Gemenele din Transilvania care supraviețuiesc doctorului Mengele

Autor 44600 vizualizări


Între zidurile lagărului de concentrare de la Auschwitz, doctorul Mengele a condus o serie de experimente medicale de o cruzime înfiorătoare, având subiecţi umani copii gemeni. Aproximativ 3.000 de copii gemeni – dintre care 1.500 de gemeni identici – au trecut prin mâinile “unchiului Mengele” care, zâmbitor, le injecta chimicale în ochi pentru a le schimba culoarea irisului, făcea transfuzii de sânge între ei, le aplica injecţii letale cu diverse bacterii, le îndepărta organe sau membre. Puţini dintre copii au reuşit să supravieţuiască, dar Eva Mozes şi sora sa geamănă, Miriam, se numără printre supravieţuitoarele experimentelor genetice conduse de doctorul Josef Mengele în lagărul de concentrare de la Auschwitz, între 1944-1945.

Eva şi Miriam s-au născut în micul sat Porţ, județul Sălaj, la 30 ianuarie 1934. Alexander şi Jaffa Mozes au avut patru fete – Edit, Aliz şi cele două gemene. Liniştita viaţă de la ţară a fost umbrită de venirea la putere a naziştilor în Germania şi de prejudecăţile faţă de evrei cu care se confruntau aproape zilnic. Când Eva şi Miriam împliniseră şase ani, naziştii maghiari au ocupat satul în care familia Mozes era singura de origine evreiască. Tihna familiei Mozes a fost zdruncinată în martie 1944, când au fost anunţaţi că trebuie să îşi strângă câteva lucruri necesare pentru a-şi schimba domiciliul. Erau mutaţi într-un ghetou în Şimleul Silvaniei, pentru ca, după câteva săptămâni, să fie deportaţi în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau. După 70 de ore fără apă, mâncare, înghesuiţi într-un vagon, familia Mozer a ajuns pe platforma de selecţie de la Auschwitz.

Eva îşi aminteşte cum ea şi familia sa au ajuns la staţia finală:“Când uşile vagonului nostru s-au deschis, am auzit un ofiţer SS strigând, ‘Schnell! Schnell!’, şi ordonând tuturor să iasă afară. Mama mea a luat-o pe Miriam şi pe mine de mână. Mereu încerca să ne protejeze pentru că noi eram cele mai mici. Totul se mişca foarte repede şi, uitându-mă în jur, am observat că tata şi cele două surori mai mari dispăruseră. În timp ce strângeam mâna mamei, un om din SS s-a grăbit să strige ‘Gemeni! Gemeni!’. S-a oprit să se uite la noi. Miriam şi cu mine semănam foarte tare. ‘Sunt gemene?’, a întrebat-o pe mama. ‘Asta e bine?’ a răspuns ea. El a dat din cap în semn de aprobare. ‘Sunt gemene’, a zis mama. Odată ce gardianul SS a aflat că suntem gemene, Miriam şi cu mine am fost luate de lângă mama, fără nicio avertizare sau explicaţie. Strigătele noastre au fost în zadar. Îmi amintesc că m-am uitat înapoi şi am văzut-o pe mama cu braţele întinse a disperare în timp ce noi eram conduse de un soldat. Atunci a fost ultima dată când am văzut-o.”

Dramele copiilor lui Mengele

Le aştepta un viitor sumbru în barăcile de la Auschwitz, urmând să aibă o întâlnire care urma să le marcheze întreaga existenţă. „Pentru prima dată când am mers să folosesc latrina localizată în capătul barăcii copiilor, am fost întâmpinată de cadavele câtorva copii împrăştiate pe jos. Cred că acea imagine va rămâne pentru totdeauna în memoria mea. Acolo am făcut o promisiune – un jurământ că eu şi Miriam nu vom ajunge pe acea podea murdară.”, povesteşte Eva despre rapida introducere în viaţa în lagăr.

În timpul experienţei teribile de cobai pentru nazişti, Eva şi Miriam au fost supuse unor numeroase intervenţii chirurgicale brutale şi experimente conduse de doctorul Mengele. Eva relatează despre una dintre experimente:„Mi s-au făcut cinci injecţii. În acea seară am făcut febră foarte mare. Tremuram. Braţele şi picioarele mi s-au umflat, la dimensiuni uriaşe. Mengele, dr. Konig şi alţi trei doctori au venit în dimineaţa următoare. S-au uitat la graficul febrei şi dr. Mengele a spus, râzând, ‘Păcat, este atât de tânără. Mai are numai două săptămâni de trăit.’”.Eva îşi aminteşte că, mai târziu, o pereche de gemeni ţigani au fost adusă din laboratorul lui Mengele unde fuseseră cusuţi unul în spatele celuilalt. Mengele a încercat să creeze gemeni siamezi prin conectarea vaselor de sânge şi a organelor. Copii ţipau zi şi noapte, până ce s-a format o cangrenă, iar după trei săptămâni, au murit.

 Există viață după Auschwitz

Pe 27 ianuarie 1945, cu patru zile înainte ca cele două fete să împlinească 11 ani, lagărul de la Auschwitz a fost eliberat de armata sovietică. Copilele au fost primele gemene protagonist în filmul realizat de sovietici despre ororile Holocaustului. Totuşi, filmul este oarecum inexact. Fiind subiecţii favoriţi ai doctorului Mengele, gemenii nu au purtat niciodată uniforme în dungi şi li se acorda tratament special, dându-li-se libertatea de a se îngriji personal de păr şi haine şi oferindu-li-se porţii suplimentare de mâncare.

După nouă luni în lagăr, Eva şi Miriam s-au întors acasă unde au aflat că niciunul dintre membrii familiei nu a supravieţuit. În 1950, Eva şi Miriam au plecat în Israel unde au devenit membre ale unui kibbutz, locuit, în mare parte, de copii orfani. În 1952, s-au înrolat în armata Israelului, Eva studiind desenul tehnic, iar Miriam asistenţa medicală. Eva s-a căsătorit cu un turist american, Michael Kor, şi el un supravieţuitor al lagărului de concentrare, şi s-a mutat în Indiana, în Statele Unite.

Efectele experimentelor doctorului Mengele le-au urmărit, însă, întreaga viaţă. Eva a suferit avorturi şi s-a îmbolnăvit de tuberculoză, iar fiul său a avut cancer. Rinichii lui Miriam au încetat să mai crească, stagnând la dimensiunile unor rinichi de copil pentru tot restul vieţii, iar aceasta a murit în 1993 de o formă rară de cancer.