Gărzile muncitorești - În serviciul regimului comunist

La mijlocul lunii noiembrie 1956 – în contextul evenimentelor din Ungaria –, Secretariatul CC al PMR decidea înființarea gărzilor mucitorești, ca „unități de luptă destinate să asigure autoapărarea întreprinderilor, cât și ajutorarea organelor de stat în acțiunea de apărare a ordinii împotriva elementelor contrarevoluționare care ar încerca să lovească în cuceririle poporului muncitor”.

Hotărârea se înscria în rândul măsurilor întreprinse de regimul comunist pentru asigurarea stabilității și contracararea eventualelor acțiuni îndreptate împotriva sa. Gărzile muncitorești urmau să se organizeze în întreprinderi – stabilite de birourile regionale PMR și aprobate de Secretariatul CC al PMR – , ținându-se seama de profilul acestora, de important a, mărimea și amplasamentul lor, precum și de numărul muncitorilor ocupați în producție.

Organizarea gărzilor

În întreprinderile cu efective mici (100 – 300 muncitori) sau în care marea masă o formau femeile se organizau numai subunități de autoapărare, destinate autoapărării. În întreprinderile cu efective mari, de peste 300 de muncitori, se constituiau gărzi muncitorești care să asigure atât apărarea întreprinderii (autoapărarea), cât și intervenția în afara întreprinderii respective, împotriva unor eventuale acțiuni dușmănoase.

Încadrarea gărzilor muncitorești trebuia să se facă pe bază de voluntariat, prin angajament scris, individual, încadrându-se membri și candidați de partid, activiști ai UTM și muncitori din activul celor fără de partid, legați de întreprindere prin stagiul lor în producție, fruntași în producție, cu nivel politic și ideologic ridicat.

Membrii gărzilor muncitorești – recrutați, de regulă, din rândul muncitorilor cu stagiul militar satisfăcut și având vârsta de până la 45 de ani – se confirmau de către birourile comitetelor orășenești PMR respective. Durata activității lor în gărzile muncitorești era de trei ani.

După expirarea acestui termen, comandantul gărzilor muncitorești din orașul respectiv putea aproba, la cererea membrului, prelungirea termenului de ativitate cu încă unu până la trei ani. Principiile de organizare a gărzilor muncitorești erau cele specifice forțelor armate – grupe, plutoane, companii și batalioane (fiecare structură însuma: 10 oameni – grupa, 34 oameni – plutonul, 106 oameni – compania și 324 oameni - batalionul), dotate cu armament ușor de infanterie (pistoale automate, puști, puști mitraliere, pistoale și grenade).

Comandanții de grupă, pluton, companie și batalion se numeau din rândul muncitorilor care aveau grad militar, sergent, sergent major, plutonier sau grad de ofițer în rezerva Forțelor Armate. Ei trebuiau recrutați numai din rândul membrilor și candidaților de partid. În aceste funcții nu puteau fi numiți, după cum se preciza în „Instrucțiunile cu privire la înființarea gărzilor muncitorești din întreprinderi”, „foști ofițeri și subofițeri proveniți din armata burghezo-moșierească”.

Pentru instruirea și conducerea în acțiuni a gărzilor muncitorești s-au organizat:

- Comandamentul gărzilor muncitorești din orașul respectiv (în București s-a constituit câte un comandament pentru fiecare raion și un comandament al orașului, asimilat cu un comandament regional al gărzilor muncitorești), format din un comandant și un stat major compus din 2-3 oameni; a funcționat pe lângă Biroul Comitetului de Partid din localitatea respectivă (în București pe lângă Birourile Comitetelor de Partid și pe lângă Comitetul Orășenesc de Partid).

- Comandamentul regional al gărzilor muncitorești, format din un comandant și un stat major compus din 3-4 oameni; a funcționat pe langă Biroul Comitetului Regional de Partid respectiv.

- Comandamentul Central al Gărzilor Muncitorești, aflat în subordinea CC al PMR și având în compunere un comandant, locțiitori ai comandantului, un șef de stat major și un stat major cu numărul necesar de lucrători.

Comandanții orășenești și regionali ai gărzilor muncitorești – numiți de Secretariatul CC al PMR la propunerea Birourilor Comitetelor Regionale PMR – se subordonau nemijlocit primului secretar al comitetului de partid respectiv. În instrucțiunile mai sus-citate se stipula că pentru aceste funcții de comandă, Comitetele Regionale PMR vor propune „activiști, membri de partid în ilegalitate, cu stagiu mare în partid și în producție, de regulă dintre cei care au muncit într-o întreprindere din regiune și pe cât posibil cu pregătirea militară corespunzătoare”.

Restul personalului ce se încadra în comandamentele orășenești și regionale, se numea de către Comandamentul Central al Gărzilor Muncitorești, fie la propunerea Birourilor Regionale PMR de acord cu MFA și MAI, fie la propunerea Secție Administrative a CC al PMR.

Încadrarea ofițerilor

În comandamentele gărzilor muncitorești, ca regulă, următoarele funcții erau încadrate cu ofițeri activi sau de rezervă: șef de stat major, ofițeri cu pregătirea de luptă și ofițeri cu organizarea, mobilizarea și înzestrarea.

Practic, în regiunile, orașele și raioanele în care a început formarea gărzilor muncitorești s-a aprobat a se încadra:

- la regiunile categoria Ia: un comandant și doi ofițeri în statul major;

- la regiunile categoria a II-a: un comandant și un ofițer;

- la orașe și raioane: un comandant și un ofițer.

În Comandamentul Central al Gărzilor Muncitorești au fost încadrate 7 persoane (1 comandant, 1 șef stat major, 1 șef sector pregătire de luptă, 1 șef sector organizare-mobilizare-cadre, 1 șef sector armament și muniții, 1 șef secretariat, 1 dactilografă).

În scurt timp, această încadrare – sub prevederile Instrucțiunilor cu privire la înființarea gărzilor muncitorești –, s-a dovedit insuficientă, personalul respectiv neputând face față sarcinilor reclamate de organizarea și pregătirea de luptă a gărzilor muncitorești. În Referatul Nr. G.M.0122 din 2 aprilie 1957, referitor la necesitatea măririi numărului de activiști (militari) în comandamentele gărzilor muncitorești, Comandamentul Central al Gărzilor Muncitorești menționa:

„Din constatările făcute pe baza muncii depuse în organizarea gărzilor în orașul București, regiunea Ploiești, regiunea Timișoara, etc. reiese că numai 3 persoane la o regiune mare, numai 2 persoane la o regiune mică (și la unele raioane și unele orașe), nu pot face față sarcinilor, nici în perioada de organizare și nici după începerea pregătirii de luptă. Din cauza numărului prea mic de activiști ai comandamentelor gărzilor muncitorești s-au ivit o serie de deficiențe iar unele lipsuri nici nu au putut fi constatate, având în vedere că unele activități (pregătirea de luptă de exemplu) se desfășoară fără posibilitatea de a fi controlate”.

Pentru remedierea situației create în regiunile în care începuse organizarea gărzilor muncitorești și pentru preîntâmpinarea lipsurilor în regiunile în care urma să înceapă organizarea lor, prin documentul respectiv, înaintat Secretariatului CC al PMR, spre aprobare, se făceau propuneri concrete de sporire a personalului comandamentelor gărzilor muncitorești (tabelele anexă Nr. 1, 2, 3 și 4). Din analiza acestor tabele reiese că necesarul urma a fi: la Comandamentul Central – 10 persoane; la 17 regiuni – 59 persoane; la 13 orașe și raioane din tară – 31 persoane. În total: 123 persoane. Rezultă un spor de 33 persoane (militari) față de aprobarea inițială.

Se sconta că prin aprobarea necesarului de 123 persoane se vor asigura condiții mai bune de cuprindere a activității organizatorice și de pregătire de luptă, atât de către Comandamentul Central cât și de către comandamentele regionale, orășenești și raionale. În funcție de constatările ulterioare urmau să se facă noi propuneri.

Un ritm alert de constituire

În conjunctura momentului, operațiunea de constituire a gărzilor muncitorești s-a desfășurat în ritm alert, în primăvara anului 1957 funcționând deja multe asemenea formațiuni în întreprinderile mari.

Prin hotărârile Secretariatului CC al PMR nr. 8/13 martie 1957, nr. 10/8 aprilie 1957 și nr. 22/26 iunie 1957 au luat ființă gărzi muncitorești în 184 de întreprinderi din orașul și regiunea București, regiunile Stalin, Mureș Autonomă Maghiară, Craiova, Iași, Timișoara. Ulterior, prin hotărârile Secretariatului CC al PMR nr. 24/13 iulie 1957, nr. 28/26 iulie 1957, nr. 40/9 septembrie 1957, nr. 47/27 septembrie 1957, nr. 91/11 decembrie 1957, nr. 12 și 13/ 25 ianuarie 1958 s-a aprobat înființarea de noi gărzi muncitorești în alte 168 de întreprinderi din București și regiunile Hunedoara, Suceava, Oradea, Galați, Constanța, Pitești, Bacău, Mureș Autonomă Maghiară, Baia Mare, Iași, Satu Mare, Ploiești, Stalin.

În ședința sa din 8 iulie 1958, Secretariatul CC al PMR a discutat și aprobat Raportul cu privire la terminarea acțiunii de organizare a gărzilor muncitorești. În document se menționează ca în perioada noiembrie 1956 – martie 1958 au fost organizate 684 unități și subunități independente de pușcași și 51 subunități independente de mitraliere cu un efectiv total de 47.566 luptători și comandanți. Dintre aceștia 28.386 erau membri și candidați de partid, iar 19.180 erau din activul celor fără de partid și activul UTM. Din punct de vedere al naționalităților erau 39.783 români, 6.729 maghiari și 1.054 alte naționalități.

Unitățile și subunitățile de gărzi muncitorești funcționau în 513 întreprinderi situate în 169 localități. Conducerea se realiza printr-un Comandament Central, 17 comandamente regionale, 107 comandamente raionale și orășenești de subordonare regională. În toate aceste comandamente urmau să lucreze – după cum se arată în raport – 172 salariați (din care 14 activiști de partid și 158 ofițeri); la momentul respectiv erau neîncadrate 33 de funcții.

Cele 172 de funcții erau repartizate astfel: 14 la Comandamentul Central al Gărzilor Muncitorești, 71 la comandamentele regionale și 87 la 47 comandamente raionale (orășenești). Un număr de 60 comandamente raionale (orășenești) nu aveau ofițeri și foloseau instructori voluntari din unitățile militare sau ofițerii celorlalte comandamente ale gărzilor muncitorești.

În Raport se menționează că, deși Hotărârea CC al PMR de înființare a gărzilor muncitorești „a fost primită cu interes, aprobată și susținută de către membrii de partid cât și de muncitorii fără de partid”, s-au înregistrat și „câteva cazuri în care membrii de partid s-au declarat impotriva hotărârii partidului”.

„Un asemenea caz a fost – după cum se arată în document – într-o adunare de partid din orașul București (membrii de partid l-au combătut imediat și apoi exclus din partid) și în alte câteva părți unde la discutarea individuală cu candidații de către comisiile de selecționare s-au mai ivit asemenea manifestări (Galați, Tulcea).”

Selecționarea

În munca de selecționare a celor care urmau să intre în gărzile muncitorești au fost antrenate colective largi de activiști și membri de partid. Pentru fiecare pluton ce urma să se înființeze s-a constituit o comisie formată din 3-7 membri de partid. La selecționarea celor aproape 50.000 luptători și comandanți încadrați în gărzi au participat circa 5000-7000 „tovarăși”, în marea lor majoritate din întreprinderile, secțiile și atelierele în care au luat ființă unități de gărzi muncitorești. Astfel, în regiunea Timișoara au lucrat 165 de comisii compuse din 395 „tovarăși”, dintre care 79 de secretari de organizații de bază, 216 membri în birouri și 100 alți membri de partid.

Aparatul organelor raionale PMR, a verificat pe cei admiși de către birourile organizațiilor de partid, iar comisiile raionale au verificat pe cei propuși în funcții de comandă, după care birourile raionale (orășenești) și regionale au hotărât asupra intrării lor în gărzile muncitorești și încadrarea lor în anumite funcții. Fiecare candidat în parte a fost discutat și aprobat prin vot deschis de către adunarea muncitorească de întreprindere, secție sau atelierul respectiv.

Adunările muncitorești au respins pe unii candidați printre care au fost chiar membri de partid. De exemplu, în regiunea Ploiești au fost respinși 29 tovarăși. Motivele respingerii au fost, după cum se aprecia în ședința Secretariatului CC al PMR: trecut politic necorespunzător, rude chiabure, codași în producție, conduită imorală și altele. Cu ocazia discutării de către comisii cu cei propuși a intra în gărzile muncitorești au refuzat să intre în gărzile muncitorești și să semneze angajamentele un număr total de 1886 muncitori dintre care 886 membri și candidați de partid și 1000 din cei fără de partid.

După cum se arată în documentul citat, motivele refuzului „n-au fost, în general, justificate, iar unii au adus ca motive: lipsa de timp, că-și fac case, că nu li s-au dat credite pentru case, faptul că sunt prea multe ședințe în întreprindere, că sunt sătui de armată, etc.” Printre cei care au refuzat au fost și membri din conducerile de partid din întreprinderi (de exemplu: la Galați un membru dintr-un comitet de partid si 2 membri din birourile organizațiilor de bază; la Sibiu, un secretar de organizație de bază etc.) și numeroși ingineri și maiștri (de exemplu: la Timișoara 7 ingineri și 11 maiștri, la Pitești 6 ingineri și 4 maiștri).

Totodată, s-a evidențiat că, deși organele de partid au verificat pe cei încadrați în gărzi, s-au descoperit ulterior „o serie de luptători și chiar comandanți necorespunzători ca: ofițeri si subofițeri ai armatei vechi, dintre care unii de jandarmi sau cu școli în Germania hitleristă (Pitești, Galați, Bacău, București, etc.) și alte elemente necorespunzătoare ca de exemplu: foști legionari, chiaburi, etc. Astfel, la Uzina 1 Mai din Ploiești a intrat în gărzi un fost șef de cuib de legionari, iar la Timișoara la fel. La Bacău a intrat în gărzi un fost membru într-o organizație subversivă”.

„Organele de securitate și miliție au arestat – se arată în raport – pe câțiva luptători pentru fapte săvârșite înainte și după intrarea în gărzi. Aceasta ne indică – se menționează, în continuare, în document – că în unele locuri selecționarea s-a făcut fără suficient simț de răspundere și vigilență, ceea ce a permis pătrunderea în gărzile muncitorești a unor elemente dubioase. Este necesară verificarea mai departe a celor intrați în gărzile muncitorești pentru a asigura eliminarea tuturor elementelor necorespunzătoare.”

CC-ul hotărăște...

În urma discuțiilor, Secretariatul CC al PMR a hotărât următoarele:

„1. Se aprobă Raportul cu privire la terminarea acțiunii de organizare a gărzilor muncitorești. Materialul să fie trimis spre informare membrilor Biroului Politic al CC al PMR.

2. Se stabilește ca în viitor să se organizeze noi unități ale gărzilor muncitorești numai în cazuri deosebite, iar în întreprinderile mari unde majoritatea muncitorilor o formează femeile, pe lângă subunitățile compuse din bărbați, să se organizeze și subunități de femei (plutoane și companii), destinate asigurării apărării întreprinderilor respective.

3. MFA va studia posibilitatea înzestrării unităților, destinate în primul rând pentru intervenție (batalioanele și o parte a companiilor) numai cu automate, încât acestea să fie transformate în unități de pistolari.

4. Să se completeze „Instrucțiunile cu privire la organizarea gărzilor muncitorești din întreprinderi” în sensul de a se preciza relațiile de colaborare în timpul unor acțiuni între organele securității statului și comandamentele gărzilor muncitorești.

5. Se atrage atenția birourilor comitetelor regionale de partid de a controla îndeaproape modul cum își desfășoară activitatea gărzile muncitorești în vederea asigurării participării și instruirii temeinice a tuturor celor încadrați. De asemenea, se va continua verificarea și eliminarea elementelor necorespunzătoare încadrate în gărzile muncitorești.

6. Se va întocmi și supune spre aprobare Prezidiului Marii Adunări Naționale un proiect de Decret cu privire la funcționarea gărzilor muncitorești.” Cum la începutul anului 1960 urma să expire termenul de valabilitate, de 3 ani, al angajamentului membrilor primelor gărzi muncitorești, conducerea PMR a decis, la 7 ianuarie 1960, ca preschimbarea angajamentelor să se realizeze până la începutul lunii martie. Principalul obiectiv al acestei activități era sporirea numărului membrilor de partid și eliminarea tuturor acelora care nu s-au dovedit a fi suficient de loiali.

La 1 martie 1960, această operațiune a fost încheiată, numărul cetățenilor încadrați în gărzile muncitorești fiind de 48.073 dintre care 81% erau membri de partid. În urma acestei verificări au fost scoși din evidență aproape 4000 de luptători, cei mai mulți pe motive politice.

În ședința Biroului Politic al CC al PMR din 20 aprilie 1960 s-au aprobat noile instrucțiuni pentru organizarea și funcționarea gărzilor muncitorești. În anul următor, prin hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 156 din 20 februarie, gărzile muncitorești au trecut din subordinea CC al PMR în compunerea MAI, diminuându- se efectivele, pentru ca, în 1962, ele să fie desființate.

Foto: Muncitori de la Uzinele Reșița (© „Fototeca online a comunismului românesc”,  Cota: 194/1955)