FOTO Havana high-life: tărâmul opulenţei în anii '20-'50

Autor 6872 vizualizări


Înainte de venirea lui Castro la putere, Cuba era un tărâm minunat, atracţia principală a vedetelor vremii şi a bogaţilor americani. În timpul mandatului de preşedinte al lui Gerardo Machado, în anii ’20, turismul cubanez a explodat. Hoteluri, restaurante, cluburi de noapte şi cazinouri au împânzit Havana, spre deliciul bogătaşilor vremii în căutare de spaţii luxoase. Paradisul cubanez era vizitat de persoane mondene, tineri care îşi făceau ieşirea în înalta societate, de celebrităţi, precum Ava Gardner sau Frank Sinatra, dar şi de gangsteri americani.

Cubanezii se îmbogăţeau de pe urma turismului, dar şi a vânzării în cantităţi din ce în ce mai mari de zahăr. Totuşi nu toţi reuşeau să beneficieze de urma acestor servicii. Iar turiştii nu vedeau – sau nu doreau să vadă – tristeţea vieţii claselor inferioare, precum macheteros(tăietorii de trestie de zahăr), care munceau numai patru luni, în sezon, iar restul anului rămâneau şomeri – şi supăraţi. Drumul spre marea revoluţie cubaneză a fost pavat cu aceste inegalităţi financiare, precum şi cu acuzaţii de corupţie din partea administraţiei preşedintelui Fulgencio Batista. Viaţa sublimă de la Havana s-a stins rapid, după embargoul economic impus de Statele Unite ale Americii.

1946:Aline Johnson de Menocal planifică o petrecere.

1946:Kastillito Club, Varadero, Cuba.

1937, dansatoare.

1946:O dansatoare cubaneză de rumba, pe nume Zulema, la Zombie Club, Havana.

1946:Un barman pregăteşte cockatailuri tropicale la un club din Havana.

1958:National Casino.

c. 1950:Personae mondene la Havana.

1958:un casino din Havana.

c. 1950:Havana Yacht Club.

1950:clubul de noapte Cabaret Kursal, Havana.

c. 1950:o petrecere în Havana.

1946:Aileen JohnsonMenocal, Havana.

septembrie 1958:Palatul din Havana al preşedintelui Batista.

1944:o familie de tăietori de trestie de zahăr, în faţa casei lor.

 

FOTO:www.mashable.com

Regele Mihai I s-a născut la Castelul Foișor din Sinaia în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României. S-a stins din viaţă la 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia – în chiar anul în care se împlinesc nouă decenii de la urcarea sa pe tron. Avea 5 ani şi 9 luni în iulie 1927, atunci când i-a succedat bunicului său, Regele Ferdinand Întregitorul.

Şi câte nu s-au întâmplat de-atunci – o viaţă cu înălţimi, dar şi cu multe, multe prăbuşiri, căci ultimul rege al României a fost contemporan cu destinul zbuciumat al Europei în ultima sută de ani.

Acesta este, deci, un dosar „Historia” cu vocaţie recuperatoare: adună, unul după altul, toate capitolele existenţei celui de-al patrulea rege al României, şi mai cu seamă cele despre care se ştie mai puţin: anii 1944-1947, care conduc spre abdicarea forţată, coordonatele procesului de urmărire între 1948 şi 1990 – căci Securitatea nu l-a scăpat niciun moment din vedere pe regele exilat, ştergerea din istorie, în România comunistă, şi mai apoi demonizarea. Şi întoarcerea, în 1992, precedată şi urmată de un şir de reveniri ratate. Şi apoi discursul ca o moştenire, din octombrie 2011: „Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere”.