Autor 10531 vizualizări


Trecutul fondatorului IKEA, Ingvar Kamprad, se pare cã este mult mai întunecat decât se credea pânã acum. Magnatul nu numai cã a avut o colaborare cu nazismul mult mai bogatã decât declarase acum ceva vreme, ci a şi folosit prizonieri din fosta RDG pentru a produce mobila companiei sale.

Citat într-un document STASI, Kamprad spune cã deşi oficial nu ar avea cunoştinţã de aceastã formã de sclavaj, munca aceasta, dacã într-adevãr ar exista, nu ar fi fost decât în folosul societãţii. IKEA a dezvoltat legãturi foarte strânse cu statul comunist în anii ’70, deschizând un numãr important de manufacturi, dintre care una sigur ar fi întrebuinţat munca forţatã a prizonierilor politici pentru a fabrica mobilã, conform unor documente STASI dezvãluite de televiziunea germanã WDR.

Fabrica din Waldheim s-ar fi aflat în apropierea unei închisori, ai cãrei prizonieri munceau la IKEA fãrã a fi plãtiţi. Lagãrele din fosta RDG gãzduiau un numãr semnificativ de prizonieri politici, dupã unele estimãri ar fi fost vorba de mai bine de 20% din populaţia din toate închisorile comuniste. Kamprad afirmã cã munca acestora în fabricile sale, în cazul în care chiar ar fi fost vorba de aşa ceva, a avut o însemnãtate mare pentru comunitate. Hans Otto Klare, trimis în Waldheim pentru cã a încercat sã scape în Germania de Vest, descrie condiţiile de muncã deosebit de grele. “Echipa noastrã se afla la etajul superior al fabricii, cu geamurile acoperite”, povesteşte el reporterilor WDR, precum şi despre cum fabrica balamale şi alte componente. “Maşinãriile erau la etajul inferior, aveai puţin timp de odihnã.

Nu aveai unde sã te aşezi, nu aveai echipament de protecţie pentru urechi sau mãnuşi. Condiţiile acolo erau chiar mai primitive decât în restul RDG. Era sclavie.” Un alt fost prizonier spune cã ar fi recunoscut chiar componente produse de el dupã ce s-a dus la cumpãrãturi în IKEA dupã cãderea comunismului. Sabine Nold, o purtãtoare de cuvânt a companiei, nu a fãcut niciun comentariu în afara faptului cã aceste condiţii s-ar fi schimbat radical în ultimii 25 de ani…

Un trecut intunecat

Kamprad a fost şi mult mai implicat în activitaţile naţional-socialiştilor decât se credea pânã acum, conform cãrţii unei autoare suedeze. Jurnalista şi scriitoarea Elisabeth Asbrink susţine în noua sa publicaţie, „Och i Wienerwald star träden kvar“ (Mai existã copaci în pãdurea vienezã) cã serviciile secrete suedeze ar fi descoperit documente şi scrisori ale poliţiei naziste suedeze Säpo din care ar reieşi clar legãturile omului de afaceri cu nazismul.

Pãrintele IKEA ar fi ocupat un post de funcţionar în cadrul unei organizaţii de tineret naţional-socialiste SSS (“Schwedische sozialistiche Sammlung”/Adunarea socialistã suedezã), ocupându-se cu recrutarea de noi membri, şi ar fi rãmas în contact cu cercurile ‘brune’ cel puţin pânã în 1950. Kamprad susţinea însã cã ar fi fost activ în aceastã organizaţie doar pânã în 1948. purtãtorul sãu de cuvânt, Per Heggenes, declarã agenţiilor de ştiri cã omul de afaceri nu avea cunoştinţã de aceste documente şi considerã în continuare orice tatonãri ale terenului ideologic nazist drept “cea mai mare greşealã” a vieţii sale.

Conform unor rapoarte recente, în 1950 Kamprad încã îi mai scria liderului nazist de origine suedezã Per Engdahl, asigurându-l de loialitatea sa. Asbrink susţine cã de curând Kamprad s-ar fi exprimat pe un ton foarte elogios cu privire la Engdahl:“Cât voi trãi nu voi spune nimic altceva despre el decât cã a fost un om mare”.

Contactul sãu cu gruparea „Nysvenska Rörelsen“ (Noua mişcare suedezã) se pare cã a fost mult mai serios decât se credea pânã acum. Deşi a fãcut mãrturisiri despre trecutul sãu nazist încã din 1994, se pare cã adevãrurile recunoscute au avut un caracter fragmentat, pentru cã în 1950 Kamprad îi declara lui Engdahl cã este mândru de apartenţa sa la cercul naţionalist neo-suedez. Liderul nazist a cãutat sã menţinã tendinţele ideologice de extremã dreapta şi dupã finele celui de-al doilea rãzboi modial, dorind sã punã pe picioare o mişcare neo-nazistã care sã cuprindã întreaga Europã. Ba mai mult, a contribuit la refugierea mai multor personalitãţi ale regimului naţional-socialist în America de Sud. Şi totuşi, stima lui Kamprad faţã de Engdahl nu şi-a pierdut deloc din amploare.

Oricum, explicaţiile magnatului par sã aibã o dozã destul de mare de flexibilitate, întrucât, dacã acum 15 ani încerca sã se distanţeze de trecut condamnându-l drept o greşealã a tinereţii, ulterior şi-a relativizat perspectiva, spunând cã a fost mai degrabã fascinate de Mussolini decât de “celãlalt tip”. Iar o datã cu descoperirea noilor documente Säpo doar se confirmã colaborarea şi simpatia politicã pentru care şi-ar fi cerut mereu scuze. “IKEA este o companie multinaţionalã cu o strategie multinaţionalã, prin urmare aceste dezvãluri nu pot avea o influenţã foarte mare asupra afacerii lui Kamprad”, motiveazã purtãtorul de cuvânt al magnatului.

Pe de altã parte, redactorul-şef al revistei anti-rasiste “Expo”, Daniel Poohl, este de pãrere cã noile reproşuri la adresa lui kamprad cântãresc greu. Toatã lumea are dreptul la o a doua şansã, dar “o personalitate de talia lui, care se recunoaşte drept un adept al fascismului suedez, este o problemã”.