Gesta Danorum și Cruciada venzilor

Autor 1020 vizualizări


Procesul de creștinare al populațiilor balto-slave și uralice din regiunea Mării Baltice va avea loc între secolele XII-XIV. În acest interval vor fi convertiți slavii polabi, finlandezii, livonienii, estonienii, semigalii, prusacii și lituanienii.

În perioada medievală, slavii polabi sunt cunoscuți sub numele de venzi. Termenul provine din scandinavul vender, etnonim care se referă la populațiile de origine slavă ce locuiesc pe țărmul sudic al Mării Baltice. Printre triburile slavilor polabi enumerăm liuticii (între râurile Warnow și Mildenitz), obotriții(între golful Wismar și lacul Schweriner), sorbii(în Lusacia), wagrii(Wagria), milcenii(Silezia Lusaciană), warnabii(pe râul Warnow), polabii(între râurile Trave și Elba), drevanii(pe Elba, în districtul de azi Lüchow-Dannenberg), circipanii(între râurile Recknitz și Peene), kessinii(pe Warnow, în zona Rostock), redariisau redarienii(la sud de lacul Tollensesee), ranii(insula Rugia), ukranii(pe Ucker), moricii(lângă lacul Müritz), nelěticii(la confluența râurilor Havel și Elba), hevellii(pe Havel, în districtul Havelland), colodicii(Elba superioară), glomacii(Elba superioară), chuticii(pe râul Saale), leubuzzii(pe Oder) și pomeranii(între Oder și Vistula).

Cruciada venzilor din 1147 marchează începutul seriei „războaielor sfinte” purtate împotriva populațiilor păgâne din regiunea Mării Baltice. La aceste războaie vor lua parte saxonii, danezii și polonezii. Prin bula papală Divina dispensationeemisă la 13 aprilie 1147, papa Eugeniu al III-lea (1145-1153) va legitimiza cruciada purtată împotriva venzilor. Dacă pentru ducii saxoni miza politică era aceia de a aduna tribut de la triburile slave și de a-și extinde domeniile, pentru danezi era momentul potrivit să-i „pedepsească” pe ranii care organizau raiduri în teritoriul danez. În cazul Poloniei, miza politică avea ca obiectiv intimidarea vecinilor prusaci, păgâni la acea vreme și extinderea spre vest, dincolo de râul Oder.

Războiul împotriva slavilor polabi va continua și după 1147. În 1168, danezii, conduși spiritual de către arhiepiscopul Absalon, vor organiza o expediție de cucerire a Rugiei, capturând fortăreața Arkona. În urma acestei campanii militare, danezii vor distruge toate templele păgâne ale ranilor, jefuind populația locală. Ranii vor deveni tributari ai danezilor, iar insula Rugia va fi atașată diecezei de Roskilde. După cucerirea insulei, danezii vor crea Principatul de Rugia, care va rezista până în 1325 și care va fi guvernat de o dinastie de prinți locali, vasali regelui danez (Casa de Wizlaw).

În lucrarea Gesta Danoruma istoricului danez Saxo Grammaticus (1150-1220), avem consemnată participarea Danemarcei la cruciada împotriva venzilor. Lucrarea a fost redactată în limba latină la începutul secolului al XIII-lea la inițiativa arhiepiscopului Arhidiecezei de Lund, Absalon (1178-1201). În lucrare, autorul laudă participarea Danemarcei la cruciadă, alături de Sfântul Imperiu Roman. Personajele centrale ale operei sale sunt regele danez Valdemar I „cel Mare” (1157-1182) și sfătuitorul său cel mai important, arhiepiscopul Absalon, pe care autorul îi glorifică datorită succesului lor în fața păgânilor. Fiind un clasicist remarcabil, Saxo Grammaticus își manifestă deopotrivă interesul față de creștinarea venzilor și regenerarea politică a Danemarcei. În opinia sa, această regenerare este posibilă numai prin intermediul convertirii păgânilor. Succesul este pus pe seama creștinării acestora, grație voinței divine. Spre deosebire de atitudinea critică a cronicarului Helmold din Bosau față de armatele cruciate, Saxo Grammaticus justifică acțiunile lui Valdemar și Absalon printr-o misiune divină.

Tot Saxo Grammaticus este cel care ne oferă informații despre păgânismul slav și templul de la Arkona, închinat zeului Svantevit. Pentru a-și redacta lucrarea, autorul a folosit drept surse tradițiile populare, cântecele și relatările arhiepiscopului Absalon. Pe lângă lupta crâncenă dintre danezi și slavi, sunt descrise și divinități precum Suantovitus(Svantevit), Rugiaevithus(Rujevit), Porevithum(Porevit) sau Porenutius(Porenut).

În discursul lui Saxo Grammaticus putem evidenția concepțiile lumii greco-romane față de barbari. După adoptarea religiei creștine, Danemarca va deveni parte a latinității, reprezentată prin comunitatea catolică. Concepțiile lumii greco-romane față de societățile barbare vor cunoaște o dimensiune religioasă. În acest caz, barbarii vor fi identificați prin populațiile păgâne, situate în afara lumii creștine, moștenitoare a civilizației latine. Pentru Saxo Grammaticus, venzii vor fi barbarii pe care danezii vor fi nevoiți să-i convertească la civilizație, prin intermediul religiei creștine.

În ceea ce privește stilul literar al autorului danez, acesta conține influențe ale unor autori latini precum Valerius Maximus (sec. I d.Hr.) sau Martianus Capella (sec. V d.Hr.), reprezentanți ai „vârstei de argint”. Clasicismul latin coincide cu perioada Principatului, când potrivit consensului istoricilor şi criticilor literari se atinge apogeul valorii literare, estetice. Dacă epoca Principatului este calificată ca o „vârstă de aur” a literaturii latine, perioada care îi urmează a fost desemnată multă vreme ca fiind „vârsta de argint”, ceea ce indică o diminuare valorică (decadenţă, degenerescenţă). Perioada imperială, care se prelungeşte de altfel până la sfârşitul antichităţii, comportă mai multe etape și de accea este firesc ca regresul şi redresarea să alterneze. Influențat de aceste idei, Saxo Grammaticus va considera necesară redresarea poporului său prin intermediul divinității. Pentru a evolua spiritual și material, danezii erau nevoiți să-i convertească pe necredincioși, îndeplinind astfel dorința divinității.

Lui Saxo Grammaticus nu îi este străină nici scolastica medievală, care pune accent pe importanța harului divin în procesul îndreptării păcătosului. Stilul neoplatonic al scrierilor lui Augustin va influența atât mișcarea canonicilor regulari, cât și scolastica medievală, care a utilizat formula aristotelică a relației dintre materie(apa Botezului) și formă(formula Botezului), pe teoria lui Augustin. Prin intermediul sacramentului Botezului, necredinciosul primește harul divin și poate obține astfel mântuirea.Pentru a fi cu putință ca sufletul necredinciosului să primeasca harul divin, este necesar ca diavolul să fie alungat din trupul păgânului. După înfrângerea fizică a diavolului, spiritul necredinciosului trebuie să primească harul divin prin sacramentul Botezului. Această judecată este importantă, deoarece pe baza ei, ideea necesității unui „război sfânt” va pătrunde în mentalul colectiv al danezilor.

Saxo Grammaticus consideră că implicarea poporului său în războiul cu venzii a avut loc din două motive juste. Primul motiv era răzbunarea în fața slavilor, care organizau frecvent raiduri pe coastele daneze. În urma acestor raiduri, populația locală era ucisă sau jefuită, iar atacatorii se îmbogățeau. Cel de-al doilea motiv era dorința de expansiune a Danemarcei și controlul asupra zonei de sud a Mării Baltice. Imperialismul danez va cunoaște apogeul abia în secolul următor, când competiția dintre saxoni și danezi pentru stăpânirea teritoriului dintre Elba și Vistula va fi câștigată cei din urmă. Mai târziu, Danemarca va deveni o putere dominantă în vestul Mării Baltice, ocupând în 1201 orașul Lübeck. Un an mai târziu, noul rege danez Valdemar al II-lea (1201-1241) îl va recunoaște ca lord protector pe viitorul împărat al Sfântului Imperiu Roman, Frederic al II-lea. Drept răsplată, Frederic îi va oferi regelui danez în 1214 o Bulă de Aur, prin care Imperiul îl recunoștea drept „rege al danezilor și al slavilor”. Astfel, Valdemar al II-lea va stăpâni întreg teritoriul cuprins între Elba și Vistula.

Gesta Danorumeste structurată în 16 cărți. În cărțile I-VIII, Saxo ne oferă informații despre etnogeneza poporului danez. Sunt menționați primii regi încă din antichitate, strămoșii legendari ai acestora și credințele precreștine ale scandinavilor. În continuare, autorul prezintă date despre introducerea religiei creștine în Danemarca. Cărțile IX-XVI conțin informații despre consolidarea creștinismului în societatea daneză, fondarea primelor arhidieceze și politica externă a Danemarcei. În ultimele cărți, XIV-XVI, întâlnim informații despre campania militară a regelui Valdemar I în insula Rugia, soldată cu distrugerea idolilor și a cetății păgâne Arkona și forțarea populației locale să adopte creștinismul. Tot aici, autorul ne oferă o descriere unică a celebrului edificiu religios din Arkona, închinat zeului Svantevit. Ultimul eveniment menționat în Gesta Danorumîl întâlnim în prefața lucrării, scrisă la sfârșit. Acolo avem menționată cucerirea de către danezi a unor teritorii din nordul râului Elba în anul 1208.

Manuscrisul original al lucrării s-a pierdut, supraviețuind câteva fragmente de la Angers (1200), Lassen (1275), Kall-Rasmussen (1275) și Plesner (1275). Cel mai mare dintre aceste fragmente este cel de la Angers, despre care se consideră că a fost redactat de însuși istoricul danez. Celelalte fragmente sunt copii realizate ulterior și se află momentan la Biblioteca Regală din Copenhaga (Det Kongelige Bibliotek). Textul lui Saxo Grammaticus a supraviețuit în rezumatul numit Compendium Saxonisdin lucrarea Chronica Jutensis, redactată în 1342. Numele cronicii atribuite lui Saxo Grammaticus (Gesta Danorum) este menționat pentru prima oară în Compendium Saxonis, necunoscându-se titlul original al lucrării.

Prima ediție în limba latină aparține lui Christiern Pedersen și a fost publicată în 1514 la Paris de către Jodocus Badius, sub titlul Danorum Regum heroumque Historiae. Alte ediții în latină au fost realizate în 1534 (Johannes Oporinus), 1576 (Philip Lonicer), 1645 (Stephan Hansen Stephanius), 1771 (Christian Adolph Klotz), 1839 (Peter Erasmus Müller), 1886 (Alfred Holder), 1931 (Jørgen Olrik și Hans Ræder) și 2005 (Karsten Friis-Jensen). Primele ediții în limba daneză au fost realizate în 1540 (Christiern Pedersen) și 1555 (Jon Tursons), ambele fiind pierdute. Cea mai veche ediție în daneză a lucrării datează din 1575 și aparține preotului Anders Sørensen Vedel (Den Danske Krønicke).Prima traducere în limba engleză datează din 1894 și aparține lui Oliver Elton. În germană, Gesta Danoruma fost tradusă și publicată pentru prima dată în anul 1900 de către Hermann Jantzen.

 

 

 

 

www.revistahiperboreea.com