Autor 1584 vizualizări


Complicatul tablou al ideologiei puterii imperiale a incitat şi va incita în continuare spiritele, dată fiind precaritatea surselor şi necesitatea revizuirii lor. Pentru a mai adăuga o faţetă problemei, nu ar trebui uitaţi atunci când încercăm să reconstituim ideologia imperială nici ceilalţi membri ai casei imperiale care la rândul lor pot juca un rol important în crearea unei imagini echilibrate a puterii.

Împăraţii, cel puţin până la Traian[1], nu s-au folosit foarte mult de tipuri monetare cu soţiile sau copiii lor, dar după Traian apar mai frecvent aversuri şi reversuri cu referire la casa imperială şi la dinastie, importante pentru înţelegerea concepţiei politice în ansamblu. Tipurile monetare care onorează împărătesele sau pe caesaresnu sunt numeroase, dar nici lipsite de valoare. Faustina Minor, soţia lui Marcus Aurelius, beneficiază de 22 de legende pe revers, iar Septimius Severus alocă 25 pentru Iulia Domna şi 27 pentru Geta Caesar[2].

Ca şi în cazul monedelor cu împăraţi, şi la membrii casei imperiale acestea variază între repetitivitate şi inovaţii. Rămâne în picioare problema pertinenţei considerării surselor numismatice drept o metodă de comunicare cu publicul, dar chiar dacă nu ar fi existat metode de a utilizare standardizată a monedelor, nu înseamnă că împăraţii nu ar fi încercat să ţintească şi să îşi şi transmită mesajele publicului[3].

Începând de la Augustus şi până în secolul al III-lea reprezentarea imperială evoluează. Sunt introduse noi imagini, teme, motive, legende sau combinaţii de aversuri şi reversuri, mai ales după războaiele civile din 69, când propaganda imperială capătă o însemnătate tot mai mare în crearea unei identităţi ideologice. Chiar dacă este posibil ca anturajul împăratului sau responsabilii de la monetării să fi avut iniţiativa anumitor combinaţii între legende şi iconografie, tot avem ocazia de a pătrunde în viziunea politică asociată cu varii domnii.

Propagarea şi receptarea sunt dificil de evaluat, la fel şi corespondenţa dintre tipologii şi cantitatea de monede, dar ce putem identifica într-o oarecare masură este sistemul simbolic al ideologiei imperiale.

În ceea ce priveşte tematica dinastică şi familială, iconografia care o reflectă pentru a sublinia potenţialul de longevitate şi securitate a unei domnii devine în secolul al III-lea destul de comună şi standardizată[4]. Uneori chiar şi împăraţii fără soţii sau urmaşi caută să se erijeze în garanţii echilibrului militar şi civil prin intermediul temelor dinastice, discrepanţa între realitate şi imaginar politic fiind deci de multe ori foarte mare. Legăturile dinastice se pot reprezenta în două moduri:fie prin referiri la antecesori folosindu-se tipologia de consecratio[5], fie prin referiri la membrii în viaţă care apar singuri pe avers, cu împăratul pe avers, sau pe revers când împăratul este pe avers.

În afara imaginilor directe mai avem şi coduri vizuale şi verbale specifice, de exemplu concordia augg.cu dextrarum iunctio, aluzie la armonia cuplului imperial. Concordiaeste printre primele legende de pe monedele unui membru al casei imperiale, apărând la Iulia, fiica lui Titus[6]. Spes publicaeste iarăşi o temă frecventă, ce apare începând cu Commodus Caesar[7], aluzie la viitorul strălucit, iar laetitia publicaapare odată cu Faustina Minor[8]. Pluralul Augg. Are un rol foarte important deoarece denotă mai multă unitate şi putere în dinastie.

Femeia reprezintă şi ea o expresie a statului prosper, teme precum pudicitia, fecunditas, propago imperiisau diversele combinări cu mater, dar şi asocierea dintre împărăteasă şi zeiţele Venus, Vesta, Ceres sau Diana[9]contribuind la întărirea imaginii puternice şi virtuoase a împăratului, la fel ca şi princeps iuventutisîn cazul succesorilor, începând cu Domitian Caesar[10]. Deşi deţin un număr relativ modest de reprezentări, membrii familiei imperiale continuă să apară neîntrerupt în surse.

În ceea ce priveşte imaginarul politic al secolului, acesta se remarcă nu atât prin elementele noi, cât prin folosirea extensivă a ceea ce există deja în bagajul ideologic şi exploatarea la maximum a unor teme care tind prin suprauzitare să-şi piardă semnificaţia. De exemplu, Augustusşi Augusta, departe de a mai avea conotaţiile divine, sunt acum epitete comune ca oricare altele. Trăsăturile standard, precum pudicitia, fecunditassau concordiapentru împărătese, se stabilesc deja în secolul al II-lea.

Secolul al III-lea va fi în schimb o perioadă care va atribui uneori numeroase epitete şi asocieri divine împărăteselor, pentru a amplifica iluzia unei case imperiale stabile şi puternice care poate evolua într-o dinastie.

De altfel, pluralul Augustorumcu referire nu la copiii împăratului ci la el şi soţie, apare prima dată la Gordian al III-lea şi Sabinia Tranquillina pe revers cu concordia[11](fig.3.), folosit şi de Filip I şi Otacilia Severa. Fecunditas Augustorumse regăseşte la Decius şi Herennia Etruscilla[12]. Ulterior pax, pietas şi virtusse vor asocia şi ele cu pluralul (tată+fiu) pentru a încerca pregătirea terenului instalării unei dinastii, fără succes însă.

Desigur, nu putem uita de tendinţele militarizante ale perioadei, reflectate de exemplu în legendele mai „masculine” ale Saloninei, soţia lui Gallienus (fides militum) sau Severinei, soţia lui Aurelian (concordia militum), sau în ilustrarea pe monede a lui Venus Victrix. Dar în general, după cum vom constata şi din studiul amănunţit din capitolul al IV-lea, imaginea feminină imperială va devia destul de rar de la modelul conjugal-matern pentru a se apropia de modele mai extravagante precum Iulia Domna.

Presupunând că împăratul deţinea un oarecare control asupra emisiunilor, putem conchide că acesta a întrebuinţat şi imaginea membrilor familiei transpusă în anumite coduri vizuale pentru a şi-o amplifica pe a sa proprie, pentru a evidenţia durabilitatea şi siguranţa domniei sale.

 


[1]Pentru care există o lucrare de referinţă privind folosirea imaginii feminine în propagandă:H. Temporini, Die Frauen am Hofe Trajans, 1978.

[2]Pentru detalii vezi R.P. Duncan-Jones 2005, 459-487.

[3]Hekster 2003, 23-24.

[4]Horster 2007, 296.

[5]Decius emite o serie extensivă de monede cu divi (RIC IV3).

[6]RICII, nr. 178-179, 140.

[7]RICIII, nr. 620-622, 335.

[8]RICIII, nr. 506, 94.

[9]Vezi Hahn 1994, 322-371.

[10]RICII, nr. 233, 41.

[11]RICIV3, nr. 249-250, 41.

[12]RICIV3, nr. 56, 127.