Autor 50212 vizualizări


Principele Honoré III, deşi era un bărbat bogat, nu a folosit niciuna dintre bogăţiile sale spre binele Principatului, principala sa preocupare fiind Franța. Până la vârsta de 15 ani, el fusese educat de iezuiți, devenind apoi muschetar al regelui, ambițiile tatălui său fiind orientate spre cariera militară în slujba Franței. În schimbul unei plăți de 55.000 de livre, Honoré III avea să fie făcut locotenent, comandant al unui regiment de infanterie.

Dezinteres-dezinteres, dar succesiunea era sfântă, așa că, acum, urma căsătoria. Tatăl său, Jacques, negocia de zor, dar fiul nu coopera deloc, refuzând de două ori să semneze contracte nupțiale lucrative cu descendente ale unor importante familii nobiliare franceze. Frustrat, tatăl l-a convins pe Ludovic al XV-lea să semneze o așa-numită lettre de cachet, însemnând un ordin (deseori arbitrar) al regelui, împotriva căruia nu se putea face apel. Astfel, Honoré III a fost întemnițat în fortăreața Arras, de unde a ieșit la finele mai multor luni de temniță și cu resentimente și mai puternice față de tatăl său.  

Honoré III a luptat și a fost rănit în timpul războiului pentru succesiunea austriacă (1740-1748), la doar 28 de ani, a fost înaintat la gradul de general de brigadă, dar Cavalerul de Grimaldi a păstrat Principatul Monaco neutru în război. Ludovic al XV-lea, influențat de doamna de Pompadour (noua sa metresă după moartea subită a doamnei de Chateauroux), s-a înțeles cu Jacques pentru căsătoria lui Honoré III cu fiica ducelui de La Valliere. Pentru a treia oară, tânărul a refuzat, fiind iarăși aruncat în temniță, de astă dată în Bastilia, pentru trei luni.   

Îndrăgostit de mamă, apoi de fiică  

În tot acest timp, Principatul era amenințat. În toamna lui 1746, austriecii au ocupat Genova și aproape au invadat Menton. În primăvara lui 1747, Franța a recucerit Nisa, iar Monaco a scăpat cu fața curată. Eliberat de la Bastilia, Honoré III s-a întors la Monaco, dar n-a pierdut prea mult timp acolo. Spre deosebire de bunicul său, Antoine I, Honoré III nu era câtuși de puțin legat de principat, bucurându-se de toate privilegiile pe care le aducea Parisul.  

La vârsta de 30 de ani, cu ocazia unui bal la Versailles, s-a îndrăgostit nebunește de Anne, marchiză de Brignole-Sala, cu zece ani mai în vârstă decât el, o frumoasă și pasională descendentă a puternicei familii... genoveze Balhis (cum se scrie istoria!), măritată cu un bărbat putred de bogat. Dragostea reciprocă a fost intensă, iar după patru ani, în 1754, încornorându-l pe bietul marchiz, Honoré III a petrecut trei luni la Palazzo Rosso din Genova. Culmea, acolo avea să se îndrăgostească de fiica marchizei, Marie-Catherine, în vârstă de 15 ani.   


Situația a devenit atât de tensionată, încât Honoré III a trebuit să părăsească Genova, nu înainte de a-și proclama decizia de a nu se căsători decât cu Marie-Catherine. Ulterior, el va primi, la Paris, o scrisoare din partea acesteia, în care fata îi promitea în mod oficial că nu se va mărita decât cu el și că, orice s-ar întâmpla, nu va acorda atenție altor propuneri.   

Timp de 17 luni, tatăl fetei s-a opus – şi pe bună dreptate: pretendentul fiicei fusese amantul soţiei –, iar Honoré III nu a insistat. Mai mult, pentru a duce întreaga afacere la un grotesc absolut, principele a deschis discuțiile cu ducele de La Valliere pentru mâna fiicei mai tinere a acestuia, după ce, cu cinci ani în urmă, o refuzase pe cea mai mare.   

Timpul şi negocierile au rezolvat, la un moment dat, chestiunea: la sfârșitul lui octombrie 1756, tatăl lui Marie-Catherine (Maria Caterina Brignole) a capitulat. Şi, după ce a acceptat şi asumarea unui decret anterior – prin care fetei i se interzicea să-şi înstrăineze averea în afara Republicii Genoveze –, la 15 iunie 1757, cei doi se vor căsători. Pe 17 mai 1758 se năștea Honoré IV (1758-1819), totul părea să decurgă minunat, dar, după doi ani, în 1760, Honoré III se va întoarce la Paris, tânjind, aidoma unora dintre strămoșii săi, după viața la Curte. În decembrie, soția i se va alătura la Paris și, la 10 septembrie 1763, s-a născut şi al doilea băiat, Joseph-Marie-Jerôme.  

Respectând nefericita tradiție a familiei, și Honoré III s-a îndepărtat de soție, fiecare având viața sa, așa că nimeni nu a fost surprins când, în 1771, cei doi au divorţat. Între timp, murise și tatăl ei, care, prin testament, lăsase întreaga avere fiicei, fără ca Honoré III să aibă vreun drept sau vreo putere asupra acesteia.   

Pe plan politic, Războiul de 7 ani (1756-1763), o conflagrație globală, și-a manifestat efectele pe mai multe continente. Franța fiind slăbită, îndelungatele tratative cu regele Sardiniei au dus, în 1760, la stabilirea granițelor Monaco cu ducatul Savoia, fără La Turbie. 

Acest text este un fragment din articolul „Dinastia Grimaldi: «Monaco, c’est moi»” apărut în numărul 222 al revistei Historia, disponibil la orice punct de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 iulie - 14 august 2020, dar și în format digital pe paydemic.com 

 Cumpără Acum