„Ich bin ein Berliner”: istoria celui mai faimos discurs al lui JFK

Autor 5099 vizualizări


În Berlinul de Vest,anul 1963,președintele Kennedy a rostit – în fața berlinezilor,dar și a întregii lumi occidentale – cel mai faimos discurs al său,încheiat cu o propoziție rămasă în istorie drept cea mai importantă afirmație rostită vreodată de președintele american:„Ich bin ein Berliner”.

Aceste cuvinte au atras atenția lumii asupra Berlinului,pe-atunci locul cel mai controversat al confruntării Est-Vest din timpul Războiului Rece. Adăugate în dicurs pe ultima sută de metri,notate pe foaie în grabă chiar de mâna lui Kennedy,ele nu au fost alese de specialiști în retorică:au fost gândite chiar de președinte,care a ținut neapărat să le rostească în limba germană.

Ich bin ein Berliner.Această frază,rostită pe 26 iunie 1963,capătă o însemnătate aparte în contextul geopolitic al vremii,la aproape doi ani după ridicarea Zidului Berlinului. Pentru a aprecia adevăratul impact al cuvintelor lui Kennedy,trebuie să le înțelegem istoria.

După Al Doilea Război Mondial,fosta capitală a celui de-al Treilea Reich a fost împărțită,asemeni Germaniei,între Estul Comunist și Vestul democratic. Pentru liderul sovietic Nikita Hrușciov,Berlinul de Vest,înconjurat din toate părțile de Germania de Est,„era ca un os în gât”. De aceea,el jurase că va „eradica această schijă din inima Europei”.

În acest context,americanii – în frunte cu președintele Kennedy,ales în funcție în 1961 – se temeau că un posibil conflict european,având potențialul de a se transforma în război nuclear,va porni de la Berlin.

La întâlnirea lor de la Viena din 1961,Hrușciov l-a avertizat pe Kennedy că va semna un tratat cu Germani de Est prin care se va restricționa accesul occidental către Berlinul de Vest. Drept răspuns,Kennedy a anunțat o creștere a capacităților militare în Europa. Într-un discurs televizat din 25 iulie 1961,el s-a adresat poporului american și a descris Berlinul drept „locul în care se testează curajul și voina Occidentului”,declarând că orice atac asupra Berlinului de Vest va fi privit ca un atac asupra Statelor Unite.

Discursul a avut efectul scontat. Hrușciov a renunțat la tratat,iar mii de est-germani și-au continuat refugiul către Vest. Însă în dimineața zilei de 13 august 1961,berlinezii s-au trezit în fața noii soluții gândite de comuniști:un zid de sârmă ghimpată în inima orașului,care despărțea partea estică de cea vestică.

Construcția zidului a stârnit un scandal internațional imens,dar tensiunile au mai scăzut până în momentul vizitei lui Kennedy. Totuși,zidul – acum,de beton – încă era în picioare.

Un președinte american la Berlin

Emoționat de primirea călduroasă pe care i-au făcut-o germanii atât la Bonn,cât și la Frankfurt,Kennedy  a fost copleșit și de mulțimea de oameni întâlnită la Berlin,care a dat un chip uman unei probleme pe care el o văzuse până atunci doar în termeni strategici. Când a văzut însuși zidul și orașul parcă arid,lipsit de viață,dincolo de el,Kennedy a fost impresionat.

Consilierii care scriau de regulă discursurile președintelui au muncit mult la textul pregătit pentru acea zi. Au căutat să-și exprime solidaritatea față de situația cetățenilor fără a-i ofensa pe sovietici,însă acest echilibru părea greu de atins. În final,Kennedy a fost profund nemulțumit de textul primit.

Așa că și-a scris singur un alt discurs. Cu doar câteva momente înainte de urcarea pe scenă,a notat rapid pe foaie cuvintele din latină „civis Romanus sum” și,cu ajutorul translatorului său,cuvintele „Ich bin ein Berliner” – cu scrierea fonetică:„Ish bin ein Bearleener”.

Încurajat de mulțimea primitoare și inspirat de momentul cu adevărat istoric al vizitei sale,Kennedy a rostit unul dintre cele mai puternice discursuri din întreaga sa carieră.

Acum două mii de ani,cea mai mare laudă era să spui «civis Romanus sum». Astăzi,în lumea libertății,cea mai mare laudă este «Ich bin ein Berliner.»

Kennedy a descris Berlinul de Vest drept avanpost al libertății și a catalogat Zidul drept un simbol al răului comunist. A și prezis,cu încredere,că zidul va cădea la un moment dat,că Germania se va reuni,și că democrația se va răspândi în Europa de Est. Președintele american n-a mai prins însă acest moment:asasinat chiar în același an,în noiembrie 1963,Kennedy n-a apucat să trăiască clipa căderii comunismului și căderea Zidului.  

DISCURSUL LUI KENNEDY

Sunt mândru să vin în acest oraș ca invitat al distinsului vostru primar,care a reprezentat în fața întregii lumi spiritul de luptă al Berlinului de Vest. Și sunt mândru – sunt mândru să vizitez Republica Federală alături de distinsul vostru Cancelar,care timp de atâția ani a angajat Germania pe calea democrației,libertății și progresului,și să vin aici în compania tovarășului meu american,Generalul Clay,care a trăit în acest oraș în timpul marilor sale momente de criză,și care se va întoarce dacă va fi nevoie.

Acum două mii de ani,cea mai mare laudă era să spui „civis Romanus sum”. Astăzi,în lumea libertății,cea mai mare laudă este „Ich bin ein Berliner.”

Sunt mulți oameni în lume care nu înțeleg,sau spun că nu înțeleg,care este marea problemă dintre lumea liberă și lumea comunistă.

Acești oameni – să vină la Berlin.

Sunt oameni care consideră comunismul drept valul viitorului.

Acești oameni – să vină la Berlin.

Și mai sunt oameni care spun,în Europa și în alte părți,că putem lucra împreună cu comuniștii.

Acești oameni – să vină la Berlin.

Și mai sunt unii care spun că este adevărat că comunismul este un sistem rău,dar că ne permite să ajungem la progres economic.

Lass' sie nach Berlin kommen.

Acești oameni – să vină la Berlin.

Libertatea are multe dificultăți și democrația nu este perfectă. Dar noi nu a trebuit niciodată să ridicăm un zid ca să ne ținem oamenii înăuntru,ca ei să nu ne părăsească. Vreau să spun – din partea compatrioților mei care locuiesc la mii de kilometri depărtare,de partea cealaltă a Atlanticului,care sunt foarte departe de voi – că ei se mândresc că au putut împărtăși cu voi,chiar și de la distanță,povestea ultimilor 18 ani. Nu cunosc niciun orășel,niciun oraș,care să fi fost asediat timp de 18 ani și încă să trăiască cu vitalitatea și forța,speranța și determinarea Berlinului de Vest.

Zidul este cea mai evidentă și vie demonstrație a eșecurilor sistemului comunist – pe care le vede întreaga lume – dar noi nu avem nicio satisfacție de pe urma sa;pentru că el este,așa cum a spus și primarul dvs., o ofensă nu doar la adresa istoriei,ci o ofensă adusă umanității,ce desparte familii,soți și soții,frați și surori,ce desparte un popor care își dorește să fie împreună.

Ceea ce este adevărat pentru acest oraș e adevărat pentru Germania:pacea adevărată,de durată,în Europa nu poate fi asigurată atâta timp cât unui german din patru îi este negat dreptul esențial al oamenilor liberi,cel al alegerii libere. În 18 ani de pace și bunăcredință,această generație de germani și-a câștigat dreptul de a fi liberă,inclusiv dreptul de a-și unii familiile și națiunea într-o pace de durată,cu bunăvoință față de toate popoarele.

Trăiți într-o insulă a libertății apărată,dar viețile voastre fac parte dintr-un întreg. Așa că vă rog,pe final,să priviți dincolo de pericolele zilei de astăzi către speranțele zilei de mâine,dincolo de libertatea acestui oraș sau a țării voastre,Germania,către avansul libertății de pretutindeni,dincolo de Zid,către o zi a împăcării cu justiția,dincolo de voi și de noi,către toată umanitatea.

Libertatea este indivizibilă,și acolo unde un singur om este sclav,niciunul nu este liber. Atunci când toți sunt liberi,abia atunci putem privi înainte către ziua în care acest oraș va redeveni unul singur,iar această țară și acest mare Continent al Europei vor redeveni un întreg într-o lume cu pace și speranță. Când această zi va veni în final,și va veni!,poporul Berlinului de Vest va găsi o satisfacție sobră în faptul că a fost pe linia frontului timp de aproape două decenii.

Toți oamenii liberi,oriunde trăiesc ei,sunt cetățeni ai Berlinului.

Așadar,ca om liber,mă mândesc să spun „Ich bin ein Berliner”.