Autor 7884 vizualizări


Campania din 1916,  o lecţie ce nu trebuie uitată

27 august 1916, ora 15. Traficul a încetat de-a lungul frontierei româno-austro-ungare. România a blocat drumurile ce duc spre frontieră. Grănicerii imperiali austro-ungari se grăbesc să raporteze:ceva se întâmplă dincolo de graniță, iar trupele române urmau,  mai mult ca sigur, să atace de-a lungul frontierei. La ora 21, ambasadorul român la Viena, Eduard Mavrocordat, a înmânat ministrului austro-ungar de Externe, contele Burian István, declarația de război. 

În urma unui ultimatum, „acum ori niciodată”, România intră efectiv în Primul Război Mondial de partea Antantei, în entuziasmul celei mai mari părți a populației. Dacă pentru austro-ungari vestea nu a fost neașteptată, nu se poate spune același lucru despre împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. La auzul veștii că România a intrat în război,  Kaiserul era extrem de convins că a pierdut războiul. Totul se va schimba peste doar câteva săptămâni. Cu gândul la eliberarea Transilvaniei, România se găsea într-un coșmar tactic al războiului purtat pe două fronturi. Pentru a face față acestei realități, Marele Stat Major definitivează,  în iulie 1916, Planul de campanie–Ipoteza „Z”, care preciza că dezideratul principal al României era „întregirea neamului, cucerirea teritoriilor locuite de români, ce se găsesc astăzi înglobate în monarhia austro-ungară”. Planul prevedea desfășurarea operațiilor militare pe două fronturi:în nord și nord-vest contra Austro-Ungariei și în sud, în cazul unei acțiuni a Bulgariei, aliata Puterilor Centrale. România a mobilizat peste 800.000 de soldati și ofițeri, dar frontul pe care era dispusă armata română era unul foarte larg, întinzându-se pe aproape 1.500 km. Și, ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, România mai depindea de o ofensivă a aliailor pe frontul de la Salonic, ce nu avea să se producă,  dar și de o colaborare – ce se anunța din start dificilă – cu trupele ruse. 

Dar poate cel mai mare dușman al României am fost noi înșine. Al Doilea Război Balcanic, printr-o victorie neașteptată și rapidă, a adormit multe conștiințe și a îngăduit factorilor de decizie politico-militari să considere că armata română este pregatită pentru un conflict militar de anvergură. Ca întotdeauna în astfel de împrejurări, laurii victoriei ascund eșecurile, neajunsurile, neputințele,  ticăloșiile, corupția și incompetențele,  fără să îngăduie eforturi temeinice și tenace de a le elimina. Ele aveau să iasă la lumină foarte rapid în Primul Război Mondial, constată cu amărăciune istoricul militar Florin Șperlea. 

Înfrângerea nu a întârziat să apară și a fost prima dintr-o serie de multe pierderi cauzate de mari erori. La 2 septembrie,  armata bulgară a atacat Turtucaia,  „un cap de pod, fără pod” al armatei române,  așa cum le plăcea strategilor români să denumească forturile și liniile de apărare din această localitate. Când a aflat de atac, Brătianu a replicat:„Este o simplă demonstrație... Ei [bulgarii] nu au acolo decât o brigadă, generalul Teodorescu are o divizie”. Deși nu erau cu mult superioare numeric, dar mult mai bine echipate și conduse, atacul trupelor bulgare a instalat rapid panica în rândul soldaților români. A urmat o înfrângere dureroasă, care nu ar fi fost și decisivă dacă se urma planul inițial al armatei române. Însă în România înfrângerea a produs consternare. Așa că a urmat o improvizație dezastruoasă:operațiunea Flamânda. Pentru a prelua inițiativa pe frontul de sud și a contraataca trupele bulgare, generalul Averescu a imaginat un plan ce reprezenta o variantă modernă a ceea ce a fost „diversiunea moesică” din timpul Primului Război Dacic (101-102). Se urmărea astfel surprinderea inamicului aflat în plină ofensivă în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, printr-un atac la Dunărea de Jos. Planul reprezenta însă un adevărat „pariu cu vremea”, trecerea Dunării, la Flamânda, în teritoriul inamic urmând a se desfaășura în plin sezon ploios. Mai mult, pentru realizarea planului au fost mutate de pe frontul din Transilvania importante efective, ceea ce zădărnicea atingerea liniei naturale de apărare inițială de pe Mureș. Cum vremea nu a fost de partea lui Averescu,  iar monitoarele austriece au bombardat podul de pontoane al armatei române,  operațiunea a fost un eșec. Între timp,  în Transilvania, germanii au deplasat o serie de trupe pe Frontul de Vest pentru a contraataca ofensiva română. A fost începutul unei ample operațiuni a Puterilor Centrale, atât la nord,  cât și la sud, care avea să ducă la căderea Bucureștiului și la retragerea autorităților române la Iași. Toamna anului 1916 avea să fie un dezastru pentru statul român și armata română. Cum s-a ajuns aici și ce învățăminte putem trage din trista experiență a anului 1916?

Număr coordonat de Ciprian Stoleru

SUMARUL EDIȚIEI