EXCLUSIV HISTORIA Fotografii unice cu Corneliu Zelea Codreanu în boxa acuzaţiilor jpeg

EXCLUSIV HISTORIA Fotografii unice cu Corneliu Zelea Codreanu în boxa acuzaţiilor

Din întâmplare, dar absolut din întâmplare, într-una din diminețile lui mai 2013 am răspuns la un telefon al cărui număr nu era trecut în agenda electronică, zisă și Contacte. Cel care mă mai căutase (după propria-i mărturisire şi după mărturia listingului) s-a prezentat ca fiind Sever Lilică Bojneag, de profesie economist, din Turnu Severin, cititor al revistei „Historia” şi admirator al personalităţii mele. La chestia cu admiratorul, am tresărit.

De regulă, când o discuție la telefon sau pe stradă debutează cu declarația „Sunt un admirator al dumneavoastră”, easfârșește inevitabil cu o solicitare de a interveni la cineva suspus, realitate explicabilă prin faptul că aparițiile tale la televizor îi fac pe mulți să creadă că te tragi de brăcinari cu preşedintele țării şi de cosiţe cu distinsa preşedintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Surpriza surprizelor! Sever Bojneag nu voia să-i dau nimic.

Voia, în schimb, să-mi dea el ceva. Un set de fotografii de tip carte poştală de la procesul de la Turnu Severin din 20-26 mai 1925, în care Corneliu Zelea Codreanu a fost achitat. „Ştiu că vă preocupă Mişcarea Legionară” – mi-a mărturisit interlocutorul – „şi m-am gândit să vi le ofer, să faceți ce vreți cu ele”.

cz11 jpg jpeg

Iubitorul de istorie din Turnu Severin îmi trimisese fotografiile cu ceva timp în urmă, printr-o persoană importantă, fără să mă anunțe în prealabil. Acum mă sunase pentru a mă întreba dacă le primisem. Nu, nu le primisem. Sever Bojneag s-a oferit să mi le trimită prin poştă. I-am dat adresa, fără prea mare entuziasm, întrebându-mă dacă valoarea fotografiilor merita bătaia de cap presupusă azi de ridicarea de la Poştă a unei recomandate.

Peste vreo săptămână, m-am pomenit cu plicul.

Începusem cândva să lucrez la o carte despre Corneliu Zelea Codreanu. Am citit tot ce s-a scris în româneşte despre Căpitan şi despre Mişcarea Legionară şi – lucru capital – am studiat și copiat la Arhiva SRI cele 21 de volume dedicate lui Codreanu de către Siguranţa Statului, documente preluate de Securitate, care le-a păstrat în condiţii bune, şi, după decembrie 1989, intrate în Arhiva SRI.

Deschizând plicul şi văzând fotografiile, mi-am dat seama pe loc de valoarea lor excepțională.

Mai citeşte:

Corneliu Zelea Codreanu şi procesul de la Turnu Severin-un moment esenţial pentru Mişcarea Legionară (I)

Corneliu Zelea Codreanu şi procesul de la Turnu Severin-un moment esenţial pentru Mişcarea Legionară (II)

Printre alte mijloace de propagandă folosite cu brio de Mișcarea Legionară se număra și realizarea mai întâi și distribuirea mai apoi a unor fotografii de tip carte poștală despre evenimente cruciale din viața organizației. Fotografiile trimise de Sever Bojneag fuseseră făcute după procesul de la Turnu Severin. Toate mărturiseau atmosfera în care se desfăşurase procesul. E mai mult decât semnificativă pentru această atmosferă fotografia care-l surprinde pe acuzatul C.Z. Codreanu în mijlocul juraților din proces.

cz22 jpg jpeg

L-am contactat pe Sever Bojneag şi l-am întrebat dacă pot reproduce în „Historia” aceste fotografii. Da, puteam, mi le trimisese ştiind că le voi folosi. „Ca să le public” – i-am spus – „trebuie să ştiu sursa”. Cercetătorii care se vor referi la ele au nevoie de sursa din care provin.

Sever Bojneag nu era pregătit pentru a-mi da amănunte exacte despre sursă. M-a rugat să-i las un timp pentru documentare. După două săptămâni m-am pomenit cu un e-mail. Povestea acestor fotografii istorice e ea însăşi un fapt de Istorie.

cz33 jpg jpeg

Una dintre cărțile poștale reproduce un text scris de Corneliu Zelea Codreanu pentru unul dintre jurați:moș Ion Preoteasa. Viitorul Căpitan îi mulțumește lui moș Ion Preoteasa pentru „curajul și simțământul național”de care a dat dovadă pronunțându-se în favoarea achitării.

Printre cei 12 juraţi care l-au achitat pe Corneliu Zelea Codreanu s-a numărat şi Ion Preoteasa, din satul Cocot, judeţul Mehedinţi. Numele său poate fi întâlnit în lista cu juraţi, publicată de toate marile ziare centrale la vremea respectivă, mai 1925.

cz11a jpg jpeg

Fotografia pe care o reproducem în aceste pagini înfăţişează un bărbat cu decoraţii din Războiul de Independenţă. Drept recunoştinţă, Corneliu Zelea Codreanu i-a dat lui Ion Preoteasa setul de fotografii-cărţi poştale despre procesul de la Turnu Severin. De altfel, Corneliu Zelea Codreanu s-a mai recompensat şi apărându-l, ca avocat, pe Ion Preoteasa, într-un proces ţinut la Bucureşti, în 1935, la zece ani de la procesul de la Turnu Severin.

Fotografiile, considerate comoară de familie, au ajuns în proprietatea nepotului lui Ion Preoteasa, domnul Nicolae Preoteasa, astăzi în vârstă de 90 de ani. Nicolae Preoteasa i-a povestit lui Sever Bojneag, transformat în reporter, un alt amănunt, ţinând de senzaţionalul Istoriei:pentru că părinţii n-aveau cu cine să-l lase acasă, l-au luat şi pe el la Turnu Severin, unde moș Ion Preoteasa era jurat într-un proces răsunător, despre care vorbea întreaga ţară. Astfel că Nicolae Preoteasa a participat la procesul lui Corneliu Zelea Codreanu la frageda vârstă de 2 ani.

Iniţial, m-am gândit să public fotografiile însoţite de un eseu despre povestea pozelor şi, fireşte, despre procesul de la Turnu Severin. În stilul meu, am lăsat baltă proiectul studiului despre vizita lui Al. Ioan Cuza la Constantinopol, în septembrie 1860, şi am luat la recitit fişele pregătite pentru cartea despre C.Z. Codreanu. Am extins cercetările la ce scrisese presa vremii despre proces şi despre crima din 25 octombrie 1924.

cz22a jpg jpeg

Se înţelege că am deja un eseu de mărimea unei cărţi, din care revista „Historia”, ţinând cont de spaţiul limitat, publică o variantă prescurtată. Dacă mă ajută Dumnezeu (adică dacă nu-mi iese în cale, pe neaşteptate, un alt proiect), voi termina această carte, dedicată nu numai procesului de la Turnu Severin, dar şi procesului de la Focşani şi crimei de la Iaşi. Sever Bojneag ar putea fi astfel nu numai descoperitorul unor fotografii care îmbogățesc fondul de documente dedicat Mișcării Legionare, dar și nașul uneia dintre cărțile mele.

cz55 jpg jpeg
cz33a jpg jpeg
cz44a jpg jpeg
cz55a jpg jpeg
cz88 jpg jpeg
cz66a jpg jpeg
cz77a jpg jpeg