Autor 3047 vizualizări


Pe 8 februarie 1950 era înființat, în noua Republică Democrată Germană, Ministerul pentru Securitatea Statului (Ministerium für Staatsicherheit), cunoscut mai degrabă sub abrevierea de Stasi.

Legea de înființare a Stasi a fost adoptată la doar patru luni după ce teritoriul est-german aflat sub administrație sovietică și-a declarat independența și a devenit Republica Democrată Germană. Noua poliție politică nu a fost însă înființată de la zero, ea preluând structura și personalul unei instituții fondate de sovietici cu patru ani înainte. Așa-zisa unitate K-5 (Kommissariat 5) a fost creată de ruși în 1946 pe modelul MGB-ului (predecesorul KGB-ului), cu scopul asigurării securității interne, al căutării criminalilor de război naziști și suprimării mișcărilor de disidență din zona de ocupație sovietică.

Legea prin care a fost înființată Stasi era destul de ambiguă, ea nemenționând precis rolul acestei instituții. Lucrurile aveau să devină în curând foarte clare. Însuși motto-ul instituției – Schild und Schwert der Partei(Scutul și Sabia Partidului) – definea prinncipalul rol al Stasi:asigurarea securității Partidului, deci a statului. Iar singurele mijloace pe care comuniștii știau să le folosească erau supravegherea constantă și teroarea.

Stasi avea să-și respecte cu sfințenie atribuția. Mai mult decât atât, până în 1989, Stasi și-a construit reputația de cel mai temut serviciu secret din blocul comunist, nu doar din cauza metodelor folosite, ci și a numărului foarte mare de angajați și informatori. E binecunoscut faptul că Stasi a beneficiat de cel mai mare aparat represiv din Europa de Est:a avut cel mai mare număr de angajați și informatori pe cap de locuitori dintre toate dictaturile secolului XX.

Foto:Filmul Das leben der anderen (Viețile altora)e unul dintre cele mai bune filme referitoare la Stasi

Astfel, la o populație care în 1989 ajungea la 16 milioane de locuitori, Stasi lucra cu 91.000 de angajați full-time, 13.000 soldați, 2200 de ofițeri și 173.000 de informatori (plus alți 1500 în RFG). De reținut că acestea sunt cifrele oficiale, așa cum apar ele în documentele instituției:însă trebuie să ținem cont că în 1989-1990, între căderea Zidului și reunificarea Germaniei, mii de documente au fost distruse intenționat, astfel că s-ar putea ca numărul informatorilor să se apropie de fapt de jumătate de milion. Dacă e să ținem cont de mărturia unui fost colonel Stasi, putem vorbi chiar de circa 2 milioane de informatori, incluzându-i aici și pe informatorii ocazionali.

În aceste condiții, nu e de mirare că viața cotidiană în RDG a fost marcată de un sentiment constant de frică, teroare și neîncredere, resimțit, de altfel, și în România.