Autor 5021 vizualizări


Apariţia în 1964 a unui studiu al specialistului sovietic E. B. Valev a dezlănţuit o furtună ideologică la Bucureşti, liderii partidului comunist lansând tezele conform cărora se urmărea dezmembrarea României prin apariţia unui complex economic ce ar fi inclus părţi din Bulgaria şi Uniunea Sovietică. Chiar dacă discuţiile au durat puţin, teoria a fost reluată după 1990 pe fondul unor tensiuni cu Rusia. Cercetătorii români au căzut în capcana aparatului de propagandă din epoca Gheorghe Gheorghiu-Dej şi n-au observat că teoria lui Emil Borisovici Valev era corectă din punct de vedere economic. Se recomanda colaborarea transfrontalieră după modelul realizării hidrocentralei de la Porţile de Fier între două foste state aflate în conflict ideologic pe timpul lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Era amplasată exact în locul în care fluviul putea să asigure o cantitate maximă de energie electrică ieftină pentru fabricile insuficient dotate cu motoare electrice cu randament superior celor termice. Industrializarea trebuia să se facă în jurul combinatului metalurgic de la Galaţi, specificul economiei socialiste constând din concentrarea fabricilor pe producţia de oţel şi pe construcţia de maşini. Uriaşul complex urma să consume cărbune şi minereuri importate din URSS şi să livreze elemente metalice ce nu se fabricau în marea patrie socialistă. Cum minereurile şi combustibilul solid sunt mărfuri sărace, volum mare şi preţ mic, transportul fluvial era recomandat, dar colaborarea statelor socialiste era esenţială pentru funcţionarea eficientă a vapoarelor. 

 Nu se scrie un rând despre faptul că exista o interesantă industrie de armament în regiunea de la sud de Carpaţi, dar acest capitol nu avea loc în paginile unui articol de geografie economică.

  Specialistul sovietic mai observa că liderii de la Bucureşti au idei complet eronate în domeniul planificării dezvoltării economice, oraşul Bucureşti fiind supradimensionat în dauna unor întregi regiuni ce posedă resurse naturale, dar prelucrarea acestora se făcea în capitală, ceea ce încărca în mod inutil reţelele de transport. Şi distribuirea produselor finite era dificilă, capitala României fiind situată departe de consumatorii interni. Oraşul tindea să devină un pântece greu de hrănit şi fără surse apropiate de alimente. Nu era corectă această politică, Uniunea Sovietică plătind un preţ ridicat pentru supradimensionarea Moscovei.

 Nici regiunea Bărăganului, extrem de fertilă, nu beneficia de o prea mare atenţie, fiind folosită mult timp ca loc de detenţie şi deportare a persoanelor considerate periculoase. Era necesară trecerea la irigaţii pentru creşterea producţiei de alimente, capitol la care întregul lagăr socialist a rămas deficitar. Nu se preciza nicăieri că România trebuie să devină stat agricol şi, oricum, nu era analizată situaţia din restul ţării, acolo unde se aflau centre metalurgice deosebite precum Reşiţa şi Hunedoara. Industria rămânea baza lumii comuniste, dar era necesară o schimbare de optică prin creşterea colaborării peste graniţele cu sârmă ghimpată şi printr-o planificare a tipurilor de mărfuri pentru a nu se exagera cu producţia şi a nu se ajunge la crize economice de supraproducţie ca-n lumea capitalistă. Ideile lui Valev erau corecte din punct de vedere ştiinţific şi nu ameninţa integritatea României. În plus, presupusul plan era un simplu studiu de geografie economică. Legenda rezistenţei faţă de Moscova în 1964 trebuie să dispară şi specialiştii în studierea istoriei trebuie să scape din capcanele mitului conform căruia E. B. Valev a scris un articol în care dorea destrămarea României.

 Este interesant de subliniat faptul că în aceeaşi perioadă erau livrate către Bucureşti importante cantităţi de armament performant dinspre Moscova. Poate au existat planuri militare privind intervenţia în cazul în care ar fi existat devieri de la calea comunismului adevărat, dar acestea nu au legătură cu materialul tradus în limba română şi publicat în revista Viaţa economică.