Historia Special: Drumul spre Marea Unire

Autor 3506 vizualizări


Cu doar șapte luni înainte de Marea Unire, România se găsea în cel mai greu moment din istoria sa. Cu cea mai mare parte a țării ocupată, cu o revoluție bolșevică ce a condus la prăbușirea uriașului Imperiu Rus, consfințită prin capitularea sa la Brest-Litovsk, România era obligată să accepte condițiile umilitoare impuse de Puterile Centrale și să semneze un tratat de pace care oficializa pierderea independenței. Visul eliberării românilor de peste Carpați se transformase în cel mai negru coșmar.

Cuvintele ambasadorului francez în România (1916-1920), contele de Saint-Aulaire, sunt poate cele mai elocvente pentru suferințele îndurate atunci de România:

„Dacă aș încerca, schițând-o numai, să evoc icoana suferințelor care copleșeau România, spre a-i găsi un loc într-un imaginar muzeu al frumuseților morale, ar trebui să așez în sala capodoperelor această țară ale cărei virtuți se ridică la înălțimea suferințelor și chiar mai sus”.

Vara anului 1918 a fost o vară a durerii pentru români, atenuată doar de determinarea Regelui Ferdinand de a nu ratifica dezonoranta pace cu Puterile Centrale. Speranța a venit de pe frontul din Vest. Superioritatea militară și economică a Antantei începea să își spună cuvântul. Germania nu mai putea face față presiunii militare, și nici grevelor care o măcinau.

Confruntat cu o puternică criză economică pe fondul războiului, Imperiul Austro-Ungar începe să se destrame. Românii din muribundul imperiu hotărăsc că a sosit momentul să își decidă singuri viitorul. La 30 octombrie este constituit Consiliul Național Român (CNR), care devine unicul organ politic al românilor din Transilvania și Ungaria.

Câteva zile mai târziu, CNR a adresat Puterilor Antantei un „manifest” prin care se declara că, separate de Austro- Ungaria, părțile românești ale Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului, Bihorului „formează acum cu România un stat unic, liber, independent. Noi declarăm irevocabilă dorința locuitorilor acestor regiuni de a deveni și de a rămâne cetățeni ai României Mari”.

Între timp, la 10 noiembrie, România reintra în război cu mai puțin de 24 de ore înaintea semnării armistițiului de pe Frontul de Vest. Timpul nu mai are răbdare, iar evenimentele din provinciile locuite de românii din Imperiul Austro- Ungar încep să se succeadă cu repeziciune.

Ultima încercare a maghiarilor de a-i face pe românii din Transilvania să se abată de la drumul Unirii eșuează la 15 noiembrie 1918, ziua în care CNR decide convocarea, la Alba Iulia, a unei Mari Adunări Naționale care să decidă soarta românilor din Transilvania. Convocarea, redactată de Vasile Goldiș, are o încărcătură aparte:

„În numele dreptății eterne, națiunea română să-și spună cuvântul asupra sorții sale. În scopul acesta convocăm Adunarea Națională a națiunii române la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului, pe ziua de duminică, 1 decembrie 1918, la orele 10”.

În Bucovina, Congresul Național al provinciei decide la 28 noiembrie „unirea necondiționată și pe veci a Bucovinei în vechile ei hotare, până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României”. Drumul spre realizarea Marii Uniri era acum deschis, iar Marea Adunare de la Alba Iulia va consfinți cea mai minunată pagină a istoriei românești.

Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan țâșnit cu putere din străfundurile conștiinței unității neamului, un elan controlat de fruntașii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligență politică remarcabilă spre țelul dorit”, concluziona, atât de frumos, istoricul Florin Constantiniu.

Cum s-a făcut Unirea, drumul de la agonie la extaz, veți descoperi în paginile numărului de colecție al revistei „Historia Special“, disponibil la toate chioșcurile de presă, împreună cu harta României Mari.

De asemenea, revista „Historia Special“ poate fi achiziționată și în format digital pe Paydemic.


""