Autor 11488 vizualizări


Ghetoul din Varşovia a fost cel mai mare dintre ghetourile unde au fost închişi evreii de către nazişti în teritoriile europene pe care aceştia le-au ocupat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pe 12 octombrie 1940, nemţii au decis înfiinţarea ghetoului în capitala Poloniei. Decretul îi obliga pe toţi locuitorii evrei ai Varşoviei să se mute într-o anumită zonă a oraşului, pe care autorităţile germane au închis-o în noiembrie 1940. Ghetoul era delimitat de un zid de aproximativ 3 metri înălţime, pe care fusese instalată sârmă ghimpată, şi era păzit pentru a se asigura că nu există legături între ghetou şi restul oraşului. Populaţia din ghetou-din ce în ce mai înghesuită după ce şi alţi evrei din oraşele apropiate au fost strămutaţi aici-se ridica la aproximativ 400.000 de oameni, care trăiau în aproape 2 kilometri pătraţi. Asta înseamnă, în medie, 7, 2 oameni într-o cameră.

Fotografiile de mai jos au fost realizate de fotograful Willy Georgin, în vara lui 1941, la numai un an de la înfiinţarea ghetoului. A primit permisiunea de a intra în ghetou de la unul dintre ofiţerii săi, care i-a ordonat să intre şi să facă fotografii la tot ceea ce vedea acolo. Conform Studiolum, Georgin consumase patru role de film şi îl începuse pe al cincilea când militarii germani l-au oprit. I-au confiscat camera de fotografiat, dar nu au avut inspiraţia de a-i controla buzunarele înainte de a-l scoate din ghetou. Odată ieşit, a developat în Varşovia cele patru role de film rămase şi a păstrat pozele în colecţia sa cu celelalte fotografii de război. La sfârşitul anilor 1980 s-a întâlnit cu Rafael Scharf din Londra, un cercetător interesat de evreii polonezi, căruia i-a dat aceste fotografii, care au fost ulterior publicate, în 1993, în cartea "In the Warsaw Ghetoo: Summer 1941".

Foto:www.vintag.es