Autor 1122 vizualizări


Puterea reprezintă o obsesie pentru întreaga clasă politică, pasiunile celor ajunşi în funcţii importante dezlănţuindu-se cu furie în lipsa unui control din partea altor instituţii. Statele totalitare permit o rupere completă de realitate şi ideologia îi duce pe lideri într-o utopie adevărată.

Iosif Stalin a reuşit să se convingă de utilitatea comunismului pentru omenire şi a dorit să exporte măreţele realizări pe întreaga planetă. Avea nevoie de instrumente pentru această expansiune universală şi infanteria era prea lentă. Resursele Uniunii Sovietice erau imense şi populaţia obişnuită să trăiască în sărăcie. Nu conta nivelul de trai. S-a trecut la dezvoltarea aviaţiei militare şi civile. Al doilea termen nu trebuie să inducă în eroare. Cine se putea deplasa cu aeroplanul în 1930? Numai elitele de partid aveau acest privilegiu într-o lume egală. Industria aeronautică a primit fonduri imense şi au apărut modele uimitoare. K-7 a fost construit în 1932 – 1933 şi era capabil să ridice până la 16 tone de bombe sau să transporte 112 paraşutişti. Apărarea aeronavei era formidabilă, orice avion inamic putând fi atins de focul a trei mitraliere sau tunuri. Gigantul strategic s-a prăbuşit şi a năruit marele vis planetar al dictatorului de la Kremlin. Trebuie să observăm că scumpa construcţie a fost realizată la Harkov fix în perioada de foamete din Ucraina în care au murit 5 – 7 milioane de oameni.

          Iosif Vissarionovici Stalin a fost obligat să se mulţumească în scopuri practice cu ceea ce putea să-i ofere tehnologia timpului. Fabricile au realizat materiale pentru 212 bombardiere TB-1 şi apoi a fost lansată seria TB-3 din 818 avioane. Producţia de serie a bombardierului uşor R-5 a început în 1931 şi au fost produse 5.000 de unităţi. Cântărea aproape două tone gol şi putea să atace ţintele cu până la 400 kg de bombe. Era nevoie de mulţi piloţi şi a apărut modelul U-2 în 1928. Au fost asamblate peste 33.000 de exemplare până în 1953, producţia de masă începând în 1930. Era util şi pentru legătură, consumul de combustibil şi ulei fiind redus la doar 81 kg.

          N-au fost uitate nici avioanele de vânătoare. Mici şi rapide, puteau să fie transformate uşor şi în aparate de asalt pentru sprijinirea valurilor de tancuri. I-3 sau I-5 nu dădeau satisfacţie fiindcă erau biplane cu caracteristici prea obişnuite. Trebuia ceva nou, revoluţionar. A apărut I-15 cu motor de origine americană, dar era tot un biplan. Proiectantul N. N. Polikarpov a lansat monoplanul I-16 în 1933 şi a fost acceptat pentru producţia de serie în 1934.

Uniunea Sovietică a fost împânzită cu capacităţi industriale necesare noii ramuri militare. A devenit un adevărat templu al forţelor aeriene. Au fost ridicate puternice hidrocentrale pentru obţinerea de energie electrică ieftină, necesară la producerea de aluminiu. Fabrici de avioane au fost construite sau extinse la Moscova, Harkov sau Taganrog.

          Avioanele nu au valoare militară deosebită dacă nu fac echipă cu tancurile. Iosif Stalin a înţeles rolul blindatelor în războiul modern şi a ordonat producţia de tancuri de infanterie T-26 începând din 1931. Erau prea lente după gustul dictatorului de la Kremlin şi a fost lansată seria BT pentru realizarea unui război fulger.

          Se observă faptul că nu prea exista criză economică la capitolul producţie de armament. Se poate chiar scrie că exista supraproducţie de tehnică militară la nivel mondial şi era necesar un război mare. Urgent! De ce? Orice maşină militară devine complet perimată în cel mult şapte ani, concurenţa în domeniul armamentului fiind mai înverşunată decât cea din sfera civilă. Uimitorul TB-3 din 1930 a ajuns un banal aparat de transport în 1941 şi a suferit pierderi grele din cauza avioanelor germane de vânătoare.

""