Autor 1552 vizualizări


Pe lângă numeroasele daruri pe care Dumnezeu le-a dat părintelui Galeriu a fost şi acela al dulcei glăsuiri. Avea o voce frumoasă, caldă şi îmbietoare la rugăciune, dar totodată impunătoare:„cu vocea sa frumoasă, bine timbrată şi caldă, cu modulaţii baritonale greu de imitat”[1], scrieathenian-legacy.com.

Părintele a lucrat acest dar fiind cântăreţ, la biserica Zlătari din Bucureşti, după cum el însuşi mărturiseşte:”Când am sosit la Bucuresti, eram deja, din ’41 cântăreţ la biserica Zlătari, ştiam că nu mi-au ocupat postul alţii.”[2]Tot aici la biserica Zlatari ocupa şi postul de secretar de redactie al săptămânalului„Ortodoxia”, condus de părintele Toma Chiricuţă.[3]

Dupa sustinerea examenului de capacitate preoteasca a fost hirotonit diacon la data de 15 mai 1943 si apoi preot, o zi mai tarziu  tot în biserica Zlătari. La fix doua luni de la data hirotoniei, adica la 15 iulie, va fi trimis slujitor “în comuna Poenarii Burchi, cătunul Podu Văleni, judeţul Prahova, pe lângă gara Crivina. Gara Crivina dintre Bucureşti şi Ploieşti.”[4]

Primind darul Preoţiei şi având totdeauna în minte cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos:„Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi gâsi odihna sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară.”(Mt. 11, 29-30), a înţeles că celui chemat la această treaptă a slujirii i se va cere mai mult decât înainte. Această chemare înseamnă a te oferi în folosul altora şi pentru alţii, este o lepădare de sine. Această întălnire din nou cu lumea satului, din care şi el făcea parte, l-a făcut după un timp sa mărturisească:„Am umblat şi eu prin lume şi rar găseşti credincioşi atât de curaţi la suflet şi buni. Încât, cu cele aproape o sută de familii, patru ani am locuit acolo, dar n-am dus lipsă de nimic, şi nici, mai ales, de mângâiere sufletească.”[5]Aici a reuşit în scurt cu ajutorul credincioşilor să restaureze biserica şi să o sfinţească în 1945.

 După numai patru ani de activitate pastorală la Podu Văleni, la 15 iulie 1947, Părintele Galeriu a fost transferat la parohia  „Sfântul Vasile”din Ploiesti. Odată cu venirea lui la această parohie, întreaga viaţă spirituală a credincioşilor, a comunităţii a devenit mult mai dinamică. În ciuda unor dispoziţii venite de la Bucureşti chiar prin Sfântul Sinod, dar formulate de partid ca enoriaşii să nu mai rămână în biserică decât până la ora doua, ei se adunau şi după-amiază sub păstorirea Părintelui. Erau într-adevar momente binecuvântate aceste întâlniri:„Era un program întreg:făceam vecernie, după aceea se cânta şi se predica. Predicau chiar şi dinre mireni. Erau şi ei <<activizaţi>>, cum s-ar zice. Si, după decizia asta, Biserica Sf. Vasile devenise, în Ploieşti, singura biserică unde se adunau;se adunau mulţi, mulţi, din tot oraşul.”[6]Această activitate rodnică a părintelui a atras ura comuniştilor fiind închis de două ori:între 7.08.-7.10.1950 şi 16.08.1952 şi 26.10.1953.

 Trebuie însă menţionat că numai după un an adică în 1948, odată cu instalarea noului regim totalitar, viaţa întregii Bisericii, şi a Socităţii se va schimba radical. Este şi anul când a avut loc alegerea şi  înscăunarea celui de al treilea patriarh român, Justinian Marina, cel care a fost nevoit să dea o nouă orientare vieţii Bisericii Ortodoxe Române, în funcţie de noile condiţii create de orânduirea social-politică totalitară din România.[7]

În anul 1973 a fost transferat la Institultul Teologic din Bucureşti şi de la 1 mai 1975 a început să slujească la Biserica Sfântul Silvestru, fiind ulterior şi parohul acesteia. Aici a continuat misiunea de neobosit predicator şi propovăduitor al Evangheliei Lui Hristos, făcând astfel din biserica Sfântul Silvestru unul dintre cele mai căutate şi îndrăgite lăcaşuri de cult din capitală şi nu numai:“Părintele Galeriu poate fi numit de fapt <<preot al Capitalei>>, prin audienţa largă de care se bucura, întrucât merg să-l asculte creştini din toate colţurile Bucureştilor, iar unii vin chiar şi din provincie.”[8]Tot la biserica Sfantul Silvestru a restaurat locasul de cult si clopotnita (monumente istorice, dupa cutremurul din 1977).

Ca preot slujitor la Silvestru, Părintele Galeriu a  avut o activitate rodnică şi frumoasă. Astfel, în anul 1986, Părintele a primit vizita unui gânditor creştin din Franţa, Olivier Clement;iar după 1989 a  primit vizita fratelui Roger, întemeietorul mânăstiri Taize de lângă Paris. Această vizită a fratelui Roger făcea parte dintr-un plan mai larg care avea ca scop extinderea relaţiilor mânăstirii Taize cu Europa de Est. În urma acestor vizite  s-au strâns laolaltă, în mânăstirea Taize, tineri din România, Bulgaria, Iugoslavia, Ungaria, Cehia şi Slovacia. Un program admirabil, pus la punct de călugării mânăstirii, angajează tineri în studiul biblic, în grupuri de rugăciune şi în diverse activităţi practice. Biserica Sfântul Silvestru a elaborat la rândul ei, un program pentru tineri cu vârste  cuprinse între 18 şi 25 de ani. Ziua de marţi aparţine tinerilor, care vin la Biserică la ora 18, iar după ce participă la Vecernie, ascultă un cuvânt de învăţătură. Şi nu de puţine ori Părintele Galeriu a rostit tinerilor cuvinte de mângâiere sufletească. [9]

Astfel prin purtarea de grijă a Părintelui biserica Sfântul a devenit centru Taize din 1990, oferind tinerilor bucuria cunoaşterii lumii spirituale, acum când întreaga societate occidentală este atât de desacralizată. Aceste activităţi se desfăşurau cu binecuvântarea Părintelui Galeriu şi sub atenta îndrumare a Părintelui Nicolae Bordaşiu.[10]

Tot în ajutorul tinerilror, Părintele împreună cu ceilalţi preoţi slujitori ai bisericii Sfântul Silvestru a sfinţit  Şcoala numărul 23, care din acelaşi an (1990) poartă numele bisericii:„ Sfântul Silvestru”.

În anul 1998 domnul Mircea Sfârlea, consilier în cadrul Ministerului Cultelor, a prezentat Părintelui Galeriu o iniţiativă cu totul nouă:obiectele de cult ale bisericii urmau să fie expuse în spaţiul pus la dispoziţie  în acest scop de biblioteca ”I. L. Caragiale”. După o inventariere a tuturor obiectelor ce aveau să fie expuse, acestea au fost amplasate în sala bibliotecii. Pe data de 2 februarie 1998 a avut loc deschiderea expoziţiei. Au participat în deschidere Părintele Galeriu împreună cu ceilalţi preoţii slujitori, domnul Ministru al Cultelor şi foarte mulţi enoriaşi.[11]

În ziua de 3 Noiembrie 2002, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a săvârşit Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Silvestru. În desfăşurarea slujbei, la care au participat numeroşi credincioşi, Prea Fericitul a înmânat slujitorilor bisericii părticele din Sfintele Moaşte ale patronului ei spiritual, pe care le-a primit în dar, în ziua de 11 octombrie 2002, de la Basilica Patriarhală ”San Giovanni in Laterano”, prin bunăvoinţa Eminenţei Sale, Cardinalul Camillo Ruini, Vicar General al Romei. La sfârşitul Liturghiei, Părintele Teoctist a zis:„Mulţumesc pentru ziua de azi Părintelui Constantin Galeriu, cu care ne cunoaştem de mulţi ani, din tinereţile noastre, părintelui Nicolae Bordaşiu, şi părintelui Ştefan Alexe, care mi-a fost student când eram rector la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. Aşa încât m-am aflat astăzi între fii, între fraţi şi surori de rugăciune şi de viaţă creştină.”[12]

Pe tărâmul activitaţii filantropice, Părintele Galeriu a căutat totdeauna să vină în ajutorul aproapelui, mai cu seamă a celor aflaţi în suferinţă. Astfel cu ajutorul lui Dumnezeu, a credincioşilor şi a Asociaţiei  „Sfântul Stelian”au fost înfiinţate două aşezăminte sociale, patronate direct de biserică:o policlinică şi o cantină socială. Domnul Sorin Dumitrescu, într-un interviu acordat cotidianului Ziuamărturisea:„Fiecare preot ar trebui să se gândească să aibă evidenţa cazurilor sociale din parohia sa, a bătrânilor, acopiilor abandonaţi, a copiilor străzii a familiilor sărmane, dezbinate Să ai clară imaginea tuturor şi să vezi tot ce poţi şă faci. Dacă s-ar proceda aşa, cred că astfel ar putea fi traversată suferinţa, sărăcia de astăzi.[13]

Cuvintele sale alese şi pline de folos duhovnicesc au atras aici în Biserica Sfântul Silvestru numeroase personalităţi de-a lungul timpului ca:monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt, Ştefan Neniţescu, Edgar Papu, Dinu Pillat, poetul Ioan Alexandru, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Sorin Dumitrescu, A.I.Ghilia şi mulţi alţii. Tot aici, la biserica Sfântul Silvestru, la iniţiativa Părintelui s-a organizat un grup de comuniune duhovnicească numit:Conştiinţe în slujirea cu iubire a Adevărulu. În întrunirile lor care aveau loc de două ori pe lună, joia de la orele 18.30, se  dezbăteau şi se reflectă  probleme legate de relaţia dintre Religie şi Stiinţă. Prima întâlnire a grupului a fost organizată la mijlocul lunii Ianuarie a anului 2001. De la acea dată şi până la sfârşitul lunii iunie a aceluiaşi an (cănd s-a intrat într-o vacanţă de 3 luni), s-au desfăşurat 11 întâlniri, care au reunit specialişti  din diferite domenii (fizică, biologie, sociologie, economie, politologie, istorie), oameni de artă şi teologi. Amintim printer participanţi personalităţi ca:Virgil Cândea (istoric), Andrei Pleşu (filosof), Costin Nicolescu (teolog), Varujan Vosganian (politician), Petru Guran (politolog), Dumitru Prunariu (cosmonaut), Horia Roman Patapievici (eseist), Paul Caravia (filosof), Ion Pintea (scriitor), şi mulţi alţii.

 Părintele Galeriu nu a predicat numai la Amvon, ci întreaga lui viaţă este o:„carte deschisa de pedagogie crestina, din care crestinii, pot citi in fiecare zi. Parea sa aiba mereu in atentie cuvintele Fericitului Augustin:<<Siteius quasi copia dicendi, forma vivendi>>., ”[14](“Să-ţi fie felul de a trăi conform cu ceea ce înveţi”). El a căutat tot timpul să urmeze în activitatea sa modelul suprem, pe Mântuitorul Iisus Hristos, despre care spuneau contemporanii săi:„Niciodată nu a vorbit vreun om ca Omul Acesta”(In. VII, 47). Sfaturile, învăţăturile, predicile Părintelui pătrundeau adânc în inimile ascultătorilor, frământau conştiinţele şi schimbau radical viaţa multor oameni.

Părintele Galeriu şi-a trăit pe deplin chemarea,   simţind în adâncul fiinţei sale că scopul suprem al vieţii sale şi al celorlalţi este acelaşi:DUMNEZEU. Totdeauna s-a simţit chemat de Dumnezeu şi fericit să lucreze în Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, viaţa lui curgând ca o rugăciune neîntreruptă. În toate împrejurările vieţii, Părintele a căutat să transfigureze totul, prefăcând parcă în „aur duhovnicesc”tot ceea ce atingea. Toate greutăţile vieţii le-a întâmpinat cu elan şi optimism, chemarea lui fiind ca o forţă puternică, care îndreaptă totul, care împlineşte orice lipsă. A avut întotdeauna conştiinţa clară şi profundă că luând „jugul lui Hristos”nimic nu-i mai aparţine ci toate sunt ale lui Hristos:”Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu.”(I Cor. III, 22-2)

Ca om a lui Dumnezeu , ”Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.”(I Tim. VI, 11), Părintele Galeriu s-a văzut neîncetat ajutor de muncă” a lui Dumnezeu în ogorul Său:„Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem;voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.”(I Cor. III, 9).

Chipul, profilul moral-duhovnicesc al Mântuitorului Hristos, s-a imprimat trăsătură cu trăsătură în viaţa Părintelui, încăt credincioşii, ucenicii  dânsului, au văzut cum nu mai trăieşte el, ci însuşi Hristos i s-a substituit şi trăieşte în viaţa lui:„Căci, eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu.”(Gal. II, 20). De fapt nu se săvârşeşte numai o substituire de persoane, ci o identificare reală pe care Sfântul Apostol Pavel care a trăit-o o descrie foarte frumos, vorbind din propria-I experienţă:„Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica.”(Col. I, 24).