Autor 13699 vizualizări


Ambivalenţa dintre femeie şi putere fizică este cunoscută încă din Antichitate. Cu toate acestea rămâne unul dintre subiectele tabu ale societăţii de astăzi. Imaginea unei femei puternice stă la graniţa identităţii de gen, iar în ochii multora schimbă raportul de egalitate dintre puterea masculină şi slăbiciunea feminină în aşa fel încât ideea domniţei la anaghie şi a prinţului salvator va rămâne un mit.

Amazoanele

Până nu demult, amazoanele erau considerate fructul imaginaţiei umane. Ele erau luptătoare mitice, ce luptau împotriva vechilor greci. Fiecare erou sau campion grec, de la Hercule la Ahile, trebuia să îşi demonstreze curajul înfruntând o luptătoare. Grecii le-au dat şi nume:Hypollita, Antiope, Thesallia. Recent, arheologii au validat existenţa amazoanelor la nordul şi estul Mării Mediterane, acolo unde în Antichitate trăiau sciţii. Ei au găsit oseminte îngropate împreună cu arcuri, săgeţi, suliţe, cuţite şi alte arme, dar şi cai. Prima impresie a fost, evident că sunt bărbaţi, dar după analizele ADN, s-a dovedit faptul că soţiile sciţilor erau adevărate luptătoare. De asemenea, ele aveau răni de luptă exact ca bărbaţii.

Denumirea de amazoane nu provine de la asemănarea forţată a cuvintelor greceşti „lipsă” şi „sâni”, aşa cum afirma istoricul grec Hellanikos, în secolul al V-lea d.Hr . Etimologic, numele lor provine din iraniană, şi înseamnnă „războinici”,  sau din persană „a se lupta, a se război”. Explicaţia tradiţională nu este valabilă deoarece ele nu au fost reprezentate niciodată fără un sân.

Herodot povesteşte cum amazoanele se adunau în jurul unui foc de tabără, aruncau în el tot felul de plante şi flori. Se intoxicau cu fumul produs, apoi se ridicau şi dansau, ţipau şi cântau. Se presupune că foloseau în general cânepă, această plantă fiind găsită şi în mormintele lor, împreună cu cărbune, ca un fel de trusă pentru bună dispoziţie pe lumea cealaltă.

Amazoanele sunt cunoscute şi pentru tatuajele lor. Grecii antici aveau sclavi din zona Mării Negre, care erau tatuaţi în semn de pedeapsă. Nu se ştie cu exactitate care era rolul tatuajelor la amazoane, dacă făcea parte din procesul de iniţiere, doar pentru înfrumuseţare sau reprezentau experienţe. Nu se ştie decât că aveau tatuaje mari, detaliate, cu figuri geometrice, sau animale. Kituri pentru tatuare au fost găsite în morminte. Celebră este aşa-numita Prinţesă de Gheaţă, corpul unei amazoane care s-a conservat şi care are numeroase tatuaje.

Fiind nomazi, sciţii au trebuit să domesticească calul, şi au învăţat să fie practici,  şi să călărească. Din acest motiv, amazoanele sunt reprezentate şi călare, îmbrăcate în pantaloni.

Venus cu muşchi

Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, femeile au început să fie preocupate de egalitatea cu bărbaţii în privinţa forţei fizice. În general, cele mai cunoscute lucrau în circuri, dând reprezentaţii de forţă şi fiind adevărate curiozităţi în întreaga lume.

Louis Armaido, campioană mondială la ciclism şi cunoscută atletă la sfârşitul secolului al XIX-lea, a ţinut în dinţi, suspendaţi, doi bărbaţi, într-o reprezentaţie de forţă la Athenaeum Gymnasium, din Chicago. De asemenea, ea a fost prima femeie din lume care a mers cu bicicleta neîntrerupt 20 de mile. Este de precizat faptul că bicicleta era modelul vechi al acelei epoci, cea cu roţi enorme, iar recordul îl deţinea un bărbat.

Kate Brumbach este e femeia cu cea mai mare forta fizica din cât s-a cunoscut până la vremea ei. Cunoscută şi sub numele de Sandwina, măsurile ei erau incredibile:1, 84m, 85kg, 44cm biceps, încheietura cu circumferinţa de 20cm, iar cea a coapsei de 67cm. Toată familia ei era cunoscută ca fiind compusă din oameni zdraveni. Ei au sustinut numeroase spectacole de forta spectacole de forţă în toată Europa. Unul dintre numerele preferate ale publicului era acela când îşi ridica soţul de 75kg, cu o singură mână deasupra capului sau când ridica o greutate de 100kg de pe loc. Printre acţiunile ei s-au mai numărat:prinsul bilelor de fier de 14kg pe spatele gâtului, menţinerea unui carusel de 14 persoane pe umeri, rezistenţa la tracţiunea a 4 cai.

Prinţesa războinică

În secolul al XIII-lea, când Asia era sub ocupaţia hanilor, femeile erau foarte pricepute în cele ale luptelor. Într-o societate unde talentul de a călări şi folosirea cu dibăcie a arcului şi a  săgeţii erau mai importante decât forţa brută, femeile au devenit la fel de luptătoare ca şi bărbaţii.

Însă, o femeie a reuşit să posede combinaţia perfectă dintre forţă şi talent. Numele ei eraKhutulun şi nu a fost numai cea mai bună războinică în cavalerie, ci şi cea mai bună luptătoare corp la corp pe care mongolii au cunoscut-o vreodată. Năcută în jurul anului 1260, ea şi-a ajutat de nenumărate ori să respingă hoardele invadatoare ale hanului Khublai, care se întâmplă a fi fost şi unchiul ei. Atât pe câmpul de bătălie, cât şi în ring ea a fost neînvinsă. Principiul ei era acela că nu se va mărita cu un bărbat care nu e capabil să o învingă. Cei care pierdeau în faţa ei trebuiau să îi dea cel mai valoros cal pe care îl aveau. Şi aşa se face că la numai 20 de ani, Khutulun avea o adevărată herghelie.

Boudica este soţia lui Prasutagus, liderul tribului britonic al icenilor, locuitori ai regiunii Norfolk de astăzi. După moartea soţului ei, în anul 61 î.Hr., ea a condus o răscoală împotriva romanilor, după ce aceştia au pus ca Boudica să fie dezbrăcată şi biciuită, iar fetele ei să fie violate. Membrii altor triburi s-au alăturat cauzei. Războinicii ei au înfrânt o armată romană şi au distrus capitala imperiului din Britania, care se afla la Colchester. Mai târziu, armata ei a distrus Londra şi Verulamium. În final, a fost înfrântă de către o armată condusă de către Caius Suetonius Paullinus. Boudica s-a sinucis, otrăvindu-se. Arheologii au găsit ruinele clădirilor arse de către Boudica în cele trei oraşe. La Colchester, ea a dărâmat templul dedicat împăratului Claudiu. Dio Cassius, un istoric roman de la acea vreme, o descrie pe Boudica purtând un imens inel de aur în jurul gâtului.

„-Nu ştii că aceşti bărbaţi te-ar putea împuşca?/-Nu şi dacă îi împuşc eu prima, maior Raskova!”

Vrăjitoarele nopţii, aşa cum au fost poreclite de către nazişti, au fost un grup de femei care au survolat spaţiul aerian rusesc în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Ele aparţineau oficial Regimentului de noapte 558 al Forţelor Aeriene sovietice. Totul a început în 1938, când Marina Raskova şi alte două femei au înregistrat un record mondial pentru zburat continuu 6.000km, de la Moscova la Komsomolsk-on-Amur, în sud-estul Siberiei. A fost meritul ei pentru înfiinţarea celor trei regimente de femei, convingându-l pe Stalin că şi ele pot ajuta la câştigarea războiului. Marina s-a ocupat de intervievarea candidatelor. După 6 luni de antrenament, femeile regimentului 558 au avut prima misiune pe 08 iunie 1942. Statisticile sovietice au arătat că această unitate a avut 23.672 de zboruri şi a folosit peste 3.000 de tone de bombe. 23 de femei pilot au fost decorate cu Steaua de Aur. Eroi ai Uniunii Sovietice. A fost cel mai decorat regiment din întregul departament al Forţelor Aeriene, fiecare femeie pilot zburând în aproape 1.000 de misiuni.

""