Imaginea Elenei Ceaușescu din presa postdecembristă: Femeia fără cultură, arogantă și nemiloasă

Autor 9649 vizualizări


Revoluția din decembrie 1989 a permis oamenilor să scoată în evidență, prin intermediul libertății de exprimare, adevăratele „calități” ale celei care ocupase până atunci Cabinetul cu nr. 2. Presa a prezentat declarațiile academicianului Alexandru Bârlădeanu, ale astronautului Dumitru Prunariu și nu numai ale lor, din care rezultă modul în care au fost marginalizați de „experta” în polimeri, al cărei vocabular elevat a fost reliefat pe deplin de limbajul deocheat pe care îl folosea. De asemenea, vacanțele sau excursiile „savantei” au scos în evidență capriciile acesteia, în timp ce progenitura Nicu reprezenta una dintre feblețele personale.

Perdeaua de fum creată de cultul personalității în jurul Elenei Ceaușescu începea să se destrame treptat, imaginea acesteia degradându-se vertiginos și irevocabil.

„Tovarășa” și agentul de circulație

Alexandru Bârlădeanu s-a retras din politică – potrivit propriilor mărturisiri, în 1968, datorită „tovarășei Lenuța”. În anul amintit, încerca să fie trecut pe linie moartă, folosindu-se de un certificat medical „exagerat”. În aceeași perioadă, i-au fost tăiate câteva idei, pe care le considera importante, dintr-un material al său, în care cerea fonduri pentru desfășurarea în bune condiții a activității academice. Funcționarul care i-a adus materialul i-a comunicat că cenzurarea acestuia s-a realizat de către „tovarășa Lenuța”, căreia A. Bârlădeanu nu-i recunoștea pe atunci decât statutul de gospodină. Iritat, fostul președinte al Senatului României din perioada post-decembristă (1990-1992) a considerat că și un agent de circulație poate să facă același lucru.

Nu știa, însă, că funcționarul, în prezența căruia a făcut afirmația, era o rudă a familiei Ceaușescu. A doua zi era chemat la partid, unde Gheorghe Mauer i-a comunicat că este eliberat din toate funcțiile deținute, pe motive de… sănătate. Ulterior, în convorbirile pe care le-a avut cu Lavinia Betea, Al. Bârlădeanu nu și-a mai amintit de funcționarul din 1968. Să-i fi fost răstălmăcite cuvintele de presă în 1990?

Un mulțumesc nerostit

Astronautul Dumitru Dorin Prunariu a cunoscut pe propria piele, după întoarcerea din zborul spațial, ce înseamnă să nu spună, chiar și indirect, un simplu mulțumesc la adresa „tovarășei”. Ținând un discurs în fața oamenilor care l-au ajutat la pregătirea zborului către stele, le-a mulțumit tuturor celor prezenți la modul general, pentru ca apoi să o facă și cu fiecare în parte. La final, însă, i s-a atras atenția de o persoană cu largi atribuții în sferele puterii, că nu a mulțumit și tovarășei (care nu era prezentă), și că acest incident va fi adus la cunoștința Cabinetului 2.Urmarea?

„Acest «mulțumesc» nerostit m-a costat în primul rând locuința promisă, cariera militară și absența de la multe manifestări științifice în domeniul meu de interes, în țară și peste hotare; într-un cuvânt marginalizarea. Am beneficiat, însă, permanent de sprijinul armatei, un sprijin tacit”.

Cunoștințe de nivel primar

Ilie Murgescu, fondatorul Institutul de Chimie, a scos la lumină modul în care „copila căreia îi plăcea să se urce în copaci” a devenit doctor în Chimie. Inițial, a urmat cursurile la FF la Institutul Politehnic. La examene, comisia constata că „studenta” nu poate să răspundă la întrebări și reducea gradul de dificultate a acestora. Inutil, însă, Problemele la nivel mediu erau prea dificile, iar cele de nivel gimnazial rămâneau fără răspuns. Așa s-a ajuns la formularea unor întrebări de nivel primar.

După absolvirea facultății, a urmat, cum era și firesc, doctoratul. Teza urma să o susțină într-o după-amiază la ora 17.00 Intrarea publicului era liberă și pentru a se evita punerea unor întrebări dificile de către spectatori, s-a preferat ca dizertația să fie susținută în secret la ora 8.30. De la eveniment a lipsit până și coordonatorul științific al lucrării. În presă se mai relata despre faptul că nu există diploma de doctor în chimie a Elenei Ceaușescu. Neclaritatea a fost însă îndreptată tot prin intermediul presei, confirmându-se existența acesteia.

Lucrările științifice și promovarea

Cunoștințele dobândite în timpul facultății și perfecționate prin doctorat trebuiau să fie popularizate. Efectul a fost publicarea a numeroase cărți, traduse în engleză, franceză, rusă și nu numai. Inițial, acestea reprezentau sinteze din operele altor cercetători. Ulterior, a avut la dispoziție grupe de cercetători, singurul efort pe care-l realiza fiind semnătura de pe copertă. În timpul în care se relaxa și căuta o metaforă pentru polimeri, mai aproba și o demisie. Napoleon avea toate motivele să se răsucească în mormânt. Se născuse încă un om care făcea două lucruri simultan.

Dr. inginer Teodor Tănăsescu, vicepreședinte al Consiliului Național de Știință și Tehnologie (1985-1987), a fost unul dintre cei demiși din funcție de „ilustra savantă”, care a constatat lipsa de adeziune a acestuia la soluțiile tehnice pe care le propunea. A omis, însă, să precizeze dacă lipsa de adeziune și-a manifestat-o în mod direct.

În perioada în care T. Tănăsescu a lucrat la Institutul de Chimie, a observat cum „savanta” devenea iritată de tot ceea ce reprezenta noul (inteligență artificială, comunicații prin satelit, calculatoare personale ș.a.) și că „avea o adevărată ură împotriva activității de informare și documentare mai ales față de bibliografia străină”. Nu accepta niciodată concursurile de promovare a cercetătorilor, respingându-le cu formula: „și așa aveți prea mult!”.

Desconsiderarea activității academice

Nici Academia Română nu a avut o soartă mai privilegiată, deși „dictatorii au fost împăunați cu titluri prin cea mai josnică fraudă”, potrivit ex-președintelui Radu Voinea (1984-1990). Astfel, potrivit aceluiași academician, dacă în 1968 Academia Română avea 53 de unități de cercetare, în 1974 nu mai ființa nici măcar una. Din 228 de membri titulari (în 1974), rândurile acestora s-a rărit simțitor, înregistrându-se în 1989 numai 93 de membri titulari, în condițiile în care nu au mai fost organizate alegeri de noi membri. Deși s-a insistat în acest sens, răspunsul care venea de la Cabinetul 2 era întotdeauna același:

„Și așa sunt prea mulți!”.

Pentru a se proteja prestigiul „savantei de renume mondial”, li se interzicea oamenilor de știință să primească distincțiile unor academii din străinătate. Dacă în cele din urmă aceștia erau aleși, nu se aproba deplasarea în străinătate pentru a se primi diploma, chiar dacă exista posibilitatea ca voiajul beneficiarului să nu fie suportat de către statul român. Multe dintre manifestările științifice ale Academiei Române nu primeau aprobare pentru desfășurare, unele ținându-se în clandestinitate, așa cum s-a întâmplat cu aniversarea a două sute de ani de la începutul Revoluției Franceze (1789). De aceea, decizia luată de adunarea generală a Academiei Române (26 decembrie 1989) nu a mai surprins pe nimeni:

„Adunarea generală extraordinară a hotărât să pună capăt imediat rușinii ce a pătat istoria Academiei noastre prin acceptarea acordării impuse a unor titluri academice nemeritate criminalilor Nicolae și Elena Ceaușescu și a dispus anularea hotărârilor respective și efectuarea cuvenitei rectificări”.

Locurile de relaxare

Promovarea în funcțiile de conducere și lupta cu studiul polimerilor surmenau intelectul „tovarășei”. Pentru recreere, N. Ceaușescu i-a oferit o casă de vacanță la Olănești, amplasată în pădure (1974). Era folosită de trei-patru ori pe an și nici o altă persoană nu avea acces în interior, cu excepția fochistului, care intra în imobil ascuns de ofițerii Securitate.

Un alt loc de recreere se găsea în Vila cu nr. 10 de la Snagov. Scriitorul Fănuș Neagu a descris printre primii aspectul interior al acesteia, observând „o masă de lucru unde nu încape nici un om normal”, decorată cu unul dintre volumele referitoare la polimeri. Uneori călătorea pe Dunăre folosind vaporul „Mihai Viteazul”.

Într-o zi, savanta a dorit să plece într-o vizită de lucru de la Uzina pe brațul Sfântul Gheorghe și să ajungă pe mare, la Tulcea. Nu înțelegea că pe brațul respectiv există un prag care nu permitea accesul decât pentru bărci și șalupe, sau că e posibil ca apa sărată să strice motoarele navei, exclamând într-un târziu: „Bă, Nicule, ăștia nu e marini decât cu uniformele!”

Limbaj popular și supraveghere la sânge

Un alt aspect ieșit la iveală a fost limbajul deocheat folosit de „prima fiică a României”, desprins din relatările unui ofițer de Securitate. Uneori, îi considera pe membrii CPEx, „O adunătură de prăpădiți care până mai ieri erau un rahat și astăzi se plimbă în limuzine. Tovarășul și cu mine i-am scos din noroi. Se vor întoarce într-o zi acolo când nu vom mai avea nevoie de ei”.

După întâlnirea cu Isabel Peron (1973), soția liderului argentinian Juan Domingo Peron (1973-1974), a lansat una dintre replicile-i caracteristice: „Dacă o târfă din Caracas a ajuns la putere, de ce nu și eu, un om de știință?”.

Pentru a nu se plictisi, avea pretenția să asculte săptămânal înregistrările realizate cu membrii nomenclaturii. Ion Mihai Pacepa a relatat cum în timpul unei asemenea audiții, deranjată de activitatea unui dintre cupluri, a exclamat:

„Ăștia doi trebuie arestați. La ora unsprezece dimineața muncitorii trebuie să muncească nu să facă dragoste!”.

De supraveghere nu a scăpat nici măcar progenitura Nicu, care beneficia, însă, de un tratament privilegiat. Atunci când acestea era la Sibiu, „savanta” dorea ca băieții în albastru să-i prezinte detaliat ce itinerar a avut odrasla favorită. După ce constata că „prințișorul” acumula mai multe scandaluri, îl chema la ordine. Efectul așteptat nu s-a materializat, însă, niciodată.

În momentul în care a luat cunoștință că Zoe vrea să se mărite cu un cadru universitar, a dispus verificarea acestuia la sânge. Era interesată printre altele, dacă are rude în străinătate, sau legionari în familie. După finalizarea dosarului, acesta a fost prezentat la Cabinetul Nr. 2, unde ofițerul de Securitatea care l-a înmânat, a fost chestionat:

„L-ați purecat bine sau tot așa de perfect cum l-a verificat Teodor Coman pe Pacepa?

– Vă raportez că pot preciza și cele mai mici amănunte din viața lui. Azi dimineață, de pildă, în pachetul adus de acasă, n-a avut decât un ou fiert și o feliuță de pâine!”.

Despre impactul influenței pe care a avut-o Elena Ceaușescu la nivel politic și nu numai, rămâne mărturia ex-primului-ministru M. Mănescu (1974-1979):

„A fost o nenorocire. A fost cea mai mare nenorocire. Sigur, el a fost prima, pentru că a putut pune mâna pe putere, dar vă spun că a fost o mare nenorocire intrarea Elenei Ceaușescu în conducerea partidului, care, de fapt, a fost pregătită an de an, ajungându-se în ultima vreme, adică în ultimii ani, ca să-l preia sub tutelă și din punct de vedere politic, și din punct de vedere economic, nu mai vorbesc de știință, cultură. Inclusiv în politica internațională. Pe ce linie? Tot pe linia de frondă, împotrivă, împotrivă, împotrivă”.

Foto sus: Elena Ceaușescu, în 1976 (© Sursa: „Fototeca online a comunismului românesc”)

""