Hetaire mai mult sau mai puțin drăgălașe

Autor 8945 vizualizări


Un pasaj din Memorabilele lui Xenofon – o antologie de anecdote referitoare la Socrate  – evocă o neverosimilă discuție dintre acesta și o tânără hetairă, pe nume Theodote. Admirând frumusețea tinerei femei, Socrate se întreabă dacă privitorii ar trebui să-i fie recunoscători acesteia pentru că le îngăduie să o admire, sau cumva ea ar trebui să le fie recunoscătoare pentru că o privesc. Theodote exclamă că ea e cea care le e îndatorată.

Atunci, Socrate a observat că Theodote e îmbrăcată de-a dreptul luxos, și că și mama ei, care îi stă alături, poartă veșminte elegante și bijuterii;deasemeni, are servitoare plăcute la vedere și îngrijite, iar casa ei e plină de mobile elegante. „Spune-mi, Theodote, ai cumva o proprietate rurală?”, „Nu”, a răspuns ea. „Sau o casă care îți aduce venituri?”, „Nici atât”. „Ceva ateliere, meșteșugari?”, „Nu, nici unul”. „Atunci de unde le-ai dobândit pe toate?”, „Trăiesc datorită generozității oricărui prieten pe care îl agăț”. „Asta zic și eu proprietate, pe cuvânt, Theodote, cu mult mai bună decât mulțimea de oi, capre sau boi. Dar spune-mi, aștepți ca prietenii să vină la tine ca muștele, sau ai vreun șiretlic al tău?”, „Ce-aș putea oare să născocesc pentru asta?”, „Ți-ar fi mult mai lesne decât păianjenului. Acesta, știi bine, vânează și el ca să trăiască, și știi cum:țese o plasă subțire și se hrănește cu orice se prinde în ea”. „Și adică mă sfătuiești să țes și eu un soi de capcană?”, „Nici gând. Nu presupun că vânezi prieteni – cel mai nobil vânat de pe lumea asta – cu metode atât de rudimentare. Dar nu ai observat că, până și pentru a vâna un biet iepure, se folosesc tot felul de vicleșuguri?”

Vânat, vânători, ogari și codoși

Nu voi continua să citez descrierea pe care Xenofon, cu mare pricepere, o face celor trei specii de câini de vânătoare care ar lua urma iepurilor – noaptea, în zori și în plină zi, ca și a plaselor care să captureze vânatul. Căci acesta e doar un apolog menit să o învețe pe frumoasa curtezană cum poate folosi un agent care să ia urma unor bărbați bogați cu ochiul sensibil la frumusețe și să-i mâne în plasa Theodotei. 

„Plasa? Dar ce plasă am eu?”, întreabă ea. „Una măcar destul de eficace:trupul tău. Și înăuntrul lui ai și un suflet, care te învață ce privire e mai atrăgătoare, ce vorbe încântă, și care îți spune că treaba ta este să primești cu drag un pețitor înfierbântat, dar să-i trântești ușa în nas unuia bleg”. 

Socrate – profesor de erotică

Socrate predă frumoasei Theodote un adevărat curs de seducţie erotică, pe care îi las cititorului plăcerea de a-l descoperi singur în textul lui Xenofon. La sfârşitul acestuia, Theodote este într-atât de cucerită de vorbele lui Socrate, încât îi propune cu graţie să devină el agentul și mijlocitorul ei pentru a o ajuta să-şi seducă amanţii. Socrate însă îi răspunde că nu ştie dacă va avea timp pentru acest suav codoşlâc, fiindcă iubitele lui fecioare care nu-l părăsesc nici zi, nici noapte, studiază împreună cu el leacuri magice, pharmaka, şi descântece, epoidai. Adaugă că tocmai faptul că e priceput în asemenea descântece şi farmece de iubire îi atrage pe Apollodor, Antisthenes, Cebes şi Simmias în preajma lui.

Eros și filosofie

Numele acestor împătimiți de descântecele lui Socrate dovedeşte fără putinţă de îndoială caracterul metaforic şi jucăuş al întregului episod:e vorba de filosofi de mare notorietate la sfârşitul secolului al V-lea a.Chr. Antisthenes este un apropiat al lui Socrate şi fondatorul şcolii cinice, iar Simmias şi Cebes, principalii interlocutori ai lui Socrate din dialogul platonic Phaidon, se numără printre cei mai cunoscuţi pitagoreici din cercul teban de apropiaţi ai lui Philolaos. Iar „fecioarele” care nu-l părăsesc pe Socrate sunt de bună seamă muzele filosofiei . Tocmai această alunecare, de la hetairă la filosof, dă sens și culoare întregului pasaj, și ne poate indica foarte sugestiv care era viziunea unui atenian din epoca clasică asupra frumoaselor curtezane. 

Pentru învățăturile sale, Socrate nu este plătit cu bani peșin, ca un sofist oarecare. El trăiește, sau măcar are iluzia că trăiește, într-un regim tradițional de schimb de daruri, la care contribuția lui este aceea de a deschide mintea și sufletul discipolilor săi, arătându-le calea spre înțelepciune. Asemeni lui, o hetairă oferă favoruri în schimbul favorurilor primite de la un protector, ceea ce nu ar avea nici o legătură cu plata în bani pe care o solicită o prostituată de rând.

Confuzii peiorative

De bună seamă, confuzia, și mai ales confuzia deliberată, e oricând posibilă:poeții comici, în frunte cu Eupolis și Aristofan, îl batjocoreau pe Socrate ca fiind sofist și pe hetaire ca pornai, prostituate de rând. De altfel, cea mai faimoasă hetairă din toate timpurile, frumoasa milesiană care va deveni soția lui Pericle, a fost rând pe rând prototipul curtezanei inteligente și rafinate, simbolul unei excepționale ascensiuni sociale – câtă vreme Aspasia a izbutit imposibilul, adică să devină soția legitimă a nobilului urmaș al Buzygilor și al Alcmeonizilor – dar și modelul perfect al femeii emancipate, lipsite de prejudecâți și înfruntând fără ezitare tabuurile societății în care trăia. 

Politică și moravuri

În Comedia Veche, Aspasia ajunge însă pradă invectivelor pe care teatrul atic le culege, le amplifică și le difuzează, înainte de toate din pricina legăturii ei cu cel mai important om politic al Atenei – Pericle, fiul lui Xanthippos (495-429 a.Chr.), cel pe care atenienii îl aleg strateg de 15 ori consecutiv, în mod cu totul excepțional, între 446/5 și 430. 

Fideli unei solide și foarte populare tradiții de misoginism, autorii de comedii o distribuie, direct sau indirect, pe Aspasia în rolul prostituatei și codoașei. Cercetătorii moderni sunt îndeobște sceptici față de aceste calomnii, chiar dacă probele concrete ale faptului că e vorba de niște simple născociri nu se găsesc prea ușor. Abia în generația următoare, când nici Aspasia, nici Pericle nu mai erau în viață, câțiva literați și filosofi încearcă să o reabiliteze ca pe o personalitate intelectuală de prim rang. 

Hera-Aspasia cu ochii de câine

Cratinos, cel mai timpuriu autor de comedii cu substrat politic – principala caracteristică a Vechii Comedii atice – a atacat-o probabil pe Aspasia în mai multe dintre piesele sale, dar în una anume știm fără dubiu că o insulta. Este vorba de comedia Cheirones, care o menționează explicit. 

Datarea acestei piese e discutabilă:Cratinos ar fi putut concura cu Cheirones fie către 440 a.Chr., când Pericle era în culmea carierei sale politice, fie spre 430, în preajma sau chiar în anul izbucnirii Războiului Peloponesiac. În ambele cazuri, și Pericle, și soția sa ar fi fost încă în viață, ceea ce nu-l împiedică pe poet să folosească un limbaj violent și crud la adresa acestui cuplu care simboliza pentru Cratinos decăderea moravurilor, în contrast cu vremurile bune de odinioară.

Fragmentele 258 și 259 K-A din Cheirones sună astfel:Războiul fratricid (stasis) și străvechiul Timp s-au însoțit, zămislind un tiran prea puternic, pe care chiar zeii îl numesc cel ce adună capete. Nerușinata poftă de curvăsăreală (katapugosune) i-a hărăzit-o drept țiitoare pe Hera-Aspasia, cea cu ochii de câine.

""