Autor 2259 vizualizări


Imediat după 30 decembrie 1947, abdicarea regeleui a fost prezentată ca fiind o decizie amiabilă, un pas natural în evoluția statului. Însă imediat după aceea, chiar înainte ca familia regală să părăsească ţara (ei vor pleca pe 3 ianuarie), începe campania de denigrare a monarhiei prin intermediul presei, o campanie foarte dură ce avea ca scop ponegrirea trecutului monarhic şi a fostului regim şi, implicit, ridicarea în slăvi a noii republici populare. În cadrul acestei campanii, „Scânteia”– ca organ de presă central al partidului – joacă un rol foarte important. În luna ianuarie, ziarul va publica foarte multe articole antimonarhiste, promovând ideile pe care istoriografia avea să le preia imediat după aceea.

„De la monarhia burghezo-moşierească la Republica Populară”

Numărul din 2 ianuarie debutează cu un articol semnat de Sorin Toma:  De la monarhia burghezo-moşierească la Republica Populară[1]. Autorul prezintă monarhia ca o instituţie „neatârnată de voinţa poporului” ce a servit drept scut pentru interesele claselor exploatatoare, iar anii regimului monarhic ca pe „ani de sărăcie, ani de robie, ani de cufundare a poporuui român în nenorociri din ce în ce mai mari”. Toma face și o scurtă istorie a monarhiei pornind de la întrebarea:„cine și de ce a adus în țara noastră dinastia Hohenzollern – Sigmaringen?” Potrivit acestuia, Carol a fost adus în țară de reprezentanții marii moșierimi și burghezii pentru a „înăbuși lupta țărănimii” (pe care Cuza ar fi susținut-o) și pentru a apăra interesele capitalului străin (cu precădere german). Așadar, istoria monarhiei este „istoria înăbușirii mișcărilor țărănești”, a „prigonirii vechii mișcări socialiste”, a „aruncării în ilegalitate a partidului clasei muncitoare”, a „nesocotirii sistematice a voinței poporului” și, nu în ultimul rând, „istoria alunecării spre fascism”. Toate aceste idei le vom regăsi în viitoarea istoriografie la capitolul criticilor aduse monarhiei.

Un alt articol[2]caracterizează monarhia ca fiind o „rămășiță feudală, o instituție care reprezenta o rămășiță a dominației burghezo-moșierești”;vorbește, de asemenea, despre „bilanțul sângeros” al celor opt decenii de regim monarhic. În plus, se susține că regele ar fi sprijinit încercările „reacțiunii” de a începe în România un război civil împotriva forțelor democratice.

 

„De ce eram popor sărac în țară bogată?”

În numărul din 9 ianuarie, Tudor Savin semnează un articol cu titlul De ce eram popor sărac în țară bogată?în care prezintă în detaliu posesiunile monarhiei, „instituția profund reacționară care se opunea dezvoltării democratice a țării”[3]. Savin enumeră toate moșiile deținute de familia regală și suprafața fiecăreia, precum și băncile și întreprinderile la care membrii familiei regale aveau acțiuni. Se conturează astfel imaginea regilor ca cei mai mari moșieri, fabricanți și bancheri din țară. În plus, autorul articolului pune accent pe legăturile familiei regale cu fabricanții de armament, trăgând concluzia că „tronul se înhăitase cu fabricanții de armament și cu provocatorii de război” contribuind astfel la furnizarea armamentului necesar  „împlinirii planurilor de agresiune ale imperialiștilor.”

Roabă sub monarhie, liberă în Republica Populară!”

Un articol din 11 ianuarie aduce în discuție un aspect inedit al comparației monarhie – republică:statutul femeii și cum se schimbă acesta odată cu proclamarea republicii. Articolul, semnat de Sidy Toma, are un titlu foarte grăitor:Roabă sub monarhie, liberă în Republica Populară![4].Autoarea – mama lui Sorin Toma – susține că în timpul monarhiei femeile „erau privite chiar ca niște roabe”, că nu le-au fost acordate drepturi și erau mereu „puse în inferioritate”.  Mai mult decât atât, fostul regim dorea să le facă pe femei să se considere „mai slabe, mai proaste”, pentru ca ele să nu se poată ridica împotriva guvernării sau să nu se amestece în politică.

În schimb, guvernarea democratică a Partidului Comunist le-a acordat drept de vot, iar schimbarea regimului era echivalentul unei garanții de pace, pace pe care femeile – în calitate, de mame, soții sau fiice – o prețuiesc încă și mai mult decât bărbații. Iar această garanție a păcii nu putea fi posibilă în timpul vechiului regim deoarece „monarhiile reacționare nu se pot susține fără războaie ucigătoare”. Alt element interesant în articolul semnat de Sidy Toma este faptul că aceasta o aduce în discuție pe Regina-Mamă Elena, o prezență extrem de rară în istoriografia comunistă. Mai întâi, ea spune că – în contextul foametei din țară – regele și mama sa nu au donat decât două vagoane de cereale din toată recolta adunată de pe cele 150.000 de hectare stăpânite de Casa Regală. Apoi, Sidy Toma susține că în iarna anului 1947, regina Elena refuză să semneze un apel al C.A.R.S. cu privire la ajutorarea celor afectați de foamete.

Să dăm pe față un mare «secret de stat» al burgheziei:lista civilă a regelui:un scandal”

Un anume S.B. publică în numărul din 14 ianuarie un articol cu privire la, spune el, unul din cele mai mari secrete de stat ale burgheziei:lista civilă.[5]De la „modesta sumă” pe care regele o primea în 1911, se ajunge la 70 de milioane pe an, bani cu care, potrivit autorului acestui articol, „se putea cumpăra pâine pe o lună întregii populații actuale a capitalei”. S.B. susține că suma exactă a listei civile a fost păstrată mereu secretă, astfel încât deși tot soiul de afaceri politice ajungeau la urechile publicului, totuși cuantumul listei civile rămânea necunoscut. În plus, el încearcă să explice de ce burghezia și moșierimea, care l-au adus pe principele străin în țară, au fost atât de generoase față de acesta:mai întâi, pentru că aveau nevoie de rege și trebuiau să îl plătească pentru ca acesta să le apere interesele;apoi, pentru că regele trebuia să fie „cointeresat” în afacerile burgheziei. Autorul articolului îi acuză, pe rând, pe Carol I și Carol al II-lea, iar la sfârșit aduce vorba și de regele Mihai.

Alte articole din același ziar prezintă experiențele țăranilor de pe moșiile regale[6], urmărind a demonstra caracterul exploatator al dinastiei prin comparații între luxul castelelor și palatelor și condițiile mizere în care trăiau țăranii și muncitorii de pe proprietățile Casei Regale. De asemenea, „Scânteia” oferă și mai multe caricaturi cu și despre dinastie:Stâlpii monarhiei, Cevezi când privești Coroana mai deaproape, Ce a însemnat monarhia.

Dacă în luna ianuarie ziarul „Scânteia” publică multe articole despre monarhie, ulterior numărul acestora va scădea pe măsură ce ne îndepărtăm de momentul 30 decembrie 1947. În luna mai, monarhia revine ca subiect în mai multe articole propagandistice, cu ocazia hotărârii Consiliului de Miniștri de a trece în proprietatea statului bunurile fostei familii regale. După aceea, subiectul este trecut sub tăcere, pentru a reapărea doar sporadic.

 

 


[1]în „Scânteia”, 2 ianuarie 1948, an XVII, nr. 1011, p. 1-2

[2]Proclamarea republicii populare înseamnă un stat nou exponent al poporului muncitorîn „Scânteia”, 7 ianuarie 1948, an XVII, nr. 1014, p. 1, p. 6

[3]În „Scânteia”, 9 ianuarie, an XVII, nr. 1015, p. 1

[4]În „Scânteia”, 11 ianuarie, an XVII, nr. 1017, p. 4

[5]Să dăm pe față un mare «secret de stat» al burgheziei:lista civilă a regelui:un scandal, în „Scânteia”, 14 ianuarie 1948, an XVII, nr. 1019, p. 1, p. 3

[6]Acolo unde Killinger mergea cu regele la vânătoare – pe moșia fostului Vodă, la Mânăstirea, în „Scânteia”, 17 ianuarie 1948, an XVII, nr. 1022, p. 1, p. 5;De vorbă cu foștii robi ai Coroanei de pe domeniile Segarcea, în „Scânteia”, 30 ianuarie 1948, an XVII, nr. 1032, p. 1;Nicolae Miruț și Ioana lui Dobre din Segarcea Dolj despre dijma la Coroană, în „Scânteia”, 31 ianuarie 1948, an XVII, nr. 1033, p. 1