Hans Asperger, pionier în domeniul pediatriei, a fost un susţinător activ al programului nazist de eutanasiere jpeg

Hans Asperger, pionier în domeniul pediatriei, a fost un susţinător activ al programului nazist de eutanasiere

📁 Holocaust
Autor: Redacția

Celebrul medic Hans Asperger, pionier în domeniul pediatriei şi psihiatriei pediatrice, a fost un susţinător al programului de eutanasiere nazist. Decenii la rând, doctorul a fost privit ca un erou în privinţa tratării autismului.

Documente despre care se spunea că sunt dispărute, inclusiv dosare personale ale medicului şi pacienţilor acestuia, descoperite recent şi publicate în „Molecular Autsim”, arată faptul că doctorul lua copii cu grave dizabilităţi pe care îi interna la clinica vieneză Am Spiegelgrund. Acolo, aceştia erau omorâţi prin înfometare sau injectare cu medicamente letale, totul făcând parte din planul de „igienă rasială” al celui de-al Treilea Reich. Aproape 800 de copii au murit în acea clinică între anii 1940 - 1945, mulţi ucişi potrivit unei celebre scheme de eutanasiere.În cele mai multe cazuri, cauza decesului era înregistrată ca fiind pneumonia.

jsldjls jpg jpeg

Asperger, care a murit în 1980, a fost numit directorul unei clinici pentru copii din Viena şi după război a devenit şeful catedrei de pediatrie de la Universitatea din Viena. În discursul său de învestire, doctorul a subliniat faptul că a fost persecutat de Gestapo pentru că refuza să le predea copiii. În orice caz, aceste afirmaţii nu au fost probate.

Nu există dovezi că Asperger ar fi ales special pentru eutanasiere anumiţi pacienţi cu caracteristici psihologice distincte, pe care el îi numea "psihopaţi autişti", un diagnostic pentru care a devenit celebru, a spus Czech. Dar diagnosticul pus de Asperger s-a dovedit a fi o lovitură pentru mulţi dintre pacienţii săi, chiar şi mulţi ani după căderea regimului nazist. Potrivit documentelor studiate, Asperger era de părere că mulţi dintre copiii abuzaţi sexual sunt responsabili de aceste abuzuri. Totodată, unele rapoarte de diagnostic erau concepute având la bază stereotipuri antisemite.

grupdoctor jpg jpeg

Numele de Asperger este foarte cunoscut în domeniu medicinei, încă din 1981. Sindromul Asperger este o tulburare de neurodezvoltare care are efecte asupra comportamentului, la nivel de limbă, comunicare şi interacţiune socială. Este considerat una dintre tulburările mai uşoare din spectrul autismului. În momentul în care s-a stabilit folosirea expresiei "sindromul Asperger", la Londra, în 1981, nu se cunoştea nivelul atât de ridicat de asociere dintre medic şi programul de sterilizări şi eutanasieri conceput de nazişti.

Sursa: The Telegraph