Autor 714 vizualizări


V-aţi gândit vreodată cum ar fi să vă petreceţi noaptea într-o cameră de hotel amenajată cu susul în jos sau să vă cazaţi într-o casă demnă de hobiţii din filmul „Stăpânul inelelor“? Uneori, de la idee la faptă nu este decât un pas, iar imaginaţia unor proprietari de hoteluri nu cunoaşte limite.

Camera oglinzilor

Propeller Island City Lodge este un hotel din Berlin, în Germania, unde fiecare încăpere este gândită ca o operă de artă. Conceptul îi aparţine artistului neamţ Lars Stroschen, acesta reuşind să-şi surprindă clienţii cu idei originale.
Tot aici se află o cameră în care totul este răsturnat, atât de veridic realizată încât ai senzaţia că o să-ţi pice masa în cap.

Un pui de somn într-un pui de câine

Turiştii care ajung să se cazeze la The Dog Bark Park Inn din Idaho, în SUA, nu-şi petrec noaptea în coteţul câinelui, ci chiar în interiorul patrupedului. Construcţia de aproape 4 metri înălţime reprezintă un câine din rasa beagle şi adăposteşte şi un spaţiu romantic amenajat chiar în „botul“ clădirii.

O noapte petrecută la răcoare Închisorile transformate în hoteluri se bucură de succes în toată lumea, iar cei care sunt curioşi să încerce regimul de detenţie fără să rişte o condamnare au posibilitatea să se joace de-a deţinuţii într-una din celulele hostelului Celica din Ljublijana, în Slovenia.

Oaspete în casa hobbiţilor

Bineînţeles că „The Hobbit Motel“ din Woodlyn Park, în Waitomo, Noua Zeelandă, este făcut pe măsura personajelor din „Stăpânul inelelor“. Casa primitoare a lui Frodo este deschisă turiştilor şi fanilor producţiei regizate de Peter Jackson, o incursiune lumea poveştilor completată perfect de peisajul idilic în care ete aşezată construcţia.

Vacanţă sub cascadă

O experienţă cu adevărat uluitoare este rezervată turiştilor care ajung în Chile, la hotelul Magic Mountain din Panguipulli. Camarele sunt săpate într-o stâncă „spălată“ de o cascadă despre care legenda locului spune că poate îndeplini orice dorinţă.

Cazare pe şine

The Old Railway Station din Chichester, Marea Britanie, este preferat mai ales de cuplurile care vor să petreacă o noapte romantică într-unul dintre cele patru apartamente puse la dispoziţie de proprietari.

Pe aripile unui avion aflat la sol

Jumbo Hostel se află la ieşirea din oraşul Stockholm, în Suedia, aşezat, cum altfel, lângă aeroportul din zonă. Aeronava Boeing 747 Jumbo Jet a fost transformată într-un loc intim şi foarte apreciat de călătorii care sosesc cu avionul, dar ajung să doarmă tot în avion.

Citeste mai mult:adev.ro/mtqs77