Autor 6774 vizualizări


Despre existenţa pluripartidismului se făcea referire şi în textul fondator al noii puteri politice, astfel au început să apară partidele ce au fost închise în timpul lui Ceauşescu. Perioada care a urmat evenimentelor din decembrie 1989, numeroase formaţiuni politice s-au format în jurul unor personalităţi care ocupaseră funcţii de responsabilitate în vechiul regim.

Prezenţa fostelor elite comuniste în conducerea diverselor partide şi formaţiuni politice nu a implicat însă o majoritate. Modul de alegere a unor persoane neîmplicate în viaţa politică înainte de 1989 a fost totuşi o constantă a recrutării candidaţilor parlamentari sau a membrilor de partid. Putem sublinia faptul că în nici un caz nu vom avea de a face cu o majoritate comunistă ca în viitorul Partidul Democraţiei Sociale din România sau ale Partidului România Mare. Dacă privim mai atent în interiorul formaţiunilor politice, vom observa rolul important jucat de elitele comuniste în procesul decizional.

Astfel, evoluţia Frontului Salvării Naţionale până la formarea lui în Partidul Social Democrata fost strâns legată de imaginea lui Ion Iliescu, fost membru al ierarhiei comuniste la nivelul Comitetul Politic Executiv ce a fost redus din importanţă de Nicoale Ceauşescu la începutul lui 1980.

În 28 decembrie 1989, în Bucureşti, după 41 de ani de când a fost interzis, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democratsărbătorea reapariţia, tot în zilele acestea îşi făcuse apariţia şi Partidul Democrat[1]. Cazul Partidului Democrat este diferit în contextul în care s-a format, nu mai ţine de imaginea lui Ion Iliescu, ci de o aripă nouă, tânără cea a lui Petre Roman. Gruparea Partidului Democrat a adunat, în special, oameni din domeniul tehnic care nu au deţinut funcţii în partid. Programele lor politice au avut mereu un caracter reformist spre deosebire de Partidul Social Democrat.

Acesta a fost inspirat de la începutul anilor 1990 de principiile social-democraţiei europene. Ceva mai târziu, este reinfiinţat şi un alt partid istoric, Partidul Naţional Liberal. Putem vedea cum societatea românească, începe încet să evolueze. Acestea sunt semne mici ale democraţiei. Perioada decembrie 1989, începutul anilor 1990 a fost dedicată “naşterii” sau „renaşterii” unor partide ce au fost închise pe parcursul anilor de comunism. Un alt partid care a fost fondat imediat în anul 1990 a fost Partidul România Marecu iniţiativa lui Corneliu Vadim Tudor şi a lui Ion Barbu. Amândoi au fost membrii ai Securităţii, servindu-l, în acelaşi timp, şi pe fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu. Vadim Tudor nu a urmat o carieră politică sub îndrumarea lui Ceauşescu. Acesta s-a remarcat doar prin laudele la adresa naţional-comunismului, iar Ion Barbu a făcut parte din Comitetul Central. Viziunea Partidului România Mare este strâns legată de Vadim Corneliu Tudor care se reflectă în toate programele prin trecutul naţiunii şi reformele economice[2]. Programul şi doctrina Partidului România Mare au un caracter naţional, susţin protecţia resurselor ţării şi a locuitorilor săi, redresarea prin eforturi proprii şi stabilirea unor relaţii economice cu Occidentul. Partidul România Mare s-a declarat partide centru-stânga.

În ceea ce priveşte compoziţia Partidului Unităţii Naţionale Româneau existat foarte multe îndoieli referitoare la relaţiile ei strânse cu Securitatea lui Ceauşescu. Au existat suspiciuni din cauză că Partidul Unităţii Naţionale Române a fost implicat în afacerea „Caritas”, din cauza legăturilor apropiate cu revista „Vatra Românească” al cărei finanţator a fost un fost agent al poliţiti secrete, Iosif Constantin Drăgan, determinând astfel mulţi analişti să considere că partidul este în legătură cu reţelele fostei Securităţi. Programul politic al acestui partid era continuarea comunismului sub alte forme rearanjate.

Partidul Democrat Agrardin Româniaa fost fondat la începutul anilor 1990, pe 29 ianuarie, prin Decizia nr. 22, de către Victor Surdu, un fost director de cooperative agricole de producţie. Acest partid a fost constituit drept voce politică a oamenilor agrari socialişti. Alături de Victor Surdu, la conducerea partidului mai erau şi Nicolae Ştefan, Vintilă Rotaru, Ion Stanciu, oameni reprezentativi în vechiul regim deoarece ocupau funcţii de conducere în Ministerul Agriculturii. Programul politic al acestui partid este democraţia, antitotalitarismul, modernizarea ţării. Partidul nu a avut o orientare deoarece era în contradicţie cu mersul societăţii, dar a avut câteva puncte limitate.

Ultimul partid mare şi important care a fost înfiinţat în acea perioadă este Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Cazul acestui partid este destul de interesant deoarece a fost fondat de fostele elite comuniste de origine maghiară. Deşi, în ciuda, compoziţiei sale neobişnuite, din punct de vedere doctrinar, a avut un comportament ordonat ce a fost marcat de legăturile interne strânse în jurul scopurilor etnice. Identitatea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România este reprezentată de neasocierea cu celelalte partide comuniste născute şi de abordarea unei identități anticomunistă şi liberală. Când a căzut partidul comunist din România, 14 dintre membri acestui partid făceau parte din Frontul Salvării Naţionale. Acest partid se învârtea în jurul lui Domokos Geza şi Kiraly Kalory. În ideea apariţiei primelor partide maghiare din România după 22 decembrie 1989, cei doi lideri au avut capacitatea de a descoperi o fărâmiţare a forţei politice maghiare din toată România[3].

Ceea ce a îngreunat conturarea unei identităţi politice şi ideologice a partidelor a fost faptul că acestea au acţionat ca vectori pentru a dobândi guvernare şi nu ca vectori ce doresc implementarea unei anumite orietări de guvernare. În acest sens, programele lor de guvernare, după cum am văzut, nu conţineau idei şi proiecte în care membrii respectivelor partide credeau sau să le respecte pentru a le aplica în caz de câştigau.

 

NOTE



[1]Antonia Rados, Complotul Securităţii. Revoluţia trădată din România, Editura Saeculum I.O., Bucureşti, 2009, pag.126.

[2]Raluca Grotescu, Regruparea politică a nomenclaturii din România după 1989:date statistice, în Elite comuniste înainte şi după 1989, Anuarul Istitutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, Volumul II,  Editura Polirom, Bucureşti, 2007, pag. 200-201.

[3]Raluca Grotescu, op. cit.pag. 205.