Autor 8328 vizualizări


Insula Gotland a fost cândva marele centru comercial al nordului. Gotland înseamnă astăzi mai puţin de un procent din suprafaţa Suediei. Cu toate acestea, aici s-au descoperit nu mai puţin de două treimi din tezaurele de epocă vikingă. Săpăturile recente de la Fröjel confirmă că Gotland reprezenta nodul comenrcial de maximă importanţă într-o reţea care se extindea de la Birka până în Bizanţ.

Iulie 1361.  În faţa zidurilor uriaşe ale oraşului Visby, care în anumite locuri se ridicau la zece metri înălţime, stăteau bine organizaţi, umăr la umăr, două mii de ţărani. Cu toţii erau înarmaţi cu tot ce au găsit în grabă după ce au primit vestea că armata daneză a debarcat pe insulă.

Negustorii vicleni din Visby, dintre care o mare parte germani, preferau să îi lase pe ţărani să se lupte singuri cu danezii decât să rişte ei înşişi ceva. Aşadar, au rămas sus în fortăreaţă, privind către luptătorii efectiv lipiţi de ziduri. Ţăranii, în disperare, i-au implorat de mai multe ori pe locuitorii oraşului să îi deschidă porţile uriaşe, dar în zadar. Circulau zvonurile cum că oastea daneză aflată sub comanda lui Valdemar Atterdag deja au învins două armate de ţărani. Ultimele resturi ale populaţiei apte de luptă aşteptau în căldură năvala danezilor. Iar în curând, la orizont se zăreau soldaţii lui Valdemar.

Astăzi, după 650 de ani, mărturiile arheologice vorbesc despre bătălia sângeroasă din faţa zidurilor oraşului. Într-o groapă comună însemnată cu o cruce, s-au descoperit mii de schelete umane. Unele au tăieturi pe braţe, sugerând că fermierii au implorat în zadar să îi cruţe şi au încercat să se apere până în ultima clipă. Pe monumentul funerar cu inscripţie în latină se menţionează masacrul, iar textul se încheie cu “rugaţi-vă pentru ei”. La scurt timp după aceea, porţile oraşului s-au deschis pentru danezii victorişi, care de altfel au stăpânit insula 284 de ani, în afară de câteva scurte perioade.

Când a avut loc bătălia, Visby era în continuare unul din cele mai aglomerate porturi comerciale ale Nordului. Cu puţin noroc, se pot găsi dovezi aproape oriunde în sol despre negoţul înfloritor şi bogăţiile imense pe care le-a adus locuitorilor insulei încă de la începutul erei vikinge. Până acum, din pământul pietros din Gotland s-au scos la iveală peste 700 de tezaure. Două treimi din totalul găsit pe teritoriul suedez. Iar vânătoarea de comori este departe de a se fi terminat. Un arheolog de la universitatea locală crede că este vorba de abia de jumătate din ele. Aproape de fiecare dată când cercetătorii au descoperit rămăşiţe de case vikinge, s-a dovedit că acestea adăposteau comori nebănuit de abundente, cuprinzând atât accesorii din bronz şi argint, cât pietre nestemate şi mii de monede de argint.

Comorile erau adesea îngropate sub podeaua de mult erodată a caselor sau în micile curţi din jur. Dacă vreunele reprezentau ofrande aduse zeilor, rămâne sub semnul întrebării. Ceai mai impunătoare comoară vikingă a fost descoperita în vara lui 1999 pe un teren în apropiere de Spillings, în nord-estul insulei. Un fermier din zonă a dat peste o monedă arabă din argint când lucra cu plugul şi a alertat muzeul local. Apoi, cu ajutorul unui detector de metale, arheologii au scos la lumină cele mai mari două tezaure de argint din Suedia, precum şi unul de bronz. Toate fuseseră îngropate adânc în pământ, la câţiva metri distanţă unul de celălalt. Mai târziu au constatat că acolo se afla de fapt o gospodărie, sub podeaua căreia oamenii ascunseseră obiectele. Arheologii au rămas înmărmuriţi când le-au cercetat mai îndeaproape.

Cele două tezaure de argint cuprindeau 25, respectiv 40de kg. de monede, brătări şi lingouri. Tezaurul de bronz cuprindea 20 de kg. de monede, brăţări, fibule, lingouri şi articole de atelier. Cea mai mare parte a comorilor însă o reprezentau monedele, 14.000 mai precis. Dintre acestea, majoritatea erau de provenienţă arabă. Cu ajutorul lor s-a efectuat şi datarea:în jurul anului 870. Cu adevărat o descoperire încântătoare, a cărei măreţie cu greu îşi găseşte termen de comparaţie în Scandinavia.

Comoara de la Spillings nu este însă singura care conţine mari cantităţi de monede şi alte artefacte. În total, arheologii estimează că au săpat aproape 160.000 de monede de argint pe insulă. Iarăşi, majoritatea provin din lumea arabă, din iran, Irak, Siria şi Egipt. Restul sunt din Anglia, Franţa, Bizanţ sau restul Scandinaviei. Întrebarea care se impunea acum este cum au ajuns atâtea bogăţii în micuta insulă care în materie de resurse naturale se bucură doar de lemn şi piatră. Arheologii în frunte cu Dan Carlsson au iniţiat în acest sens una din cele mai cuprinzătoare săpături realizate vreodată într-un port viking.

Portul pe nume Fröjel se află pe coasta de vest a insulei Gotland. După zece ani de săpături,  se pare că s-au mai lămurit nişte chestiuni. Cercetarea a arătat că portul a avut activitate intre anii 700 şi 1000. Artefactele din zonă au confirmat legături strânse cu arealul baltic, Rusia, Bizanţ şi lumea arabă. Surprinzătoare este prezenţa unei productii manufacturiere avansate – în multe ateliere mici din zona portuară meşteşugarii făureau monede şi bijuterii. Metalele preţioase se importau în formă brută din orient. De asemenea, descoperirea a tone de resturi indică un import masiv de minereu, care apoi era prelucrat şi vândut mai departe. Nu se ştie exact ce anume fabricau din imensele cantităţi. După săpături, arheologii nu mai au niciun dubiu că Fröjel a fost unul din cele mai însemnate porturi din perioada vikingă, dar cu siguranţă nu şi singurul. S-au mai adus la lumină în jur de 52 de porturi răspândite pe micuţa insulă, majoritatea mici, dar şapte-opt sunt de dimensiunea celui din Fröjel. Ipoteza cea mai plauzibilă se rezumă la faptul că Gotland, graţie amplasării sale centrale în Marea Baltică, a ajuns nodul comercial într-o reţea comercială cuprinzătoare, între est şi vest. Abundenta de porturi mici este şi ea explicabilă – probabil vikingii se adunau în grupuri restrânse pentru a construi corăbii cu care porneau apoi spre est şi sud-est.

Din Rusia, nordicii cumpărau miere, blănuri şi catran, pe care le aduceau acasă şi vindeau mai departe. Încă din secolul al VII-lea se pare că Gotland a stabilit primele relaţii comerciale cu zona slavă. Reţeaua estică s-a extins treptat, în competiţie acerbă cu vikingii continentali, care benficiau şi ei de oraşe influente precum Birka. În jurul lui 750, vikingii s-au stabilit în oraşul Aldejgjuborg de lângă lacul Ladoga, de unde au continuat călătoriile aventuroase către lumea arabă din jurul Mării Caspice sau către Constantinopol. De-a lungul râurilor îşi transportau înainte şi înapoi bunurile tranzacţionate. În est, vikingii nu s-au ocupat atât de mult de jafuri pe cât au făcut-o în vest, probabil datorită tocmai relatiilor comerciale timpurii, ceea ce ar fi zădărnicit importanţa unor raiduri aleatorii. Analizele ADN efectuate pe resturile din mai bine de 100 de morminte din Gotland arată că migraţia s-a produs şi în sens invers, adică localnici din est s-au stabilit pe insula înfloritoare. Apogeul l-a trăit la finele secolului al XII-lea, când s-au construit nu mai puţin de 92 de biserici din piatră, mărturii ale creşterii economice. După aceea însă a inceput declinul.

Portul din fröjel se pare că a fost abandonat prin 1200, probabil din cauza acumulărilor de nisip care nu au mai permis ambarcaţiunilor, care au crescut în dimensiuni, să ancoreze. În acelaşi timp, negustorii germani, care între timp au preluat controlul asupra unei părţi din comerţul cu Rusia, aveau nevoie de un port mare în Gotland, care a rămas totuşi un popas pe lungul drum spre est. germanii s-au orientat către Visby, care în timp a devenit prima opţiune a tuturor vaselor care mergeau spre sau dinspre Rusia. Fermierii, care vreme de secole şi-au câştigat traiul prin micile activităţi negustoreşti, au fost treptat exclusi din peisaj. Ba mai mult, trebuiau să plătească taxe la porţile oraşului dacă voiau să vândă produse în interior. În 1288 a izbucnit un conflict sângeros între fermieri şi comercianţi. Oraşul medieval a câştigat, dar conflictul a adâncit diviziunile din societate.

Acestea, dublate de răspândirea ciumei, s-au dovedit fatale pentru insularii pe care câteva decenii mai târziu regele Valdemar al IV-lea i-a decimat. Introducerea unor ambarcaţiuni mai performante si îmbunătăţirea sistemelor de navigaţie au grăbit declinul ultimului oraş portuar din Gotland, Visby. Gotland are astăzi 58.000 de locuitori care trăiesc mai ales din turism şi agricultură, iar perioada sa de glorie, când vreme de secole insula a fost centrul lumii comerciale dintre Karelia şi Marea Caspică, a rămas doar o amintire ştearsă.

Sursa:Världens Historia (N.P. Granzow Busch)

""