Generalul Nicolae Pleșiță: «În tinerețe, Leana nu crâcnea în fața lui Ceaușescu»

Autor 69137 vizualizări


Generalul Nicolae Pleșiță, fost prim-adjunct al ministrului de Interne (1976-1978) și șef al Serviciului de Informații Externe (1980-1984), povestește, în cartea Ochii și urechile poporului*, despre afecțiunea cuplului Ceaușescu pentru tânărul, pe atunci, Ion Iliescu, despre atitudinea ateistă a Elenei, precum și diferendul acesteia cu Walter Roman, care îi ceruse părerea în legătură cu „amorezii” Zoia Ceaușescu și Petrică Roman.

Îl tratau pe Ionel (Iliescu) ca pe copilul lor

– Când l-ați cunoscut pe Ion Iliescu?

– Era la Tineret pe-atunci. Dar l-am cunoscut mai bine când a fost secretar cu propaganda la Comitetul Central și mi-a făcut o impresie excelentă prin verticalitatea lui. Îi ziceam „Ioane”. Numai Ceaușescu îi spunea „Ionele!”. „Ionele” în sus și „Ionele” în jos.

– Atracție sexuală?

– Nu umblați că nu găsiți. Așa au zis și de mine că am trăit cu ea... Tată lui Iliescu a fost ilegalist. Când Ceaușescu era hăituit de Poliție și Siguranță, folosea ca gazdă casa bătrânului Iliescu. De aceea, Ceaușescu era protejat în familia lui Iliescu. Așa s-a făcut legătura mai târziu și Leana știa. Ionel era pentru ei mai mult decât Ceaușescu față de Gheorghiu-Dej, ca atitudine parentală. Îl tratau pe Ionel ca pe copilul lor. Așa se explică și unele promovări ulterioare. Cele mai bune cadre ale noastre din toate domeniile trebuiau să-și facă stagiul la ruși. Era o linie generală, așa cum azi cele mai multe burse se dau pentru America. S-a mutat imperiul!

Mie mi-a plăcut Iliescu pentru că era deștept, domnule! Filosofa de stătea pisica-n coadă! Ne întâlneam cu nevestele și cu Bujor Sion, cu Stoian. Când s-a prăbușit avionul și au murit Bujor Sion cu nevasta, toți au sărit să-i înfieze pe cei șase copii orfani.

Mi-era drag de Ion. Și la muieri le plăcea de el că era frumușel. Ne interfera ocazional. Cel mai bine l-am cunoscut când am mers cu Ceaușescu în China, în Vietnam și în Coreea de Nord.

În tinerețe, Leana nu crâcnea în fața lui Ceaușescu. O altoia de nu se vedea. Nu-i adevărat că-l domina.... Mă dădeam așa într-o parte, să nu asist la scenele penibile.

Acum, Leana era entuziasmată de revoluția culturală din China. Manifestările lui Cian-Cin, soția lui Mao, au cucerit-o definitiv pe mult-stimata. Pe culoare însă se comenta contrariul. Dacă eram turnător, îi aranjam pe toți. Dar eu nu spuneam nimic nimănui.


Ion Iliescu, în vacanță alături de Nicolae și Elena Ceaușescu, în vara anului 1976 (© „Fototeca online a comunismului românesc”)

– Și-i aveați în palmă cu tot cu suspiciunile lor.

Asta da. Cultul personalității a mișcat-o adânc pe Leana. „Vezi, Ionele? Ce zici, Ionele? Ia uite!”, îl... pe Iliescu la cap în China, pe unde apuca. De la ceaiul de dimineață până la cină. „Ia uite muncă de educație, Ionele! Ia uite muncă politică! Acum, ești secretar cu probleme ideologice, faci și dregi...” Voia să reedităm la noi ce-a văzut ea în China.

Dresaj ordinar, tovarășa Lenuța!

Și Leana și-a adus aminte de primirea grandioasă de la Phenian. Chiar dacă fusese pentru Marele Conducător, au gustat și ei din festin. Acum, Leana voia să facă minirevoluție culturală în România. Și Ionel stătea cu mâinile băgate în buzunare până la coate!

„Ai văzut democrație, Ionele?! Ai văzut educație?! Ai văzut democrație, Ionele?! Ai văzut cum trebuie lucrat? Tu trebuie să...!”.

Începuse să dea indicații prețioase încă de la Phenian. Nu mai avea răbdare să ajungă la Mangalia să transplanteze minirevoluția culturală. Erau ei trei în triunghi. Eu stăteam lângă triunghi, în preajma lui Ceaușescu. Se uită Ionel la Leana. Își împinge mâinile mai adânc în buzunare și începe să bâțâie din umăr și din piciorul drept.

„Hai, tovarășe Lenuța, hai să fim serioși! Asta-i educație? Ăsta-i dresaj ordinar, tovarășa Lenuța!”

Și tovarășa Lenuța, cum era guralivă cu orice subiect pe care-l clănțănea, de data asta a amuțit. A început să comunice din priviri cu Nicolae Ceaușescu. Se uitau unul la altul. „Cu ăsta n-ai ce face, nu-i bun de instrument”. Au terminat-o cu „Ionel”-n sus, „Ionel”-n jos! Răceală totală! Cam asta era concluzia.

Leana a cerut dărâmarea Mitropoliei

A început o perioadă de relaxare, dar după 1970 tovarășa făcea pe ateista, mai ales după vizită în Coreea.

– Totuși Nicolae Ceaușescu și-a înmormântat părinții cu preoți.

 – Aici e aici. Ea, râioasa, nu el, și-a găsit să facă pe Ana Pauker, că tot era cumnată cu evreica Adela, cu care stătea la bârfe. Vigilență! Lupta contra misticismului! Aflase că nomenclatura se pripășește la mânăstiri. S-a interzis în CPEx vizitarea mânăstirilor. Ea a vrut demolarea bisericilor care stăteau în calea sistematizării, indiferent de situație. Se opunea translărilor.

Costă prea mult! De ce să dăm atâția bani?” Se discuta despre locul unde va fi construită Casa Poporului. Ea a cerut dărâmarea Mitropoliei și a vechiului Parlament și mutarea Patriarhiei la periferie. „Ce, nu le e bine acolo?” El a calmat-o și și-a înmormântat părinții cu șapte preoți, ceea ce a iritat-o teribil. Leana interzisese fraților lui Ceaușescu să vină la mama lor.

Bătrâna voia să-și vadă copiii. Cele două cuscre locuiau împreună în Primăverii, într-o clădire de lângă poartă. Când a murit mama lui, trăia Justin Moisescu. Patriarhul a venit în Primăverii să întrebe cum se va proceda: era vorba de mama președintelui. Ofițerii de la poartă au informat-o pe Leana că a venit patriarhul. L-a ținut la poartă trei sferturi de oră, în loc să-l primească în casa mare. Mi-a povestit patriarhul, indignat și fără rezerve. „M-a ținut la poartă cu sergenții...” „Așa sunt femeile, Preafericite...” „Ferice de voi!

Au fost amândoi tovarășii la înmormântarea mamei lui. El era foarte afectat și a vrut să rămână să se reculeagă. Ea l-a lăsat acolo, ghemuit pe mormânt, și a plecat. Bătrâna le făcuse educație patriotică fiilor ei, nu Andruța pilangiul, care-l înjura mai târziu prin cârciumi.

Mama ei a murit după executarea Leanei. În loc s-o plângă pe fiică-sa, bătrâna a avut altă reacție: „Păcat de el. Nu trebuia omorât. Era un om așa de bun!” De fiică-sa n-a scos nici o vorbă. Leana o trata ca pe o slugă.

Bușulenga a scăpat pentru că era prietenă cu Leana

Leana a declanșat campania împotriva misticismului, în calitate de președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie (CNȘT). Acum apare și întâmplarea cu transcendentalii. I-a venit mănușă afacerea, ca să le dea o lecție definitivă intelectualilor. În timp ce Ursu era adjunct la CNȘT, colaboratorii lui au inclus ca temă de studiu problema transcendentală.

Ursu mi-a zis despre experimentele făcute de câini în alte țări. O cățea reacționa la o mie de km când i se omora câte un cățel. Ce interesantă ar fi telepatia folosită în apărare, zicea Ursu. Era entuziasmat. Probabil că și tovarășa știa că se inclusese tema la CNȘT. Mai mult ca sigur știa. Tema era senzațională la noi, însă cineva, poate chiar Ceaușescu, i-a dat peste nas tovarășei și ea a luat măsuri.

Au urmat excluderi din partid atunci când i-au descoperit pe transcendentali la Institutul de Pedagogie de la Cișmigiu. Tăceau și meditau, ziceau că vindecă boli. Directorul Radulian a fost dată afară. L-a destituit și pe Rădoi, adjunctul ministrului Învățământului, dar Ceaușescu l-a trimis ambasador în Algeria ca să nu-l mai vadă Leana. Erau mulți profesori, artiști, ingineri de la Trustul Carpați.

Culmea, au participat și cinci ofițeri de Securitate la ședințe și i-a dat afară pe toți pentru că n-au sesizat „organili”. Erau lucrători de obiective și au recunoscut că erau curioși să vadă ce se întâmplă, în loc să se apere. Așa că degeaba pizmuiesc ăștia aparatul care e naiv de sincer.

Constantin a fost dat afară și el. Bușulenga a scăpat pentru că era prietenă cu Leana. Un român din Elveția, colaborator de-al nostru, crease această sectă a transcendentalilor. El primise aprobare de la Ministerul Învățământului și de la CNȘT. Abia începuse racolarea și i-a prins.

– Ceaușescu a interzis studiul psihologiei în România în timp ce sovieticii cercetau parapsihologia chiar la trei mari universități. Securitatea avea specialiști în parapsihologie?

– Nu. Abia după povestea cu transcendentalii ne-am specializat. Cred că și din acest punct de vedere am rămas descoperiți în decembrie ʼ89. Armata era mai în temă.

Ligheanul cu lături

– Eu rămân credincios structurilor de rezistență. Cu cât avem mai babani ca... Petre Roman?

– Lasă-l pe Petre Roman. A fost exilat pe chestia cu Zoia, care a făcut o pasiune pentru el.

– Chiar spera să devină ginere?

Sigur! S-a dus Walter Roman la Ceaușeasca. „Ce ne facem, tovarășa?” Ea a fost dură totdeauna și, cum era și semianalfabetă, l-a plesnit. „Ce e, Waltere, ce e?” „Copiii ăștia... ce le facem?” Și călca evreul în vârful picioarelor. „Auzi, Waltere, a-ți da eu fata pentru Petrică ar echivala cu un lighean plin de lături pe care mi l-ai pune în cap!

Ca să nu mai aibă replică ăsta. Nu exagerez. „Suntem sătui de o evreică în casă”. Avea în vedere pe Adela, soția lui Gogu Petrescu, fratele Elenei. „Nu ne mai trebuie altul!” „Nu ne rămâne atunci decât să mă sprijiniți să-i despărțim și să-l trimitem la studii în Franța, să uite...


[Petre Roman neagă în mod categoric afirmațiile lui Pleșiță: „Am plecat la studii în Franța în decembrie 1970, după ce am câștigat o bursă, iar pe Zoia Ceaușescu am cunoscut-o abia în iulie 1972”]


Foto sus: Miting în Piaţa Universităţii, organizat cu ocazia intrării trupelor sovietice în Bucureşti (30 august 1944). În centru, Elena și Nicolae Ceaușescu (© „Fototeca online a comunismului românesc”. Cota: 2/1944)

*Sursa: Viorel Patrichi, Ochii și urechile poporului – Convorbiri cu generalul Nicolae Pleșiță, editura Ianus Inf, 2001.


""