Autor 3179 vizualizări


Dacă New York-ul are Central Park, Londra se laudă cu Hyde Park. Este unul dintre cele mai mari parcuri din capitala Marii Britanii, dar și unul dintre cele mai vechi. Acum mai bine de 150 de ani, aici s-a organizat prima Expoziție Universală, în 1851. De atunci, Hyde Park a devenit unul dintre cele mai importante locuri pe harta Londrei, atât pentru londonezi, cât și pentru turiști.

Hyde Park a fost creat ca teren de vânătoare în 1536 de către regele Henric al VIII-lea. Atunci, terenul a fost împrejmuit și a fost declarat teren privat de vânătoare al familiei regale până când regele James I a dechis accesul și pentru aristocrație. Din 1637, din timpul regelui Charles I, Hyde Park a fost deschis tuturor londonezilor, indiferent de rang. Un secol mai târziu s-a făcut și prima amenajare peisagistică, în timpul Reginei Caroline, care a fost finalizată în 1733. Începând cu secolul al XIX-lea, când s-a popularizat petrecerea timpului în aer liber, Hyde Park a devenit o destinație foarte căutată în rândul londonezilor.