Fortăreaţa Ploieştiului jpeg

Fortăreaţa Ploieştiului

📁 Al Doilea Război Mondial
Autor: Liviu Lupea

Staţi liniştiţi nu este nici o descoperire arheologică recentă despre o cetate din perioada Evului Mediu pentru oraşul Ploieşti, doar o „comoară“ arhievistică descoperită în Arhivele Militare Române din Piteşti – o Hartă care arată amploarea construcţiei „Festung“-ului (fortăreaţa în limba germană) realizat pentru oraşul găzarilor în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Ploieştiul a devenit centru vital nu doar pentru industria petroliferă din România, dar şi un trofeu mult râvnit pentru cele două grupuri de puteri beligerante:Axa şi Naţiunile Unite care urmăreau controlul sau împiedicarea cu orice preţ a părţii adverse la accesul asupra rezervelor de petrol şi rafinăriilor din această zonă pentru noul război de tip motorizat.

Ploieştiul era centrul industriei petroliere din România bazându-se pe zona înconjurătoare, Valea Prahovei de unde izvora principalul fluviu al „aurului negru“ românesc. În anul 1857 aici a fost construită, în bariera Râfov, prima rafinărie din lume aparţinând lui Teodor Mehedinţeanu care producea gaz lampant pentru Bucureşti, primul oraş din lume care a utilizat gazul lampant pentru luminatul public.[Marian Rizea, Eugenia Rizea, Petrol, dezvoltare şi (in)securitate, Ed. Asociaţiei „Societatea Inginerilor de Petrol şi Gaze“, Bucureşti, 2007, p.291]Descoperirea marilor zăcămintelor de petrol în regiunea Văii Prahovei a adus o infuzie masivă de capital străin însoţită de cele mai noi mijloace tehnice pentru exploatarea şi prelucrarea petrolului.

Până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, industria petrolieră din jurul oraşului Ploieşti a cunoscut o dezvoltare accelerată, în jur de 14 rafinării mari şi mici umpleau aerul de „parfumul“ gazelor (de aici şi denumirea de Oraşul Găzarilor). Cele mai mari fiind „Astra-Română“ cu cea mai mare capacitate de prelucrare din Europa, în jur de două milioane de tone anual;„Concordia-Vega“;„Româno-Americană“ şi „Creditul-Minier“ cel mai important producator de benzină cu cifră octanică ridicată pentru avioane. Urmau rafinării de capacitate mică şi mijlocie:„Orion“;„Colombia-Aquila“;„Standard“ sau „Standard-Oil“;„Unirea“ sau „Unirea-Speranţa“;„Dacia“ sau „Dacia-Română“;„Lumina“ sau „Petrolumina“;„Noris“;„Cometa“;„Frăţia“, în decursul timpului unele au fuzionat, altele şi-au schimbat denumirea sau propietarul sau şi-au închis porţile.

1939 – 1943

Pe 13 iulie 1939 s-a reorganizat apărarea antiaeriană a României pe principii mai flexibile. Au fost înfinţate trei regiuni aeriene:Regiunea I Aeriană Iaşi, Regiunea a II-a Aeriană Cluj şi Regiunea a III-a Aeriană Bucureşti. Ploieştiul şi regiunea petrolieră Valea Prahovei se încadra în cea din urmă. S-a prevăzut autonomia fiecărei regiuni care dispunea la rândul ei de unitaţi de aviaţie de vânătoare, artilerie antiaeriană, de transmisiuni şi ateliere de întreţinere şi reparaţii.[Istoria artileriei şi rachetelor antiaeriene române, Ed. Modelism, Bucureşti, 1995, vol. I, p. 167-170]Acest sistem, deosebit de flexibil şi eficient se va menţine şi după declanşarea războiului mondial. 

Pe 23 august 1939 se semnează pactul Ribbentrop – Molotov prin care Germania nazistă şi U.R.S.S.-ul comunist îşi împart sferele de influenţă asupra ţărilor din Estul Europei, fiind una din premizele care au declanşat conflictul mondial cât şi desfăşurarea acestuia.

La 1 septembrie 1939 începe cel de-al Doilea Război Mondial şi primul război total din istoria omenirii pentru „aurul negru“ – în care acest lichid preţios reprezenta diferenţa dintre viaţă şi moarte, dintre victorie şi înfrângere indiferent de mijloacele folosite. România îşi declară neutralitatea şi începe să fie „bombardată“ de presiunile politico-diplomatice ale marilor puteri, care doreau să fie câştigătorii bătăliei pentru controlul petrolului românesc.

1940 reprezintă anul rapturilor teritoriale româneşti în favoarea vecinilor din cauza evoluţiei evenimentelor (Pactul Ribbentrop-Molotov, Dictatului de la Viena). În urma acestor situaţii s-au luat măsuri excepţionale de reorganizare a structurilor militare şi capacităţilor de apărare a ţării. Ministerul Apărării Naţionale s-a împărţit în patru componente:Subsecretariatele de Stat ale Armatei de Uscat, Aerului, Marinei şi Înzestrării şi Administraţiei Armatei. În subordinea Subsecretariatului de Stat al Aerului se găseau următoarele structuri:Comandamentul Apărării contra Aeronavelor, Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului şi cele trei Regiuni Aeriene. [Istoria militară a poporului român, vol. VI, Ed. Militară, Bucureşti, 1989, p. 376]Pe 28 octombrie 1940 s-a creat o structură care să întrunească toate forţele şi mijloacele ce participau la apărarea antiaeriană a ţării. Comandamentul Apărării Antiaereiene a unificat Comandamentul Apărării contra Aeronavelor şi Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, în subordinea sa fiind inclus şi nou-înfiinţatul Serviciu al Apărării Pasive.[Arhivele Militare Române(A.M.R.), Fond 1376 Apărarea Pasivă, dosar nr. 1374, f. 132]

„Piatra de temelie“ a construcţiei „Festung“-ului

În anul 1940 este pusă „piatra de temelie“ a construcţiei „Festung“-ului(Fortăreţei) de la Ploieşti. Statul Major a acordat o atenţie deosebită oraşului Ploieşti şi regiunii petroliere Prahova. În prima parte a anului 1940 era dislocat în zonă Grupul 6 Apărare contra Aeronavelor ce dispunea de trei baterii de tunuri antiaeriene, o baterie de proiectoare şi una de mitraliere. [A.M.R. Fond 5418 Sectia a III-a Operatii, dosar nr. 1877, f. 9]Conducătorul ţării, generalul Antonescu a luat decizia să întărească apărarea regiunii petroliere şi a trimis la Ploieşti o unitate de elită a armatei, Divizia 2 Gardă întărită cu o companie de blindate şi şapte companii de jandarmi.[A.M.R. Fond 5418 Sectia a III-a Operatii, dosar nr. 1877, f. 119]În septembrie 1940 mijloacele de apărare antiaeriană concentrate la Ploieşti şi zona învecinată erau următoarele:şapte baterii de artilerie, o baterie de proiectoare, 10 secţii mitraliere de calibru 13.2 mm şi 132 de mitraliere calibru 8 mm. Erau disponibile să intervină şi trei escadrile ale aviaţiei de vânătoare. [A.M.R. Fond 5418 Sectia a III-a Operatii, dosar nr. 1877, f. 9] 

Având în vedere pericolul generat de Armata Roşie aflată acum între Prut şi Nistru, cât şi insuficienţei mijloacelor de apărare antiaeriană româneşti, pe 17 septembrie 1940, guvernul de la Bucureşti a solicitat guvernului german să trimită în România o misiune militară, cu unităţi speciale şi instructori care să-i înveţe pe soldaţii români să utiliezeze noile tipuri de armament antiaerian. De asemenea, românii solicitau şi armament modern:24 baterii calibru 75-88 mm, 20 baterii calibru 37-40 mm, 30 baterii mitraliere calibru 13-20 mm, 6 proectoare, toate complet dotate şi cu muniţia necesară.[Gavriil Preda, Importanţa strategică a petrolului românesc (1939-1947), Ed. Printeuro, Ploieşti, 2001, p. 227]Germanii au dat rapid curs cererii de la Bucureşti. Cererea a fost aprobată pe 29 septembrie, iar pe 10 octobrie unitaţile militare germane se instalau pe Valea Prahovei. O componentă esenţială a forţelor germane „Misiunea Aeronautică“ de sub comanda generalului Wilhelm Speidel avea misiunea exclusivă de a proteja zona petrolieră a Prahovei şi rafinăriile ce înconjurau Ploieştiul. Aceasta era formată dintr-o divizie antiaeriană, două regimente de artilerie antiaeriană, unităţi de proiectoare, o grupare de avioane de vânătoare, unităţi speciale de construcţii pentru apărarea instalaţiilor petroliere contra atacurilor aeriene, precum şi unităţi speciale de pompieri. Prezenţa acestor forţe germane avea să suplinească lipsurile apărării antiaeriene române din zonă şi prezenta garanţia unei apărări eficiente în zonă.

Sovieticii încearcă bombardarea rafinăriilor din Ploieşti

Primele încercări de bombardare a rafinăriilor din Ploieşti au fost iniţiate de aviaţia sovietică în a doua jumătate a anului 1941, fără alt efect decât întărirea capacităţilor de ripostă a apărării antiaeriene din regiune. Sovieticii au lansat primele atacuri aeriene asupra Ploieştiului şi Văii Prahovei la scurtă vreme după declanşarea Operaţiunii „Barbarossa“. Astfel în dimineaţa zilei de 11 iulie 1941 câteva bombardiere de tip D.B.3 au lansat proiectile asupra rafinăriei „Creditul Minier“ de la Brazi fără a produce pagube materiale. [Valeriu Avram, Alexandru Armă, Infern deasupra Ploieştiului. Bombardamentul american de la 1 august 1943, Ed. Militară, Bucureşti, 2012, p. 43]În total în perioada 22 iunie – 18 august au avut loc 10 atacuri aeriene asupra Ploieştiului cu un total de 53 de bombardiere D.B.3 participante. Incursiuni sporadice în spaţiul aerian românesc au avut loc şi în perioada 1942-1944, dar fără rezultate notabile şi au participat la ele un număr restrâns de aparate din flota sovietică din Marea Neagră.[V.Avram, Al.Armă, op. cit.,  p. 47]Puternica ripostă a forţelor de apărare antiaeriană româno-germane nu le-a permis sovieticilor să-şi atingă obiectivele şi să îşi îndeplinească – adică să scoată din joc „asul din mânecă“ al Axei, rafinăriile din jurul Ploieştiului.

Începutul anului 1942 a venit cu modificări importante în sistemul de apărare antiaeriană al regiunii petroliere Prahova. Germanii au predat forţelor române o serie de mijloace de luptă conform unui protocol încheiat la 30 ianuarie între Comandantul Apărării Antiaeriene şi Misiunea Militară Antiaeriană Germană. La 24 martie s-a înfiinţat Comandamentul Artileriei Antiaeriene Ploieşti ce avea în dotare în vara anului 1942 următoarele forţe:18 baterii calibru 88 mm, 12 baterii calibru 20 mm, 3 baterii de mitraliere antiaeriene, 2 baterii proiectoare, toate germane şi 4 baterii româneşti, 2 baterii calibrul 75 mm Vickers şi 2 baterii calibru 37 mm Rheinmetall. [Istoria artileriei şi rachetelor antiaeriene române, Editura Modelism, Bucureşti, 1995, vol. I, p.216] 

La 7 decembrie 1941, Marea Britanie a declarat război României. Cinci zile mai târziu, la 12 decembrie, guvernul român a declarat război Statelor Unite ale Americii sub presiunea Germaniei. Pericolul unui atac asupra zonei petroliere Prahova a crescut exponenţial, cunoscute fiind capacităţile de luptă ale aviaţiei de bombardament anglo-americane.

Primul bombardament american

Primul bombardament strategic al Forţelor Aeriene ale Statelor Unite în Europa a avut loc pe 12 iunie 1942 şi principalul său obiectiv l-a constituit rafinăria „Astra Română“ din Ploieşti. Iniţiatorul său era un ambiţios colonel american, Harry A. Halverson, care dă şi numele operaţiunii „Halpro“ („ Project Halverson“), 13 bombardiere B-24 au decolat în noaptea de 11 iunie de pe aerodromul Fayd din Egipt. Avioanele au urmat cursul Siria – Grecia – Constanţa – Ploieşti. Doar 12 avioane au reuşit să găsească rafinăria şi să-i provoace pagube nesemnificative. Misiunea a fost un eşec şi din această cauză nici guvernul şi nici presa americană nu au anunţat-o. [James Dugan, Carrol Stewart, Operation „Raz de Marée” sur les petroles de Ploiesti (1er Aout 1943), Robert Laffont, Paris, 1963, p.11]

Obiectivul a fost complet ratat, dar s-a creat un precedent. În România un singur om şi-a dat seama pe deplin de importanţa acestui atac. Ataşatul aero al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, generalul Alfred Gerstenberg. Acesta se afla la post încă din 1938 şi cunoştea bine realităţile româneşti, precum şi slăbiciunile sistemului de apărare antiaeriană de la Ploieşti. În curând a dobândit datorită capacităţilor sale, cât şi datorită relaţiei de prietenie cu mareşalul Hermann Göering, comandantul suprem al LUFTWAFFE, funcţia de comandant al forţelor Misiunii Militare Aeronautice Germane din România. [Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol şi Mareşalul Antonescu. Relaţiile româno-germane (1938-1944), Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 172]

Ofiţer tenace, inteligent şi vizionar, generalul Gerstenberg şi-a luat misiunea foarte în serios. Concepţia lui de a transforma Ploieştiul într-o „fortăreaţă” de necucerit prevedea suplimentarea mijloacelor de apărare antiaeriană pentru regiunea petrolieră. Observaţiile sale asupra raidurilor anglo-americane din Germania şi Italia, desfăşurate în primăvara anului 1943, precum şi existenţa bazelor aeriene aflate in Africa de Nord, l-au îndreptăţit să concluzioneze că, într-un viitor apropiat, Ploieştiul va fi ţinta atacurilor aeriene. Pentru a preveni şi a se apăra eficient de bombardierele aliate, generalul Gerstenberg a intervenit în nenumărate rânduri pe lângă Antonescu, Hitler şi Göering. A prezentat situaţii ale apărării existente, planuri de îmbunătăţire a ei şi a cerut permanent întăriri.

Marele Stat Major şi mareşalul Antonescu au sesizat şi ei pericolul iminent şi au conceput şi derulat în cooperare cu germanii un program de întărire a apărării antiaeriene a regiunii petroliere Prahova şi, mai ales, a oraşului Ploieşti. Au fost aduse din Germania noi mijloace de artilerie antiaeriană, staţii de radiolocaţie, avioane pentru vânătoarea de noapte, unităţi speciale pentru producerea ceţii artificiale. [Eugen Stănescu, Gavriil Preda, Iulia Stănescu, Războiul petrolului la Ploieşti, Editura Printeuro, Ploieşti, 2003, p. 92-93]

Eforturile depuse şi sensul întăririi apărării zonei petroliere vizau întărirea comandamentului, completarea dispozitivului artileriei antiaeriene, aviaţiei de vânătoare şi a sistemului de pândă şi alarmă. În ceea ce priveşte comandamentul, germanii au preluat comanda operativă a întregului sistem de apărare antiaeriană a zonei petroliere. Aceasta a fost atribuită generalului Julius Kuderna, comandantul Diviziei a 5-a Artilerie Antiaeriană germană, sosit la Ploieşti cu unitatea sa în vara anului 1943.[AMR, Fond 5423 Secţia a III de legătură cu Armatele aliate, dosar nr. 275, f. 50]

Aviaţia de vânătoare germană din sistemul de apărare a fost întărită prin dislocarea Grupului 4 Vânătoare, cu baza pe aerodromul din Mizil.

Sistemului de pândă şi alarmă i s-a acordat o atenţie deosebită. A fost creat un cordon exterior care se desfăşura pe aliniamentul cuprins între litoralul grecesc al Mediteranei şi Munţii Balcani. Centrul său era excelentul centru de interceptare de la Kalmuki, lângă Megara. Cordonul interior supraveghea spaţiul aerian român şi începea pe Dunăre, de la Cernavodă la Turnu-Severin, continua pe Olt, de la Corabia la Braşov şi mergea spre linia Adjud-Galaţi. Punctele sale erau dotate cu transmiţătoare radio. Sistemul era util pentru alarmarea la timp a artileriei antiaeriene şi populaţiei civile, dar nu furniza şi informaţii în timp util aviaţiei de vânătoare. [A.M.R., Fond 319, Comandamentul Artileriei Antiaeriene, dosar nr. 23, f. 163]

Clipboard01 109 jpg jpeg

Aceasta este fila 40, de la A.M.R. din cadrul fondului Cabinetul Militar al Conducătorului Statului, dosar nr. 9. Este o hartă care ne arată Dispozitivul de Pândă şi Alarmă Român care trebuia pus la punct până la data de 1 aprilie 1943 şi ca o mică legendă:încercuirile cu negru reprezintă unităţile instalate în dispozitiv;cele cu albastru deschis şi haşurate reprezintă pânda terirtorială care era deja in funcţie;cele cu roşu erau în curs de instalare;cele cu albastru reprezentau pânda maghiară.

Clipboard02 39 jpg jpeg

Un dispozitiv de apărare complex

În vara anului 1943, apărătorii români şi germani ai regiunii petroliere şi a Ploieştiului erau aproape de a îndeplini visul generalului Gerstenberg. Noile unităţi de aviaţie şi artilerie antiaeriană germane care au intrat în dispozitiv împreună cu nou-formatele şi înzestratele unităţii române similare au transformat regiunea din jurul oraşului Ploieşti într-un adevărat „FESTUNG” (fortăreaţă). Dispunerea mijloacelor de apărare antiaeriană i-a determinat pe autorii americani James Dugan şi Carroll Stewart să afirme că „prima fortăreaţă împotriva atacului aerian, Ploieştiul, era un colosal cuirasat terestru înarmat pentru a rezista celui mai teribil atac. Acolo se afla cea mai mare concentrare de foc antiaerian din Europa”.[James Dugan, Carrol Stewart, Operation „Raz de Marée” sur les petroles de Ploiesti (1er Aout 1943), Robert Laffont, Paris, 1963, p.39]

Dispozitivul de apărare era într-adevăr complex. Forţele române, grupate în Brigada 5 Artilerie Antiaeriană, cuprindeau două regimente:Regimentul 7 Artilerie Antiaeriană participa la apărarea oraşului Ploieşti. Divizioanele sale erau repartizate concentric la Târgşor, Dârvari, Negoieşti, Păuleşti, Crângul lui Bot şi Valea Călugărească. Unitatea avea în compunere 20 de baterii de artilerie şi mitraliere antiaeriene de diferite calibre, 4 baterii de proiectoare şi un divizion de baloane captive. [A.M.R., Fond 319, Comandamentul Artileriei Antiaeriene, dosar nr. 24, f. 2]Regimentul 9 Artilerie Antiaeriană era format din două divizioane antiaeriene mixte (artilerie şi mitraliere) şi un divizion de proiectoare. Misiunea sa era apărarea zonei petroliere Prahova, iar subunităţile sale erau dispuse astfel:la Câmpina, 4 baterii de calibrul 88 mm, 2 baterii de 20 mm şi 2 baterii de proiectoare, la Floreşti, 2 baterii de 20 mm, la Băicoi-Ţintea 2 baterii de 88 mm şi 2 de 20 mm, la Moreni o baterie de 20 mm.[A.M.R., Fond 319, Comandamentul Artileriei Antiaeriene, dosar nr. 24, f. 4]

Clipboard03 18 jpg jpeg

Aceasta este fila 30, de la A.M.R. din cadrul fondului Cabinetul Militar al Conducătorului Statului, dosar nr. 9. Este o hartă privind Apărarea Artileriei Antiaeriene prezentând organizarea şi desfăşurarea comandamentelor în anul 1943 la începutul primăverii.

Clipboard04 13 jpg jpeg

Principala mare unitate germană din zonă, Divizia 5 Flak (artilerie antiaeriană) avea în dotare 42 de baterii de artilerie, din care 5 baterii de calibrul 20 şi 37 mm, 32 baterii de 88 mm şi 5 baterii de 105 mm şi 120 mm, instalate pe platforme de cale ferată. Avea în compunere două regimente de artilerie antiaeriană ce îndeplineau misiuni complementare unităţilor similare din armata română. Astfel Regimentul 180 Flak apăra oraşul Ploieşti împreună cu Regimentul 7 Artilerie Antiaeriană român. Avea în subordine 18 baterii de tunuri antiaeriene şi 3 baterii proiectoare, Divizioanele sale staţionau la Tătărani, Ploieşti, Strejnic, Bărcăneşti şi Valea Călugărească. [A.M.R., Fond 319, Comandamentul Artileriei Antiaeriene, dosar nr. 23, f. 64]Regimentul 202 Flak apăra împreună cu Regimentul 9 Artilerie Antiaeriană român, localităţile Câmpina, Floreşti, Moreni, Băicoi şi Ţintea. Avea în dotare 14 baterii de diverse calibre. Germanii mai aveau la Ploieşti şi câteva unităţi speciale:un regiment de apărare pasivă, un regiment de pompieri şi un detaşament de ceaţă artificială. În acelaşi timp au mai fost instalate în împrejurimile Ploieştiului alte 6 staţii de radiolocaţie „WÜRTZBURG” pe lângă cele 9 deja existente.

Clipboard05 8 jpg jpeg

Aceasta este fila 42, de la A.M.R. din cadrul fondului Cabinetul Militar al Conducătorului Statului, dosar nr. 9. Reprezintă Dispozitivul German de Pândă şi Alarmă specializat, bazat pe aparate de detecţie (Freya şi Würtzburg) la data de 10 februarie 1943. De reamintit că centrul de comandă era situat la Otopeni, iar comandantul era locotenent-colonelul Douglas Pitcairn von Perthshire, fost pilot de vânătoare în Franţa, lăsat la sol din cauza unei răni, s-a specializat în radiolocaţie şi a fost trimis în România la cererea expresă a generalului Gerstenberg. De la acest centru de radiolocaţie a dirijat foarte eficient escadrilele de vânătoare germane şi române şi a avertizat din timp traseele bombardierelor inamice (www.AxisHistoryForum.com accesat pe 13.05.2011. Detalii şi în Ioan Grigorescu, Bine aţi venit în infern, Editura Nemira, Bucureşti, 1997, p. 127-129)

Clipboard06 6 jpg jpeg

În total, apărarea Ploieştiului şi Zonei Petroliere Prahova dispunea de 82 de baterii (42 germane şi 40 române) dintre care 14 proiectoare. Numai Ploieştiul era protejat de 40 de baterii grele de artilerie antiaeriană, înconjurate de baterii de 20 mm şi 37 mm, la care se adăugau şi două centuri de baloane captive aparţinând Batalionului 3 Aerostate român.

Metode adiacente de apărare a Ploieștiului

Datorită dezvoltării alerte a Ploieştiului, oraşul dispunea de un sistem centralizat al distribuţiei de energie electrică, la fel ca în alte oraşe mari din Europa, putând fi implementat sistemul de camuflaj nocturn de tip „cascadă” (luminile se sting automat în timp de un minut). Era un sistem mai bun decât în Bucureşti unde putea fi pus în aplicare abia după război, dar după o schimbare radicală a reţelei şi a materialelor utilizate. [A.M.R., Fond 950 Cabinetul Mareşalului, dosar nr. 8, f. 91]

O altă metodă folosită de apărători pentru a deruta bombardierele inamice a fost camuflajul. La Ploieşti existau peste 2.000 de generatoare de ceaţă de tipul „NEBELTOPF” ce realizau o perdea de nori artificiali la mică înălţime. Aceşti nori împiedicau vizualizarea ţintelor de către inamic pe timpul zilei. Pentru inducerea în eroare a inamicului a fost construit un „fals Ploieşti” la scară de 1/1 în zona Berceni-Corlăteşti. Acesta dispunea de acoperiri de mic nivel, rezervoare, străzi, clădiri, reţele de iluminat, toate mascate superficial. [General(r) Vasile Berheciu, Sistemul de apărare antiaeriană din zona strategică Valea Prahovei în 1943-1944, în „Festung Ploieşti”, Editura Printeuro, Ploieşti 2003, p. 128] Aceste două tactici au funcţionat bine la primele bombardamente, dar apoi au fost depăşite de inamic.

Nu atât de bună era situaţia aviaţiei de vânătoare. Statistic aceasta părea bine organizată şi dotată cu un număr suficient de aparate de zbor. Două mari unităţi erau pregătite de intervenţie pentru apărarea Ploieştiului şi zonei petroliere:Grupul 6 Vânătoare român şi Grupul 2 Vânătoare german. Forţele lor erau dispuse pe mai multe aerodromuri. La Mizil erau dislocate cele 4 escadrile ale Grupului 4 Vânătoare german cu 52 de avioane de tipul „MESSERSMITT ME-109”. În apropiere, la Ziliştea se aflau aparatele de vânătoare de noapte tip „ME-110” ale colonelului Bernhardt Woldenga. Grupul 6 Vânătoare român era dislocat la Pipera şi avea în dotare avioane de tipurile I.A.R 80 şi 81 şi ME-109. La Constanţa erau dislocate 2 avioane de vânătoare româneşti şi 25 germane. La Boteni staţionau 25 de aparate de tipul „JUNKERS” aparţinând Forţelor Aeriene Române. [Istoria Aviaţiei Române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 165] Forţele disponibile să apere Ploieştiul din aer numărau 108 avioane (56 române şi 51 germane).[A.M.R., Fond 1376 Apărarea Pasivă, dosar nr. 6, f. 825 şi 855]

Clipboard07 7 jpg jpeg

Aceasta este fila 29, de la A.M.R. din cadrul fondului Cabinetul Militar al Conducătorului Statului, dosar nr. 9. Reprezintă amplasarea şi acoperirea teritoriului de către aviaţia de vânătoare. Semnele şi delimitările albastre sunt unităţile germane şi zona acestora de acţiune;cele negre cu delimitări roşii sunt unităţile româneşti şi zona lor de acţiune;cifrele cu roşu reprezintă escadrilele (exemplu escadrila 45 avea zona de acţiune cu demarcaţia Piteşti-Braşov-Ploieşti-Bucureşti-Roşiorii de Vede)

Clipboard08 3 jpg jpeg

De reamintit faptul că acest „Cuirasat” al Ploieştiului a avut botezul focului pe 1 august 1943, când 178 de bombardiere B-24 au incercat să distrugă rafinăriile din jurul oraşului găzarilor, dar s-a dovedit că pentru americani a fost o victorie „à la PYRRHUS” (victorie obținută cu un uriaș cost pentru învingător). Necunoaşterea regiunii, absenţa protecţiei aviaţiei de vânătoare şi a informaţiilor despre sistemul de apărare româno-german a condus la pierderi aproape de neconceput pentru Statele Majore aliate şi opinia publică americană.

Harta Festung-ului

Pentru a vă stimula imaginaţia şi pentru a vizualiza amploarea „cetăţii” Ploieştiului, folosindu-vă şi de informaţiile prezentate în acest articol, o să vă prezint o hartă cu Dispozitivul Apărării Antiaeriene Ploieşti din  8 februarie 1943.

Clipboard09 6 jpg jpeg

În Arhivele Militare din Piteşti, în dosarul cu numărul 9 al Fondului Cabinetul Militar al Conducătorului Statului am descoperit fila 33, o „comoară”.

Clipboard10 2 jpg jpeg

Este o hartă la scara 1:40000, eu am notat cu cifre, diverse locuri, societăţi şi arii pentru a vă uşura vizualizarea şi pentru a creea repere. Cifrele 1 şi 2 albastru închis reprezintă oraşul Ploieşti şi respectiv cel fictiv. De la 1-6 în culoarea roşu reprezintă locuri şi societăţii importante care înconjoară şi azi oraşul.

•1 Rafinăria Xenia, astăzi Unilever 

•2 Rafinăria Vega, astăzi Rompetrol 

•3 Rafinăria Româno-Americană, astăzi Lukoil

•4 Rafinăria Astra-Română, astăzi Astra (care nu mai funcţionează)

•5 Rafinăria Creditul Minier, astăzi Petrom din Brazi

•6 Aeroportul Strejnic

De la 1-3 cu culorile mov şi galben, reprezintă ariile bateriilor de proiectoare române şi germane. Fiecare arie este delimitată de o linie punctată cu verde. Cu acestea putem să delimităm şi zonele unde erau trupele româneşti cu bateri antiaeriene de diverse calibre, adică zona de N-V a oraşului. În partea de S-E erau pe poziţii trupele germane.

Clipboard11 1 jpg jpeg

Legenda acestei hărţi ne arată unităţile române(cercurile pline) şi germane(cercurile goale), respectiv bateriile lor. Cercurile roşi sunt bateriile de calibru 88 mm în număr de 28, dintre care 9 româneşti şi 19 germane. Cele albastre sunt bateriile de calibru 20 mm, 5 româneşti şi 10 germane. Cercurile verzi reprezintă bateriile de proiectoare, în număr de 6. Cele 2 baterii de baloane de protecţie româneşti sunt reprezentate prin cercuri de culoarea maro.

Sper ca această filă de istorie va ajutat să vedeţi puterea şi măreţia cetăţii Ploieştiului din cel de-al Doilea Război Mondial.

Pentru a încheia într-o notă veselă, am să vă spun o glumă care circula în perioada războiului:„Hitler şi Mussolini, au dorit să testeze sistemele de apărare antiaeriană din ţările lor şi ale aliaţilor Axei. Se îmbarcă într-un bombardier englez capturat şi survolează principalele oraşe. Primul este Berlinul, foc sporadic din partea bateriilor de antiaeriană, 3 avioane se ridică să îi urmarească, dar din lipsă de combustibil coboară din nou la bazele lor. Hitler nu este mulţumit, se hotărăsc să vadă ce se întâmplă în Roma. Aici câteva baterii trag după avionul în care se aflau, dar ratează, un avion se ridică, dar nu are muniţie. Cei doi lideri se enervează, spun că vor tăia şi spânzura pe cei responsabili. Următoarea destinaţie, Budapesta, aici ajung pe înserat, şi observă că nu se ţine cont de camuflarea luminilor, nici o baterie nu trage, iar aviaţia nici măcar nu se ridică, turbează şi înjură cei doi. Ultima destinaţie Bucureşti, avionul trece pe ruta Braşov, aici beznă totală, Hitler este impresionat. În apropiere de Ploieşti, se aprind bateriile proiectoare, începe un tir infernal de diverse calibre, bombardierul de abea scapă de focul unei escadrile de vânatoare. Lui Mussolini îi este frică şi îi spune lui Hitler să se întoarcă din drum, pentru că a văzut deja de ce sunt în stare românii. Hitler insistă să vadă Bucureştiul. Ajunşi deasupra lui, întuneric, nu se vedea nimic, dintr-o dată se aprind toate proiectoarele, de luminează cerul. Cei doi lideri sunt speriaţi, se gândeau că o să fie doborâţi. Deodată se stinge o parte din lumini, iar cele rămase scriu pe cer:WELCOME!”