Autor 27673 vizualizări


Sistemul politic iugoslav, ca de altfel și cel român, era inițial copilul fidel al regimului sovietic. Adevăratul motiv al primei crize sovieto-iugoslave l-a constituit dorința lui Iosip Broz Tito de a păstra o anume independență față de Uniunea Sovietică. Această exigență, de fapt o veritabilă contestare a hegemoniei sovietice, s-a manifestat prin inițiativele iugoslave de reorganizare a relațiilor dintre țările din Balcani.

Încercarea de a transforma Albania într-o republică iugoslavă și proiectul unei federații cu Bulgaria l-au neliniștit profund pe Stalin și l-au determinat să ia cât mai repede măsuri pentru revenirea Iugoslaviei la politica comună a blocului sovietic, inspirată de la Moscova.

Hrușciov calcă în picioare politica lui Stalin

În ceea ce privește relațiile cu Iugoslavia, România a urmat îndeaproape cursul politicii externe sovietice. Atunci când tensiunea dintre Moscova și Belgrad a atins punctul maxim, declanșându-se o gravă criză între cele două state, România a avut aceeași atitudine cu Uniunea Sovietică. Raportul special al Cominformului, prin care partidul comunist iugoslav era exclus, în iunie 1948, din Biroul Informativ, a fost prezentat de liderul comuniștilor români, Gheorghe Gheorghiu-Dej. În acest doculment se afirma clar incompatibilitatea survenită între Iugoslavia „titoistă” și restul statelor comuniste:

„Clica lui Tito a trecut fățiș în tabăra imperialiștilor și a ațâțătorilor la război și se află în slujba imperialiștilor americani. Consecința logică a acestei politici antisovietice și anticomuniste a fost trecerea clicii lui Tito la fascism. Această clică a vândut Iugoslavia monopoliștilor americani, a lichidat suveranitatea de stat, independența națională și ultimele rămășițe ale libertății, instaurând un regim de sălbatică teroare...”.

O dată cu moartea lui Stalin, relațiile cu Iugoslavia vor cunoaște o evoluție dramatică. Din vara anului 1954 Hrușciov va iniția reconcilierea cu Tito, deși, Molotov, secretarul afacerilor externe, se opunea. Acest eveniment s-a produs un an mai târziu când, între 26 mai și 3 iunie 1955, Hrușciov va face un adevărat «drum la Canossa» venind în vizită la Belgrad și dându-i astfel satisfacție deplină lui Tito, după o săptămână de intense negocieri.

Declarația comună, publicată la 2 iunie 1955, recunoștea legitimitatea regimului politic iugoslav și accepta existența unui pluralism al vizilunilor asupra căilor de edificare a societății comuniste. În cuvântarea susținută la Belgrad, Hrușciov și-a cerut scuze, în numele conducerii sovietice, pentru deteriorarea relațiilor sovieto-iugoslave, recunoscând că acuzațiile de trădare și de aservire intereselor occidentale, aduse conducerii iugoslave, fuseseră false.

Evident, răspunderea pentru această situație o avea defunctul Beria, presupusul agent imperialist infiltrat în conducerea de partid sovietică (trebuie menționat însă că la simulacrul de proces ce a urmat rapidei sale execuții, printre alte acuzații, figura și «încercarea de a stabili contacte cu clica titoistă»).

Derută printre partidele comuniste 

Această importantă schimbare survenită în politica externă sovietică a deschis calea unor profunde reevaluări în cadrul conducerilor partidelor din celelalte state comuniste din Europa de Est, provocând o adevărată derută în rândurile liderilor comuniști. Neliniștea acestora era determinată de implicațiile profunde pe care le avea acest eveniment asupra situației lor în propriile partide. Un contemporan al evenimentelor descria astfel noua stare de fapt:

„... dacă Tito nu era și nu fusese niciodată agent imperialist, atunci Rajk, Slansky și alții, care fuseseră condamnați pentru a fi conspirat cu el în scopul mai bunei slujiri a C.I.A. și a Intelligence Service, nu puteau să fi fost nici ei agenți imperialiști. Căci, dacă se înlătura din procesele lor tot ce era legat de Tito, nu rămânea decât o aiureală plină de lacune inexplicabile. Deși la vremea respectivă s-a spus puțin în mod public despre aceste lucruri, fiecare activist de partid care a citit comunicatul relatând întâlnirea sovieto-iugoslavă cu siguranță s-a gândit la ele”.

„Raportul secret”, prezentat de Hrușciov în noaptea de 24/25 februarie 1956 la al XX-lea Congres al P.C.U.S., un atac fără precedent la adresa politicii și personalității lui Stalin, a reprezentat, de asemenea, un eveniment remarcabil pentru istoria sovietică și comunistă. O dată lansat programul său de destalinizare prin prezentarea raportului, Hrușciov a subliniat și vina personală a lui Stalin în provocarea rupturii cu Iugoslavia, din anul 1948:

«Îmi amintesc de prima zi când a izbucnit conflictul artificial dintre Uniunea Sovietică și Iugoslavia. Odată, pe când mă întorceam la Moscova de la Kiev, am fost invitat la Stalin care, arătând spre o scrisoare trimisă recent de Tito, m-a întrebat: «Ai citit asta?». Fără să aștepte răspunsul meu, a adăugat: «Ajunge să ridic doar degetul mic și Tito nu va mai fi. O să cadă».

Noi am plătit scump această «ridicare a degetului mic». Afirmația reflectă mania grandorii dovedită de Stalin și el s-a comportat exact așa: «Doar să ridic degetul mic și Tito n-o să mai fie. Doar să ridic degetul mic și mulți alții vor dispărea».

Însă acest lucru nu s-a întâmplat cu Tito. De ce? Motivul este că, în acest caz de neînțelegere cu tovarășii iugoslavi, Tito avea în spatele lui un stat și un popor care trecuseră prin școala grea a luptei pentru libertate și independență, un popor care își susținea conducătorii.

Hrușciov pune stop iluziilor deșarte 

Hrușciov dorea doar să ilustreze una din gravele greșeli făcute de Stalin în politica externă sovietică. El nu intenționa o reevaluare a relațiilor sovietice cu țările blocului comunist și nu era dispus să permită acestora realizarea unei politici naționale. Cu toate acestea, în unele țări satelite «Raportul secret» și critica atitudinii lui Stalin față de Iugoslavia au fost interpretate ca un fel de invitație de a porni și ele pe drumul unei relative liberalizări a regimului politic și obținerea unei mai accentuate independențe naționale.

În ceea ce privește România, condamnarea practicilor «criminale» stalinislte și indicarea cultului personalității lui Stalin, ca sursă a abuzurilor comise în numele partidului, periclitau grav poziția și interesele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul Partidului Muncitoresc Român, și ale echipei sale.

Prima vizită în Iugoslavia - primită cu răceală

Cu toate acestea, al XX-lea Congres al P.C.U.S. a avut un impact enorm pretutindeni, inclusiv în România. Schimbările survenite în politica sovietică au determinat, începând cu anul 1956, detensionarea relațiilor dintre România și Iugoslavia. Acest fapt a determinat posibilitatea reluării contactelor la cel mai înalt nivel, când în perioada 23-26 iunie 1956, Tito a vizitat România, iar, în perioada 22-29 octombrie 1956, Gheorlghiu-Dej a vizitat oficial Iugoslavia.

Totuși, normalizarea deplină a acestor relații a fost marcată de neîncredere și suspiciuni reciproce. Într-o ședință a Biroului Politic al C.C. al P.M.R., Gheorghe Apostol relata vizita efectuată în Iugoslavia, în luna februarie 1956, în fruntea unei delegații de sindicat. El descria răceala cu care a fost primit la Belgrad, subliniind și refuzul iugoslavilor de a încheia un protocol sau o rezoluție comună, și arătând că iugoslavii au criticat violent existența Cominformului.

De altfel, sovieticii au renunțat curând la acest organism, la 17 aprilie 1956 anunțându-se desființarea Biroului Informativ al partidelor comuniste ale Uniunii Sovietice și aliaților săi. O dată cu acesta își înceta apariția și publicația oficială a Cominforlmului, revista „Pentru pace trainică, pentru democrație populară“.

Dej și Tito, împreună la Moscova 

Un episod interesant privind evoluția acestor relații îl constituie și întâlnirea dintre Gheorghiu-Dej și Tito, din timpul călătoriei acestuia la Moscova, când a traversat România. La 2 iunie 1956, în cadrul acestei scurte întâlniri, conducătorul iugoslav a confirmat liderului român intenția sa de a întreține relații normale cu România, declarând că a cunoscut modul cum s-a petrecut episodul din 1948, când Gheorghiu-Dej a fost obligat de Stalin să prezinte raportul de condamnare a partidului iugoslav și înțelege situația.

În iunie 1956, la Moscova, Tito este tratat cu multă atenţie de către Hrușciov

Prin aceasta, Tito arăta că este dispus să lase deoparte diferendele din trecut, din timpul conflictului sovieto-iugoslav, dintre anii 1948-1953, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost primul și unul dintre cei mai zeloși propagandiști în campania declanșată împotriva lui Tito și a Iugoslaviei.

Tito, primit la București cu promisiuni 

La întoarcerea din Uniunea Sovietică, I.B. Tito a efectuat o vizită oficială în România. Vizita la București a lui Tito a constituit un adevărat triumf, adresându-se direct celor peste 200.000 de oameni prezenți. Discursul lui Georghiu-Dej a fost considerat «un omagiu adus de români acordurilor sovieto-iugoslave», încheiate la Moscova.

În cadrul discuțiilor comune purtate cu ocazia vizitei delegației iugoslave, au fost abordate probleme precum încheierea între România și Iugoslavia a unui nou acord comercial, un nou acord cultural și mai multe convenții de colaborare științifice, tehnice, de regularizare a navigației pe râul Bega etc. De asemenea, s-a pus problema elaborării în comun a unui program de amenajare a cursului Dunării și a construirii unei hidrocentrale în zona Porților de Fier. În ziua de 26 iunie 1956 au continuat convorbirile bilaterale, iar Gheorlghiu-Dej a arătat că, pentru a îmbunătăți relațiile româno-iugoslave, trebuia înlăturate obstacolele care le-ar fi putut perturba.

«Noi am luat măsuri și vom mai lua. Am dat voie populației să se întoarcă dacă vrea. Cei păgubiți vor fi despăgubiți. Am luat măsuri de îndreptare pentru aceste situații. S-au creat comisii în Banat să îndreptăm greșelile, și cu populația germană și în ce privește populația sârbă. În ce privește persoanele care au avut de suferit în această perioadă, aproape toate au fost eliberate din închisori (mai sunt patru persoane, dar nu este o problemă). Noi luam măsuri pentru a înlătura tot ce a întunecat relațiile. Aș vrea să atrag atenția că sunt unele elemente care au folosit această situație - mă refer la elementele care au atitudine străină față de politica noastră, față de regim».

Dej se pregătește să plece la Belgrad 

Vizita lui Tito în România a produs o puternică impresie, acesta atrăgându-și simpatia populației, pentru mulți români rămânând memorabile cuvintele sale:

„Metodele monstruoase ale unui singur om au dus la înrăutățirea relațiilor cu Iugoslavia”.

Într-o întâlnire din ziua de 9 august 1956, dintre ambasadorul român la Belgrad, Nicolae Guină, și conducătorul iugoslav, pe una dintre insulele arhipelagului Brioni, Tito i-a comunicat că poate primi în Iugoslavia delegația română condusă de Gheorghiu-Dej, în ultima decadă a lunii octombrie. Tito și-a exprimat convingerea că între România și Iugoslavia existau multe posibilități de colaborare economică și politică, relațiile dintre cele două țări putând și trebuind să fie unele privilegiate. Odată stabilită vizita în Iugoslavia, Biroul Politic al C.C. al P.M.R. a început documentarea pentru pregătirea acestei vizite, considerată ca fiind foarte importantă pentru viitorul relațiilor româno-iulgoslave.

Hrușciov recomandă reținere 

Într-o notă datată 5 octombrie 1956, trimisă de la Belgrad, de I. Manole, se arată că, după vizita lui Hrușciov în Iugoslavia și a lui Tito în Uniunea Sovietică, P.C.U.S. a redactat o scrisoare în care se fac unele aprecieri grave în legătură cu activitatea U.C.I.. Acesta «ar fi un partid progresist, dar nu marxist-lenilnist, lipsit de principialitate în relațiile cu partidele social-democrate ...», sugerându-se ca «noi, românii, să nu ne lăsăm antrenați în discuții» asupra presupusului conținut al acestei scrisori a P.C.U.S.

Informația a fost folosită în ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R., din 9 octombrie 1956, când colectivul format din Chivu Stoica, Emil Bodnăraș și Gheorghe Apostol a primit sarcina să revadă proiectele materialelor pregătite pentru delegația ce urma să plece în Iugoslavia și să le definitiveze pe baza noilor informații și observații. Astfel, în cadrul întâlnirii, din 17 octombrie 1956, a unei delegații române cu liderii sovietici Mikoian și Suslov, cu prilejul participării acestora la Congresul Partidului Comunist Chinez, au fost relatate o serie de aspecte inedite privind ultima întâlnire dintre Hrușciov și Tito.

Cu această ocazie Hrușciov ar fi reproșat lui Tito că acesta «sprijină elementele opoziționiste din Ungaria, Bulgaria și Albania, ceea ce este un amestec în treburile interne ale acestor partide». Apoi, s-a precizat că Hrușciov s-a arătat nemulțumit de faptul că „în Iugoslavia țările de democrație populară continuă să fie calificate drept «sateliți» ai U.R.S.S.”.

O declarație comună liniștitoare pentru Moscova 

Ținând cont de noile indicații de la Moscova, în perioada 20-29 octombrie 1956, delegația română condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej a efectuat o vizită oficială în Iugoslavia, unde a avut convorbiri cu o delegație similară iugoslavă, condusă de Tito. Dar în declarația cu privire la relațiile dintre P.M.R. și U.C.I., semnată la 27 octombrie 1956, la Brioni, apare o frază liniștitoare pentru Moscova:

„Dezvoltarea generală a relațiilor dintre cele două țări, mai ales în cursul ultimului an, a contactelor dintre cele două partide și alte organizații politice și sociale din Republica Populară Română și Republica Populară Federativă Iugoslavia, au creat condițiuni favorabile pentru dezvoltarea continuă a colaborării dintre P.M.R. și U.C.I.“ - se preciza în declarație.

Reprezentanții ambelor partide au afirmat că în diferite țări și în diferite condiții, formele și metodele construirii socialismului pot fi diferite și au accentuat că atât uneia cât și celeilalte părți îi sunt străine orice tendințe de amestec în problema stabilirii acestor forme și metode ale construirii socialismului. Oarecum contrar principiilor afirmate în această declarație comună, Secția Relații Externe a C.C. al P.M.R. monitoriza cu atenție acțiunile iugoslavilor.