Expansiunea vikingă în estul continentului european

Autor 3004 vizualizări


Deşi mai puţin cunoscută, expansiunea vikingilor la est de Marea Baltică precede cu mai mult de un secol marile campanii militare şi de colonizare din Insulele Britanice, nordul Franţei, Peninsula Iberică, Islanda şi Groenlanda. Atât negustorii dornici să se integreze în circuitul rutelor comerciale orientale, cât şi mercenarii dornici să se înroleze în garda imperială bizantină (celebra Gardă Varegă) vor constitui avangarda expansiunii vikinge în estul Europei.

Rute şi aşezări comerciale varege  

În epoca medievală, termenii de russau de vareg(Rús, Væringjar) au fost utilizaţi pentru a-i denumi pe vikingii stabiliţi în est. Morminte de negustori vikingi descoperite în aşezările baltice  Elbląg (Polonia) şi Grobiņa (Letonia) arată că expansiunea vikingă a debutat în jurul anului 650. Peste un secol, vikingi se stabiliseră în centrul comercial finlandez de la Staraya Ladoga (Rusia), angajaţi în comerţul cu blănuri. De aici, aceştia au urmărit să se extindă, pe calea râului Lovat, către Câmpia Rusiei. În următoarele opt decenii, vikingii vor naviga pe cursurile celor mai importante râuri din zonă:Lovat (între lacul Ladoga şi Golful Finlandei), Dvina (către Golful Riga şi Marea Baltică), Nipru (către Marea Neagră) şi Volga (către Marea Caspică). Această rapidă expansiune a fost catalizată de pătrunderea negustorilor arabi în zona Mării Caspice, care vor introduce în circulaţie monede de argint de calitate, vikingii dorind să descopere sursa preţiosului metal. Navigând aceste sisteme hidrografice, vikingii vor realiza schimburi comerciale directe atât cu Califatul Abbasid din sud-estul Mării Negre, cât şi cu Imperiul Bizantin. Aceste schimburi, debutând la începutul secolului al IX-lea, se vor intensifica, ducând la întemeierea unor aşezări cu caracter comercial, precum Novgorod (atestat în 859). Fondarea de noi aşezări a fost corelată cu ocuparea şi administrarea unor aşezări slave, precum Kiev, acestea fiind folosite drept centre pentru campaniile de expansiune către est. 

Marile campanii din est

În jurul anului 860, Novgorodul va deveni principalul centru comercial şi militar vareg, sub tutela legendarului conducător Rurik. Considerat adesea fondatorul statului rus, Rurik va fi succedat de Oleg. Noul conducător viking va cuceri Kievul în jurul anului 882, făcând din această localitate capitala unui vast imperiu mărginit de Golful Finlandei şi de Marea Neagră. Deşi denumirea alternativă a varegilor va duce la cristalizarea termenului de „Rusia”, vikingii reprezentau o minoritate în compoziţia statului kievean. Slavii erau majoritari în oraşe, chiar dacă aceastea erau dominate de elita politică şi războinică vikingă, iar dovezi arheologice care să demonstreze că populaţia varegă se stabilise şi în zonele rurale nu au fost încă găsite. Elita varegă controla populaţia slavă prin impunerea unui tribut sub formă de blănuri şi de sclavi, resurse folosite apoi în schimburile comerciale cu arabii (de la care primeau argint).

Stabilindu-se în Kiev, vikingii vor urmări să se extindă către bogatele ţărmuri ale Mării Negre. Precum vikingii stabiliţi în Occident, varegii au încercat să obţină prin război resursele urmărite. În acest sens, în 860 şi 907 ei au organizat două atacuri sângeroase, dar respinse, asupra Constantinopolului. Cel de-al doilea atac a fost urmat de încheierea unui acord comercial în 907, reînnoit în 911. Mai mult, corăbiile vikinge vor pătrunde şi în Marea Caspică, orgazinând periodic campanii de jaf. O astfel de campanie petrecută în anii 912-913 a fost urmată de stabilirea unui acord între varegi şi Hanatul Khazar (din nord-vestul Mării Caspice), prin care hanul le oferea acestora dreptul de liberă navigaţie pe teritoriul khazar. Urmărind să cucerească aşezările musulmane din jurul Mării Caspice, flota varegă va fi atacă şi distrusă la întoarcere din ordinele aceluiaşi han, care nu dorea ca influenţa acestora să se extindă.

Apogeul politic şi disoluţia culturală

Asemenea vikingilor din vestul continentului european, varegii vor fi asimilaţi de către populaţia majoritară pe parcursul secolelor X-XI. Succesorul lui Oleg, Igor (912-945), va încheia cu Imperiul Bizantin un nou acord comercial, ca urmare a unui nou atac asupra Constantinopolului în 944. Spre deosebire de acordul din 911, în care toţi semnatarii purtau nume de orgine scandinavă, printre semnatarii noului acord apar şi nume de origine slavă. Mai mult, Igor este ultimul rege vareg care poartă un nume de origine vikingă (Igor fiind o variantă a numelui Ingvar), succesorul său purtând numele slav de Svyatoslav (945-972).  

 Odată cu domnia lui Vladimir I (978-1015), elementul slav devine dominant în compoziţia statului kievean, fapt la care se adaugă şi impunerea ortodoxismului ca religie oficială în 988. Devenit ortodox, statul vareg va gravita tot mai mult în jurul Imperiului Bizantin, a cărui cultură şi ideologie politică o va împrumuta. Apogeul statului kievean va fi atins în timpul domniei lui Iroslav cel Înţelept (1019-1054), perioadă în care elementul slav îl va înlocui complet pe cel vareg.

Surse:

F. D. Logan, The Vikings in History, Routledge, London, 1983

H.R. Ellis Davidson, The Viking Road to Byzantium, Rowman &Littlefield, London, 1976

John Haywood, Historical Atlas of The Vikings, Penguin Books, London, 1995

""