Autor 574 vizualizări


Michael Haneke vorbeşte în filmul său alb-negru „Panglica albă“ („Das weisse Band“), premiat cu Palme d’Or la Cannes în 2009, despre abuz, despre putere şi despre răbufnirea celor asupriţi.

Pastorul îşi pedepseşte copiii cu zece lovituri de baston, după care îi obligă să poarte pe braţ o panglică albă. Doctorul, care-i tratează de boli pe micuţi cu atâta blândeţe, îşi molestează fiica de 14 ani sub ochii nevinovaţi ai fratelui ei mai mic. Baronul îi asupreşte pe fermieri, punându-i la muncă pe bani puţini. Cei trei bărbaţi sunt întruchiparea puterii absolute. Ei ţin în mâini soarta femeilor lor, a copiilor şi a oamenilor dintr-un sat protestant din Germania anilor 1913-1914.

Prin gura pastorului, dur cu familia lui, căreia îi aplică pedepse aspre, Michael Haneke explică titlul filmului său „Panglica albă“:panglica, legată în păr fetelor, sau la braţ băieţilor, de culoare albă, care semnifică inocenţa şi puritatea, are menirea să le aducă aminte celor care au greşit că trebuie să evite păcatul, egoismul, invidia, indecenţa, minciuna şi lenea.

Acest sătuc în care nedreptăţile şi ameninţările îi terorizează pe cei slabi de înger reprezintă, de fapt, societatea germană de la începutul anilor 1900, care avea să-i transforme pe copiii inocenţi, cu părul blond şi ochi albaştri, cu fundurile roşii de la loviturile de baston, în viitorii nazişti. Deşi abuzurile erau cunoscute, societatea închidea ochii de cele mai multe ori.

Rar se întâmpla ca un răzvrătit să nu mai suporte, făcându-şi singur dreptate. Chiar Haneke a spus într-un interviu că filmul său vorbeşte despre începuturile oricărei forme de extremism în lume. Michael Haneke a lucrat la pelicula sa tulburătoare peste zece ani, timp în care s-a documentat cu o minuţiozitate şi cu o răbdare extraordinare, pentru a reda cât mai exact toate aspectele legate de viaţă:religie, şcoală, dragoste, prietenie.