Autor 4829 vizualizări


Omenirea este astǎzi ȋngrozitǎ de efectele rǎspȃndirii unui coronavirus ȋn spațiul chinezesc, dar agentul patogen profitǎ de globalizare și s-a mișcat cu avionul, vaporul, automobilul sau trenul ȋn toate direcțiile. Virulența deosebitǎ a fǎcut sǎ fie luate mǎsuri excepționale de carantinǎ ca pe vremea holerei. Nu este de glumit cu boala, mai ales cǎ existǎ bǎnuiala cǎ ar fi pornit dintr-un laborator unde nu toate cercetǎrile sunt fǎcute pentru binele populației.  

Primul Rǎzboi Mondial a ȋngrozit omenirea prin puterea de sfȃrtecare a obuzelor și, mai ales, a bombelor de aruncǎtor. N-a fost suficient și arsenalul a fost completat cu gaze toxice ce sufocau victimele ȋn perioade de timp din ce ȋ[n ce mai scurte sau ȋi scotea din luptǎ multǎ vreme. Chiar dacǎ mintea omului inventeazǎ cu are plǎcere mijloacere de ucidere ȋn masǎ, un fenomen din ultimul an de desfǎșurare a ostilitǎților a șocat presa și autoritǎțile militare, imediat cenzura interzicȃnd publicarea de date pentru a nu fi afectat moralul popoarelor. Posibilitǎțile deosebite ale germenilor au fost demonstrate ȋn timpul ȋntregii confruntǎri armate, grav afectate fiind armatele ce nu aveau ȋn spate un sistem medical performant. Au fost secerate unitǎți ȋntregi din rȃndurile trupelor otomane, italiene, romȃne și bulgare, dar vȃrful mortalitǎții a fost provocat de un virus necunoscut spre sfȃrșitul conflagrației.

Epidemia a fost botezatǎ drept de gripǎ spaniolǎ dupǎ țara unde s-a scris mai mult ȋn lipsa cenzurii. Savanții s-au dus pȃnǎ ȋn Alaska pentru descoperirea tulpinii responsabile de mǎcelul planetar, specialiștii vorbind despre 50 – 100 milioane de victime, adicǎ Primul Rǎzboi Mondial a fost un fel de petrecere ȋn comparație cu ce putea realiza virusul. Epidemia a debutat modest ȋn 1917, dar a continuat sǎ se extindǎ pȃnǎ ȋn vara anului 1921. Nu este de mirare cǎ militarii au ȋncercat sǎ facǎ arme biologice, chiar și cancerul fiind ȋn centrul atenției savanților ȋn uniformǎ. Culmea este cǎ nu gripa, termenul de origine francezǎ fiind dat tuturor epidemiilor asemǎnǎtoare prin manifestǎri clinice, a omorȃt atunci ȋn masǎ, chiar și ȋn periculoasa variantǎ aviarǎ de origine americanǎ. AlțI specialiști acuzǎ virusul gripal transmis de la porci. Epidemia de la sfȃrșitul conflagrației a fost descrisǎ ȋn multe moduri și nu mai trebuie repovestitǎ acum, ci trebuie sǎ ne concentrǎm pe descoperirea vinovatului de masacrul universal.

Se știe cǎ orice conflagrație este ȋnsoțitǎ de o slǎbire a organismelor umane și microbii de toate felurile profitǎ pentru a prolifera la o scarǎ cȃt mai mare. Este o cumplitǎ luptǎ pentru spațiu vital, ceva foarte normal ȋn naturǎ. Un caz ȋnregistrat ȋn rȃndurile armatei germane ce lupta pe frontul din Moldova vine sǎ indice pe adevǎratul asasin. Ofițerul Leon Hetzer din Divizia 89 infanterie a descris lupta de la Mǎrǎșești din ȋncinsa varǎ a anului 1917 și amintește ȋn treacǎt despre cǎpitanul Wolff, comandantul Batalionului III din Regimentul 333. Acesta era grav bolnav de gripǎ, dar a fost obligat sǎ lupte din cauza situației disperate a unitǎții. A cǎzut la datorie ȋn ziua de 8 august. Este interesant cǎ gripa se manifesta ȋn plinǎ varǎ, pe o cǎldurǎ ucigǎtoare mai ales pentru soldații rǎniți, și ȋn forme serioase.

Mycoplasma pneumoniae, agentul patogen ucigaș

Același ofițer Hetzer povestește cǎ era vipie de nu puteau fi atinse cǎștile soldaților cu mȃna, dar fǎrǎ aceste obiecte metalice capetele soldaților ar fi fost grav expuse razelor solare. Mai mult. Ȋntreaga divizie n-a putut sǎ atingǎ un obiectiv din cauza arșiței. Era, ȋn realitate, o infecție cu Mycoplasma pneumoniae, agent patogen ce preferǎ tocmai concentrǎrile militare și școlare.

Gripa spaniolǎ adora sǎ ucidǎ tineri puternici, adicǎ era exact modul de acțiune al micoplasmelor. Dupǎ unele informații, 50% din cei rǎpuși proveneau din rȃndurile persoanelor ȋn putere. A fost permanent pe lȃngǎ trupe și a gǎsit prilejul sǎ atace ȋn forțǎ ȋn 1918 masele prost hrǎnite. Mizeria din tranșee și contactul permanent al militarilor unii cu alții a deschis drumul pandemiei. Medicii americani au constatat cǎ micoplasmele afectau recruții atinși de pneumonii ȋn procente variind ȋntre 8 și 40%. Copiii puteau fi atinși pȃnǎ la o proporție de 60 de procente.

 Asasinul invizibil a fost descoperit ȋn sfȃrșit, dar astǎzi tetraciclina face uitatǎ puterea mortalǎ a micoplasmelor. De ce n-a fost acuzat acest agent invizibil pentru prǎpǎdul din 1918? Explicația este una simplǎ: micoplasmele sunt obișnuite ȋn mucoasa bucofaringianǎ. Tocmai aceastǎ rǎspȃndire universalǎ le-a deschis orice granițǎ. Micoplasmele sunt foarte discrete ȋn faza de incubație, aceasta durȃnd cel puțin o sǎptǎmȃnǎ. Purtǎtorul poate sǎ trǎiascǎ liniștit și peste trei sǎptǎmȃni, ceea ce asigurǎ o deplasare pe mari distanțe a bolii. Cel atins poate sǎ contamineze timp de o lunǎ și picǎturile rezultate din strǎnut pot infecta pȃnǎ la 85% din cei aflați ȋn spații ȋnchise. Unii specialiști considerǎ cǎ M. pneumoniae poate sǎ stea ȋn stare latentǎ și sǎ aștepte o situație favorabilǎ.

 Este interesant cǎ agentul patogen nu ținea cont de sezon și de temperatură. Dacǎ virusul gripal se manifestǎ ȋn perioadele reci ale anului, cel de la sfȃrșitul conflictului mondial acționa și vara. Generalul Eremia Grigorescu a fost rǎpus rapid ȋn iulie 1919 de infecția pulmonarǎ. Ceea ce n-a reușit inamicul cu obuze și bombe, au fǎcut microorganismele fulgerǎtor. Ultimul caz de gripǎ spaniolǎ a fost ȋnregistrat ȋn vara anului 1921 tocmai ȋn Noua Caledonie, teritoriu francez situate ȋn apropiere de Australia.

 Suedia a fost o țarǎ capabilǎ sǎ se menținǎ ȋn afara mǎcelului mondial și totuși a fost atinsǎ de epidemie. Sistemul medical n-a reușit sǎ evite producerea unui numǎr ridicat de victime. Spitalul Academic Uppsala a ȋnregistrat 66 de morți, 85% dintre victime avȃnd vȃrsta pȃnǎ ȋn 40 de ani. Autopsiile au demonstrat hemoragii severe la unul sau la ambii plǎmȃni și, ȋn multe cazuri, infecția puternicǎ atacase și alte organe ale corpului. Au fost 55 de descrieri utile unor interpretǎri și ȋn 49 de cazuri se poate confirma pneumonia, 23 avȃnd hemoragii la un singur organ și nouǎ ȋn ambele. Infecția a ajuns ȋn nouǎ cazuri la inimǎ și ȋn patru a atacat creierul. Rata mortalitǎții a fost foarte ridicatǎ ȋn țara nordicǎ, procentul fiind 5,9% la o mie de persoane și totul ȋn mai puțin de un an.

De ce a ajuns toatǎ lumea trebuie sǎ creadǎ cǎ epidemia a plecat de la fermele de gǎini din SUA?

Cum se explicǎ faptul cǎ toatǎ lumea trebuie sǎ creadǎ cǎ epidemia a plecat de la fermele de gǎini din Statele Unite? Explicația este una normalǎ. Micoplasmele sunt niște agenți patogeni foarte discreți, care nici mǎcar nu dispun de perete celular și care nu se laudǎ cu crimele sǎvȃrșite ȋn masǎ. Asasinul tǎcut a fost botezat abia ȋn 1944 cu denumirea de Agentul Eaton dupǎ medical care a reușit sǎ identifice varianta pulmonarǎ. Anul 1963 a adus actualul nume al germenului ce era intermediar ȋntre bacterii și virusuri. Cǎrțile de medicinǎ nici nu se ocupau de aceastǎ clasǎ bogatǎ de ființe parazite ce copleșesc corpul uman. Impresionantul volum de Bacteriologie medicalǎ din 1965 nu le menționeazǎ, dar asta nu ȋnseamnǎ cǎ nu se aflau ȋn plinǎ acțiune la nivel planetar. Abia ȋn 1971 sunt incluse ȋn vasta lucrare Boli infecțioase scrisǎ de cǎtre reputatul specialist M. Voiculescu. Simptomele ȋntȃlnite ȋn 1918 sunt descrise acum pe larg de cǎtre medicul Necula Adrian ȋntr-un studiu publicat ȋncǎ din 2009 .

 Dacǎ oamenii obișnuiți nici mǎcar nu știu de existența lor, micoplasmele sunt rǎspȃndite peste tot și fac ravagii prin fermele de animale și pǎsǎri, fermierii fiind ȋntr-un permanent rǎzboi cu aceste microorganisme ce sunt intermediare ȋntre bacterii și virusuri. Gǎinile sunt foarte afectate la nivel pulmonar de cǎtre M. gallisepticum și boala se poate transmite la pui prin ou. Creșterea intensivǎ a pǎsǎrilor a dus la o combinație a agenților patogeni și la o virulențǎ deosebitǎ. Este interesant cǎ teoria despre ravagiile fǎcute de gripǎ se menține și este greu de ȋnlǎturat. Micoplasmele suportǎ sǎ conviețuiascǎ cu alți factori patogeni, ceea ce le amplificǎ letalitatea. Este interesant cǎ medicina modernǎ nu se ocupǎ ȋn mod deosebit de aceste infecții nici astǎzi. Este posibil ca multe dintre femeile ce abia se mișcǎ prin localitǎțile Romȃniei sǎ aibǎ articulațiile afectate de M. pneumoniae, dar nu prea existǎ timp pentru analize ȋn zilele noastre.

 M. pneumoniae a profitat din plin de condițiile generate de prima conflagrație mondialǎ și a generat o pandemie pusǎ ȋn contul gripei. Este interesant cǎ s-a afirmat de foarte multe ori ȋn istorie, ȋnsoțind armatele din cele mai vechi timpuri. Așa se explicǎ maladia ce secera soldații romani ȋn timpul ȋmpǎratului Marcus Aurelius și apoi pe cei englezi sub numele de Sudor Anglicus. Este interesant cǎ unii medici ȋncǎ se mai mirǎ de preferința ciudatǎ a asasinului din 1918 pentru bǎrbații ȋn putere, virusurile gripale afectȃnd categoriile extreme de vȃrstǎ.

 Oamenii de rȃnd nu vor sǎ ȋnțeleagǎ ce potențial are lumea invizibilǎ, foarte variatǎ și greu de studiat. Micoplasmele nu au nici mǎcar un secol de la identificare și studiere sistematicǎ, dar savanții au constatat cǎ sunt vinovate de infecții pulmonare, de atacarea organelor interne și a articulațiilor, de provocarea cancerului. Nu puteau neglija nici domeniul sexual și atacurile lor genereazǎ infertilitate. Sunt ȋncǎ puțin cunoscute, devastatoare și nu se laudǎ cu ceea ce fac. Cercetǎtorii japonezi au constatat cǎ sunt adevǎrate epidemii de micoplasme, cele mai puternice fiind ȋn 2011 și 2012.

Bibliografie minimalǎ

https://fr.wikipedia.org/wiki/Grippe_de_1918
https://fr.wikipedia.org/wiki/Mycoplasma_pneumoniae
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4876131/
The Spanish flu in Uppsala, clinical and epidemiological impact of the influenza pandemic 19181919 on a Swedish county Jonas Holtenius and Anna Gillman, material accesat la https://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.3402/iee.v4.21528
Hetzer, Leon, Din campania contra Romȃniei 1916 – 1918, ȋn Romȃnia militarǎ, nr. 5,7-8/1939.
Nestorescu, N. (sub redacția), Bacteriologie medicalǎ, Editura medicalǎ, București, 1965.
Teodorovici, Grigore, Epidemiologia bolilor transmisibile, Editura medicalǎ, București, 1978.