Ianuarie 1952: Consecințele reformei monetare

Felul cum a fost pusă în aplicare reforma bănească, incidentele pe care le-a generat, au constituit prilejul pentru declanșarea unei noi faze în lupta pentru putere la conducerea Partidului Muncitoresc Român. Plenara C.C. din 29 februarie - 1 martie 1952, a criticat dur pe Vasile Luca, ministru al finanțelor, pentru „greșeli“ grave în aplicarea reformei bănești (nu sunt explicate în ce constau greșelile). Vasile Luca recunoaște la Plenară ca întemeiate criticile, socotite ca „o deviere de dreapta“.

Citește și: Ianuarie 1952: reforma monetară

Demascarea grupului fracționist Demis de la conducerea Ministerului Finanțelor Vasile Luca retractează – dar fără folos – recunoașterile sale anterioare. La 26-27 mai 1952, o altă Plenară a C.C. al P.M.R. condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej „a demascat și zdrobit grupul fracționist, antipartinic și antistatal Ana Pauker – Vasile Luca și a înlăturat aceste elemente dușmănoase din conducerea de partid și de stat“, vinovate „de deviere de dreapta și aventurism de stânga“.

Ca urmare, plenara a hotărât excluderea lui Vasile Luca din C.C. al P.M.R. și trimiterea sa în fața Comisiei Controlului de Partid. La 14 august 1952 este arestat, anchetat timp de doi ani, condamnat la moarte pentru activitate împotriva clasei muncitoare și subminarea economiei naționale. Pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viață. Vasile Luca moare în Penitenciarul Aiud în 1963. A fost reabilitat juridic la Plenara C.C. al P.C.R. din aprilie 1968 când au fost criticate gravele abuzuri, încălcări ale legalității socialiste – inclusiv crime – în anii când la conducerea partidului era Gheorghe Gheorghiu- Dej.

Acuzațiile împotriva lui Vasile Luca au fost extinse și asupra colaboratorilor săi Alexandru Iacob și Vasile Modoran – adjuncți la Ministerul de Finanțe, cât și împotriva lui Aurel Vijoli, președinte al Băncii R.P. R. – Banca de Stat, arestat chair în martie 1952 și anchetat sub acuzația de „subminare a economiei naționale“. A fost eliberat în septembrie 1954 întrucât, „deși ancheta a stabilit o serie de fapte în sarcina lui Aurel Vijoli, totuși n-a putut stabili intenția dușmănoasă a lui în aceste probleme“.

În 1956 Aurel Vijoli a fost reprimit în partid. Numit în 1957 ministru al finanțelor, a ocupat această funcție până în iulie 1968. În acest număr continuă publicarea telegramelor Legației S.U.A. din București, în legătură cu reforma bănească. Traducerea în limba română a fost efectuată de subsemnatul.

Confidențial

Către: Departamentul de Stat

Din: București 305, Martie 8, 1952

Subiectul: Reforma monetară în România

Consecințele reformei

Pare fără îndoială că efectele de moment ale reformei vor fi să amelioreze situația forței de muncă orășenești. În afară de stabilirea ratei contractuale generale de schimb de 20 la 1, noua listă de prețuri arată reduceri afișate de la 5 la 10 procente. În plus, eliminarea puterii de cumpărare, acum în exces, presiunea cererii de bunuri de consum se va reduce temporar și este probabil că o superficială aparență de stabilitate ar putea fi menținută timp de mai multe luni.
Un posibil efect secundar se referă la comerțul exterior al României. În comerțul de Stat, cursurile oficiale de schimb au un efect minimal. Totuși, reforma ar putea scădea costurile de producție și oricum, conexată cu ratele ajustate de schimb, a sporit puterea de cumpărare a monedelor străine față de bunurile de consum românești. Acest fapt creează o mai bună posibilitate pentru exporturile românești sau pentru un mai mare beneficiu în exporturile efectuate.
Pe termen lung, se cuvine notat că reforma monetară nu cuprinde în mod automat reformele economice de substanță care sunt necesare și, până ce bugetul României nu devine echilibrat printr-o acțiune legată de factorii mai sus arătați (rata ridicată a investițiilor capitale, cheltuieli militare etc.), nu există altă perspectivă decât că ciclul inflaționist, cu recurgerea la tiparnița de bani, va începe din nou. Mai mult, referitor la livrările produselor alimentare de către agricultori, acțiunea nu pare de fel să încurajeze inițiativa lor. Ipotetic, se poate considera că eforturile lor (= agricultorilor, nota D.C.G.) vor scădea mai curând decât să crească, afară de cazul când guvernul va recurge la măsuri dure.
Efectele reformei monetare apasă și asupra persoanelor individuale ca și asupra economiei în general. Cel mai rău loviți au fost țăranii și persoanele care trăiesc din vânzarea unor bunuri imobiliare. Pentru mulți din aceștia, reforma reprezintă o catastrofă personală, ca în cazul celor care, recent, au vândut terenuri sau alte proprietăți cu valoare ridicată. Muncitorii industriali din orașe au suferit, în felurite grade, prin însăși schimbul de bani, dar, așa cum am evidențiat, perspectivele lor de trai, într-un viitor apropiat sunt oarecum ameliorate.
Un efect al reformei a fost confiscarea unor substanțiale sume de devize de la misiunile diplomatice și angajații lor. Legația americană, prin procedurile sale normale, a fost în situația de a lichida cu ușurință sumele sale în lei și ale angajaților ei, rezultate din schimburile oficiale ale dolarului. Cu toate acestea, israelienii, cu acumulările primite de la emigranții evrei, belgienii, olandezii, britanicii, italienii și alții, au avut fonduri cu mult peste schimburile lor din ianuarie.
Ele au reprezentat depozite ținute spre păstrare, acumulări din diferite taxe, devize rezultate din fonduri guvernamentale care nu puteau fi convertite în mod legal în moneda națională, și altele. Foarte probabil sumele reprezentau și câștiguri din oarecare tranzacții ilegale, dar care nu pot fi estimate nici în totalitatea lor, nici în proporția legalității lor. Date fiind prevederile stricte ale reformei monetare, această Legație se simte obligată să respingă orice cerere de aranjamente.

Valoarea propagandistică a reformei

Este încă prea devreme de stabilit întreaga linie propagandistică ce va fi urmată întrucât, de la instituirea reformei, a apărut o singură ediție a presei zilnice. În aceste articole, cel mai mare accent a fost pus pe viitoarele beneficii pe care muncitorimea orășenească le va primi prin reducerea cheltuielilor de trai. Mai puțină atenție a fost acordată până acum chiaburilor, speculanților, agenților străini etc., adică „răii“ care au făcut necesară reforma. O prezentare moderată a fost acordată noului leu ca o monedă „stabilă și puternică“ și legăturii sale cu rubla „cea mai stabilă și puternică monedă din lume“. Acestea, în contrast, desigur, cu situația slăbită și fluctuantă a dolarului și a altor monede capitaliste. Chiar înaintea reformei, a apărut un articol în „Scânteia“ lovind în devaluarea monedei iugoslave și este posibil ca tema să fie reluată și contrastul cu leul românesc „puternic“, să fie subliniat de repetate ori.
Pentru chargé d’affaires ad interim
Edward J. Rowell
prim secretar de Legație
N.A.W. 866.13/1-2952 (National Archives, Washington D.C.)

Confidențial

Către: Departamentul de Stat

Din: București 305, Martie 8, 1952

Subiectul: Reforma monetară în România 

Aici se acordă în mod firesc credit părerii generale că Sovietele au avut un larg amestec în recenta reformă monetară din România. Unele zvonuri referitoare la cât de strâns a fost acest control – anume că Rușii au livrat lei noi Băncii de Stat (din R.P.R., nota D.C.G.) numai proporțional cu suma de lei oferiți spre preschimbare – au părut cam greu de crezut și au fost neoficial raportate de noi (scrisoarea neoficială Rowell către Sherer, din februarie 28, 1952). Totuși, potrivit a două surse diplomatice, de obicei bine informate și de încredere, acum se pare că strictețea controlului n-a fost prea mult exagerată. Aceste surse susțin că Varga a fost la București în ianuarie, dirijând lucrările pentru reformă.
Una din surse susține că Rușii au stabilit o limită fixă și arbitrară a totalului de lei noi care ar urma să fie pus în circulație. Se pare, de asemenea, că Vijoli, guvernatorul Băncii de Stat, de curând revocat (din funcție) este în mod sigur, contrar informației noastre anterioare, membru de partid, aflat până recent într-o bună poziție. Primul indiciu al căderii sale – potrivit sursei noastre – a fost faptul că Varga a refuzat să stea de vorbă cu el. Potrivit explicațiilor publicate, Vijoli a fost lăsat să cadă pentru prejudicii aduse intereselor muncitorilor, întrucât nu a autorizat plata cu anticipație a salariilor unor categorii – neprecizate de bugetari ai Statului, în intervalul 22-27 ianuarie. De fapt, acest lucru ar fi fost în avantajul muncitorilor.
Ultima lor chenzină ar fi trebuit să fie de un leu nou pentru fiecare 20 lei vechi din salariul restant, mai curând decât între 100 și 400 lei vechi pentru unul nou, dacă salariile ar fi fost plătite înainte de reformă și schimbate după aceea. Totuși, dacă emisia de lei (noi, nota D.C.G.) a fost îndeaproape controlată de ruși, acest fapt ar explica dificultățile și manipulările ce au avut loc după reformă privind la restanțele de salarii. În mod cert, unul din zvonurile cele mai persistente privind nemulțumirea muncitorimii, se referă la presupusul eșec de a converti salariile restante la rata de un leu nou pentru 20 vechi.
În legătură cu întreaga afacere, o sursă română afirmă că știe, printr-o alta persoană apropiată pare-se de soția lui Vijoli, că guvernatorul Băncii de Stat a fost în necunoștință de cauză privind natura și amănuntele reformei monetare, până când știrea a fost difuzată publicului. Date fiind informațiile din sursele diplomatice citate mai înainte, acest comentariu ar putea avea o oarecare credibilitate. Pentru moment, are întâietate impresia generală că totalul de bani aflat în circulație a fost sporit în mod substanțial în ultimele câteva zile. Nu există o explicație dacă acest fapt este în concordanță cu planul sau o improvizație bazată pe exigențe economice sau sociale. Dacă este adevărat, faptul s-ar putea reflecta bine în viitorul apropiat în prețuri sporite, întrucât nu există temei a presupune fie acum, fie în curând, o ameliorare în situația aprovizionării, îndeosebi cu alimente.
Edward J. Rowell
Chargé d’Affaires ad interim
N.A.W. 866.13/3-852

Confidențial

Către Departamentul de Stat

De la București (nr.) 398, din 19 mai 1952

Referitor la Telegrama Legației nr. 397 și telegrama nr. 455 din 19 mai 1952

Tema: Opoziția la reforma monetară din România

Încă o dovadă a nemulțumirii populare în urma „reformei“ monetare de aici, de la finele lui ianuarie, este dată de știrea despre o demonstrație, atunci, în orașul Reșița, în vestul României. Un martor ocular a informat pe Însărcinatul cu afaceri al Elveției (Dl Kessler) că în jur de 1.500 persoane s-au adunat într-o piață a orașului pentru a protesta împotriva reformei monetare și că una din acestea a fost ucisă, când autoritățile au împrăștiat mitingul. Semnificativ este nu numai faptul că s-a produs, oricum, un asemenea miting, dar că a găsit un sprijin larg la Reșița, oraș al industriei oțelului, unde se presupune că populația s-a confruntat cu mai puține lipsuri ca urmare a reformei monetare, decât aceea din comunitățile agricole și unde controlul comunist trebuie să fi fost bine organizat cel puțin.
James W. Gantenbein
Chargé d’Affaires ad interim
N.A.W. 866.13/5-1952

BIBLIOGRAFIE

1. Membrii C.C. al P.C.R. 1945-1989, dicționar, Editura Enciclopedică, București, 2004, autori: Liviu Marius Bejenaru, Clara Cosmincanu-Mareș, Monica Grigore, Alina Ilinca, Oana Ionel, Nicoleta Ionescu-Gură, Elisabeta Neagoe Pleșa, Liviu Pleșa, coordonator Florica Dobre, Studiu Introductiv Nicoleta Ionescu-Gură, pp. 364-365 și 617-618.
2. Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc. Traducere de Cristina Petrescu și Dragoș Petrescu. Postfața Mircea Mihăieș, Polirom, Iași, 2005, pp. 166-168.
3. Istoria României în date, elaborată de Dinu C. Giurescu, Horia C. Matei, Nicolae C. Nicolescu, Marcel D. Popa, Gheorghe Rădulescu, Alexandru Stănculescu, coordonare Dinu C. Giurescu, Editura Enciclopedică, București, 2003, pp. 527-529.