Autor 3966 vizualizări


Unirea Principatelor a reprezentat un moment culminant al unei miscari nationale de o amploare deosebita. Totul s-a desfasurat sub semnul revolutiei din 1848, care reprezentase, mai ales in ceea ce privise tara Romaneasca, o etapa in care pentru intaia data a fost chemat in arena publica intregul popor sub lozinca libertatii, fratietatii si dreptatii. Presa revolutionara aparuta in cele trei luni de regim revolutionar, marile adunari si actiuni publice si mai ales programul mobilizator in care se avusese in vedere interesele tuturor categoriilor sociale, contribuisera la schimbari fundamentale de mentalitate.

 

Ocupatia militara straina si regimul instaurat prin acordul Imperiilor Rus  si Otoman nu putusera sterge din  memoria colectiva amintirea zilelor revolutionare. La aceasta se adaugase neobosita activitate a fruntasilor revolutionari exilati peste hotare, indemnurile primite prin corespondenta sau prin publicatiile lor, ca si actiunile celor implicati in revolutie si care suferisera, cei mai multi,   rigori interne. Nu de mica insemnatate a fost si rasturnarea ce s-a produs  in vara anului 1853 pe plan international, nu numai in urma izbucnirii Razboiului Crimeii, dar mai ales prin cuprinderea Europei de Sud-Est si a regiunilor Dunarii de Jos in sfera de interese a marilor puteri apusene. Daca acestea nu se opusesera actiunilor represive ale Rusiei din 1848,   de data aceasta, ele intervenisera cu armele si-si manifestau evident dorinta de a cuprinde in perioada urmatoare spatiul Principatelor intr-o arie directa de interes. Nu intamplator un corespondent al "Gazetei de Augsburg" scria in martie 1856 ca "schimbarea rapida care a avut loc in opinia publica din Principate de la inceputul crizei orientale ar putea parea extraordinara daca nu inexplicabila unui strain".

Unirea a aparut romanilor ca un obiectiv fundamental, ca o "cheie de bolta", cum o caracterizase Mihail Kogalniceanu in august 1848 in Dorintele Partidei nationale in Moldova. Energiile inabusite si-au gasit o cale de canalizare, infaptuirea Unirii urmand sa asigure realizarea pe un alt drum a obiectivelor revolutiei reprimate. Majoritatea categoriilor sociale s-au situat sub steagurile Unirii, o minoritate neinsemnata ramanand doar pe pozitii separatiste. Este insa adevarat ca daca in problema unificarii celor doua principate, reprezentantii diferitelor categorii se gaseau pe pozitii comune, nu acelasi lucru se constata cand se trecea mai departe la planuirea reformelor de care acest act trebuia in mod necesar sa fie insotit, unde divergentele apareau. Dar, oricum, ideea-forta a Unirii avea sa inlesneasca gasirea si in aceasta privinta a unui numitor comun.

Noile realitati si necesitatea propagandei
Inca din 1855, dar cu atat mai mult in 1856, miscarea unionista a dobandit un  caracter de masa, iar Unirea a devenit principala problema la ordinea zilei pentru locuitorii celor doua tari. incheierea Razboiului Crimeii, Tratatul de la Paris, sfarsitul domniilor lui Barbu Stirbei si a lui Grigore Al.Ghica,   intrarea in functiune a caimacamilor Alexandru Ghica-fostul domn din 1834-1842-si Toderita Bals, fusesera tot atatea evenimente care adusesera Principatele intr-o noua situatie. Schimbarea statutului lor international, mentinerea lor sub suzeranitatea Portii Otomane, dar si trecerea lor sub garantia colectiva a celor sapte puteri si mai ales decizia Congresului de la Paris ca ele sa fie supuse unei reorganizari fundamentale reprezentasera un  stimul puternic dat miscarii pentru Unire.

Fruntasii unionisti, ca si cei inca exilati ai revolutiei din  1848, erau insa constienti ca pentru a  reusi era necesar sa se intemeieze pe o puternica  miscare de mase, prin care sa se confirme in fata puterilor caracterul imperios al realizarii unificarii statale a Moldovei si tarii Romanesti. in consecinta, s-a impus cu acuitate ca lupta pentru Unire sa fie sustinuta nu  numai prin constituirea Partidei nationale, ci si printr-o actiune de propaganda interna, prin antrenarea unui numar cat mai  mare de locuitori in jurul obiectivelor propuse a fi realizate si inainte de toate a Unirii. Faptul ca Tratatul de la Paris hotarase sa fie luate in considerare dorintele romanilor, pentru aceasta urmand sa fie convocate Adunarile sau Divanurile ad-hoc si totodata sa fie trimisa in Principate o Comisie de informare a celor sapte puteri garante, care sa constate la fata locului aceste dorinte si sa exprime propriile propuneri de reorganizare,   a stat la baza a acestei  necesitati neaparate de strangere a tuturor energiilor.  Exista o oportunitate ca poporul roman sa-si manifeste optiunile si aceasta trebuia folosita. in aprilie 1856, Vasile Alexandrescu-Urechia scria limpede ca "soarta Principatelor ... este acum si rezolvata in principiu; totul atarna pentru cea de pe urma confirmare de votul natiunii". indemnuri in aceasta privinta veneau si de la conducatorii unor mari puteri favorabile Unirii. in mai 1856, Walewski, ministrul de Externe al Frantei, scria consulului francez la Bucuresti despre necesitatea ca Principatele sa se declare "cu voce tare" (hautement) pentru Unire spre a determina o hotarare finala a puterilor garante favorabila aspiratiilor poporului roman.

Comitetele si cluburile unioniste
Ca urmare a noii situatii de la mijlocul anului 1856, s-a trecut  la o miscare unionista in forme organizate. Atat in Moldova cat si in tara Romaneasca au fost constituite organele de conducere, elaborandu-se totodata programul miscarii si s-a cautat sa se dea o forma organizata activitatii publicistice favorabile Unirii, atat in ceea ce privea presa, cat si brosurile si manifestele unioniste. Comentand, peste cativa ani, activitatea unionistilor moldoveni in perioada Adunarilor ad-hoc, Kogalniceanu declara urmatoarele in Adunarea Moldovei:"Cine a fost in capul miscarii? A fost Comitetul Unirii din Iasi compus din vreo 10 membri, din care am fost si eu unul. teara stie cat a lucrat acest comitet. Prin tinuturi se aflau asemine cate un comitet special de fiecare oras. Activitatea miscarii era dirijata de comitete...". Comitetele unioniste, carora li s-au adaugat-ca la 1848 !-si cluburile unioniste, au reprezentat organele de coordonare si dirijare a amplei miscari pentru Unire. intre aceste organe a fiintat o neintrerupta legatura, activitatea comitetelor din Moldova fiind indrumata de comitetul central al Unirii din Iasi, iar cea a comitetelor din tara Romaneasca de comitetul central al Unirii din Bucuresti. Totodata, intre cele doua comitete centrale au existat legaturi pentru coordonarea activitatii miscarii, relatii de asemenea natura fiintand, de asemenea, intre conducerea miscarii unioniste interne si exilatii revolutionari, care activau intens pentru Unire in afara hotarelor, pana in vara anului 1857, cand ultimii si cei mai de seama dintre ei au putut reintra in tara,   trecand atunci in mod direct la conducerea miscarii unioniste interne, indeosebi in tara Romaneasca.

Miscarea  unionista a inceput prin a capata forme organizate in Moldova, unde atitudinea mai liberala si totodata favorabila Unirii pe care a adoptat-o Grigore Al. Ghica, in ultima  parte a domniei sale, a usurat acest proces. inceputul activitatii organizate l-a reprezentat aici un banchet organizat in via lui Kogalniceanu de la Copou in cinstea eliberarii maiorului Filipescu din detentia tarista. Banchetul a prilejuit o puternica manifestatie pentru Unire, ceea ce a insemnat preludiul infiintarii la Iasi, trei zile mai tarziu, -la 25 mai/6 iunie 1856-a societatii sau a unui comitet al Unirii. Nou infiintatul comitet s-a intrunit apoi intr-o forma mai larga la 30 mai/11 iunie. Totodata,   inca de la 25 mai/6 iunie comitetul sau Societatea Unirii hotarase la punctul 2 al jurnalului incheiat cu acest prilej modalitatile de propagare a ideii unioniste si anume prin presa,   brosuri si "foi izolate", prin emisari trimisi in tinuturi, prin adunari publice si petitii pe care urmau sa se stranga semnaturi in  favoarea Unirii. in tara Romaneasca a fost organizat, tot in vara anului 1856, ca si in Moldova,   comitetul de diriguire a miscarii unioniste, ca si comitete unioniste in resedintele  judetelor.

"Iesiti in gradinile publice si cereti iscalituri..."
La sfarsitul anului 1856 si la inceputul anului 1857, mai ales dupa ce firmanul pentru alegerile in Divanurile ad-hoc a fost emis, activitatea unionista s-a intensificat si lucrul acesta s-a reflectat in  amandoua tarile. Dupa emiterea firmanului, comitetele unioniste au devenit comitete electorale. Totodata, s-a ajuns ca si in tara Romaneasca miscarea sa se unifice, ca si in Moldova, in jurul unui program unic  si sub  conducerea unui singur comitet central, caruia i s-a alaturat prin  fuzionare clubul condus de George Costaforu si Constantin Bosianu, oameni de incredere ai caimacamului  si totodata in urma declaratiei adoptata de "respect la dreptul proprietatii de orice natura", s-a alaturat comitetului si un grup de mari boieri unionisti care pana atunci dusesera o actiune separata.

Cele doua comitete centrale de la Bucuresti si Iasi colaborau,   cautand sa asigure un caracter organizat intregii miscarii pentru Unire. "S-a cazut de acord - relata consulul francez Victor Place lui Walewski privind conlucrarea moldo-munteana - asupra mijloacelor de intrebuintat pentru a impiedica ca vreun abuz sa se strecoare in alegerile pentru Divanuri". Sfaturi si indemnuri veneau si de la exilatii revolutionari. inca din iunie 1856, C.A. Rosetti scria lui I.I. Filipescu, proaspat reintors in  tara din  emigratie:"...iesiti in gradinile publice si cereti iscalituri, lucrati pe ulita..". La inceputul anului 1857, Dimitrie Bratianu scria si el lui Kogalniceanu in legatura cu Unirea:"mai in seama strigati-o mereu, ŕ tout propos et sans propos. impuiati urechile lumii". Publicarea la Bruxelles a editiei franceze a "Stelei Dunarii" a contribuit la propaganda externa, dar si la cea interna.

Intre Bucuresti si Iasi aveau loc legaturi  neintrerupte. in aprilie 1857 au venit in capitala tarii Romanesti Kogalniceanu, Alecsandri si Dimitrie Ralet. Curand vor mai veni si Petrache Mavrogheni, arhimandritul Neofit Scriban, Grigore Varnav si Dimitrie Sturdza. in iulie 1857, Talleyrand, comisarul Frantei scria lui Walewski:"...zilnic sosesc noi delegati moldoveni aducatori de proteste si documente de natura diferita". De la Iasi, unde situatia a devenit exploziva in urma manevrelor caimacamului Vogoride, erau trimisi la Bucuresti-pentru a da mai multa greutate demersului-nu numai reprezentanti ai comitetului central unionist, ci si reprezentanti ai tinuturilor.

Ziare, brosuri, foi volante

Sfera de actiune a propagandei unioniste era variata. Ea cuprindea activitatea publicistica concretizata in publicatiile periodice, in brosuri si manifeste, organizarea de intruniri si manifestatii, ca si intocmirea de petitii si proteste colective. in Moldova, activitatea organelor periodice unioniste a fost limitata, foile unioniste Zimbrul si "Steaua Dunarii" fiind obligate sa-si intrerupa aparitia. in schimb, in tara Romaneasca a putut sa apara din  toamna anului 1856 Timpul situat pe pozitii unioniste moderate,   dar si Concordia din februarie 1857, care-din augsut 1857-avea sa fie preluata de C.A., Rosetti, reintors din exil, care-i va da noua denumire de "Romanul".
Brosuri si foi volante unioniste vor contribui la pregatirea societatii romanesti pentru infruntarea ce urma sa aiba loc si ele se vor adauga brosurilor si lucrarilor tiparite peste hotare, indeosebi la Paris.  intre altele, a fost publicata in 1857 si corespondenta secreta a caimacamului Vogoride, cu deosebit rasunet propagandistic, atat in interior cat si dincolo de hotare. Uneori materiale unioniste erau copiate chiar de functionarii carmuirii, partizani in secret ai miscarii pentru Unire.

Eficienta manifestatiilor
Manifestatiile unioniste au reprezentat metoda cea mai eficienta pentru antrenarea poporului  in lupta unionista. indemn venea si de la Dumitru Bratianu, care scria celor din tara:"Strigatul Unirea Principatelor! Suveranitatea statului roman! sa strabata muntii, campiile, vaile si dealurile noastre, sa umple aerul, sa rasune pana-n unghiurile pamantului cele mai departate, ca lumea intreaga sa se incredinteze ca Unirea este suflarea poporului roman, ca ea este glasul Romaniei". Uneori, la spectacolele de teatru spectatorii impuneau sa se cante Hora Unirii. in tara Romaneasca, unde s-a beneficiat de ingaduinta daca nu chiar de concursul caimacamului Alexandru Ghica, manifestatiile erau si mai dese. inca din vara 1856, la Craiova se desfasurau intruniri "aproape in toate zilele". intampinarea comisarilor europeni a oferit, de asemenea, prilejul organizarii de mari manifestatii. La Bacau, comisarul Frantei a fost primit de 3000 de oameni, care i-au imbulzit trasura, au deshamat caii, tragand apoi trasura "cu streanguri tricolore nationale ale Unirii". Sarbatorirea zilei imparatului  Napoleon al III-lea si mai ales revenirea exilatilor au dat ocazie in tara Romaneasca la organizarea de intruniri si manifestatii, acestea reprezentand fara indoiala metoda cea mai activa a miscarii unioniste pentru antrenarea poporului in actiunile ei.

Strangerea de semnaturi pe petitii sau proteste colective a fost o alta metoda de exprimare a energiilor  nationale. Numai la Craiova petitiile erau semnate de mii de oameni in primavara 1857. De asemenea, s-a generalizat si metoda propagandei prin cartonase in formatul unor carti de vizita purtand inscriptii unioniste. Cand s-a produs incercarea de falsificare a alegerilor in Moldova, s-a recurs la petitiile-protest semnate de mii de oameni, instructiunile miscarii unioniste fiind ca trebuia obtinuta "o protestatie generala in contra alegerilor". Semnificativ a fost si faptul ca la aceasta actiune au participat si taranii. Protestele dezvaluiau o evidenta implicare patriotica. intr-un  astfel de protest se vorbea despre "simturile de patrie ce macar in timpul de fata tot romanul trebuie a le pune mai presus de toate".

Propaganda si agitatia unionista, manifestate pe diferite cai si coordonate de conducerea miscarii pentru Unire din Principate, au contribuit eficient la mobilizarea intregii societati si la transformarea vointei poporului intr-o forta de nestavilit, careia nu i-au putut rezista adversarii, putini, din interior si nici chiar cei din exterior! in fata Europei, romanii au demonstrat un comportament, care a impresionat si a atras elogii. La strangerea la un loc  si exprimarea energiilor au contribuit actiunile de propaganda, inteligent indrumate, care au determinat o mobilizare fara precedent a natiunii. Unirea Principatelor ne apare in buna masura si ca un rezultat al acestui proces socio-politic.