara Românească și 1359 în Moldova au început să fie împodobite cu picturi murale sau să fie ornamentate cu elemente de sculptură decorativă.

Una dintre cele mai remarcabile construcții medievale românești este Mănăstirea Cozia (sec. XIV).[1]Pe cadrele vechilor ferestre de piatră ale mănăstirii, meșterii au săpat în tehnica méplat-ului[2]vrejuri, palmete și semipalmete de model bizantin[3]sau rozete, împletituri și diverse decorațiuni zoomorfe. Răsuflătorile[4]prevăzute cu rozete sau împletituri au forme circulare. Șirul de arhivolte semicirculare în rezalit de la arcadele înalte ce ritmează fațadele monumentului sunt prevăzute cu palmete, entrelacs-uri șănțuite median după tehnica orientală cu toruri devenite colonete, fusuri răsucite. Baza pătrată a turlei prezintă pe fiecare latură câte o arcadă în timpanul cărora se găsesc rozete de piatră decorate cu împletituri. Se pare că toate aceste motive sunt preluate din mediul cultural sârbesc sau al arhitecturii bizantine și italiene ale epocii.[5]Prezența acvilei bicefale bizantine pe cadrul de fereastră al mănăstirii Cozia nu este întâmplătoare. Din epoca Paleologilor, acvila bicefală devine însemnul heraldic al despoției, [6]el a avut rolul de a semnala recenta intrare a Dobrogei sub administrația domnitorului muntean Mircea cel Bătrân.

Biserica mănăstirii Dealu de lângă Târgoviște, ctitorită de către domnitorul muntean Radu cel Mare între anii 1499-1500 a fost ridicată pe temelii care urmează traseul unui plan triconc. Fațadele, placate în întregime cu piatră fasonată sunt încinse de un tor care le împarte în două registre inegale. Registrul inferior, mai înalt, se sprijină pe o treaptă și o bază profilată în talon. Și el și cel de deasupra sunt ritmați de către un șir de arcade oarbe, retrase față de verticala zidului. Sub cornișa principală, se deschid răsuflători decorate cu entrelacs-uri traforate. Turlele cu tambure poligonale din stânga și dreapta intrării prezintă frumoase méplat-uricu motive geometrice. Deschizătura ușii principale este plasată ca la aproape toate edificiile muntenești de cult și anume pe latura de apus și prevăzută în partea superioară  cu un segment de arc din bolțari de marmură albă și cafenie, dispuși alternativi. Aceștia au marginile alăturate tăiate în valuri, după modelele arabe asimilate de către arhitectura otomană.[7]

Dacă sculptura marilor edificii ortodoxe de cult din Țara Românească precum Mănăstirile Cozia sau Dealu este de inspirație orientală, monumentele Mușatinilor moldoveni este de inspirație apuseană. Portalul rectangular, masiv, dintre naosul și pronaosul bisericii din Baia (jud. Suceava) este decorat cu imaginea crucii repetată de zece ori, la baza montanților portalului apar imagini cu arborele vieții, realizate și ele, ca și motivul crucii, în tehnica reliefului plat. Se pot stabili diverse analogii cu monumentele din Silezia și Boemia, atribuind cele două ancadramente de ușă de la Baia sculpturii romanice.[8]Dacă stilul romanic este marcat în sculptura moldovenească doar prin câteva lapide, goticul, în schimb, a făcut epocă. Primele profile de nervuri gotice au fost descoperite în așezarea feudală datată în perioada lui Petru I Mușat de la Giulești (jud. Suceava).[9]

Apariția stilului gotic și apoi constituirea lui formele clasice, petrecută în timpul domnitorului Ștefan cel Mare se poate constata și urmări în special la ancadramentele edificiilor de epocă:portaluri exterioare, portaluri interioare și cadre de ferestre. Aparținând prin elementele sale caracteristice goticului târziu, portalurile exterioare se prezintă sub caracteristica formei de arc frânt, încadrate uneori  de câte o ramă dreptunghiulară. Profilatura lor este formată din muluri puternic conturate, dispuse în retrageri succesive caracteristice, care se sprijină pe socluri simple ori ornamentate. Ancadramentele de piatră ale ușilor interioare din perioada clasică a goticului moldovenesc cuprind două până la patru baghete încrucișate în partea superioară, baze decorate de muluri. Printre cele mai frumoase exemplare din această categorie sunt cele de la Tazlău și Neamț. Ferestrele dețin, în comparație cu portalul, o poziție secundară în plastica fațadelor, dar nu lipsită de interes.

Influența arhitecturală gotică în Moldova nu se regăsește numai în edificiile religioase ci este prezentă și in edificiile civile din timpul lui Ștefan cel Mare. Un exemplu potrivit îl putem găsi în ancadramentele fragmentare de uși și ferestre, descoperite la Cetatea de scaun a Sucevei.[10]Asimilată, influența gotică este prezentă în Moldova și în secolul următor în chenarele de ferestre și uși de la Dubrovăț sau Moldovița. În spațiul sud-carpatic, goticul s-a dezvoltat doar în mediul săsesc al secolelor XIII-XIV, din orașele de sub munte.[11]

Sculptura arhitecturală din Moldova secolului XVI este influențată și de stilul Renașterii, prezent în ancadramentele de piatră ale clisiarniței mănăstirii Probota din județul Suceava sau la cele ale curților din Hârlău (jud. Iași), unde domnitorul Rareș a efectual lucrări ample de mărire a vechilor spații construite de predecesorul său Ștefan la portalul exonartexului bisericii mănăstirii Voroneț. Plastica funerară, ca și plastica arhitecturală, constituie un capitol important al istoriei vechii sculpturi în piatră din Țările Române. Cele mai importante lucrări din secolele XIV-XVI  sunt grupate în marile necropole voievodale:biserica domnească și biserica mănăstirii lui Neagoe Basarab din Curtea de Argeș, biserica domnească din Rădăuți și biserica mănăstirii lui Ștefan cel Mare de la Putna.

Din ctitoria argeșeană a primilor Basarabi provine o interesantă lespede gisant, despre care nu se știe mare lucru.[12]Conform iconografiei obișnuite, sculptura îl prezintă pe defunct în poziție culcată, cu mâinile pe piept, purtând un costum caracteristic secolului al XV-lea.[13]Un nume înscris în cartușul dreptunghiular din colțul stânga-sus „Gheorghe” este considerat a fi al autorului sculpturii, ce pare să aparțină mediului transilvan, unde elementele artei bizantine și orientale se întâlnesc cu cele specifice goticului apusean.[14]O altă piatră tombală din naosul aceleiași necropole domnești aparține lui Voislav, fiul adolescent al lui Nicolae Alexandru Basarab. Piatra are ca principal decor un „arbore al vieții” de origine orientală.[15]În coroana lui este reprezentat schematic un scut heraldic, prezența acestuia precum și modul cum a fost paginată inscripția de pomenire pe chenarul marginal, indică faptul că avem de-a face cu modele artistice de inspirație occidentală.[16]

Influențe artistice bizantino-balcanice avem în sculptura argeșeană de pe lespedea presupusului mormânt al lui Vladislav I. Pe fața principală este reprezentat arborele vieții. Deasupra lui stă o zvastică, [17]înconjurată de un decor stelar în douăsprezece colțuri. Pe laturile frontale sunt reprezentați în méplatcâte cinci arbori care au coroanele tratate în formă de palmetă. Pe fața de est este săpată, în mijlocul unui pătrat înscris în cantoane, o cruce cu titulus iar pe fața de vest apare steaua în șase colțuri.[18]

Din biserica fostei mănăstiri Căscioarele (jud. Giurgiu) provin două pietre de mormânt. Una aparține stolnicului Neagoe (decedat în 1504) iar cealaltă juăânului Neagu (decedat în 1545), anii morții acestora aflându-se menționați în inscripțiile marginale de pomenire. Câmpurile centrale sunt acoperite cu împletituri și cercuri inspirate din reliefurile exterioare de la Dealu și Curtea de Argeș și sunt ca și ele, realizate în tehnică méplat și tehnică orientală.

Spre deosebire de Țara Românească, unde lespezile se aflau așezate la nivelul pardoselii, [19]în Moldova era obiceiul ca mormintele ctitorilor să fie puse în arcosolii sau chivoturi. Reprezentative sunt arcosoliile de la Putna, la fel și arcosolitul gotic din pronaosul bisericii de la Arbore, finalizat la 29 aprilie 1503, care adăpostește piatra fără ornamente a lui Luca Arbore.[20]Pe frontalul lui se profilează o rozetă centrală cu motive flamboaiante și muluri dispuse în acoladă. În timpane se găsesc două scuturi occidentale, cu motive figurative, [21]unul aparținând fondatorului, celălalt soției sale, jupâneasa Iuliana.

În sculptura heraldică moldovenească de secol XVI, avem o stemă renascentistă, [22]pusă la Suceava în 1534 pe fațada sudică a bisericii Sf. Dumitru. Cuprins de un scut cu trei laturi drepte, herbul se prezintă în varianta lui simplă:capul de bour, flancat de obișnuitele anexe, la dextra o roză iar la senestra semiluna. În jur se află o coroană din frunze de laur ținută în mâini de doi îngeri cu aripile desfăcute. Lucrarea este o replică a panoului balustradei Capelei Sixtine de la Roma, cu blazonul papei Sixtus al IV-lea.[23]În Țara Românească, avem o stemă ce datează din 1499 și provine de la clopotnița mănăstirii Dealu. Ea prezintă acvila cruciată cu capul conturnat și cu aripi desfăcute, flancată doar la dextra. Deși aspectul general al lucrării este unul apusean, este posibil ca stema să fi fost executată de un meșter din Transilvania. Aspectul răsăritean este conferit de coiful reprezentat sub acvilă, panglica răsucită ce-l înconjoară și analogiile contemporane pe care scutul de factură germano-gotică, prevăzut cu doi lobi în partea inferioară. Aceste motive se găsesc găsesc în Transilvania (primăria din Sibiu) sau în Moldova (arcosoliul mormântului lui Luca Arbore).[24]

În concluzie putem afirma faptul că geografia a jucat un rol important în exercitarea influențelor străine asupra sculpturii în piatră din Țărilor Române. Țara Românească, aflându-se în vecinătatea Imperiului Bizantin și mai târziu a Imperiului Otoman, a preluat anumite influențe orientale și balcanice. Trecutul glorios al Romei era încă prezent în Imperiul Bizantin, iar titulatura domnească și heraldica jucau un rol deosebit de important, influențând dinastiile Țărilor Române. În Moldova medievală au patruns influențe de arhitectură apuseană, prin intermediul slavilor apuseni (în special Silezia, Boemia sau Polonia mai ales). Aceste influențe occidentale au pătruns și la sud de Carpați, în mediul săsesc al secolelor XIII-XIV, din orașele de sub munte. În materie de simbolism, pe lespezile ce acoperă mormintele domnitorilor și pe stemele din heraldica românească avem reprezentări din mitologia populară, cum ar fi arborele vieții sau diverse simboluri uraniene (zvastica) sau htoniene, indicând prezența unor puternice elemente păgâne în cultura medievală românească. Pe lângă aceste elemente populare sunt prezente și câtevasimboluri iude-o creștine, ce indică faptul că tradiția populară de esență păgână a supraviețuit paralel cu cea iudeo-creștină, în special în mediul aristocratic.

 

Bibliografie

 

  1. Balș G., „Bisericile și mănăstirile moldovenești în veacul al XVI-lea. 1527-1582” în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1928.
  2. Bătrâna Lia, Bătrâna Adrian, Vătămanu Ion și Scorțanu Ștefan, „Ansamblul reședinței feudale de la Giulești, jud. Suceava”, în Cercetări arheologice, VI, 1983.
  3. Berza Mihai, „Stema Moldovei în veacul al XVI-lea”, în Studii și cercetări de istoria artei. III, 1956.
  4. Chihaia Pavel, „Monumente gotice în Târgoviște” în Din cetățile de scaun ale Țării Românești, București.
  5. Idem, „Necropola primilor Basarabi din Curtea de Argeș” în Din cetățile de scaun ale Țării Românești, București.
  6. Petrescu Paul, Motive decorative celebre (Contribuții la studiul ornamenticii românești),   Ed. Meridiane, 1971.
  7. Teodoru R., „Vechile biserici din Baia”, în Studii și cercetări de istoria artei, Seria artă plastică, nr.2/1973.
  8. TheodorescuRăzvan, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti – secolele X-XIV, Ed. Academiei, Bucharest, 1974.
  9. VătășianuVirgil, Istoria artei feudale în Țările Române, București, 1959.
  10.  Voitec-Dordea Mira, Reflexe gotice în arhitectura Moldovei, Ed. Meridiane, București, 1976.

 


[1]Mănăstirea Cozia este ctitoria voievodului muntean Mircea cel Bătran (n.1355-d.1418), fiind inaugurată la data de 18 mai 1388.

[2]Relief foarte plat în care motivul plin este pus în evidență prin ușoara adâncire a spațiului perimetral.

[3]Pe lângă aceste decoruri apare și acvila bicefală bizantină.

[4]Deschizături (de aerisire) prin care un spațiu închis comunică cu exteriorul.

[5]Răzvan Theodorescu, Bizanţ, Balcani, Occident la începuturile culturii medievale româneşti – secolele X-XIV, Ed. Academiei, Bucharest, 1974, p.305.

[6]Începând cu Iustinian, titlul de despoteste purtat de către toți împărații bizantini. Termenul este sinonim cu cel de imperatorși de basileusși păstrează acest înțeles până în anul 1453 cand are loc căderea Constantinopolului.

[7]Virgil Vătășianu, Istoria artei feudale în Țările Române, București, 1959, p.485-486.

[8]R. Teodoru, „Vechile biserici din Baia”, în Studii și cercetări de istoria artei, Seria artă plastică, nr.2/1973, p.233-255.

[9]Lia Bătrâna, Adrian Bătrâna, Ion Vătămanu și Ștefan Scorțanu, „Ansamblul reședinței feudale de la Giulești, jud. Suceava”, în Cercetări arheologice, VI, 1983, p.84-86.

[10]Mira Voitec-Dordea, Reflexe gotice în arhitectura Moldovei, Ed. Meridiane, București, 1976, p.48.

[11]Pavel Chihaia, „Monumente gotice în Târgoviște” în Din cetățile de scaun ale Țării Românești, București, p.352-367.

[12]Anumiți istorici susțin că piatra ar aparține mormântului lu Vladislav (fiul lui Radu I)  sau al domnitorului Dan.

[13]Pavel Chihaia, „Necropola primilor Basarabi din Curtea de Argeș” în Din cetățile de scaun ale Țării Românești, p.22-23.

[14]Virgil Vătășianu, op.cit, p.336.

[15]Paul Petrescu, Motive decorative celebre (Contribuții la studiul ornamenticii românești),  Ed. Meridiane, 1971, p.39-43.

[16]Pavel Chihaia, op.cit., p.10-11.

[17]Paul Petrescu, op.cit., p.14.

[18]Ibidem, p.12-18.

[19]Excepție face monumentul tip sarcofag al lui Mircea cel Bătrân de la mănăstirea Cozia care s-a păstrat azi doar fragmentar.

[20]Tot fără ornament este și piatra așezată sub chivot a ctitorului Humorului, logofătul Teodor Bubuiog.

[21]Ca motive avem o cruce de consacrare, o săgeată, luna și o stea cu șase raze.

[22]G. Balș, „Bisericile și mănăstirile moldovenești în veacul al XVI-lea. 1527-1582” înBuletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, 1928, p.49-50, fig.53.

[23]Mihai Berza, „Stema Moldovei în veacul al XVI-lea”, în Studii și cercetări de istoria artei. III, 1956, p.103.

[24]Virgil Vătășianu, op.cit, p.481.