Autor 27745 vizualizări


La moartea faimosului rege got, survenită în 410, se spunea că acesta ar fi fost înmormântat alături de comori nepreţuite obţinute din jaful Romei, printre care şi legendarul candelabru cu şapte braţe din templul de la Ierusalim. De atunci, zvonurile privind un asemenea tezaur au atras atenţia numeroşilor căutători de comori, printre care nici mai mult nici mai puţin decât liderul SS Heinrich Himmler.

În toamna lui 410, pe undeva pe lângă oraşul italian Cosenza, situat la 25 de kilometri de Napoli, un grup de romani captivi se străduiesc din răsputeri să sape pe fundul râului Busentos, drenat anterior. S-a construit un mic baraj pentru a redirecţiona apele, iar zona din jurul său era întesata cu soldaţi goţi.

Când totul părea în ordine, trupul regelui a fost coborât în mormântul săpat sub ape, impreună cu multele bogăţii dobândite in cursul luptelor. Apoi s-au eliberat apele pe cursul normal şi toţi prizonierii care au contribuit la lucrare au fost executaţi. Nimeni nu mai avea acum ocazia să povestească despre ascunzişurile mormântului şi desigur despre minunăţiile de acolo.

Totul parea a indica faptul că era într-adevăr vorba despre o prădăciune impresionantă, rezultat al evenimentelor petrecute între zidurile Romei, cu câteva luni mai devreme. Masacrul prizonierilor a avut efectul scontat:nimeni nu a izbutit să dea de urma comorii. Şi unii chiar erau obsedaţi de acesta. Heinrich Himmler era convins că găsirea acesteia ar fi reprezentat o dovadă incontestabilă a măreţiei rasei ariene şi trecutului ei glorios.

Aventura gotilor la Roma

Alaric era oricum, chiar şi fără comoară, unul dintre personajele de seamă ale antichităţii târzii, dar despre viaţa lui dincolo de câmpul de luptă nu ştim mai nimic. Aparţinea comunităţii vizigote, care prin 370 fugise din zona Ucrainei si României de azi din cauza pericolului hun şi era în căutare de azil în Imperiul Roman.

Dar în peninsula italucă relaţiile cu indigenii nu au fost dintre cele mai strălucite, opresiunile împotriva străinilor germanici culminând prin anul 408, atunci când a pierit un număr important de femei şi copii ale germanicilor care îşi croiseră un drum în aparatul de stat roman. Astfel de probleme au determinat o fugă în masă a sclavilor care îi cereau ajutorul lui Alaric. Pentru a forţa Roma să ia act de aceste chestiuni, Alaric a pornit marşul spre cetate, însoţit de o puternică armată.

Situaţia era însă foarte confuză. Împăratul vestului, Honorius, se baricadase în Ravenna, în Italia de nord, şi refuza orice concesiuni aduse gotilor. Nici ciocnirile militare nu au dus la vreun rezultat. Aşa că în 410 Alaric s-a trezit pentru a treia oară în fata zidurilor Romei şi nu mai era cale de întoarcere. Pe 24 august goţii reuşesc să pătrundă în oras prin Porta Salaria, în partea de nord-est. Trecuseră aproape 800 de ani de când un duşman pătrunsese dincolo de ziduri, atunci când galii de la nord de Alpi invadaseră oraşul.

Preţ de trei zile goţii au pradat marea capitală a antichitaţii. Se pare însă că nu a avut loc nicio distrugere majoră, existând pentru această perioadă doar câteva indicii arheologice privind incendierea unor clădiri din zona Forului. Povestea cruzilor barbari care răvăşeau totul în cale şi distrugeau fără preget opere de artă este o construcţie imaginară mai târzie.

Pe goţi nu îi interesa decât un singur lucru:aurul. Cât mai mult aur. În anii precedenţi, oraşul îşi cumpărase libertatea cu 10.000 de kg. de aur, 4000 de tunici de mătase şi 1000 de kg. de piper. Dar acum nu mai exista nimic care să-i întoarcă pe soldaţii goţi. Listele pontificale ale evului mediu menţionează cam ce obiecte s-au furat din biserici:numai din bazilica Lateran au dispărut 300 de kg. de aur şi 750 de argint. Ajunşi la saturaţie, goţii şi-au luat prădăciunile şi le-au purtat într-un şir lung asemenea unui şarpe strălucitor, fără a lăsa vreo garnizoană în oraş şi fără vreo tentativă de a-l proclama împărat pe Alaric.

Un jaf devenit legenda

Ştirea despre marele jaf a făcut in curând înconjurul Mării Mediterane şi i-a şocat pe toţi cei care au auzit despre ea. Unul din Părinţii bisericii, Ieronim, se afla la Ierusalim cwnd a primit vestea şi scria printre suspine că oraşul care cucerise lumea era acum cel compromis. Pentru Alaric însă nu se schimbaseră prea multe. În loc sa îşi asume rolul unui veritabil comandant în Imperiu, el a continuat să rămână doar un simbol al barbarilor, un lider militar care îşi îndruma alaiul de goţi şi alte neamuri mai departe spre sud, cu intenţia de a ajunge în Africa şi de a-şi fonda acolo un regat. Planul a eşuat întrucât în acea toamnă flota din Messina avusese mult de suferit din pricina furtunilor, aşa că Alaric şi supravieţuitorii s-au întors din drum. Aventura nu a mai durat mult, căci Alaric s-a îmbolnăvit şi a decedat în apropiere de Cosenza.

Ce s-a întâmplat în continuare este subiect de speculaţie. Oamenii de ştiinţă nu au căzut încă de acord asupra locaţiei exacte a mormântului liderului got, asupra posibilităţii de a bara râul Busento sau de a săpa pe fundul acestuia şi mai ales, unde. Nu se ştie nici ce tezaur ar fi luat cu el Alaric pe lumea cealaltă. Oare candelabrul de la Ierusalim chiar se află printre artefacte?

Cei mai mulţi însă au crezut fără ezitare în povestea comorilor. Când succesorul lui Alaric, Athaulf, s-a căsătorit cu fiica împăratului roman, gotul a oferit în dar multe cufere cu monede si pietre preţioase, probabil doar o mică parte din prada de la Roma. Poveştile din jurul mormântului lui Alaric au căzut într-un con de umbră până in secolul al XIX-lea. In plin avânt nationalist, poetul August Graf von Platen a redactat în 1834 poemul “Mormântul din Busento”. Alexandre Dumas povestea cum multi localnici se duceau constant în zonă şi făceau săpături în albia râului, iar febra căutărilor lua amploare cu fiecare an. Cu toate acestea, goana secolului romantic nu a dus la niciun rezultat.

În anii ’30 veneau periodic amatori în goana după tezaur. O doamnă pe nume Amelie Crevolin a efectuat cercetări cu ajutorul unui pendul, “simţind” radiaţia mormântului. Când a pretins că a dat peste un semnal mai puternic, şi-a facut apariţia şi un grup de arheologi francezi care au săpat locul respectiv, însă iar fără rezultate. Cei interesaţi era mulţi şi uneori cu nume grele. Liderul SS Heinrich Himmler, care se afla si în fruntea organizaţiei pseudo-ştiinţifice Ahnenerbe, a călătorit cuprins de entuziasm la Cosenza, convins în frenezia lui că nu are cum să nu găsească mormântul faimosului “rege german”. Dar expediţia din noiembrie 1937 s-a terminat într-un fiasco, ziua săpăturii fiind un coşmar pentru Himmler, care nu şi-a vazut visul implinit.

La opt metri sub pământ arheologii au dat doar peste nişte oase, dar nici urmă de vreo comoară. Himmler constata cu amărăciune că la Cosenza nu exista niciun monument adecvat în cinstea eroului “arian”. După ce şi-a luat adio solemn de la războinicul negăsit, Himmler a mai trimis câteva rânduri de soldaţi în timpul războiului pentru a mai cerceta zona cu detectoare de metal, dar nici de data asta nu s-a găsit nimic.

Interesul pentru Alaric şi comoara sa nu a scazut însă in ciuda numeroaselor nereuşite. În 1999, doi fraţi din Cosenza au dat de veste că ar fi găsit o peşteră unde podeaua era acoperită de un strat nisipos ciudat. Un arheolog de la Universitatea din Calabria l-a descalificat însa rapid, spunwnd că este un loc cu totul neinteresant. Cu toate acestea, câţiva ani mai târziu un coleg de-al său a achiziţionat bucata de pământ din vecinătatea peşterii, iar arheologul însuşi a fost ales de către municipalităţi drept consilier pe probleme de cultură, cu rolul de a utiliza mitul lui Alaric în favoarea oraşului. Studiile serioase însa se lasă aşteptate.

După cum vedem, legenda lui Alaric are toate ingredientele pentru o poveste demnă de Indiana Jones:profitori locali, arheologi nazisti, un tezaur de basm, şi cu sigurantă că ne va stârni imaginaţia şi de acum incolo. Oare chiar este posibil ca mormântul lui Alaric să zacă ascuns pe sub apele involburate ale râului Busento?

sursa:ALLT OM HISTORIA(Allan Klynne)