FOTO Comuniştii români ţineau Paştile şi Crăciunul deşi erau atei convinşi

Autor 14456 vizualizări


Descurajarea tinerilor de a frecventa bisericile şi blocarea oricăror manifestări cu caracter religios nu-i împiedicau pe mai-marii PMR – şi ulterior ai PCR – să petreacă în mod tradiţional, alături de familiile lor, Paştile, Crăciunul şi alte sărbători creştine.

Până  în 1989, dacă deţineai vreo funcţie de conducere pe la vreo întreprindere sau dacă lucrai în sistemul judiciar ori în Armată nu era bine să fii văzut pe la biserică. Nici „tovarăşelor” nu le era îngăduit să poarte, la serviciu, pandantive în formă de cruce sau să-şi aducă ouă roşii în pacheţelul cu mâncare. În ceea ce-i priveşte pe tineri, ei erau chemaţi la şcoală în duminica Paştilor, chipurile pentru „activităţi recreativ-educative”.

Liderii comunişti şi religia

Religia fusese eliminată din programa de studiu, iar seminariile şi institutele teologice erau atent supravegheate de către autorităţile comuniste. Unii spun că partidul şi Securitatea puseseră la punct chiar şi un plan de racolare a feţelor bisericeşti pentru a ţine sub control „fenomenul”. Dar în pofida măsurilor de izolare a clericilor şi a lăcaşelor de cult, românii nu au pierdut contactul cu Biserica. Dimpotrivă. Anii ce au urmat evenimentelor din 1989 au demonstrat setea oamenilor de a-şi asigura libertatea religioasă.

Pe de altă parte, ironia sorţii a făcut ca mulţi dintre liderii comunişti, şi mai ales părinţii şi copiii lor, să respecte – în ascuns, ce-i drept – obiceiurile creştine. Iată un prim argument şi un posibil început de explicaţie:potrivit documentelor păstrate în arhivele Mitropoliei Olteniei, tatăl lui Nicolae Ceauşescu, Andruţă Ceauşescu, a fost consilier parohial la Scorniceşti până la moartea sa (1969).

Zoia Ceauşescu ţinea post

De Paşti şi de Crăciun, în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. Mai mult, apropiaţii copiilor familiei Ceauşescu susţin că Zoia era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică.

O altă mărturie în legătură cu modul în care Elena şi Nicolae Ceauşescu înţelegeau să se raporteze la tradiţie vine de la Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov. Ea relatează următorul episod, în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu („La curtea lui Ceauşescu”):„Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea:carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii.”

Suzana Andreiaş povesteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu. „Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu.

«Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă:Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, îşi aminteşte Suzana Andreiaş.

Iepuraşul de Paşti, „fugărit” din magazine

Chiar dacă liderii comunişti vopseau ouă de Paşti şi împodobeau brazi de Crăciun în propriile case, pentru cei mulţi nu erau „recomandate” astfel de lucruri. Totuşi, artiştii plastici pictau diferite obiecte cu iepuraşi, în preajma Învierii. La începutul anilor ’70, autorităţile au pornit o campanie de verificare a felicitărilor care se vindeau în magazinele „Fondului Plastic”. În documentele întocmite de activişti la acea vreme, putem citi:„În urma semnalării de organele locale de partid, s-au luat măsuri ca, prin conducerile Centrului de Librării şi Difuzare a Cărţii şi Organizaţiei de Comerţ Local, Fondului Plastic judeţean şi a cooperativei de artizanat, felicitările, ilustraţiile, reproducerile fotografice, lucrările de artă aplicată cu caracter mistico-religios să fie retrase din circulaţie”.

Tăbliţa de săpun

Religiozitatea mascată sau superstiţiile liderilor comunişti nu i-au împiedicat să-i persecute aprig pe „oamenii Bisericii”. Dincolo de eliminarea discretă a simbolurilor religioase din viaţa de zi cu zi a românilor, autorităţile comuniste au încercat – şi au reuşit parţial – eliminarea fizică a elitelor din mediile teologice.

Aceste acţiuni au fost desfăşurate cu precădere înainte de 1964 şi au culminat cu „fenomenul Piteşti”, experiment unic de exterminare a tinerilor teologi şi a intelectualilor, în general. Părintele Nicolae Bordaşiu, de la Biserica Silvestru din Bucureşti, relatează ceea ce a trăit în vremea detenţiei la Aiud:„Singura bibliotecă accesibilă erau pereţii scrişi de înaintaşi. Exerciţiile de scris se făceau cu acul pe săpun. Această expresie, fără explicaţie, e de neînţeles pentru cei de afară:săpunul îl primeai săptămânal, ca o felie mică, subţire, pe care răzuind var de pe perete cu un nasture formai un fond de tăbliţă.

Pe acesta, cu un vârf de sârmă, cine ştie de pe unde găsit şi ascuţit ca un ac, puteai însemna cuvinte de învăţat dintr-o Evanghelie, o poezie sau o limbă străină.” Părintele Nicolae Bordaşiu îşi aminteşte că atunci când a fost eliberat din închisoare a nimerit într-o conjunctură mai favorabilă, probabil o dată cu dezgheţarea relaţiilor autorităţilor comuniste cu Occidentul. Totuşi, el nu a scăpat de constrângerile totalitarismului, fiind trimis la munca de jos pentru reabilitare – îngrijitor de animale de experienţă.

Şi-a înmormântat tatăl creştineşte

În vreme ce Părintele Nicolae Bordaşiu reînvăţa să trăiască dincolo de gratii, materialismul dialectic lua o scurtă „pauză” în România, pe fondul încercărilor de credibilizare a noii garnituri de lideri ai Partidului.

Poate că în această zonă ar trebui să înscriem şi episodul în care Nicolae Ceauşescu admite ca tatăl său, Andruţă, să fie înmormântat după tradiţia creştină. Momentul este relatat de către Mihaela Moraru-Ceauşescu, fiica lui Marin Ceauşescu, unul dintre fraţii preşedintelui comunist. Ea rememorează, în cartea „Nu regret, nu mă jelesc, nu plâng”, cele văzute la înmormântarea lui Andruţă Ceauşescu, trecut la cele veşnice în 1969. „Era pur şi simplu copleşit de durere şi de deznădejde (n.r., Nicolae Ceauşescu). Umbla cumva rătăcit şi îndurerat prin cele două odăiţe din casa părintească (…) Acceptase «înmormântarea cu popi» de dragul bunicii, Lixandra, dar cu maximum doi”, scrie Mihaela Moraru-Ceauşescu.

Dacă nu ar fi fost executat la Târgovişte, la 25 decembrie 1989, şi ar fi murit de „moarte bună”, Nicolae Ceauşescu urma să fie înmormântat cu mare fast. Rămăşiţele sale pământeşti ar fi fost depuse cu pioşenie într-un Mausoleu special construit în acest scop.

„Adevăruri interzise”, cartea-interviu a lui Camil Roguski (arhitectul lui Ceauşescu), scoate la lumină chestiuni extrem de interesante. Astfel, aflăm că fostul lider comunist ar fi fost pregătit pentru eternitate asemenea lui Vladimir Ilici Lenin. Roguski afirmă că, înainte de toate, s-ar fi realizat un mulaj din ipsos după trupul lui Nicolae Ceauşescu.

„După mulaj (n.r., în cazul lui Lenin), s-a turnat un corp identic cu cel al defunctului, din oţel inoxidabil, dar gol pe dinăuntru. S-a scos apoi pielea mortului, a fost tăbăcită bine de tot, iar carnea şi scheletul mortului au fost incinerate, cenuşa băgându-se în corpul de oţel inoxidabil. Pielea tăbăcită a fost trasă pe acest calapod, cusută, pictată, aranjată perfect, de ziceai că este viu şi totul a fost băgat într-un sicriu cu vacuum”, spune Camil Roguski în dialogul cu Florentina Chivu.

Rămăşiţele pământeşti ale lui Ceauşescu ar fi fost depuse într-un Mausoleu construit lângă Casa Radio din Bucureşti, pe locul fostelor terenuri de tenis Venus. Tot în cartea „Adevăruri interzise”, Roguski spune că, iniţial, au existat două variante pentru amplasarea acestei construcţii – actuala clopotniţă a Patriarhiei Române şi împrejurimile Parcului Operei (Casa Radio).

Prima variantă a căzut deoarece Nicolae Ceauşescu s-a lovit de refuzul Patriarhului Teoctist, Prea Fericitul refuzând să mute sediul B.O.R. la Văcăreşti. Aceste planuri au fost făcute în anul 1987, fiind confirmate public după 1990 atât de către Patriarhul Teoctist, cât şi de către Ion Dincă, însărcinat cu „rezolvarea problemei”.

„Comuniştii s-au infiltrat în sânul Bisericii”

Părintele Vasile Gavrilă, realizatorul emisiunii „Duhovnicul de la miezul nopţii”, difuzată de postul public de televiziune, explică de ce românii au ieşit „căldicei” din punct de vedere spiritual după deceniile de totalitarism. În rândurile care urmează vă propunem spre lectură un fragment dintr-un dialog „La masa Adevărului” cu Părintele Vasile Gavrilă, publicat în ziarul „Adevărul”, la 3 iulie 2009.

Credinţa s-a conservat mai bine în perioada comunistă decât în timpul tranziţiei?

Pr. Vasile Gavrilă:Nu cred că putem trage o concluzie de acest gen. Lucrurile trebuie nuanţate. Într-adevăr, în perioada comunistă s-au conservat anumite aspecte legate de credinţă, de Biserică. Atunci, cine îşi manifesta credinţa o făcea cu un risc, cu o puternică asumare. Însă nu trebuie să neglijăm – uitându-ne acum în urmă, trăgând o linie – cum am ieşit noi cu credinţa, cu Biserica, după perioada comunistă, ce s-a conservat, ce s-a păstrat. După 1990 au fost anumite riscuri. Suntem ca în perioada persecuţiilor primare şi după edictul dat de Constantin cel Mare, păstrând proporţiile. Atunci creştinătatea s-a confruntat cu o persecuţie directă, foarte dură, apoi a intervenit libertatea. În perioada comunistă, creştinătatea s-a confruntat la început cu o persecuţie dură, dar apoi cu o persecuţie perfidă. Liderii comunişti au spus ei înşişi:„Stop cu martirajul, nu trebuie să mai facem martiri! Hai să-i compromitem!“. Şi a început compromiterea în rândul creştinilor, până la infiltrarea în sânul Bisericii.

Cu alte cuvinte, „Dezbină şi stăpâneşte!”...

Aici din nou a intrat în cursă acel proverb vechi şi autentic:„Divide et impera!“. Dar, într-adevăr, a ieşit o Biserică puţin întărită, pentru că venea după o perioadă de persecuţie. Însă oamenii înşişi aveau multe compromisuri, nu neapărat la nivel ierarhic, ci la un nivel simplu de tot. Spre exemplu, acela de a fi creştin şi de a avea şi carnetul de membru de partid. Mi-aduc aminte că în satul meu natal se făcea şedinţa de partid Duminica după Liturghie. Se părea că totul este în ordine. Din punctul meu de vedere, şi cred că şi al altora, nu era în ordine, pentru că era un compromis. N-am putea spune că atunci Biserica era mai puternică decât acum.

Fototeca online a comunismului românesc, Guliver/Getty Images, Arhiva Adevărul

""