Imaginea şi rolul femeii în perioada comunistă

Autor 26610 vizualizări


 

Egalitatea a fost una dintre marile promisiuni ale comunismului. Friedrrich Engels afirma în lucrarea sa Femeia, Familia şi Originile Proprietăţii Private:„Emanciparea femeii devine posibilă doar atunci când aceasta va putea lua parte la procesul de producţie la scară socială şi atunci când îndatoririle domestice vor ocupa doar o mică parte din timpul ei (…). Va deveni astfel evident că prima promisiune a emancipării femeii o reprezintă reintroducerea acesteia în industria de stat.”[1]

Un dublu rol al femeii

Anii '80 reflectă o nouă viziune pentru România. Încă din anul 1973, Ceauşescu defineşte rolul şi statutul femeii. La şedinţa plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, acesta declara că „Cea mai mare onoare pentru femei este să nască, să dea viaţă şi să crească copii. Nu poate fi nimic mai scump pentru o femeie decât să fie mamă.”[2].

Ceauşescu lauda femeia pentru dublul ei rol, de mamă şi de muncitoare, dar aceste cerinţe nu făceau decât să împovăreze femeia, imagini greu de reprodus vizual. Astfel, perioada anilor '80 a reuşit sa creeze o dublă imagine:una a femeii productive şi una a femeii reproductive, niciodată aceste două viziuni nu s-au contopit vizual. Deşi „statul se aştepta ca toate femeile să fie superfemei, iconografia socialistă, dacă dorea să fie convingătoare, nu putea să dezvăluie această realitate”[3].

Revista Femeia, mijloc de propagandă

Începutul anilor '80 nu aduce cu sine schimbări majore în viaţa cotidiană. Coperţile şi conţinutul revistei Femeia, care a reprezentat un important mijloc de propagandă în rândul femeilor, îşi urmează tiparul obişnuit. Femeia este văzută în continuare ca mamă şi muncitoare. Anul 1983 marchează însă o schimbare, aceasta fiind vizibilă încă de la o simplă privire asupra coperţii revistei adresată tuturor femeilor din România comunistă.

 

Primii trei ani din 1980 reprezintă o continuitate, coperta lunii ianuarie fiind dedicată apariţiei copiilor alături de anumite simboluri ale lumii comuniste. În 1980 întâlnim un copil vesel, ce este îmbrăcat în hăinuţe roşii – simbolizând tinereţea, energia şi iubirea -  şi având pe fundal două blocuri şi o macara, simboluri ale ordinii socialiste. Revista Femeiaa anului 1981 debutează cu o copertă ce are în prim plan un copil cu o sorcovă în mână, conturând legătura dintre noutate şi tradiţie, întoarcerea necontenită spre lumea satului, iar anul 1982 păstrează simbolistica, astfel încât apar tot copii.

Anul 1984 aduce cu sine o schimbare, coperta revistei îi promovează pe Elena şi Nicolae Ceauşescu, la fel de zâmbitori ca şi copiii care au apărut în anii precedenţi, dorind să creeze o atmosferă de destindere, iar apariţia lor să evidenţieze importanţa familiei în societate. Apariţia acestui cuplu pe coperta revistei din luna ianuarie, şi nu numai, va deveni curând ceva firesc. Schimbarea are rolul de a surprinde sensul evoluţiei societăţii româneşti, se accentuează promovarea cultului personalităţii lui Nicolae Ceauşescu, în luna ianuarie fiind ziua acestuia de naştere, iar copilul din braţele lui semnifică rolul său – liderul Partidului Comunist Român se autointitula părintele tuturor românilor, considerându-se drept cel mai iubit fiu al patriei.

Coperţile revistei Femeiadin lunile februarie, aprilie, iulie, august, octombrie şi noiembrie promovează imaginea femeii muncitoare, o femeie dedicată unei datorii de onoare, dar şi imaginea femeii de la ţară, conturându-se în acest fel o imagistică foarte bogată, dar şi o îmbinare a tradiţiei cu modernitatea.

Imaginea femeii de la ţară avea o simbolistică puternică. Aceasta reprezenta simbolul fertilităţii, al devotamentului, al sacrificiului şi al răbdării. Avea să se realizeze în acest fel imaginea omului nou, un om „cu o conştiinţă aparte şi înalte trăsături morale”[4], se realiza procesul apropierii dintre sat şi oraş, omogenizarea societăţii prin dispariţia claselor, cât şi apropierea dintre munca fizică şi cea intelectuală prin ştergerea treptată a deosebirilor fundamentale ale acestora.

O zi „obişnuită” din viaţa unei femei

Mihaela Miroiu prezintă o zi obişnuită din viaţa unei femei: „Portretul unei zile banale de iarnă din viaţa unei neveste în comunismul anilor ’80 era cam acesta: trezit la ora şase dimineaţa, coadă la lapte, pregătit copii pentru şcoală, plecat la serviciu pe scara autobuzului, îngheţat de frig iarna, coadă între orele 16-18, întors, hrănit familie, curăţenie, încălzit paturile cu sticle cu apă caldă, culcat copii, spălat cu apă din oală, încălzită cu fierbătorul.” Imaginea astfel creată ne face să reflectăm asupra veridicităţii discursului oficial şi să realizăm că existau două imagini, una a femeii promovate de Partidul Comunist Român, precum şi o imagine a femeii ce se confrunta cu lipsuri, ziua era prea scurtă pentru multitudinea obligaţilor pe care le avea de îndeplinit, iar în acest sens, titlul cărţii Ecaterinei Oproiu, „3x8 plus infinitul”, este emblematic.

La data de 7 ianuarie 1979, cu prilejul aniversării a 60 de ani şi a 45 de ani de activitate revoluţionară, prestigiul Elenei Ceauşescu începe să crească. Aceasta „acumulează prestigiu (sau măcar recunoaştere publică) tocmai datorită faptului că este partenera de viaţă a primei persoane politice a României”, primeşte chiar pentru a doua oară şi titlul de erou al României şi ordinul „Victoria Socialismului”. Însă apogeul elogierii este atins în luna noiembrie la Congresul al XII-lea al partidului, când, „pentru prima dată în istoria congreselor conduse de Nicolae Ceauşescu se adresează unei femei mesaje de recunoştinţă pentru contribuţia sa în activitatea de partid şi de stat”.

„Ziua Internaţională a Femeii era de fapt Ziua Internaţională a Elenei”

Ziua femeii avea să se transforme în ziua Elenei Ceauşescu. În anul 1988,  paginile revistei Femeiapromovează următorul discurs: „Cu acest prilej, femeile ţării vor aduce un fierbinte omagiu tovarăşei academician doctor inginer Elena Ceauşescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, prim viceprim-ministru al Guvernului, preşedintele Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului, eminent militant revoluţionar, om de ştiinţă de înalt prestigiu internaţional, pentru eroica sa activitate consacrată propăşirii patriei, binelui şi fericirii poporului, pentru contribuţia sa de inestimabilă valoare la elaborarea şi înfăptuirea politicii interne şi externe a partidului şi statului nostru, la fundamentarea şi aplicarea planurilor şi  programelor de dezvoltare economică şi socială a ţării, la înflorirea ştiinţei, învăţământului şi culturii, la afirmarea demnă a României în lume.”[5]

Ziua de 8 martie era marcată şi prin numeroase manifestaţii şi cadouri în cinstea femeii, o băimăreancă povestind „ţin minte că, la întreprinderea unde lucram, maistrul de pe secţie aduna de la toţi bărbaţii câte zece lei, bani cu care ne cumpăra la toate femeile care lucram acolo câte un loz în plic, însoţit de o floare naturală”. În această perioadă avea loc şi o adunare, care era urmată de un spectacol festiv, organizat de Consiliul Naţional al Femeilor în sala Operei Române.

Deşi data de 8 martie era o zi importantă pentru femei, aceasta tot nu a reuşit să aducă recunoaşterea ei ca individ, acest lucru fiind datorat faptului că „în timpul regimului Ceauşescu, Ziua Internaţională a Femeii era de fapt Ziua Internaţională a Elenei”[6].

Femeia anonimă

Însă toate aceste imagini au un element comun, şi anume reprezentarea femeilor ca anonime, femeia apărând „ca o entitate anonimă, o reprezentare alegorică ce simbolizează mai degrabă calităţi abstracte şi ideale decât o fiinţă vie”[7]. Reprezentările feminine din această perioadă prezintă o realitate ideală, aşa cum se dorea să fie, nu cum era de fapt.

Deşi femeia este reprezentată ca muncind alături de bărbat, se susţinea reprezentarea egală a femeilor în guvern, cu toate acestea sunt omise poverile suplimentare ale femeii, astfel încât o descriere realistă a statului superfemeii socialiste se găseşte în cuvintele Barbarei Einhorn: „Pentru mamele-muncitoare hărţuite, chinuindu-se să-şi îndeplinească sarcinile la serviciu, să ia copiii de la şcoală sau grădiniţă şi să facă şi cumpărăturile în drum spre casă, să gătească, să facă curăţenie, să spele, să-şi ajute copiii la lecţii şi să-i ducă la culcare, să-şi facă notiţe pentru şedinţa de a doua zi sau temele pentru cursul de calificare la care erau înscrise, super-femeia nu era doar o glumă ci chiar o insultă.”[8]

În ceea ce o priveşte pe Elena Ceauşescu, aceasta reprezenta întruchiparea desăvârşită a femeii socialiste, în timp ce „femeile erau anonime şi ca muncitoare dar şi ca mame”, singura femeia care nu era anonimă fiind bineînţeles soţia lui Nicolae Ceauşescu, numele său fiind menţionat chiar şi atunci când apărea alături de alte femei, ele rămânând tot anonime sau simple „mame eroine” sau „muncitoare eroine”.

Toate aceste imagini, aceste măşti, nu au reuşit să ascundă anumite realităţi din viaţa femeii anilor '80, „femeia nu e identificată niciodată ca individ, doar ca ideal, mit sau simplu, tovarăşă”, astfel încât ea reprezintă simbolul idealizat al naţiunii, fiind totodată şi victima politicilor socialiste. Deşi se doreau o imagine şi un statut ale femeii egale cu cele ale bărbatului, realitatea arată o femeie anonimă până şi în diferitele sale forme de reprezentare artistică, chiar şi pe coperţile revistei Femeia, reflectând astfel anonimitatea femeii în societatea românească.

Astfel, „românca a devenit ceea ce Lenin s-a temut când a conceptualizat <<noua femeie>>în socialism:mai degrabă o replică vizuală idealizată decât un adevărat individ anonim cu influenţă politică reală sau egală”.

NOTE


[1]Friedrich Engels, Women, the Family and the Origin of Private Property, Middlesex, Hammondsworth, 1986, pp. 120-121.

[2]Nicolae Ceauşescu, Discursul lui Nicolae Ceauşescu la sedinţa plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, iunie, 1973.

[3]Choitali Chatterjee, Celebrating Women, The International Women’s Days in Russia and the Soviet Union, Phd Dissertation, Indiana University, 1995.

[4]Codul principiilor, a normelor muncii şi a vieţii comuniştilor, ale eticii şi echităţii socialiste, Politică, Bucureşti, 1981, p. 5.

 

[5]Revista Femeia, 1988, p. 2.

[7]Barbara Einhorn, Cinderella Goes to Market:Citizenship, Gender and Women’s Movements in East Central Europe, London, Verso, 1993, p. 19.

[8]Ibidem, p. 43.

""