Exilul cultural românesc postbelic din Franţa. Studiu de caz: Centrul de promovare a cărţii româneşti „Hyperion”

Constituit în mai multe perioade istorice, începând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și continuat la scară mult mai mare în anii ce au urmat instaurării regimului comunist în România, exilul românesc a încercat să se organizeze, punând bazele unor organizații, instituții, asociații, centre, organe de presă care să le reflecte activitatea și să promoveze cultura română în afara granițelor României. O astfel de inițiativă a fost Centrul de promovare a cărţii româneşti „Hyperion”.

Înfiinţarea şi scopul Centrului de promovare a cărţii româneşti „Hyperion”

Centrul de promovare a cărţii româneşti „Hyperion” a fost înfiinţat la data de 7 iulie 1981, în Franţa, de către o serie de personalităţi ale exilului cultural românesc. Printre acestea s-au numărat:Mircea Eliade, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Sanda Stolojan, Leonid (Mămăligă) Arcade, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Virgil Tănase, Basarab Nicolescu, Cicerone Poghirc, Ştefan Lupaşcu, Mihai Dim. Sturdza, D. Bosnief-Paraschivescu, S. Cazaban, V. Cupşa, H. Damian, C. Metzianu, I. Miereanu, M. Parlier, S. Schachter, M. Mugur-Schachter. Dintre aceştia, la conducerea Centrului a fost numit preşedinte Basarab Nicolescu, iar vicepreşedinte, pe rând, Virgil Tănase, Cicerone Poghirc, Sanda Stolojan, Matei Cazacu. Centrul a beneficiat şi de sprijin extern, de la alţi exilaţi români, precum:Ioana Andreescu, Pavel Chihaia, Ioan Cuşa, Radu Enescu, Horia Vintilă, Nicolae Petra, Aurel Răuţă, Horia Stamatu, Octavian Vuia.

Scopul Centrului era acela de a promova în cadrul exilului activitatea culturală a românilor, aceștia publicând „timp de aproape patruzeci de ani în Europa, în cele două Americi sau aiurea mii şi mii de cărţi”.[1] În acest context, s-a plecat de la ideea potrivit căreia realizările culturale ale românilor din aceste spaţii geografice nu erau suficient de cunoscute, îndeosebi de intelectualii români plecaţi din România în anii `70-`80:„Câţi ştiu ce cărţi s-au tipărit, câte se mai găsesc şi unde pot fi găsite? Şi câţi o vor şti pentru publicaţiile viitoare?”[2] Pentru a răspunde acestui deziderat, a fost elaborat un buletin, denumit Buletinul „Cartea Românească în Occident”, conceput sub forma unui catalog numerotat al cărţilor şi revistelor ce puteau fi achiziţionate. De exemplu, la sfârşitul anului 1985, catalogul în cauză cuprindea aproximativ 1.000 de titluri.[3] Acesta era fie distribuit, în mod gratuit, cititorilor potenţiali din Occident, fie publicat în presa exilului. Pe lângă informaţiile referitoare la cartea românească, acest buletin promova şi lucrările traduse în limbi străine, precum şi principalele manifestaţii culturale româneşti din Franţa. Mai mult, la sediul Centrului erau puse la dispoziţia celor interesaţi cărţi româneşti publicate în afara graniţelor României. Tot la sediul Centrului se preluau şi comenzile de carte, acestea fiind ulterior transmise editorilor responsabili de onorarea comenzilor. În acelaşi timp, Centrul întocmea şi o evidenţă a cititorilor sub forma unui fişier selectiv.

Aşa cum era descris în presa din exil, Centrul de promovare a cărţii româneşti „Hyperion” a fost înfiinţat şi cu scopul de a-l scuti pe cumpărătorul român din exil de „o seamă de eforturi mici al căror cumul poate totuşi deveni fastidios şi chiar paralizant.”[4] Plecând de la ideea potrivit căreia „rari sunt cei interesaţi numai de publicaţiile unui singur editor şi foarte frecvenţi cei care ar dori să cumpere deopotrivă un volum de Eminescu apărut la Madrid (...), sau cel mai mare roman al lui Mircea Eliade apărut acum zece ani în Franţa şi amintirile lui Ştefan Baciu, apărute în ultimii ani la Honolulu”[5], membrii fondatori ai Centrului au urmărit, în ansamblu, promovarea titlurilor tuturor cărţilor, indiferent de spaţiul geografic în care acestea erau publicate. Totodată, ideea în cauză a venit pe fondul a două aspecte importante, caracteristice exilului. Pe de o parte, imposibilitatea de a se afla de noile publicaţii editoriale, dată fiind larga răspândire a românilor în afara ţării, şi inaccesibilitatea de a interacţiona periodic între ei. Aceste aspecte au fost, de altfel, și premise pentru înființarea Centrului:„Ştie lectorul care locuieşte la Miami sau în Australia că a ieşit de sub tipar undeva pe planetă în traducere românească romanul lui Vintilă Horia, distins cu premiul Goncourt în Franţa?”[6] Pe de altă parte, mai era şi problema editorilor sau a depozitarilor cărţilor din exil care, deși erau cunoscuţi cititorilor, se schimbau des, sau corespondenţa cu ei era dificilă. Dacă totuşi se stabileau contacte în acest sens, apărea o altă chestiune:cititorul, interesat şi de alte aspecte referitoare la cărţile pe care dorea să le achiziţioneze (de exemplu, preţul cărţii şi al expedierii, modul de plată), nu primea informaţii în timp util. Din acest motiv, în multe dintre situaţii, românii din exil renunţau să se mai intereseze de noile apariţii editorilae şi, în final, să mai comande cărţile în cauză. Cu alte cuvinte, Centrul a funcţionat și ca un intermediar între scriitorii-editorii-cititorii exilului românesc, facilitându-le acestora interacţiunea.

În altă ordine de idei, Centrul de promovare a cărţii româneşti „Hyperion” avea prevăzut în strategia de activitate şi colectarea de fonduri în vederea oferirii unui premiu literar atât scriitorilor, cât şi editorilor exilului românesc.

Cu alte cuvinte, Centrul era, în esenţă, un promotor al cărţii româneşti din exil, atât al operelor scriitorilor deja consacraţi la acel moment, cât şi al celor aparţinând generaţiilor tinere, încă necunoscute la acel moment. Raportându-ne la ultima categorie, poate fi trasată încă o responsabilitate asumată a Centrului, şi anume aceea de a promova, încuraja şi susţine tinerii aflaţi la început de carieră.

Imaginea Centrului de promovare a cărţii româneşti „Hyperion” în presa exilului – între promovare şi discreditare

Activitatea Centrului de promovare a cărţii româneşti „Hyperion” a fost sprijinită în afară de membrii şi colaboratorii săi şi de unele organe de presă ale exilului, precum publicația Cuvântul Românesc. Aceasta din urmă, începând cu luna ianuarie 1982, a oferit Centrului o secţiune de popularizare a sa, ce cuprindea informaţii diverse referitoare la:profilul, activitatea şi finanţarea acestuia. De asemenea, secţiunea în cauză includea şi prezentări ale unor cărţi apărute în exil, îndemnuri motivate pentru achiziţionarea şi lecturarea acestora-„în scopul promovării adevăratei spiritualităţi româneşti”[7] – precum şi informaţii despre situaţia culturală din România sub regim comunist.

De-a lungul activităţii sale, Centrul de promovare a cărţii româneşti „Hyperion” nu a fost lipsit de acuze şi discreditări. De exemplu, un articol semnat de René Théo[8] în Buletinul de Informaţie pentru Români din Exil (B.I.R.E.) susţinea că unii dintre fondatorii Centrului sau dintre cei care sprijineau activitatea acestuia întreţineau legături fie cu simpatizanţii Mişcării Legionare, fie cu autorităţile Republicii Socialiste România. În acest articol erau invocate câteva nume, pentru fiecare dintre acestea autorul oferind detalii în acest sens. De exemplu, René Théo susținea că adevăratele interese şi activităţi în exil ale lui Virgil Tănase stăteau sub semnul duplicităţii, deoarece deşi avea cetăţenie franceză, cerea şi paşaport român la ambasada de la Paris. O altă personalitate a exilului cultural românesc din Franţa era Leonind (Mămăligă) Arcade, căruia i se aduceau acuze referitoare la relaţia de prietenie cu Traian Iancu, directorul Fondului Literar al Uniunii „pseudo scriitorilor” din R.S.R., cu care avusese o întrevedere în timpul grevei foamei lui Ben Corlaciu la Paris, în cadrul căreia a pledat pentru cauza grevistului în schimbul încasării drepturilor de autor ale lui Mircea Eliade. Totodată, articolul făcea referire şi la prietenia dintre Radu Enescu şi Aurel Răuţă, care sprijineau activitatea Centrului, cu „găzarul roşu” Constantin Drăgan. Problema semnalată în dreptul lui Radu Enescu şi al lui Aurel Răuţă făcea referire la vizitele dese ale acestora în România şi la relaţia apropiată pe care o aveau cu Constantin Drăgoi. În acest caz, se punea sub îndoială și calitatea activităţii Centrului, întrucât printre cărţile distribuite şi promovate de Centru se afla şi cartea lui Constantin Drăgoi.

Dincolo de unele acuzaţii apărute în presa vremii, activitatea Centrului a fost una importantă, dat fiind contextul politico-cultural din România sub regim comunist şi faptul că românii din exil erau răspândiţi într-un spaţiu geografic mare, lucru care împiedica, de multe ori, cunoaşterea noilor apariții editoriale. Mai ales din acest punct de vedere, se poate afirma că această entitate de promovare a cărții românești, Centrul „Hyperion”, a avut, prin crearea Buletinului „Cartea românească în Occident”, nobila misiune de a promova şi susţine cartea românească apărută în exil.

Bibliografie

Dobre, Dumitru, O istorie în date a exilului şi emigraţiei româneşti (1949-1989), Bucureşti, Editura Militară, 2013

Manolescu, Florin, Enciclopedia exilului literar românesc 1945-1989, Bucureşti, Editura Compania, 2003

Presa exilului:Buletinul de Informație pentru Români din Exil (B.I.R.E.), Cuvântul Românesc, Revista Scriitorilor Români

[1] Cicerone Ioniţoiu, „Hyperion animator al activităţii culturale româneşti la Paris”, în Cuvântul Românesc, nr. 73, mai 1982, p. 21.

[2] Ibidem.

[3] Leonid Arcade, „Buletinul doi”, în Cuvântul Românesc, nr. 80, decembrie 1982, p. 13.

[4] Monica Lovinescu, „Revoluţie culturală”, în Revista Scriitorilor Români, nr. 21, 1984, pp. 142 – 146.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Alexandra Roşu, „Constituirea Asociaţiei”, în Cuvântul Românesc, nr. 69, ianuarie 1982, p. 15.

[8] René Théo a fost directorul fondator al Buletinului de Informaţie pentru Români din Exil (B.I.R.E.), una dintre publicațiile importante ale exilului românesc din Franța, apărută între anii 1948-1990.