Autor 4321 vizualizări


Homosexualii norvegieni erau pedepsiţi mai aspru în timpul celui de-al doilea război dacă partenerii lor erau de origine germană.

Pedepsele variau de la castrare, tortură, până la trimiterea în lagărele de concentrare. În timpul războiului, Germania a trimis 400.000 de soldaţi în Norvegia, dar chiar după colapsul celui de-al treilea Reich, trupele nu au părăsit imediat teritoriul ţării ocupate.

Prezenţa nazistă considerabilă a impus cu tenacitate propriul sistem de legi, inclusiv legile referitoare la homosexualitate, dar în practică nu se ştie cât de mult s-a reusit acest lucru. Există totuşi câteva documente care ar indica faptul că justitia penală nu ar fi acordat o prioritate extrem de ridicată comportamentelor considerate deviante. Mult mai grav era dacă bărbaţii norvegieni întreţineau relaţii sexuale cu cei germani. Atunci intrau sub incidenţa legislaţiei germane, chiar dacă se aflau în Norvegia.

Ambele părţi se făceau vinovate de încălcarea legislaţiei germane, secţiunea 175, care interzicea cu desăvârşire relaţiile homosexuale. Legea germană fiind mai aspră, de multe ori norvegienii erau expatriaţi pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Unul din cazurile documentate îl priveşte de exemplu pe un anume Charles Petersen din Bergen. Acesta a primit o sentinţă de 15 luni şi a sfârşit într-o închisoare germană. Un vecin l-ar fi raportat la poliţie pentru legătura amoroasă pe care o avea cu un neamţ. Cazul a fost descoperit de către bibliotecarul-şef din Bergen, Runar Jordåen, şi un cercetător din Berlin, Raimund Wolfert, în timpul examinării de documente istorice.

Cei doi au reuşit de altfel să găsească 15 cazuri de bărbaţi norvegieni condamnaţi pentru relaţiile cu soldaţii ocupanţi în decursul celor 5 ani sub dominaţie germană. Cu toate acestea, documentaţia este incompletă şi nu surprinde suficient de multe alemente privind tratamentul general al homosexualilor în perioada respectivă.

Sexul între bărbaţi era însă pasibil de pedeapsă în Norvegia şi înainte, şi după război, dar secţiunea 213 a codului penal nu avea stipulaţii foarte clare şi de obicei se invoca când era vorba de sexul cu minori. La acea vreme, asta îi includea pe băieţii cu vârsta de sub 21 de ani. Numărul condamnărilor pentru homosexualitate a scăzut de fapt în timpul războiului. Germanii nu împărtăşeau totuşi această toleranţă, dorind eliminarea unor astfel de practici.

În 1942, forţele de ocupaţie şi-au manifestat intenţia de a transforma legile norvegiene după chipul şi asemănarea celor hitleriste. Asta ar fi însemnat şi încercarea de a introduce o urmărire penală mai riguroasă a homosexualilor. Miniştrii norvegieni Jonas Lie şi Sverre Riisnes şi-au exprimat entuziasmul faţă de deciziile germanilor, ei fiind membri cheie ai guvernului fascist condus de Vidkun Quisling, care a colaborat cu ocupanţii.

Dintr-un motiv sau altul, legea nu a fost însă înăsprită în Norvegia. Poate şi din cauza faptului că nazisţii norvegieni deja beneficiau de destule privilegii şi nu au acordat importanţă politicilor anti-gay. Asta nu înseamnă că nu au existat condamnări. Chiar dacă puţine, pedepsele erau totuşi mai dure decât înainte de război. Am putea specula şi că poate norvegienilor li s-ar fi părut mai provocator, în sensul unui act de rebeliune, să îşi găsească parteneri germani în condiţiile de risc penal ridicat.

În orice caz, germanii erau pedepsiţi mai aspru. Partenerul lui Pettersen de pildă a ajuns într-un lagăr unde a şi decedat.

sursa:Forskning.no