Filme şi seriale care ne întorc la începutul modernităţii: poveşti din secolele XVIII XIX jpeg

Filme şi seriale care ne întorc la începutul modernităţii: poveşti din secolele XVIII-XIX

De-a lungul timpului au fost produse  filme amplasate la începutul modernităţii ce ne oferă poveşti de război sau de dragoste, revoluţii în numele libertăţii, aspectele vieţii cotidiene, intrigi politice şi tranziţia spre era industrială şi spre democraţie. Pe scurt, sunt  filme  despre evenimente ce ne-au definit prezentul în care trăim.

Napoléon (1927) 

Este un film mut produs de Abel Gance care prezintă tinereţea şi ascensiunea lui Napoleon în cariera sa militară. La vremea sa, a fost un film revoluţionar cu tehnici inovatoare. Povestea debutează cu o simplă bătaie cu zăpadă în şcoala militară unde s-a afirmat viitorul cuceritor al Europei. 

Les Misérables – 1934 

Regizat de Raymond Bernard, fiind  probabil cea mai bună adaptare după romanul lui Victor Hugo, filmul prezintă vieţile a numeroşi francezi de-a lungul a 20 de ani în secolul XIX, cu Harry Baur în rolul lui Jean Valjean şi Charles Vanel în rolul lui Javert. 

Sissi (1955) 

Regizat de Ernst Marischka, filmul prezintă tinereţea împărătesei Elisabeta de Austria, cunoscută şi ca „Sissi”, şi relaţia ei cu împăratul Franz Josef. 

Mutiny on the Bounty (1962) 

Regizat de Lewis Milestone (ulterior înlocuit de Carol Reed) şi inspirat după cartea cu acelaşi titlu de Charles Nordhoff şi James Normal Hall, filmul îl aduce pe Marlon Brandon în anul 1787, în rolul lui Fletcher Christian, ofiţer britanic aflat pe vasul HMAV Bounty la comanda căpitanului William Bligh(Trevor Howard), cu un echipaj care îndură dificultăţile pentru a ajunge în Tahiti, un adevărat paradis. Filmul a primit nominalizări la Oscar pentru cel mai bun actor, cea mai bună coloană sonoră sau pentru cele mai bune efecte speciale.

How the West Was Won (1962) 

Un film western ce prezintă povestea familiei Prescott de-a lungul aniilor 1839-1889 care asistă la Goana după Aur, Războiul Civil American şi la construirea căilor ferate, ce va emigra din statul New York către coasta Pacificului. Un film produs de Metro-Goldwyn-Mayer care a obţinut trei premii Oscar pentru cea mai bună poveste, cea mai bună editare şi cea mai bună coloană sonoră.

Zulu (1964) 

Un film epic regizat de Cy Endfield şi produs de Stanley Baker care evidenţiază bătălia de la Rorke’s Drift cu armata britanică alcătuită doar din 150 de soldaţi (majoritatea răniţi sau bolnavi) care vor trebui să ţină piept a 4000 de războinici zulu. 

Waterloo (1970) 

Film sovieto-italian produs de Sergei Bondarchuk şi de Dino De Laurentiis, prezintă evenientele preliminare şi Bătălia de la Waterloo, cu Rod Steiger în rolul lui Napoleon Bonaparte şi Christopher Plummer în rolul Ducelui de Wellington. Bătălia de la Waterloo a fost ecranizată cu 15 000 de soldaţi sovietici şi 2000 de călăreţi, inclusiv acrobaţi şi figuranţi. Deşi a avut un buget de 35 milioane de dolari, filmul avea şi  erori istorice, dar ce-i drept, a avut un succes imens încât l-a determinat pe regizorul Kubrick să-şi abandoneze producţia filmului despre Napoleon pe care o pregătise. 

War &Peace (1972) 

Adaptare după romanul lui Leo Tolstoy, serialul din 20 de episoade realizat de BBC îl aduce pe Anthony Hopkings în rolul lui Pierre Bezukhov şi pe Morag Hood în rolul frumoasei Natasha Rostova care vor asista la invazia lui Napoleon în 1812 asupra Rusiei. 

1776 (1972)

Un musical care  prezintă   dezbaterile din Congresul Continental în privinţa votării, semnării şi adoptării Declaraţiei de Independenţa, inspirat după cartea lui Peter Stone pentru musicalul 1776 desfăşurat în 1969 pe Broadway. Melodiile sunt compuse de Sherman Edwards. O parte din replici şi versuri provin din scrisorile şi memorile participanţilor la cel de-al doilea congres continental.

Barry Lyndon (1975) 

Filmul produs de Stanley Kubrick ne bagă în pielea unui tânăr irlandez din secolul XVIII, Redmond Barry (Ryan O’Neal). Îndrăgostit de verişoara sa, dar care se logodeşte cu un căpitan englez.Îl provoacă la duel pe care îl câştigă şi decide să urce în ierarhia socială. Se înrolează în armata britanică, luptă în războiul de şapte ani, dezertează, se alătură prusacilor, e promovat, dornic să înşele sau să  se dueleaze, ca apoi să-şi dorească să se căsătorească din interes cu contesa Lyndon. Filmul a obţinut patru premii Oscar. 

Edward the King (1975–) 

Este un serial de televiziune produs de ATV care ne prezintă biografia reformatorului şi modernistului rege al Marii Britanii, Eduard al VII-lea în 13 episoade, cu Timothy West în rolul acestuia şi Annette Crosbie în rolul reginei Victoria. 

Roots (1977) 

O miniserie inspirată după romanul lui Alex Haley, care a obţinut nouă premii Emmy, un premiu la Globul de Aur pentru cea mai bună dramă şi numeroase nominalizări, redă o epopee a africanilor aflaţi în lanţuri. De la primii paşi în „lumea nouă”  până la războiul civil care le-a redat libertatea, serialul redă aspectele vieţii sclavilor africani. 

The Duellists (1977) 

Drama produsă de regizorul Ridley Scott aflat la debut, câştigătoare la Festivalul de la Cannes, redă o serie de dueluri începută în urma unei rivalităţi dintre doi ofiţeri francezi.

Danton (1983) 

Povestea filmului regizat de polonezul Andrzej Wajda începe în noiembrie 1793, cu Danton(Gerard Depardieu) care se întoarce în Parisul aflat sub regimul Terorii. Încrezător pe sprijinul populaţiei, Danton intră în conflict cu fostul său aliat, Robespierre. Filmul redă un paralerism dintre Franţa aflată sub regimul terorii şi Polonia aflată sub sfera sovietică unde mişcarea Solidaritatea începea să se manifeste. 

Amadeus (1984) 

Filmul regizat de Milos Forman prezintă viaţă lui Wolfgang Amadeus Mozart (Tom Hulce), povestită de rivalul său secret, Antonio Salieri, aflat la un azil de nebuni. Filmul a primit 53 de nominalizări şi a primit 40 de premii, inclusiv 8 premii Oscar, patru premii BAFTA, patru premii la Globul de Aur. 

Peter the Great (1986) 

Este un serial produs de NBC cu Maximilian Schell în rolul Ţarului Petru cel Mare,  cu poveste inspirată după biografia scrisă de Robert K. Massie. A obţinut trei premii Emmy şi numeroase nominalizări. 

The Mission (1986) 

E un  film  ce expune experienţa unui misionar iezuit în secolul XVIII în America de Sud. Scenariul filmului a fost scris de Robert Bolt, fimul fiind regizat de Roland Joffe. În rolurile principale au jucat Robert De Niro, Jeremy Irons, Liam Neeson, Ray McAnally, Aidan Quinn şi Cherie Lunghi. Povestea filmului prezintă un misionar iezuit care are obiectivul de a converti indigenii sud-americani la creştinism, sprijinit de căpitanul Mendoza. Filmul a câştigat premiul Palme d’Or şi premiul Oscar. 

Glory (1989) 

Filmul produs de Edward Zwick, cu Matthew Broderick, Denzel Washington, Cary Elwes şi Morgan Freeman în rolurile principale, prezintă participarea unei companii de soldaţi afro-americani (sclavi evadaţi) în Războiul Civil American. Scenariul e inspirat după scrisorile colonelului Robert Gould Shaw. Filmul a primit cinci nominalizări şi a obţinut trei premii Oscar, precum şi premii la Globul de Aur. 

La révolution française (1989) 

Unul dintre cele mai lungi filme ca durată (360 de minute) realizate de-a lungul timpului, co-produs de Franţa, Germania, Italia, Canada şi SUA, prezintă desfăşurarea Revoluţiei Franceze, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la evenimentul în sine. Filmul debutează cu Adunarea Stărilor Generale până la execuţia lui Robbespiere, incluzând multe dintre atrocităţile comise pe durata Terorii. Întâmplător, filmul a fost lansat pe fondul escaladării revoluţiilor din Europa de Est împotriva regimurilor comunist. 

Young Catherine (1991) 

Produs de Michael Anderson, povestea filmului are loc în 1744, când tânăra Ecaterina (Julia Ormond) se căsătoreşte cu Petru (Reece Dinsdale) şi ajunge pe tronul Rusiei. Mătuşa sa, Elisabeta, împărăteasa Rusiei conducea imperiul cu o mână de fier, iar Petru dovedea că nu era capabil pentru a o succeda. Ecaterina îi face însă un copil, şi cu ajutorul lui Sir Charles Williams (Christopher Plummer), va încerca să preia tronul Rusiei. 

The Last of the Mohicans (1992) 

Un film produs de Morgan Creek Pictures, regizat de Michael Mann şi inspirat după romanul lui James Fenimore Cooper, prezintă povestea unui nativ din tribul Mohican, care asistă la războiul franco-indian în 1757. În urma asediului Fortului William Henry, britanicii se predau în faţă francezilor. Deşi sunt lăsaţi să plece, britanicii se trezesc încolţiţi de indienii tribului Huron care doreau să-i prăduiască. Protagonistul, Nathaniel Poe (Daniel Day-Lewis), se simte nevoit să le protejeze pe fiicele comandantului britanic. Filmul a obţinut premiul oscar pentru cea mai bună coloană sonoră. 

Gettysburg (1993)-un film produs de Ron Maxwell ce prezintă reconstituirea Bătăliei de la Gettysburg timp de 270 de minute. 

The Madness of King George (1994) 

Film produs de Nicholas Hytner, acesta prezintă povestea regelui George al III-lea al Marii Britanii şi deteriorarea sănătăţii sale mintale care manifestă un comportament bizar şi stricarea  relaţiei cu fiul său, Prinţul de Wales. Medicii din timpul său sugerează că ar suferi de porphyria . Însă un doctor enigmatic îl va trata prin metode atipice, fără să ţină cont de poziţia regelui. 

L'affaire Dreyfus (1995)- film ce redă drama lui Alfred Dreyfus, ofiţer francez de origine evreiască, care este condamnat chiar dacă era nevinovat. Ulterior însă, va fi reejudecat, eliberat şi reabilitat.

The Patriot (2000) 

Film ficţional de inspiraţie istorică creat de Roland Emmerich, cu Mel Gibson în rolul principal, prezintă o parte din Revoluţia Americană în Carolina de Sud. Britanicii sunt prezentaţi la fel de cruzi ca naziştii sau sovieticii care comit atrocităţi asupra populaţiei americane. Personajul jucat de Mel Gibson e inspirat după personalităţi reale care au participat în războiul de independenţă american, ca:Thomas Sumter, Daniel Morgan, Nathanael Greene, Andrew Pickens sau Francis Marion. Acesta e un veteran din Războiul franco-indian care îşi duce liniştit existenţa alături de copii săi. Deşi nu susţine revoluţia conştientizând pierderile care vor urma, după ce ajută răniţii din ambele tabere rezultaţi în urma unei confruntări, acesta şi familia sa cad victime cruzimii soldaţilor britanici care le incendiază casă şi le ucide un membru de familie. Personajul jucat de Gibson se simte nevoit să se răzbune şi în cele din urmă, va participa în războiul de independenţă. Filmul are multe elemente ce exprimă patriotism american şi abundă de clişee, dar a obţinut un profit de 215 milioane $. 

The Crossing (2000) 

Creat de Robert Harmon, filmul redă situaţia dramatică în care se aflau trupele lui George Washington în traversarea râului Delaware şi în ducerea bătăliei de la Trenton. 

Napoléon (2002) 

O mini-serie produsă de GTM Productions, Transfilm şi Spice Factory ce redă viaţa lui Napoleon Bonaparte. Cu un buget de 46 milioane $ au fost ecranizate bătălii ca cele de la Austerlitz sau Waterloo, precum şi invazia asupra Egiptului şi Rusiei. Filmul redă şi cuceririle lui Napoleon în dragoste, ca relaţiile sale cu Josephine, Marie Louise, ducesa de Parma, dar şi iubirile ascunse cu Eleanore Denuelle şi Marie Walewska. 

Gangs of New York (2002) 

Film cu o poveste ficţională amplasată în secolul XIX în Manhattan, regizat de Martin Scorsese, inspirat după cartea cu acelaşi titlu scrisă de Herbert Asbury. Filmul distribuit de Miramax Films a obţinut un premiu Oscar şi numeroase nominalizări. Acţiunea are loc în 1863, cu Bill „Măcelarul” (Daniel Day-Lewis) care îşi joacă rolul ca un gangster influent. Filmul culminează cu o confruntare dintre Bill şi Amsterdam Vallon (Leonardo DiCaprio) şi aliaţii săi pe fondul revoltelor din New York. 

The Count of Monte Cristo (2002)- o adaptare a romanului lui Alexandre Dumas Pere cu Jim Cavaziel în rolul principal. 

The Last Samurai (2003) 

Film produs de Edward Zwick, îl pune pe Tom Cruise în rolul unui ofiţer retras dintr-un regiment american în urmă războiului civil, care ajunge în Japonia, intrând în contact cu ultimii războinici samurai. Filmul e insporat după rebeliunea condusă de Saigo Takamori care a luptat împotriva modernizării Japoniei de puterile străine. Filmul a primit patru premii Oscar, trei premii la Globul de Aur şi a obţinut un profit de 456 de milioane de dolari. 

Master and Commander:The Far Side of the World (2003) 

Un film creat de Peter Weir, cu Russel Crowe în rolul unui căpitan în Marina Britanică care se află pe o călătorie pe mare în timpul războaielor lui Napoleon. La un moment dat, nava sa, HMS Surprise e atacată de o nava franceză inamică. Nava britanică a fost avariată. Căpitanul se simte nevoit să pornească în urmărirea navei franceze de pe coasta Braziliei, Capului Horn, printre gheţari şi până în insulele Galapagos, chiar dacă ar însemna să-şi sacrifice echipajul. Filmul a obţinut 10 nominalizări Oscar. 

North &South (2004) 

Serial produs de BBC adaptat după povestea de dragoste a unei femei sudiste care e determinată să emigreze în nord pe fondul războiului civil. 

Amazing Grace (2006) 

Film produs de Michael Apted care redă viaţa unui idealist parlamentar britanic, William Wilberforce care încearcă să pună capăt comerţului transatlantic de sclavi.

Sluga Gosudarev (2007) 

Un film rusesc despre războiul dintre Suedia şi Rusia, în care regele Franţei, Ludovic al XIV-lea trimite doi duelişti în exil, primul mergând în tabăra suedeză, cel de-al doilea în tabăra rusă. Ambii francezi au de înfruntat peripeţii şi asista în Bătălia de la Poltava, fiecare fiind de cealaltă parte a baricadei. 

War and Peace (2007) 

Serial ce redă povestea a cinci familii aristocratice din Rusia în timpul războaielor napoleoniene. 

John Adams (2008) 

Un miniserial produs de HBO ce redă viaţa celui de-al doilea preşedinte american, John Adams, şi a familiei sale. Deşi a avut numeroase erori istorice, mini-serialul a obţinut patru premii la Globul de Aur şi 13 premii Emmy pentru impactul pe care l-a avut, cu o poveste captivantă ce include momentele dramatice şi greutăţile, dar şi momentele de glorie în cariera politică ale lui John Adams. 

The Young Victoria (2009) 

O poveste dramatică produsă de Jean-Marc Vallee ce redă primii ani dificili din lunga domnie a reginei Victoria şi relaţia ei romantică cu prinţul Albert. 

The Conspirator (2010) 

Film regizat de Robert Redford care redă împrejurările dramatice de după asasinarea preşedintelui american Abraham Lincoln, în care Mary Surrat e acuzată că a participat la complot.

Lincoln (2012) 

Un film de Steven Spielberg, cu Daniel Day-Lewis în rolul preşedintelui american, Abraham Lincoln şi cu Sally Field în rolul lui Mary Todd Lincoln. Filmul prezintă eforturile acestuia de a implementa Amendamentul al 13-lea prin care sclavii africani îşi obţineau libertatea. Filmul a primit şapte nominalizări la Globul de Aur şi numeroase nominalizări şi două premii Oscar. 

Hatfields &McCoys (2012) 

Produs de History Channel, filmul redă viaţa a două familii din vestul Virginiei/Kentucky în anii de după Războiul Civil, cu Kevin Costner în rolul principal. 

Django Unchained (2012)

În filmul creat de Quentin Tarantino, care a obţinut 3 premii la Globul de Aur şi 2 premii Oscar, acţiunea se petrece cu doi ani înainte de Războiul Civil, cu Jamie Foxx în rolul principal, interpretând un sclav aflat în serviciul lui King Schultz (Christoph Waltz), vânător de recompense aflat pe urmele a doi ucigaşi, fraţii Brittle. Django îl va ajută pe Schultz să ajungă la ei, promiţându-i că îl va elibera. 

Les Miserables (2012)-un musical inspirat după romanul lui Victor Hugo. 

12 Years a Slave (2013)

Filmul redă povestea unui afro-american care luptă pentru supravieţuire şi libertate. Înainte de Războiul Civil, Solomon Northup (Chiwetel Ejiofor), este răpit şi vândut ca scav, traversând momente de cruzime extremă, dar şi clipe neaşteptate de blândeţe şi toleranţă. Soarta i se va schimba când se va întâlni cu aboliţionistul canadian interpretat de Brad Pitt. Filmul a câştigat 3 premii Oscar şi un premiu la Globul de Aur, precum şi numeroase nominalizări. 

Black Sails (2014-) -un serial ce redă aspectele piraţilor din Caraibe în epoca de aur a acestora. 

TURN (2014) -un serial despre un fermier care aderă la un grup de spioni de partea americanilor în lupta pentru independenţă. 

Sons of Liberty (2015)-producţie marca History care prezintă debutul Revoluţiei Americane în trei episoade.

Surse:Cinemagia, IMDb, Wikipedia