Autor 6939 vizualizări


În ecuaţia lumii politice și diplomatice a Primului Război Mondial, România este pentru Franţa o ţară importantă în conjunctura anilor 1914 - 1916, iar acest fapt se datorează, în principal, potenţialului militar.  

Contele de Saint-Aulaire povestește în memoriile sale că, înainte de a pleca, a fost la Quai d’Orsay, unde l-a primit premierul Aristide Briand. În scurta întrevedere, acesta i-a declarat: ,,Pe frontul din Orient, pârghia lui Arhimede este la București”, referindu-se, evident, la necesitatea ca România să semneze tratatul de alianţă cu Antanta. Cei aproape un milion de soldaţi pe care ţara noastră îi putea mobiliza reprezentau o forţă care era capabilă să încline oricând balanţa războiului de o parte sau de alta. Și nu e o exagerare.

Este suficient să ne gândim că, în vara anului 1916, când România a intrat în război de partea Antantei, Wilhelm al II-lea, împăratul Germaniei, a exclamat la primirea veștii: „Am pierdut războiul!” Cancelariile occidentale aveau o imagine deformată despre armata României, iar primele luni ale războiului au arătat cruda realitate: o armată înzestrată precar și fără experienţa frontului. Să nu uităm că România nu mai purtase un război adevărat din 1877, de patru decenii! Alături de acest potenţial militar, pentru Franţa, România era un mic și paradoxal stat de la Dunăre, cu o elită francofonă recunoscătoare francezilor pentru contribuţia însemnată la crearea statului român modern și independent, dar și un stat dominat politic și economic de interese germane și de un rege german, Ferdinand I.

În paranteză fie spus, istoriografia franceză îl consideră pe împăratul Napoleon al III-lea ca fiind creatorul României, în vreme ce, la noi, rolul împăratului și al Franţei este pomenit de istorici; dar accentul cade, așa cum este firesc, asupra personalităţilor care au făcut Unirea din 1859. România mai înseamnă ceva pentru Franţa. Este o ţară cu un prim-ministru încăpăţânat, care, cu tenacitate, urmărește negocierea unor avantaje substanţiale pentru interesele românești. De aceea, el tergiversează intrarea în război, fiind, după cum îl numește pe Ion I.C. Brătianu, în memoriile sale, contele de Saint-Aulaire: un veritabil ,,cămătar de timp”.

Contele de Saint-Aulaire: „Mă gândeam că pentru cariera mea, România îi va fi mormântul”

Dacă pentru Franţa și politicienii ei, România este un potenţial aliat îndepărtat, pentru francezii care sunt desemnaţi să facă parte din Misiunea Militară sau diplomatică, este o ţară necunoscută, aflată la marginea Europei, „barbară și exotică” în același timp. Interesante sunt atitudinile și reacţiile celor desemnaţi să vină în România. Precum romanul Ovidius, exilat la Pontul Euxin cu aproape 2.000 de ani în urmă, la aflarea veștii, sosite printr-o ,,fatidică” telegramă, că a fost numit la post în România, contele de Saint-Aulaire este stupefiat și notează: „Mă gândeam că pentru cariera mea, România îi va fi mormântul”.

Nici generalul Berthelot nu este fericit cu această numire. Pentru un comandant militar, să fie trimis la 2.000 de kilometri distanţă de patrie, într-o ţară mică, însemna lipsirea de gloria victoriei, de ocazia nobilă de a lupta pentru Franţa. De aceea, va solicita de două ori pe parcursul anului 1917, în februarie și în iunie, să fie rechemat.

Robert de Flers, personaj marcant al saloanelor literare pariziene, scriitor și viitor membru al Academiei Franceze, se află în aceeași situaţie neplăcută de a lăsa gloria Parisului, pentru a se ocupa în cadrul misiunii diplomatice franceze de la București de propagandă… Evident că pentru cele trei personaje, oameni cu aspiraţii și dornici să facă o carieră strălucită, misiunea pare ingrată. Pentru ceilalţi militari, aceasta este o evadare, o șansă în plus de a supravieţui cumplitului război. O spune căpitanul Marcel Fontaine care, la aflarea veștii că va fi trimis din infernul frontului de la Marna în îndepărtata Românie, notează cu bucurie: „A da! Pot să spun ca în fabulă, că norocul m-a căutat în patul meu!... Și cel puţin va fi diferit. Trăiască România!”

Acest text este un fragment din articolul «România Marelui Război văzută prin ochii memorialiștilor francezi apărut în Historia Special nr. 20, disponibilă în format digital, pe paydemic.com 


 Cumpără Acum