Autor 11527 vizualizări


Odată cu ridicarea Zidului, în Berlinul de Est se instaurase teroarea. Erau impuse reguli stricte, tactici de supraveghere paranoice. Complotul, anti-comunismul şi trădarea erau mirosite imediat de apărătorii regimului. Supravegheau, interogau, spionau – totul pentru a apăra partidul de popor. Erau membrii Stasi – prescurtarea de la Das Ministerium für Staatssicherheit sau Ministerul pentru Securitatea Statului – şi litere groazei erau MfS. Serviciul secret şi poliţia politică care a îngrozit RDG-ul. Stasi era pentru nemţi însuşi diavolul.

„După căderea Zidului Berlinului, mass-media germană a numit Germania de Est «cel mai perfecţionat stat poliţienesc din toate timpurile». În final, Stasi avea 97.000 de angajaţi – mai mult decât sufiecienţi, ca să supravegheze o ţară cu 17 milioane de locuitori. Dar avea şi 173.000 de informatori diseminaţi în populaţi ţării. Estimările spun că, în al Treilea Reich al lui Hitler, exista un agent de la Gestapo la fiecare 2.000 de cetăţeni, iar în URSS, câte un agent KGB la fiecare 5.830 de locuitori. În RDG, era un ofiţer sau un informator Stasi la fiecare 63 de oameni“, scrie în romanul-confesiune „Stasiland. Poveşti din spatele Zidului Berlinului“.

Fără dezertori

Stasi a stat în spatele operaţiunii Republikflucht – dezertarea din republică. Încă de la finalul războiului, mulţi nemţi au plecat spre Vest, uneori chiar şi peste Ocean. Legile partidului în această privinţă au fost direct proporţionale cu dorinţa de plecare a germanilor. La început, treaba a încercat să fie făcută de către aparatul de propagandă. În 1955, partidul realizase o broşură pur comunistă, care circula în tot RDG-ul. Ţinta? Tinerii şi naţionaliştii: „Oare nu este o acţiune politică josnică atunci când cetăţenii, fie că sunt tineri, simpli muncitori sau membrii ai intelectualităţii, îşi părăsesc şi îşi trădează ceea ce poporul nostru a creat prin trudă obştească în republica noastră şi se oferă de bună voie serviciilor secrete americane ori britanice, sau să muncească pentru patronii fabricilor Germaniei de Vest, junkeriştilor sau militanţilor? Oare să părăseşti acum pământul progresului pentru mlaştina unei ordini sociale depăşite din punct de vedere istoric, nu demonstrează o politică înapoiată şi oarbă?“. Propaganda a eşuat; era greu să cumperi libertatea unui om cu şantaj emoţional.

Mai mulţi au fost care doreau să plece în Vest după ridicarea Zidului. Şi cu cât legile se înăspreau, cu atât oamenii deveneau mai inventivi. Pentru ca trădătorii de ţară să fie prinşi, Republikflucht fusese dată, neoficială, pe mâna Stasi. În Articolul 213 din Codul Penal RDG din 1979 a clarificat şi mai mult că trecerea graniţei nu va fi primită chiar aşa bine, fără a obţine mai întâi o autorizaţie guvernamentală:

1. Oricine traversează ilegal frontiera Republicii Democrate Germane sau încalcă normele referitoare la vizitele temporare în Republica Democrată Germană ori se află în tranzit pe teritoriul Republicii Democrate Germane va fi pedepsit cu închisoare începând de la doi ani sau condamnat cu suspendare, detenţie ori amendă.
2. Orice cetăţean al Republicii Democrate Germane care încalcă legea şi nu revine în Republica Democrată Germană până la data stabilită ori care încalcă instrucţiunile guvernamentale în legătură cu şederea sa în străinătate va fi pedepsit.
3. În caz de circumstanţe agravante, autorul va fi pedepsit cu închisoare de la unu la opt ani. Circumstanţe agravante există atunci când actul pune în pericol viaţa şi sănătatea celorlalţi oameni; este comis atunci când asupra sa se găsesc arme ori se folosesc metode şi mijloace periculoase; este executat cu o intensitate deosebită; are loc prin mijloace de modificare a documentelor şi înscrisuri, falsuri notariale ori folosirea unor documente şi înscrisuri oficiale sau prin folosirea unei ascunzătoare (loc secret); este comis în complicitate cu alţii; autorul a mai fost anterior condamnat pentru trecerea ilegală a frontierei.

Din 1961 prea puţini au mai încercat să fugă. Încercau tot felul de mijloace, însă scopul principal era trecerea împreună cu familia – cei rămaşi în urmă erau închişi în lagărele Stasi. Metodele nu difereau faţă de cele folosite de către Securitate pentru pedepsirea deţinuţilor politici: tortură fizică şi psihică, izolare completă, privare de somn şi mâncare şi terorizarea apropiaţilor.

Săpătorii, eroii anonimi

În regatul lui Stasi se mai găseau însă curajoşi. În primele luni, redegiştii îşi făceau drum de ieşire prin canale sau reţeaua de metrou. Până la finalul lui 1961, gardienii sigilaseră toate căile către Vest. Disperarea este câteodată un sfetnic bun, căci berlinezii unde au nu găsit, au creat. Au plecat cu paşapoarte false sau au săpat chiar ei tuneluri. Unii nu s-au mai uitat înapoi. Alţii şi-au trăit viaţa pe lângă zid, sperând să găsească o fisură în Zid şi pentru familia lor. Aşa a trăit şi Joachim Neumann. Într-un interviu pentru publicaţia The Guardian, el povestea că în 1961 era student cu perspectiva de a deveni inginer. A plecat cu un paşaport elveţian fals, lăsându-şi în RDG familia şi iubita. După puţin timp, şi-a dat seama că viaţa fără cei dragi nu e viaţă de trăit şi împreună cu alţi colegi au pus la cale un plan de săpare a unor galerii pe sub Zid. „Făceam câte o groapă în pământ şi, ca echipă, săpam 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, în ture de câte 12 ore, timp de câteva luni. Foloseam o căruţă pentru a deplasa noroiul. Tunelurile aveau 140 de metri lungime, 80 de centimetri înălţime şi 80 de centimetri lăţime“. Acest prim plan a fost descoperit şi mai multe persoane au fost arestate de Stasi, inclusiv iubita lui Neumann, Gruhle.

Cea de-a doua încercare a fost cu noroc, căci noul tunel care începea de sub o brutărie abandonată traversa o zonă mai mare decât un teren de fotbal până dincolo de Zid. A fost operaţional doar două zile, dar au reuşit să treacă graniţa 57 de oameni. Tunelul 57, cum a rămas în istorie, este cea mai numeroasă evadare din RDG. Câteodată, chiar statisticile sunt stranii. Zidul a stat sub semnul căderii de la început până la final. Primul om care a murit în încercarea de a trece în RFG, în august 1961, a fost o femeie care a încercat să sară de la balconul apartamentului său din RDG direct în Berlinul de Vest. Iar în martie 1989, un bărbat a vrut să treacă graniţa cu un balon construit de el, dar s-a prăbuşit în suburbia occidentală, devenind astfel ultimul om care şi-a pierdut viaţa pentru libertate.

Citeşte articolul integral pe adevărul.ro


""