Autor 5763 vizualizări


Datorită faptului că subiectul analizat în cuprinsul acestui articol a fost prezentat în cadrul programului de master intitulat Istorie și politică militară în România secolelor XIX-XXI vom începe prin a spune că statele cucerite de Armata Roșie între anii 1944-1945, printre care și România (aceasta a fost primul stat din sfera de influență a Uniunii Sovietice, în care au intrat forțele sovietice – august 1944) și intrate, în felul acesta, în sfera hegemonică sovietică, au reprezentat, în viziunea conducerii politice și militare de la Moscova, părți componente ale așa-numitului „brâu de securitate” sau „glacis strategic”,1 care o protejau împotriva unei eventuale/noi invazii străine, iar prăbușirea regimurilor comuniste din interiorul acestora/răsturnarea geopolitică din anul 1989 a însemnat pentru Uniunea Sovietică dispariția acestui brâu de securitate și, implicit, a Blocului Socialist care a lăsat-o (pe aceasta și, ulterior, pe succesoarea sa de drept – Federația Rusă) expusă/vulnerabilă în fața unui posibil atac asemănător cu cel declanșat la 22 iunie 1941 și singură în fața Alianței Nord-Atlantice, care, la 10 ani de la acest eveniment, s-a extins spre Est, prin aderarea a trei state foste comuniste - Polonia, Ungaria și Cehia.

Paradoxal, Mihail E. Ionescu a afirmat într-un articol publicat în anul respectiv în cuprinsul revistei Dosarele Istoriei faptul că, deteriorarea ansamblului structural al Uniunii Sovietice (precum și al imperiului format de aceasta) a obligat Moscova la cedări succesive în fața Occidentului, tocmai pentru a-și menține statutul de pol major al sistemului bipolar creat după cea de-a doua conflagrație mondială. În consecință, a acceptat unificarea celor două state germane – RFG și RDG - și menținerea noii Germanii în NATO (cu condiția nestaționării trupelor occidentale în estul noului stat și limitării armatei acesteia la 370.000 de soldați), a amorsat retragerea forțelor sovietice din zonele centrală și răsăriteană ale Europei și a fost de-acord cu aderarea celor trei țări menționate anterior la NATO (1999).

De asemenea, URSS-ul și-a controlat propria dezmembrare, acceptând sistemul politico-economic occidental – economia de piață și pluripartidismul. Această transformare uriașă istorică a permis Federației Ruse să evite căderea în statutul de putere de rangul doi, precum s-a întâmplat cu Marea Britanie, și să se mențină în prim-planul politicii mondiale. În compesație, pentru cedările amintite anterior, Rusia a devenit în anii ’90 membru al grupului statelor cele mai puternic industrializate - G-7. Prăbușirea Imperiului Sovietic a reprezentat, în felul acesta, un preț plătit de Moscova pentru o reformulare a sistemului internațional, în care Federația Rusă să-și mențină poziția de pol major2.

Din perspectivă militară, prin răsturnarea geopolitică produsă în anul 1989, Uniunea Sovietică a pierdut, în eventualitatea desfășurării unui război major cu statele din Blocul democratic, două zone cu importanță strategică și favorabile în vederea realizării unei apărări puternice și îndelungate reprezentate de Munții Carpați (din România) și Cadrilaterul Boem (din Cehoslovacia) pe care germanii, la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, au intenționat să le folosească pentru a stopa înaintarea Armatei Roșii spre capitala Germaniei și a obține, în felul acesta, timpul necesar punerii în practică a așa-numitelor arme noi, despre care Hitler a afirmat că vor schimba cursul războiului, precum și cursul strategic al Dunării ce permitea transportarea într-un timp relativ scurt a trupelor și tehnicii de luptă până în centrul Europei.

„Brâul de securitate” al Uniunii Sovietice

Conceptele de glacis strategic, brâu de securitate sau sfera de hegemonie a Uniunii Sovietice, care au un conținut identic, nu au fost prezente în gândirea politică și militară sovietică de la începuturile regimului instaurat prin revoluția bolșevică, din noiembrie 1917. Prin conceptul de glacis strategic, care este utilizat cu precădere în limbajul militar, se înțelege „un teren în pantă ascendentă, uniformă și, de regulă, descoperită ce oferă bune condiții de observare și tragere, favorizând mai mult apărarea.” Prin extensie, termenul de glacis strategic este utilizat de analiștii politici și militari cu sensul de zonă de protecție a frontierelor unei mari puteri.

În concepția liderului revoluției bolșevice (Lenin), în faza de început a existenței statului sovietic, securitatea acestuia urma să fie garantată de victoria revoluției comuniste pe continentul european sau, cel puțin, în Germania. În concepția politică a lui Stalin, securitatea Uniunii Sovietice, atâta timp cât exista primejdia unei invazii a țărilor capitaliste, nu putea fi garantată decât de doi factori:

a) constituirea unui brâu de securitate la frontierele acesteia;

b) izbucnirea unui război între statele capitaliste, puse, în felul acesta, în imposibilitatea de a constitui un front unit antisovietic.

Glacisul strategic al Uniunii Sovietice, care s-a numărat, după 1942-1943, printre obiectivele fundamentale de război ale acesteia, s-a realizat în două etape: 1939-1941 – prin colaborarea cu Germania nazistă; 1944-1945 – prin înaintarea Armatei Roșii și consimțământul tacit (chiar și deschis) sau prin pasivitatea Aliaților Occidentali față de acțiunile întreprinse de sovietici.

Avansul Armatei Roșii prin Europa Răsăriteană până în Germania nazistă i-a permis lui Stalin să lărgească considerabil brâul de securitate al Uniunii Sovietice. Dacă la început, glacisul strategic al acesteia cuprindea teritorii anexate în urma ocupării lor de către forțele sovietice, în anii 1944-1945, cea mai întinsă parte a zonei de protecție a URSS-ului era formată din state-satelit. Declarația făcută de Stalin unei delegații guvernamentale yugoslave, în primăvara anului 1945, conform căreia cel care ocupă un teritoriu își impune propriul sistem social și că fiecare își impune propriul sistem social până unde poate ajunge armata sa, a dovedit categoric intenția acestuia de a impune în țările din glacisul strategic, modelul sovietic3.

Disoluția Tratatului de la Varșovia

Prăbușirea comunismului în statele centrale și est-europene a reprezentat pentru Uniunea Sovietică începutul disoluției Organizației Tratatului de la Varșovia (constituită, printre altele, și în scopul legitimării prezenței trupelor sovietice pe teritoriul acestora), apoi retragerea unităților sovietice de pe cuprinsul lor, întrucât nemaiexistând regim comunist, a dispărut și rațiunea menținerii acestora, dispariția celui mai puternic simbol al Războiului Rece (Zidul Berlinului), precum și reunificarea Germaniei, care fusese împărțită de Aliați la Yalta, în februarie 1945, pentru a nu mai reprezenta în viitor un pericol pe continentul european. De asemenea, a condus la încheierea unei ostilități de mai multe decenii existente între această alianță politico-militară și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)4.

Dispariția succesivă și rapidă a regimurilor comuniste de pe continentul european a însemnat pentru Uniunea Sovietică faptul că, după eșecul aventurii militare din Afghanistan, dintre anii 1979-1989, care a condus la efectul de supraîntindere a puterii imperiale sovietice, aceasta se afla într-o incapacitate financiară de a le mai susține și alta militară, prin neputința realizării unei intervenții energice și rapide, pentru a pune capăt revoltelor, precum în Ungaria (1956) și Cehoslovacia (1968), fiind nevoită, astfel, să asiste la deznodământul acestora5.

Experiența istorică a demonstrat faptul că, atâta vreme cât la Moscova exista un regim conservator decis să-și mențină cu orice preț și prin toate mijloacele posibile cuceririle realizate la finalul celui de-al Doilea Război Mondial, nicio încercare de răsturnare/reformare a sistemului comunist în statele menționate mai sus nu a putut să aibă sorți de izbândă6.

La începutul anului 1989, nimeni nu a putut să anticipeze (cu o singură excepție) că, în mai puțin de un an, lagărul sovietic construit de Stalin la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale urma să se prăbușească, Războiul Rece încheindu-se prin acceptarea situației de către conducerea sovietică, iar în alți doi, Uniunea Sovietică va fi o superputere de domeniul trecutului. Ipoteza că aceasta va accepta părăsirea Europei de Est, prin retragerea forțelor sovietice, inclusiv din Republica Democrată Germană, era considerată până în acel an drept o fantezie, nicidecum o variantă de lucru. Ulterior, Mihail Gorbaciov, venit la putere în primăvara anului 1985, a declarat că statul sovietic renunță la Doctrina Brejnev, prin care se legitima intervenția militară sovietică în scopul menținerii sistemului comunist, această acțiune fiind explicată ca un demers profund realist, un rezultat al unui calcul geopolitic corect și bine gândit. Perspectiva dezmembrării Imperiului Sovietic, la nivel teoretic, a fost anticipată de unul dintre cei mai importanți istorici britanici - Paul Kennedy – în cadrul lucrării sale intitulată Ascensiunea și decăderea Marilor Puteri: Schimbări economice și conflicte militare de la 1500 până în anul 2000 și publicată la New York, în anul 19877.

Prăbușirea regimurilor comuniste din Europa Centrală și Răsăriteană nu s-a desfășurat în mod clasic, printr-o înfrângere rezultată în urma unui război major, precum s-a întâmplat cu alte imperii în istoria universală, ci prin implozie – consecință a unor șocuri geopolitice, pentru care liderii comuniști nu au avut reacții corespunzătoare. Dispariția caracterului socialist al statelor aflate în sfera de influență a Uniunii Sovietice a condus la apariția unui alt tip de șoc, reprezentat de tranziția de la totalitarism la democrație și economia de piață, conducerea politică de la Kremlin conștientizând faptul că și statul sovietic va urma același curs. Ideea ascensiunii și decăderii centrelor de putere/Marilor Puteri în lumea internațională poate să ofere cadre de interpretare pentru prăbușirea Imperiului Sovietic, ultimul imperiu de tip clasic din istoria universală și o bază de analiză pentru înțelegerea rolului factorului extern în dezintegrarea regimurilor comuniste de pe continentul european8.

Anul 1989 - începutul pierderii statutului de superputere mondială pentru Uniunea Sovietică 

Ajunși în acest punct, considerăm că este important și necesar să menționăm faptul că, din perspectivă geografică, Uniunea Sovietică a pierdut după anul revoluțiilor din Blocul Socialist (1989) 5 milioane de km2, iar în ceea ce privește numărul de locuitori, declinul demografic a continuat vertiginos după perioada 1989-1991, astfel încât, în anul 2006, în Federația Rusă trăiau puțin peste 142 de milioane de locuitori față de cei aproximativ 300 de milioane (mai exact, 293 de milioane) ai fostei Uniuni Sovietice. Federația Rusă/Rusia post-sovietică a fost redusă, astfel, la frontierele cele mai mici din istoria sa modernă, însă aceasta încă mai continuă să se întindă pe 17 milioane de km2, ceea ce reprezintă ¾ din spațiul fostei Uniuni Sovietice (22,4 milioane de km2) – de trei ori mare mare la est de Ural decât la vest9.

Prăbușirea comunismului în zona aflată sub control sovietic după cel de-al Doilea Război Mondial, care a antrenat după sine și colapsul Uniunii Sovietice (la 8 decembrie 1991, Boris Elțân și omologii săi din Belarus și Ucraina au semnat tratatul de înființare a Comunității Statelor Independente - foto jos -, care a însemnat, în fapt, actul de deces al URSS-ului) a marcat începutul sfârșitului Războiului Rece și al lumei lumi bipolare, făcând din Statele Unite ale Americii singura superputere mondială (sistem unipolar, în care SUA au dobândit hegemonia mondială)10.


La momentul apariției șocului geopolitic (1985-1989), nici unul dintre liderii superputerilor mondiale nu a putut să anticipeze ceea ce se va întâmpla în viitorul apropiat sau mai îndepărtat, ci au reacționat diferit la fazele manifestării acestuia. Astfel, la consumarea șocului geopolitic, una dintre superputeri (Statele Unite ale Americii) a devenit unic hegemon într-o nouă ordine mondială (acest fapt ducând și la o reașezare a sistemului politic și geostrategic de pe continent), iar cealaltă (Uniunea Sovietică) a dispărut prin implozie, ceea ce dovedește faptul că liderii din statele socialiste nu au perceput și reacționat identic la șocurile geopolitice din politica internațională.

Șocul geopolitic al schimbării balanței de putere în ecuația bipolară Est-Vest a accelerat declinul Uniunii Sovietice și, în final, prăbușirea Imperiului Sovietic. Astăzi, cei care ar fi trebuit să reacționeze eficient la șocul acestui eveniment au la dispoziție studii și cercetări, care subliniază faptul că, în cazul unui declin brusc, șocurile subminează capacitatea hegemonului de a-și exercita influența în alte state, prin ajutoare, rețele de patronaj sau instituții internaționale11.

Anul 1989 a însemnat pentru Uniunea Sovietică începutul pierderii rolului/statutului de superputere mondială, cu frontierele recunoscute de Conferința OSCE de la Helsinki, din 197512, acest fapt impulsionând intensificarea mișcărilor naționaliste din republicile sovietice și, ulterior, ducând la desfășurarea de alegeri democratice, atât în statele eliberate de sub comunism, cât și în fostele republici componente ale URSS-ului. Federația Rusă suferă în continuare pentru pierderea statutului de superputere în fața Americii13.

De asemenea, anul 1989 a însemnat un șoc geopolitic pentru Uniunea Sovietică, care i-a demonstrat clar faptul că reformele gorbacioviste (Perestroika și Glastnost) de schimbarea a propriei societăți și economii și nu numai au reprezentat un eșec total soldat cu emanciparea de sub tutela sa a țărilor socialiste centrale și est-europene și că reformele nu puteau fi aplicate în niște state, ai căror lideri se formaseră în perioada stalinistă a comunismului – în locul unui comunism puternic, consolidat, a rezultat o prăbușire a fiecărui satelit în parte, pentru ca, în final, chiar URSS-ul să dispară prin implozie14.

Revoluțiile din anul 1989 au schimbat în mod fundamental harta politică a lumii, cu implicații în sfera economică, socială și geopolitică. Puterea protectoare – Uniunea Sovietică – prin elita politică și serviciile de informații, a observat că statele-satelite au devenit mai puțin dependente de economia sovietică și că politica de constrângere, prin care s-au stopat influențele liberaliste, a devenit imposibil de aplicat – măcinarea statutului de Mare Putere.

1989 - simbolul eșecului pentru ideologia și partidele comuniste

Evenimentele anului 1989 au arătat Uniunii Sovietice că, la conducerea statelor aflate în sfera sa de influență, se aflau elite politice de modă veche/staliniste, pentru care orice reformă (mai mult sau mai puțin liberală) însemna destructurarea Blocului Socialist și care nu doreau să se îndrepte spre valorile și practicile democrației. Prin urmare, în anii 1989-1990, societățile est-europene s-au eliberat mai întâi de vechii lideri comuniști, inflexibili și asociați cu realitățile dure ale perioade comuniste, acceptându-i pe succesori acestora considerați a fi reformatori15.

Anul 1989, devenit simbolul schimbării, a reprezentat, în același timp, și simbolul eșecului pentru ideologia și partidele comuniste. Istoricul american, Gale Stokes, a considerat că evenimentele din anul respectiv nu au constituit o revoluție de înnoire, ci mai degrabă o abandonare a unui experiment eșuat în favoarea unui model deja existent – democrația pluralistă. Căderea comunismului în statele din Europa Centrală și Răsăriteană a reprezentat urmarea logică, în opinia multor analiști, a lipsei de moralitate și de legitimitate a regimurilor comuniste, problema principală fiind, în acest sens, lupta împotriva sistemului corupt de conducători, precum Nicolae Ceaușescu, Erich Honecker sau Todor Jivkov.

Semnificațiile anului menționat anterior în viziunea analistului american J.F. Isaac – Prima este aceea că democrația liberală reprezintă cea mai atractivă modalitate de a organiza politicul la nivelul statului național și că tranziția către o democrație liberală în Europa Centrală și în alte părți ale lumii constituie un imperativ etico-politic. A doua semnificație este faptul că inițiativele civice continuă să aibă putere remarcabilă de a rezista <impulsului irațional al puterii anonime, impersonale, inumane> și că este necesar ca acestea să reziste corupției, care este la îndemâna democrației liberale16.

Eșecul reformelor lui Mihail Gorbaciov 

Destrămarea întregului Bloc Comunist a consfințit superioritatea sistemului politic reprezentat de democrația liberală, considerată a fi cea mai bună formă de organizare a societății în comparație cu orânduirea comunistă, și o înfrângere a așa-numitelor democrații populare, care s-au dovedit a fi incapabile să satisfacă nevoile generale ale societăților pe care le-au reprezentat. La începutul anilor ’90, în marea majoritate a statelor ce s-au desprins din fostul Imperiu Sovietic, cu excepția statelor baltice, s-au instaurat republici semi-prezidențiale destul de accentuate, fapt ce demonstrează că stilul autoritar de conducere specific perioadei comuniste era imposibil să dispară odată cu începutul dezvoltării democrației17.

BelovezhDupă șocul provocat de căderea regimurilor comuniste de pe continentul european, Mihail Gorbaciov (foto) a anunțat, la începutul anului 1990, trecerea de la economia centralizată la cea de piață și abandonarea luptei de clasă, fapt care a precipitat destul de mult lucrurile, în sensul că elita politică (conservatoare) nu a mai suportat să vadă atingerile ce se aduceau principiilor fundamentale ale marxismului, considerându-l pe Gorbaciov responsabil de dezmembrarea Imperiului Sovietic.

Ajungând la concluzia că acesta nu mai era în măsură și nici demn de a-și mai exercita funcția de șef al statului sovietic, membrii elitei sovietice au considerat că trebuie înlăturat de la putere cu orice preț, pentru a salva ce se mai putea salva la acel moment (aceasta l-a izolat pe Gorbaciov de principalii săi sprijinitori în reformarea sistemului politic și economic sovietic). Autorii tentativei de lovituri de stat l-au reținut pe liderul sovietic la reședința sa de vară din Peninsula Crimeea, declarându-l incapabil să-și mai exercite atribuțiile din motive medicale, aceasta desfășurându-se cu o zi înainte de semnarea tratatului asupra Uniunii (19 august 1991)18. Referitor la evenimentul desfășurat în respectiva zi, Mihail Gorbaciov a declarat, după colapsul Uniunii Sovietice, că era conștient de posibilitatea unei ciocniri între forțele înnoirii și reacțiunii, numai că principala sa preocupare era să prevină un deznodământ exploziv al contradicțiilor existente și să obțină suficient timp în urma luării unor măsuri tactice19.

Criza economică ce-a cuprins Imperiul Sovietic în decursul anilor ’70 s-a perpetuat și în deceniul următor. Modelul socialismului de tip sovietic s-a dovedit complet inadecvat în condițiile, în care lumea intrase deja în cea de-a treia revoluție industrială. La fel de important a fost și rolul Occidentului în desfășurarea rapidă a schimbărilor din cadrul Blocului Comunist, în sensul încurajării apariției forțelor pluraliste democratice, interesate într-o schimbare sistemică20. Cu zece ani înainte de venirea sa la conducere, Mihail Gorbaciov a observat cu stupoare că, spre deosebire de Occident, unde se declanșase revoluția cip-urilor, în Imperiul Sovietic, viața economică continua să pivoteze în jurul industriei grele, iar schimbarea din 1989 nu a făcut altceva decât să evidențieze incapacitatea URSS-ului și, prin urmare, a sateliților săi, de adaptare la noutățile apărute în viața tehnologică. Modelul sovietic de economie devenise în anii ’80 perimat, acesta nemaiputând evolua decât în două direcții: fie spre o reformare, ceea ce a încercat liderul de la Moscova, fie spre o catastrofă. Pentru Gorbaciov, reformele Perestroika și Glastnost au vizat, bineînțeles, pentru a elimina urmele respectivei crize economice, o perfecționare a mecanismului socio-economic, nicidecum răsturnarea regimului politic de tip sovietic21.

Cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX” pentru Rusia

Evenimentele dintre anii 1989 și 1991 și consecințele acestora din punct de vedere militar au impus succesoarei de drept a Uniunii Sovietice – Federația Rusă – necesitatea constituirii unui nou sistem regional de securitate ce cuprindea doar o parte din fostele republici sovietice, cunoscut sub numele de Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), NATO, încoporând cea mai mare parte a foștilor sateliți sovietici, alături de Țările Baltice (2004).

Încă din anul 1993, prevederile noii doctrine de securitate a Federației Ruse menționau că părțile centrală și răsăriteană ale Europei erau incluse în imediata vecinătate a acesteia și considerate vitale pentru siguranța frontierelor statului rus, fapt ce demonstrează că succesoarea Uniunii Sovietice nu a renunțat deloc, cu toate că statele din aceste zone ale continentului european se desprinseseră din sfera de influență sovietică, în a le considera ca „aparținându-i” în continuare. Dacă în perioada Războiului Rece, Europa Occidentală a reprezentat principala redută de apărare a SUA în fața amenințării sovietice, după dezintegrarea Primului stat comunist din lume, în mod evident aceasta, împreună cu Europa Centrală și Răsăriteană, a devenit trambulina intereselor americane către Rusia.

În viziunea conducerii de la Washington, Europa Centrală și Răsăriteană a fost analizată geopolitic foarte atent, în primul rând, de către Zbigniew Brzezinski, cunoscutul geopolitician pe probleme de securitate națională al fostului președinte Jimmy Carter, care a arătat că, pentru SUA, aceste părți ale continentului european constituie un veritabil cap de pod, grație căruia, America nu doar că-și proiectează puterea asupra Federației Ruse, dar și supraveghează potențialele excese geopolitice ale Franței și Germaniei.

Circumstanțele ce-au precedat prăbușirea Imperiului Sovietic între anii 1989-1991 au condus la desprinderea Balticelor din sfera de influență a Rusiei, prin declararea și recunoașterea independenței acestora și, ulterior, prin aderarea lor la Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană (2004). Rusia de astăzi sau Federația Rusă reprezintă ea însăși o consecință a ceea ce s-a întâmplat în perioada 1989-1991 și moștenitorul de drept al fostului stat sovietic din cel puțin două puncte de vedere – politic și strategic – aceasta moștenind, în Consiliul de Securitate al ONU, personalitatea internațională a Uniunii Sovietice22.

Concluzia ce se poate desprinde din cele prezentate până acum poate fi redată prin afirmația exprimată de actualul președinte al Federației Ruse – Vladimir Putin – conform căreia prăbușirea Uniunii Sovietice (în fapt, a imperiului realizat de aceasta) a reprezentat cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX, deoarece aceasta reprezenta (și astăzi este la fel), în viziunea rușilor, Rusia Mare, care s-a concretizat/manifestat în Rusia Țaristă, apoi, putem spune, în continuatoarea acesteia – URSS. De asemenea, președintele rus a mai afirmat că, în istoria statului rus, nu au existat decât două momente grave, în cadrul cărora puterea supremă a renunțat la prerogative și la responsabilitatea a ceea ce s-a întâmplat în țară:

1) Martie 1917 – abdicarea ultimului țar rus – Nicolae al II-lea, în urma revoluției burghezo-democratice din februarie 1917 (prăbușirea țarismului);

2) Decembrie 1991 – renunțarea de către Mihail Gorbaciov la prerogativele de președinte al Uniunii Sovietice, ca reacție la semnarea tratatului din 8 decembrie 1991 (colapsul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste)23.

Note

1. Laurențiu Constantiniu, Glacisul strategic în politica externă a Uniunii Sovietice: geneză și evoluție, în „Erasmus” (Revistă a Societății de studii istorice Erasmus), nr. 12/2001, p. 206.
2. Mihail E. Ionescu, Un mare eveniment al secolului și mai multe explicații. Sfârșitul comunismului de tip sovietic, în „Dosarele Istoriei”, Anul IV, nr.12(40)/1999, p. 11 și Florin Mihai, Unificarea celor două Germanii pe mărci vestice, articol disponibil la adresa web - http://jurnalul.ro/special-jurnalul/unificarea-celor-doua-germanii-pe-marci-vestice-552885.html, Accesat în data de 04.12.2016.
3. Laurențiu Constantiniu, op.cit., pp. 207, 210-212.
4. Mioara Anton, România și Tratatul de la Varșovia. Conferințele miniștrilor Afacerilor Externe și ale adjuncților lor (1961-1991). Documente diplomatice – MAE. Institutul Diplomatic Român, Seria a III-a, Editura Alpha MDN, București, 2009, p. 9.
5. http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=1027 , Accesat în data de 04.12.2016.
6. Constantin Hlihor, Colapsul Imperiului Sovietic.O explicație prin teoria rarității evenimentelor din istoria universală, în Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), Prăbușirea Imperiului Sovietic. <> în retrospectivă, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012, p. 86.
7. Florin Abraham, Colapsul regimurilor comuniste: între eveniment „inevitabil” și „hazard istoric”, în Ibidem, pp. 32-33.
8. Constantin Hlihor, România și șocurile geopolitice al Războiului Rece (1980-1991), Editura IRRD, București, 2016, pp. 13-15; http://www.criticatac.ro/9733/colapsul-urss-o-moarte-absolută-20-de-ani-fără-urss , Accesat în data de 05.12.2016.
9. Ilie Bădescu, Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei, http://www.art-emis.ro/analize/2723-bazele-geopoliticii-si-viitorul-geopolitic-al-rusiei-postfata-8.html, Accesat în data de 05.12.2016.
10. http://www.bzi.ro/cea-mai-mare-catastrofa-geopolitica-a-secolului-xx-cum-s-a-schimbat-ordinea-mondiala-256953 , Accesat în data de 06.12.2016.
11. Constantin Hlihor, op. cit., p. 60.
12. https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/2015/02/17, Accesat în data de 07.12.2016.
13. http://www.sanatatea.com/pub/personalitati/929-mihail-gorbaciov-dezintegrarea-uniunii-sovietice-si-prabusirea-comunismului.html, Accesat în data de 07.12.2016.
14. Alexandru Oșca, Revoluția română din decembrie 1989. Suport de curs universitar, Editura IRRD, București, 2012, p. 10.
15. Ștefan Păun, Corneliu Mihail Lungu, Alexandru Osca, Revoluția Română din 1989 la București. Schimbarea centrului de putere, Editura IRRD, București, 2015, pp. 20-21, 26-27.
16. Teodora Stănescu-Stanciu, Ilustrarea unui eșec. Partidele comuniste din Europa Centrală și de Sud – Est, Editura Sitech, Craiova, 2011, pp. 219, 223-225.
17. Eugen Lungu, Democrația în fostul spațiu ex-sovietic: reușită sau semi-eșec? în Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), op.cit., pp. 239-240.
18. Denis Fabian, Note de curs. Prăbușirea comunismului în Europa de Est, f.ed., Cahul, 2010, p. 36 (acesta este profesor al Facultății de Filologie și Istorie din cadrul Universității de Stat Bogdan Petriceicu Hașdeu din Cahul).
19. Vasile Buga, Din enigmele puciului de la Moscova din august 1991, în Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), op.cit., p. 185.
20. Denis Fabian, op.cit.,p. 36.
21. Constantin Hlihor, op. cit., pp. 70 și 93.
22. Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), op.cit., pp. 224-225; Cozmin Gușă, Postcomunismul în fostul lagăr socialist. Geopolitica Rimlandului occidental după 1989 (Rezumatul tezei de doctorat, 2011, București), pp. 3-4; Ilie Bădescu, Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei, http://www.art-emis.ro/analize/2723-bazele-geopoliticii-si-viitorul-geopolitic-al-rusiei-postfata-8.html, Accesat în data de 05.12.2016.
23. http://www.mediafax.ro/externe/putin-urss-era-marea-rusie-disparitia-uniunii-este-cea-mai-mare-catastrofa-geopolitica-a-secolului-trecut-8986966, Accesat în data de 04. 12. 2016.

Bibliografie

1. Articole și lucrări de specialitate:

• Anton, Mioara, România și Tratatul de la Varșovia. Conferințele miniștrilor Afacerilor Externe și ale adjuncților lor (1961-1991). Documente diplomatice – MAE. Institutul Diplomatic Român, Seria a III-a, București, Editura Alpha MDN, 2009.
• Abraham, Florin, Colapsul regimurilor comuniste: între eveniment „inevitabil” și „hazard istoric”, în Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), Prăbușirea Imperiului Sovietic. <> în retrospectivă, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012.
• Buga, Vasile, Din enigmele puciului de la Moscova din august 1991, în Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), Prăbușirea Imperiului Sovietic. <> în retrospectivă, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012.
• Constantiniu, Laurențiu, „Glacisul strategic în politica externă a Uniunii Sovietice: geneză și evoluție”, în Erasmus, nr. 12/2001.
• Fabian, Denis, Note de curs. Prăbușirea comunismului în Europa de Est, Cahul, f.ed., 2010.
• Gușă, Cozmin, Postcomunismul în fostul lagăr socialist. Geopolitica Rimlandului occidental după 1989 (Rezumatul tezei de doctorat, 2011, București).
• Hlihor, Constantin, România și șocurile geopolitice al Războiului Rece (1980-1991), București, Editura IRRD, 2016.
•-,Colapsul Imperiului Sovietic. O explicație prin teoria rarității evenimentelor din istoria universală, în Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), Prăbușirea Imperiului Sovietic. <> în retrospectivă, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012.
• Ionescu, Mihail E., „Un mare eveniment al secolului și mai multe explicații. Sfârșitul comunismului de tip sovietic”, în Dosarele Istoriei, Anul IV, nr. 12(40)/1999.
• Lungu, Eugen, Democrația în fostul spațiu ex-sovietic: reușită sau semi-eșec? în Adrian Pop, Constantin Corneanu (coord.), Prăbușirea Imperiului Sovietic. <> în retrospectivă, Târgoviște, Editura Cetatea de Scaun, 2012.
• Oșca, Alexandru, Revoluția română din decembrie 1989. Suport de curs universitar, București, Editura IRRD, 2012.
• Păun, Ștefan, Lungu, Corneliu Mihail, Osca, Alexandru, Revoluția Română din 1989 la București. Schimbarea centrului de putere, București, Editura IRRD, 2015.
• Stanciu, Teodora Stănescu-, Ilustrarea unui eșec. Partidele comuniste din Europa Centrală și de Sud – Est, Craiova, Editura Sitech, 2011.

2. Surse web:

• Bădescu, Ilie, Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei, http://www.art-emis.ro/analize/2723-bazele-geopoliticii-si-viitorul-geopolitic-al-rusiei-postfata-8.html, Accesat în data de 05.12.2016.
• Mihai, Florin, Unificarea celor două Germanii pe mărci vestice, http://jurnalul.ro/special-jurnalul/unificarea-celor-doua-germanii-pe-marci-vestice-552885.html, Accesat în data de 04.12.2016.
http://revista.memoria.ro/?location=view_article&id=1027, Accesat în data de 04.12.2016.
http://www.mediafax.ro/externe/putin-urss-era-marea-rusie-disparitia-uniunii-este-cea-mai-mare-catastrofa-geopolitica-a-secolului-trecut-8986966, Accesat în data de 04. 12. 2016.
http://www.criticatac.ro/9733/colapsul-urss-o-moarte-absolută-20-de-ani-fără-urss, Accesat în data de 05.12.2016.
http://www.bzi.ro/cea-mai-mare-catastrofa-geopolitica-a-secolului-xx-cum-s-a-schimbat-ordinea-mondiala-256953, Accesat în data de 06.12.2016.
https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/2015/02/17, Accesat în data de 07.12.2016.
http://www.sanatatea.com/pub/personalitati/929-mihail-gorbaciov-dezintegrarea-uniunii-sovietice-si-prabusirea-comunismului.html, Accesat în data de 07.12.2016.