Autor 1235 vizualizări


Revista Historia şi studiourile de film Sahia vă prezintă al doilea episod din documentarul inedit despre viaţa şi realizările lui George Enescu. Accesând site-ul historia.ro şi site-ul adevarul.ro veţi putea viziona imagini în premieră şi documentare inedite atât despre George Enescu, cât şi despre festivalul ce-i poartă numele.

Azi vă prezentăm  a doua parte a unui documentar de excepţie despre marele muzician român. Primul episod îl puteţi viziona aici!

La nici 14 ani, micul Jorjac ajunge în „oraşul luminilor“, aflat atunci chiar în apogeul perioadei care a rămas cunoscută în memoria istorică drept „La Belle Époque“. Era Parisul lui Renoir şi Verlaine, al lui Manet, Rodin şi Zola, dar şi al lui Eiffel şi Pasteur. Era mai cu seamă, în acel an – 1895 – Parisul patimilor dezlănţuite de afacerea Dreyfuss, dar, pentru Enescu, era în primul rând Parisul lui Saint-Saëns, Debussy şi Ravel.

Enescu va urma cursurile Conservatorului din Paris între 1895 şi 1899, avându-i printre alţii ca profesori pe Joseph White şi Joseph Marsick la vioară, Théodore Dubois la armonie, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie şi André Gedalge la contrapunct. Cel care avea să-şi pună cel mai mult amprenta asupra viitoarei evoluţii componistice a lui Enescu va fi André Gedalge, un eminent pedagog prin a cărui clasă au trecut Nadia Boulanger, Arthur Honegger, Florent Schmitt, Maurice Ravel etc.

Marturii despre Enescu-partea a II-a 

 Mai târziu, Gedalge îşi va aminti:„Unicul dintre toţi, care, după părerea mea, are o personalitate adevărată şi nu-mi dă deloc impresia că deformează ideile curente pentru a le face să pară mai noi, este Enescu. În fond, şi iată gândul meu, el este singurul care are într-adevăr idei şi suflu”. La rândul său, în interviurile acordate lui Bernard Gavoty şi apărute în ultimul său an de viaţă, 1955, Enescu mărturiseşte: „Am fost, sunt şi voi fi mereu elevul lui Gedalge:ce mi-a dat el a fost o doctrină cu care eram deja în mod firesc de acord”.

Dacă la Viena Enescu trăise sub dubla influenţă, contradictorie pe alocuri, a lui Wagner şi Brahms, în capitala Franţei îl va descoperi pe marele Bach, cel despre a cărui muzică Emil Cioran afirma, în cunoscutul stil categoric şi paradoxal, că este unica dovadă a existenţei lui Dumnezeu. În perioada pariziană, Enescu primeşte în dar de la Regina Elisabeta a României cele 46 de volume ale operei lui Bach, pe care, cu acribia-i recunoscută, începe să le studieze, încercând să înţeleagă toate semnificaţiile artistice şi umane ale muzicii marelui geniu al polifoniei. Brahmsian până atunci, Enescu este convertit de muzica titanului din Turingia, pe care o va socoti, până la sfârşitul vieţii sale, „pâinea sa cotidiană”. „Fără nicio exagerare, Bach este pentru mine ceea ce Sfânta Cuminecătură este pentru creştini;de o jumătate de veac el este pâinea mea de toate zilele, iar muzica sa este muzica sufletului meu” (George Enescu).

Citiţi mai multe despre George Enescu în revista ”Historia Special”, ce este disponibilă de astăzi la centrele de difuzare a presei din întrega ţară, dar şi în piaţa Ateneului Român.