Autor 3624 vizualizări


Documente ale Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) arată radicalismul şi brutalitatea cu care regimul dictatorial al mareşalului Ion Antonescu a decis distrugerea populaţiei evreieşti de pe teritoriul României.

Istoricii care lucrează în cadrul CNSAS au dat publicităţii recent o sinteză în şase pagini realizată de procurori pentru procesul mareşalului Ion Antonescu din 1946. Documentul cuprinde fragmente din stenogramele Consiliului de Miniştri în perioada 1940-1944, relevante pentru gândirea politică a mareşalului privitoare la evrei, precum şi la condiţiile înrobitoare pe care şi le-a asumat România prin pactul cu Germania nazistă.

Documentul este adus în actualitate de faptul că astăzi, 27 ianuarie, se împlinesc 70 de la deschiderea porţilor lagărului Auschwitz-Birkenau şi are loc Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului. Prima referire cu tentă radicală cuprinsă în sinteză datează din 6 martie 1941, atunci când mareşalul Antonescu decreta în faţa miniştrilor:"Afară, peste graniţă, cu toţi refugiaţii evrei!". O lună mai târziu, pe data de 15 aprilie 1941, documentul consemnează:"Relativ la evrei: «Dau drumul mulţimei să-i masacreze. Eu mă retrag în cetatea mea şi după ce-i masacrează pun iaraş ordine»".

Această afirmaţie a mareşalului Antonescu este pusă în context de istoricul Adrian Cioflâncă, cercetător în cadrul CNSAS:"El prin «mulţime» şi alte exprimări de acelaşi fel, de tipul «gloată», se referea de fapt la legionari şi la civilii antisemiţi care făceau pasul spre violenţe de stradă, care erau gata să atace evrei. Şi Antonescu şi guvernul legionar erau în mod evident antisemiţi, dar legionarii cereau abordare mult mai radicală (expulzări în masă, jaf făcut de manieră violentă, terorizarea populaţiei evreieşti), ceea ce a şi făcut Poliţia Legionară şi alte organizaţii legionare. Această abordare a creat evident probleme sociale şi i-a creat prejudicii de imagine lui Antonescu pe plan extern. Un stat în care forţe paramilitare fac ordine, ucid oameni aflaţi în închisoare (masacrul de la Jilava din noiembrie 1940) arată pe plan internaţional ca un stat neguvernat", a precizat Adrian Cioflâncă.

Continuarea pe adevarul.ro